Regatul viselor

Epilog

1 ianuarie 1499

- Ce ciudată senzaţie să vezi sala asta aşa de pustie, glumi Ştefan uitându-se la cei vreo douăzeci şi cinci de oameni, din care cincisprezece reprezentau garda personală a lui Royce, care tocmai terminaseră de mâncat cina somptuoasă.

- Unde sunt urşii dansatori în seara asta, draga mea? glumi Royce petrecându-şi braţul pe după speteaza scaunului lui Jenny şi zâmbindu-i. În ciuda glumelor lui cu urşii, Royce nu se bucurase încă niciodată de un Crăciun, ca de acesta.

- S-ar părea că am înghiţit eu unul, spuse Jenny râzând şi punându-şi mâna pe burtă.

În ciuda sarcinii avansate, Jenny insistase ca la Claymore, toţi locuitorii să celebreze cele paisprezece zile ale Crăciunului, pană la Epifanie, conform tradiţiei, adică având casa deschisă!

Drept rezultat, în ultimele opt zile petrecerile s-au ţinut lanţ şi orice călător sosea la porţile castelului era automat bine venit în sânul familiei. Aseară, castelul fusese scena unei petreceri colosale, organizate în mod special pentru plăcerea şerbilor lui Royce şi a iobagilor, ca şi a tuturor sătenilor. A fost muzică şi au fost cântece de Crăciun cântate de menestrelii tocmiţi special, urşi dansatori, jongleri şi chiar o scenetă despre Naşterea Domnului.

Jenny îi umpluse viaţa cu râs şi cu dragoste şi in orice clipă putea să-i nască primul lor copil. Mulţumirea lui Royce nu cunoştea margini - într-atât, încât nici măcar bufoneriile lui Gawin nu-l mai enervau in seara asta. În spiritul deciziei lui Jenny de a celebra Crăciunul respectând aidoma tradiţia, lui Gawin i se distribuise rolul Lordului de Purtare-Rea - ceea ce însemna că vreme de trei zile prezida la masa de pe estradă, unde rolul lui îi permitea să-şi imite stăpânul, să emită comenzi revoltătoare şi în general reuşea să facă şi să spună lucruri pentru care, în altă situaţie, Royce l-ar fi izgonit din Claymore.

Acum, Gawin stătea întins pe spate in scaunul lui Royce, în centrul mesei, cu braţul întins pe speteaza scaunului mătuşii Elinor, într-o comică imitaţie a felului în care stătea Royce, lângă Jennifer. Imitând tonul sacadat al lui Royce când se aştepta la o supunere instantanee, Gawin spuse:

- Înălţimea Voastră, există la masa aceasta câţiva care abia aşteaptă dezlegarea unei enigme. Royce îşi ridică o sprânceană spre el şi aşteptă resemnat întrebarea.

- Este o realitate sau o minciună aceea că vi se spune Lupul pentru că aţi ucis o asemenea bestie la varsta de opt ani şi i-aţi mâncat ochii, la cină?

Jenny începu să râdă irezistibil şi Royce îi aruncă o privire prefăcut ofensată.

- Doamnă, spuse el, râdeţi pentru că vă îndoiţi că am fost suficient de puternic să ucid un animal la o vârstă atât de fragedă?

- Nu, my lord, chicoti Jenny, aruncand o privire conspirativă spre Godfrey, Eustace şi Lionel, dar pentru un bărbat care preferă să sară peste o masă decât să mănânce una prost pregătită, nu vă pot vedea mâncând ochii cuiva!

- Ai dreptate, zâmbi el.

- Domnule, interveni Gawin, vă rog, aştept un răspuns. Nu contează ce parte a bestiei aţi mâncat-o. Ce contează este vârsta dumneavoastră când aţi ucis-o. Legenda vă plasează undeva între patru şi paisprezece ani.

- Adevărat? îl întrebă Royce ironic. Interveni Jenny, privindu-l întrebătoare:

- Eu am crezut că povestea era adevărată. Mă refer la partea cu uciderea bestiei, când erai copil.

- Henric mi-a acordat titulatura de Lup pe câmpul de luptă de la Bosworth.

- Pentru că aţi ucis unul acolo! decretă Gawin.