Regatul viselor

Capitolul XI

Luna îşi revărsa lumina prin fereastră şi Royce se rostogoli în somn, întinzând un braţ spre Jennifer. Dar mana lui întâlni aşternutul rece, nu carne caldă. O viaţă petrecută în pericol îl făcu să revină, într-o secundă, la realitate. Ochii i se deschiseră brusc în timp ce se întorcea pe spate, scrutând încăperea, măturând cu privirea mobilierul care se înălţa asemenea unor umbre fantomatice în palida lumină a lunii.

Răsucindu-se cu picioarele la marginea patului, se ridică şi începu să se îmbrace repede, înjurandu-şi propria prostie de a fi uitat să planteze o santinelă jos, la capătul scării. Îşi înşfacă pumnalul, din obicei, furios pe el că adormise în confortabila convingere că Jennifer nu putea să se lipească aşa de el, pentru ca apoi să rămână trează şi să-şi pună la cale, cu răceală, evadarea. Ba da, Jennifer Merrick era capabilă şi de mai mult. Gândindu-se la toate aspectele, se putea considera norocos că nu încercase să-i taie beregata înainte de a pleca! Smulse uşa şi era aproape gata să calce peste pajul lui uluit, care dormea in faţa uşii, pe rogojina lui.

- Ce s-a întâmplat, milord? întrebă Gawin îngrijorat, începand să se ridice.

O mişcare imperceptibilă - ca suflul vântului, venind de afară, dinspre parapet - îi atrase atenţia lui Royce şi îşi întoarse capul într-acolo. Uşa se trânti în faţa uluită a lui Gawin. Spunându-şi că era efectiv uşurat că nu-l obligase la o altă urmărire nocturnă, Royce deschise încet uşa şi ieşi. Jenny stătea pe parapet, cu părul lung umflându-i-se în briza nopţii, cu braţele petrecute în jurul ei, privind în depărtare. Cu ochii micşoraţi, Royce îi studie expresia şi o clipă fu cuprins de un val de uşurare. Ea nu părea să contemple posibilitatea de a se arunca peste parapet şi nici să-şi deplângă fecioria pierdută. Mai curând decât furioasă sau nefericită, ea arăta aproape pierdută în gânduri.

De fapt, Jenny era atât de scufundată în gândurile ei încât habar n-avea că nu mai era singură. Mângâierea alintătoare a aerului îmbălsămat al nopţii o ajutase să-şi refacă starea de spirit dar chiar şi aşa avea senzaţia că întreaga lume se întorsese cu fundul în sus în noaptea aceasta şi că Brenna era unul dintre motive: Brenna şi o pernă de puf fuseseră motivele pentru care Jenny îşi sacrificase cu „nobleţe" virginitatea. Cumplita constatare o izbise chiar în clipa în care se pregătea să adoarmă.

Spunea încet o rugăciune adormită pentru însănătoşirea Brennei şi pentru călătoria ei în siguranţă, când o pană străpunse faţa de pernă din in, aducând-o cu gândul la clipa în care îi potrivise Brennei pernele sub cap, în căruţă. Brenna avea accese de tuse din cauza fulgilor din pernele din jurul ei şi nimeni altcineva decât ea nu putea fi mai atentă să le îndepărteze. Precis, işi spuse Jenny, că Brenna adormise în camera ei şi se trezise tuşind, dar în loc să îndepărteze pernele vinovate, devenise, în sfârşit, cutezătoare şi inventivă: sperând că Royce le va elibera pe amândouă, Brenna rămăsese întinsă pe el, până când începuse să tuşească la un pas de moarte.

Absolut ingenioasă, se gândea Jenny - la nivelul tuturor planurilor pe care le putea ea imagina - şi la fel de ghinionistă, decise Jenny sumbru.

Gândurile ei o părăsiră pe Brenna şi se întoarseră spre viitorul pe care-l visase odinioară să îl aibă, un viitor care acum, mai mult ca oricând, era pierdut pentru ea.

- Jennifer... spuse Royce în spatele ei.

Jenny se întoarse în loc, făcând un efort să-şi ascundă reacţia inimii la auzul timbrului profund al vocii lui. De ce, se întrebă ea cu disperare, încă îi mai putea simţi mâinile pe piele şi de ce simpla vedere a chipului său îi aducea în minte asprimea tandră a sărutărilor lui?

- Eu.... De ce eşti îmbrăcat? întrebă ea uşurată că vocea îi sunase calm.

- Mă pregăteam să merg să te caut, îi răspunse Royce ieşind din umbră.