Târziu a doua zi, la vremea când se apropiau de Hardin, Royce nu se mai simţea chiar atât de bine dispus. În loc să se bucure de umorul ei aşa cum sperase, se văzu călărind alături de o tânără femeie care răspundea comentariilor lui tachinatoare sau observaţiilor lui serioase cu o privire inexpresivă, politicoasă, destinată să-l facă să se simtă ca un bufon de curte, cu clopoţei la pălărie.
Astăzi, Jenny schimbase tactica. Acum, în loc să-l trateze cu tăcere, răspundea oricărei remarci a lui punându-i întrebări despre lucruri pe care el nu putea şi nu vroia să le comenteze cu ea - cum ar fi ziua plănuită de el pentru atacarea cetăţii Merrick, numărul luptătorilor pe care intenţiona să-i ia cu el şi cât mai avea de gând să o ţină prizonieră.
Dacă intenţia ei era de a-i ilustra cât mai clar cu putinţă că era victima unei forţe brutale iar el era această brută, atunci îşi atinsese scopul. Dacă intenţia ei era să-l enerveze, atunci începea să aibă şi în acest caz, succes.
Jennifer nu era inconştientă că reuşise să-i distrugă acest drum, dar nu era atât de incantată de succesul ei pe cât presupunea Royce. De fapt, în timp ce privea dealurile stâncoase, după un semn al vreunui castel, Jenny aproape că nu mai simţea decât epuizarea cauzată de eforturile pe care le făcea în încercarea de a-l înţelege pe enigmaticul bărbat de lângă ea şi de a-şi înţelege propriile reacţii faţă de el. Contele ii spusese că o dorea şi era evident că o dorea suficient de mult ca să tolereze două zile de grosolănii din partea ei, lucru oarecum flatant pentru mândria ei rănită. Pe de altă parte, nu o dorea chiar atât de mult, încât să nu-i sacrifice rudele sau căminul.
Mama Ambrose o prevenise asupra „efectului" pe care îl putea avea asupra bărbaţilor; evident, decise Jenny, înţeleaptă stareţă vroia să spună că „efectul" ei ii putea face pe aceştia să se comporte ca nişte nebuni plini de ură, tandri, brutali, imprevizibili - totul în intervalul unui ceas.
Oftând, Jenny renunţă să mai încerce ceva din asta. Ea nu vroia decât să se întoarcă acasă, sau înapoi la mănăstire, unde cel puţin ştia la ce să se aştepte de la oameni. Aruncă pe furiş o privire în spate şi o văzu pe Brenna angajată într-o conversaţie plăcută cu Ştefan Westmoreland care devenise escorta ei din clipa în care Jenny fusese obligată să călărească în faţă, cu fratele lui. Faptul că Brenna se afla în siguranţă şi părea mulţumită era singura rază de lumină în sumbrele previziuni ale lui Jenny.
Chiar înaintea amurgului, în faţa lor apăru castelul Hardin. Situat sus, în vârful unui deal înalt, se înălţa ca o cetate imensă, întinzându-se în toate direcţiile, cu zidurile din piatră spartă luminate de soarele la apus. Lui Jenny i se strânse inima; cetatea era de cinci ori mai mare decât Merrick şi părea inexpugnabilă. Deasupra celor şase turnuri rotunde ale castelului fluturau steaguri de un albastru strălucitor, anunţând că stăpânul castelului era aşteptat acolo, spre seară.
Caii lor tropăiră de-a lungul podului basculant şi servitorii se repeziră în curtea interioară a castelului ca să ia caii de căpăstru şi să se facă utili pentru noii sosiţi. Contele se întoarse şi o cobori pe Jenny de pe micuţa ei iapă, apoi o escortă înăuntru. Se apropie de ei un bărbat mai în vârstă, gârbovit, probabil majordomul, presupuse Jenny şi Royce începu să emită ordine:
- Spune să se pregătească nişte gustări pentru mine şi pentru...
În fracţiunea de secundă în care Royce se gândea care este termenul corect pe care să-l folosească pentru Jenny, bătrânul majordom aruncă o singură privire felului în care era îmbrăcată aceasta şi expresia lui dispreţuitoare transmitea concluzia la care ajunsese: Târfă.
- ... Pentru oaspetele meu, decise Royce.
Să fie confundată cu una din târfele care călătoreau cu armatele era, clar, ultima jignire pe care o putea suporta Jennifer. Smulgându-şi privirea mortificată din scrutarea bătrânului, se prefăcu că studiază sala imensă, în timp ce contele îşi continua ordinele. El îi spusese că Regele Henric îi dăruise recent Castelul Hardin şi că nu a mai fost niciodată aici. În timp ce privea în jur, ochii ei de femeie observară dintr-o privire că, deşi Hardin era un castel uriaş, era prost întreţinut. Scoarţele din trestie nu mai fusese schimbate de ani de zile, de tavanul înalt, căptuşit cu lemn atârnau pânze de păianjeni ca nişte draperii groase, cenuşii, iar servitorii erau neîngrijiţi.
- Ai vrea să mănânci ceva? o întrebă Royce întorcându-se spre ea.
Într-un efort mânios, zdrobitor, de a-l lumina pe bătrânul majordom - şi întregul lui personal de servitori neîngrijiţi - că ea nu era. Ceea ce părea să fie, Jennifer se întoarse spre conte şi îi răspunse cu răceală:
- Nu, nu aş vrea. Aş vrea să fiu condusă într-o cameră, de preferat una mai curată decât sala aceasta şi aş vrea să fac o baie şi să capăt nişte haine curate, dacă este posibil ceva din toate astea, în această - această grămadă de pietre.
Dacă Royce nu ar fi observat privirea pe care i-o aruncase majordomul lui Jennifer, ar fi reacţionat mai dur la cuvintele şi la tonul ei, dar pentru că o observase, îşi păstră controlul.
Întorcându-se spre majordom, spuse:
- Condu-o pe Contesa Merrick în camera ei, cea de lângă a mea.
Iar lui Jennifer ii spuse, rece:
- Peste două ore să cobori aici, pentru cină. Orice recunoştinţă pe care ar fi putut-o avea pentru că îi folosise în mod deliberat titlul, fu ştearsă de revolta ei când auzi care avea să fie camera ei.
- O să cinez în camera mea, în spatele uşii încuiate, sau deloc, îl informă ea.
Această ultimă sfidare publică, total inacceptabilă, în faţa celor cincizeci de servitori care se uitau la ei, îl convinse în sfârşit pe Royce că era nevoie de nişte represalii mai severe, pe care le oferi fără ezitare. Spuse, cu o voce calmă care nu accepta compromisul şi care era în total dezacord cu duritatea pedepsei pe care se pregătea să o rostească:
- Jennifer, până când dispoziţia ta se va îmbunătăţi, s-a încheiat cu vizitele la sora ta.
Jennifer păli şi Brenna, care tocmai era escortată în hol de Ştefan Westmoreland îi aruncă o privire rugătoare mai întâi lui Jenny, apoi bărbatului de lângă ea. Spre mirarea lui Jennifer, Ştefan interveni.
- Royce, edictul tău este o pedeapsă la fel de mare şi pentru Lady Brenna, care nu a făcut nimic...
Ştefan se întrerupse la privirea de îngheţată, dezaprobare, pe care i-o aruncă fratele lui.
Proaspăt îmbăiat şi bărbierit, Royce se aşeză la masa din sala imensă, împreună cu fratele şi cavalerii lui. Servitorii aşezaseră pe masă platouri pline cu tocană de căprioară apoasă, care se răcea deja. Cu toate acestea, Royce nu era preocupat de mâncarea fără nici un gust; el privea spre scara îngustă care cobora în spirală dinspre dormitoarele de sus, încercând să se decidă dacă să urce sau nu acolo şi să le târască jos pe cele două femei, pentru că, într-o uluitoare dovadă de personalitate. Brenna alesese, evident, să se alăture rebeliunii surorii ei şi ignorase anunţul servitorilor că masa era servită.
- Se pot descurca şi fără să mănânce, decretă Royce în final şi-şi înşfacă pumnalul pentru mâncat.
Mult după ce mesele improvizate pe căpriori au fost demontate şi depozitate la pereţi, Royce rămase în hol uitându-se la foc, cu picioarele ridicate pe un scaun. Intenţia lui de dinainte de a se culca cu Jennifer în noaptea aceasta se pierduse în noianul de probleme şi decizii care ii ocupaseră atenţia chiar din clipa începerii mesei. Se gândea acum să urce sus, la ea, în ciuda orei târzii, dar în starea în care se afla probabil că ar fi fost în stare să o supună prin forţă brutală, nu seducând-o cu blândeţe. Dar după ce trăise plăcerea minunată a reacţiei ei în braţele sale, când şi ea dorise acest lucru, nu-i surâdea să se mulţumească cu mai puţin.
Godfrey şi Eustace intrară în sală, relaxaţi şi zâmbitori după o noapte petrecută cu femeiuştele robuste din castel şi gândurile lui Royce se întoarseră pe loc spre chestiuni uşor diferite. Uitându-se la Godfrey, spuse:
- Instruieşte santinelele de la poartă să reţină pe oricine solicită să intre şi să mă anunţe.
Cavalerul încuviinţă dând din cap, dar pe chipul lui frumos se citea deconcertarea, când spuse:
- Dacă te gândeşti la Merrick, el nu poate aduna o armată şi să ajungă aici în mai puţin de o lună.
- Nu mă aştept la un atac. Mă aştept la nu ştiu ce fel şmecherie. Dacă Merrick atacă Hardin, riscă să-şi vadă fetele ucise în timpul luptei, fie accidental, chiar de unul din oamenii lui, fie - o să spună el - de către noi. Cum un atac este de neimaginat în aceste circumstanţe, nu va avea altă variantă decât să încerce să scoată femeile de aici. Dar ca să facă asta, va trebui mai întâi să-şi introducă oamenii lui, aici. I-am poruncit majordomului să nu angajeze nici un servitor în plus, decât dacă se ştie în mod clar că vine din sat.
Când cei doi cavaleri confirmară din cap, Royce se sculă brusc şi o porni spre scara de piatră din capătul celălalt al holului, apoi se întoarse, uşor încruntat.
- A făcut sau a spus cumva Ştefan ceva care să vă lase impresia că începe să fie interesat de fata mai mică?
Cei doi cavaleri - amândoi mai în vârstă decât Ştefan - se uitară unul la altul şi apoi la Royce, scuturându-şi capetele, în semn negativ.
- De ce întrebi? răspunse Eustace.
Royce spuse sec:
- Pentru că a sărit în apărarea ei în după-amiaza asta, când am poruncit ca femeile să fie separate.
Scuturând din umeri acceptă opinia prietenilor săi şi se îndreptă spre dormitorul lui.