Apropo! Daca sunteti pe telefon, puteti comenta la pasaje, deci nu ezitati sa o faceti, m-ar bucura sa vad ce ganditi 3
"Mhm" o voace groasa ma face sa tresar, intorcandu-mi rapid capul spre usa.Aproape am cazut pe jos, picioarele inmuindumi-se instantaneu, palmele incepand sa-mi transpire iar in minte sa-mi apara din nou acea furtuna de emotii si retrairi care se face simtita de fiecare data cand il vad.
"Ce faci aici?" Vocea mea e moale iar cuvintele imi ies necontrolabil din gura. Efectul sau asupra mea este impresionant de enervant.
"Daca ai venit sa-i strici nunta mamei sa sti ca mai bine ti-ai vedea de viata Niall si ai pleca imediat din casa asta. Nu esti bine venit in acest moment aici." ma reped sa trag concluzii inainte ca blondul sa specifice de ce dracu e aici, de altfel nespunand nimic pana acum." Pleaca te rog, lasa-ma sa ma bucur de ziua de maine si lasa-ma sa ma bucur de fiecare clipa pe care o mai am de acum in colo in viata. Nu ma mai seca si nu mai distruge lucrurile la care tin."
Pe fata blondului nu se observa nici o emotie, sentimentele sale fiind greu de descifrat in acest moment. Incet, incet, pe chuipul sa a rasarit un ranjet imens, urmat de un ras batjocoritor si o serie de priviri intense intre noi doi.
"Nu am venit ca sa fac tot ce ai enumarat tu mai sus. Pe bune Faith, asa ma cunosti tu pe mine? Defapt, nu raspunde."
"Atunci ce vrei?"
"Sti deja ce vreu." ranjeste. "Si nu vreau sa plec pana ce nu voi obtine acel lucru."
Am in inghitit in sec la auzul cuvintelor sale, deja stiind ce vrea si fara ce nu vrea sa plece de aici. Mai exact fara cine.
"Nu." soptesc. "Nu te voi lasa sa faci asta. Sa te apropii iar de mine ca sa ma prinzi in capcana ta. Nu-ti dai seama Niall, ca ne invartim intr-un cerc continu, fara final, toate intamplerile petrecandu-se iar si iar si iar, ajungand din nou unde am plecat. Nu mai vreau sa fiu in asta, nu mai vreau sa fiu fericita ca apoi sa-mi para rau ca am fost, nu te mai vreau pe tine in viata mea daca asta ar insemna sa pot trai linistita, fara ca in fiecare zi sa ma intreb cum ar fi fost sa fi langa mine. Nu mai vreau Niall, nu mai vreau."
Vocea mi-a scazut pe parcursul evadarii gandurilor mele, ajungand la un ton molesit si sacadat, intrerupt uneori de mine pentru a-mi sterge lacrimile care,normal, au aparut imediat. Niall nu mai zambea acum, insa ma privea cu o expresie serioasa, ganditoare chiar, incercand sa prelungeasca aceste clipe infernale si sa ma aduca pe mine in pragul nebuniei.
"Cum ar fi fost atunci?" raspunde cu o alta intrebare, facandu-ma sa ma incrunt. Nu stiam la ce se refera, nu-mi dadeam seama cum poate fi atat de linistit sau cum a putut ignora tot ce i-am spus mai devreme. Aproape ca mi-a venit sa-i urlu in fata, sa-l lovesc, sa-l dau afara in suturi, sa-i spun ca il urasc, dar cu ce folos sa fac toate astea daca nimic nu ar fi adevarat.
"Poftim?" murmur neincrezatoare.
"Cum ar fi fost daca as fi plecat definitiv din viata ta?"
Si atunci am realizat. Este o diferenta mare in a urî pe cineva, in al iubi si a nu putea traii fara el. Este o diferenta de la cer la pamant. Poti urî pe cineva dar sa nu poti trai fara acea persoana, poti iubi pe cineva si sa nu poti locui fara acea pesoana. Diferenta este ca indiferent daca il iubesti sau urasti, odata ce poti sa-ti continui viata fara el sau ea, toate sentimentele s-au evaporat, toata iubearea si ura s-a risipit in amintiri, iar uitarea isi va face loc in mintea voastra, ajutandu-va sa treceti peste.
La mine si Niall era o combinatie intre toate astea.
Vrem sa putem traii unul fara celalalt. Vrem sa ne putem urî ca sa trecem peste. Vrem sa reusim sa ne iubim si sa continuam totul. Vrem detoate, mai putin sa uitam ce a fost, este si va fi intre noi doi in acesti 2 ani.
Am ramas cateva secunde nemiscata, gandindu-ma la un raspuns potrivit pentru intrebarea sa.
"Ar fi fost precum toate ramas-bunurile din lume, toate spuse deodata. Toate lacrimile adunate si varsate asupra mea. Toate amintirile puse intr-un album pe care as fi fost silita sa-l revad mereu."
Am gandit. Dar nu am avut curajul sa o spun.
"Nici cum." am raspuns in schimb, inima intepandu-ma iar o alta minciuna adaugandu-se asupra umerilor mei.
"Nu te cred." raspunde Niall, ridicand putin tonul. "Spune-mi adevarul Faith. Spune-mi ca ar fi fost groaznic, ca nu ai putea face asta, la fel cum cred si eu, la fel cum m-as simti eu daca m-ai parasi!"
"Pleaca!" urlu la el.
"Spune-o!"
"Am spus sa iesi naibii din camera asta. Acum." am apucat o perna, aruncand-o dupa el, ratandu-l chiar la cativa centimetri. M-a privit cateva secunde, insa nu parea nervos, parea nemultumit. S-a intors pe calcaie, pasind apasat pana la usa, orpindu-se in prag si privindu-ma direct a spus ceva care chiar m-a marcat.
"E dureros sa-i spui cuiva 'adio' cand defapt nu vrei sa-l lasi sa plece, dar e si mai dureros sa-i ceri cuiva sa stea cand el vrea sa dispara din viata ta."
Mi-a aruncat o ultima privire, iesind din camera si trantind usa in urma sa. Am oftat usurata, aruncandu-ma pe pat, deja gandindu-ma la ce avea sa urmeze.
Ma simteam atat de ciudata, de straniu. Stiam ca trebuie sa stau departe de Niall, sa-l las in urma, sa las totul in urma. Si totusi ia-ta-ma stand atat de linistita dupa o cearta cu el. Cuvintele sale chiar mi-au dat de gandit si intr-un fel, m-au facut sa-mi para rau. Oare el asta simte chiar acum? Vrea sa-mi dea drumul, dar nu poate. Vrea sa ma aiba aproape, dar se gandeste ca eu nu vreau sa mai fiu in preajma lui.
"Dar vreau..." murmur.
Nu stiu la ce m-am gandit, poate a fost doar o reactie pentru moment, dar un lucru e cert, m-am ridicat din pat si am fugit in urma blondului pe hol, pana la parter unde fetele priveau confuze spre mine.
"Niall tocmai...?" a intrebat Perrie.
"Nu am timp de explicat, unde s-a dus?"
Maya a aratat cu degetul in directia usii de la intrare exact cand un motor s-a auzit in fundal. Am luat-o la fuga pana la usa, apoi afara. Aerul era mai rece, gandul ca deja e mijlocul toamnei fulgerandu-ma si facandu-ma sa-mi para rau ca nu mi-am luat ceva mai gros pe mine.
"Niall!" strig, blondul chiar atunci pregatindu-se sa plece. S-a uitat confuz in directia mea apoi a iesit din masina, trantind portiera.
Am mers cu pasi marunti pana la el, acesta stand sprijinit de masina sa neagra. Priveam pierduta in pamant, gandindu-ma ca mai bine nu faceam asta. Obrajii imi ardeau iar emotile au aparut.
"Eu..amm..." i-au o gura de aer, ridicandu-mi ochii din pamant, uitandu-ma direct in ochii sai albastrii. "Ai vrea sa..adica, daca nu am intrecut deja limita si daca deja tot ai venit pana aici...ai putea sa, nu stiu, sa vi la nunta? Doar daca vrei...adica, nu te oblig sau ceva doar ca ma simt prost ca ai invitatie si mama te place si ai venit pana aici ca sa participi la nunta si nu vreu sa te simti prost din cauza mea si-"
"Faith!" ma intrerupe Niall care radea copios. Ce e asa amuzant?
"De ce razi?" il sagetez cu privirea.
"Am sa vin la nunta." ranjeste.
"Da? Perfect! Adica....super, da." Poate sa fie si mai penibil de atat?
"Deci, prin aceasta...ciudata, invitatie la nunta, inseamna ca ma ierti? Sau ca ma scoti in oras?" rade.
"Ew, nu!" strig. "Incerc sa fiu politicoasa. Plus ca nu stiu, m-ai facut sa realizez ca.." las propizitia in aer, punandu-mi iar privirea in pamant.
"Ca inca ma iubesti si ca ma vrei inapoi?" isi ridica Niall sprancenele in sus, zambind sarmant.
M-am uitat la el avand o spranceana ridicata si o privire ironica. Nu stiu daca voi putea sa trec peste, cel putin nu acum. Dar macar am sa incerc.
"Ca esti un dobitoc cu vise nerealizabile." rad, iar el se intristeaza dar nu-si poate ascunde zambetul din coltul gurii.
"Dar.." incepe, dar deja am inceput sa merg spre casa.
"Nici un dar, nu-ti intinde norocul Horan. Ne vedem la nunta." rad iar, deschizand usa.
"O sa-ti schimbi parerea Smith!" striga in urma mea dar usa deja se inchide.
El, Perrie si Maya apar in fata mea, privindu-ma ingrijorate. Probabil au privit toata conversatia pe fereastra.
"Nici macar sa nu intrebati." zambesc si o i-au la fuga pe scari in sus.
Poate ca am luat o decizie gresita, dar cele mai bune amintirii mereu pornesc dintr-o prostie. Sper sa nu ma insel.
----------*
Iertare! Scuze ca postes atat de "des" dar chiar "am mult timp" si "deloc de invatat". Mdap, am 5 teze in perioada asta si nu-s foarte usoare deci nu prea imi ramane timp de nimic altceva.
Vineri plec la Budapesta si Viena deci pe drum poate o sa apuc sa scriu ceva si o sa apuc sa postez. In orice caz nu o sa mai astept atat de mult pana la urmatorul capitol.
Sper sa va placa cum decurge povestea
SEE YA!