Nu ştiam cât de tare eram îndrăgostit de ea, dar ştiam că nu e de glumă. Fratele meu mă avertizase în legătură cu riscurile pe care mi le asumam acceptând să am sentimente pentru ea, dar nu-mi păsa. Ştiam că ea era diferită.
Am ieşit din baie hotărât să o fac să mă placă şi să îi dovedesc fratelui meu că nu avea dreptate şi că era orbit de ura pe care o simţea pentru Yvette. De fapt, nici nu eram convins că ceea ce simţea el cu adevărat pentru ea era ură, încă credeam că o iubea. Yvette Hawkins a fost iubita fratelui meu din liceu, singura fată pe care a iubit-o şi după care era nebun. Părul ei roşcat acompaniat de ochii verzi înnebuneau toţi tipii din şcoală şi nu cred că era vreunul care era indiferent în prezenţa ei. Transferată din Chicago, avea un accent fabulos care făceau fiecare fată invidioasă. Pe atunci, Itachi era un alt As negru, idealul fiecărei fete. Se pare a fost şi al tipei noi. Au fost impreună un an, dar Itachi a prins-o în parc cu unul din acelaşi liceu, unul dintre cei mai buni prieteni ai săi. Din cauza faptului că a iubit-o atât de mult, trădarea lor l-a rănit îngrozitor de tare şi l-a bătut pe tip până când l-a băgat în spital. De la el învăţasem că tipele sunt toate la fel, avusese grijă să mă instruiască, astfel încât să nu îi calc pe urme.
M-am simţit uşurat când am văzut că Sakura era singură la masă. Pentru un moment, am crezut că Itachi nu avea de gând să plece. M-am aşezat nervos, ceea ce i-a atras atenţia Sakurei.
- Ce se întâmplă? A întrebat.
- Nimic.
Sub privirea ei, am început să mănânc din raviolli, gândindu-mă ce naiba trebuia să fac. Sakura a pus tacâmurile jos, şi-a luat gentuţa şi s-a ridicat.
- Te rog, nu pleca! I-am spus când ajunsese în dreptul meu.
- Tocmai ţi-ai pierdut ultima şansă, Asule.
Plecase. Am lăsat pe masă banii pentru consumaţia noastră şi pentru oglindă şi am alergat după ea. Am ajuns-o din urmă la ieşirea din restaurant, graţie tocurilor sale foarte înalte pe care de abia putea să le stăpânească. Ştiam că mă observase, dar nu privit, ci doar a continuat să meargă. Am prins-o de braţ şi am întors-o spre mine. Plângea. I-am spus numele, rugând-o din priviri să nu mai plângă.
- Nu, lasă-mă, a spus, ştergându-şi lacrimile.
Şi-a tras braţul din strânsoarea mea, întorcându-se cu spatele la mine.
- Cum pot să te las când îmi e aşa de frică că o să te pierd? Am spus, simţindu-mi lacrimile căzând pe obraji.
M-a privit şocată, dar imediat şi-a revenit.
- Eşti un idiot, a urlat. Crezi că dacă îmi arunci replici din filme siropoase, totul o să se rezolve?
Aşa credeam. Niciodată nu încetam să fiu uimit de diferenţa dintre Sakura şi celelalte fete. Era ieşită din tipar, nici măcar nu înţelegeam de ce se supărase.
- Eşti diferită, nu ştiu cum ar trebui să mă comport ca să nu te rănesc.
A pufnit. Mi-a aruncat o privire ce spunea clar „Serios? Nu se vede că încerci să nu mă răneşti!”. M-am apropiat de ea şi am încercat să o iau în braţe, sperând că puteam să mai salvez ceva din seara şi aşa distrusă. Planul meu nu a mers şi am mai primit încă o palmă.
- Eşti imposibil! A spus, enervată. Îl ameninţi pe fratele tău cu un cuţit într-un restaurant de lux, îl iei la baie forţat şi posibil v-aţi şi bătut, te întorci cu mâna plină de sânge şi te comporţi ca şi cum nimic nu s-a întâmplat. Dacă toate astea au fost la prima întâlnire, la a doua ce o să se întâmple? O să arunci clădirea în aer pentru că nu-ţi place mâncarea?
Am ascultat atent fiecare cuvânt pe care îl rostea şi mă simţeam din ce în ce mai josnic. Plângea din cauza mea, a faptului că am ignorat-o şi m-am comportat ca şi cum nu merita să ştie. Ştiam că asta era ceea ce gândea şi îmi venea să urlu pentru că eu chiar nu voisem ca asta să se întămple. Voiam doar să trecem peste apariţia fratelui meu şi să ne comportăm ca şi cum nimic nu se întâmplase.
Mi-am privit mâna pătată de sânge. Cum puteam să sper că vom trece peste asta când eu am apărut cu mâna în halul ăla? Încă mă întrebam cum naiba am putut să mă întorc la masă fără să scap de sângele ăla. Eram un idiot, prost şi cretin.
- Îmi pare rău, am şoptit. Nu am vrut ca asta să se întâmple. Voiam doar să uităm de Itachi şi să ne bucurăm de compania fiecăruia.
- Ai un obicei foarte prost, Asule. Ţi-am spus că eu nu sunt una din tar*ele tale, nu te comporta de parcă aş fi.
- Dacă erai, nu mă aflam aici, implorându-te să mă ierţi.
A zâmbit, iar eu i-am imitat gestul. Eram şocat de comportamentul meu atunci când eram cu Sakura, mă simţeam straniu, dar plăcut. Nu aş fi crezut niciodată că Asul negru o să dispară atât de repede, iar eu să nu fiu tulburat de acest fapt.
I-am deschis portiera, aşteptând ca un gentleman ca ea să intre. N-am putut să mai fiu aşa nepăsător ca mai devreme când ea şi-a exprimat enervarea când o aşteptam în maşină, aşteptând să-şi deschidă singură uşa. S-a aşezat atent, iar eu am ajutat-o să îşi prindă centura de siguranţă.
- Nu merg la tine, a spus când mă aşezasem pe locul şoferului.
Mi-am ridicat o sprânceană.
- De ce nu?
- Pentru că mergem la mine.
- Părinţii tăi?
- Plecaţi.
A fost singurul lucru pe care trebuia să-l ştiu ca să mă facă să pornesc maşina şi să întorc spre locul în care locuia. Nu mi-a trebuit decât câteva minute să ajung în faţa blocului în faţa căruia parcasem mai devreme, când o aşteptam.
Am luat liftul până la etajul patru, acolo unde se afla apartamentul ei. Când ne-am întors pe hol, ea a luat-o înainte, iar eu am mers în spatele ei. S-a oprit, iar în timp ce aceasta îşi căuta cheile în geantă, uşa de la apartamentul vecin s-a deschid, apărând de după ea un băiat ce părea să aibă cu cel puţin doi ani mai mult ca mine. Avea părut roşcat şi arânjat ca un cântăreţ K-pop, ochii săi aveau o culoare asemănătoare cu cei ai Sakurei, verde intens.
- Te-ai întors aşa repede? A spus zâmbind.
M-a observat imediat ce rostit cuvintele, fapt care i-a şters rânjitul.
- Ah, da, a spus Sakura încă căutând cheile.
Îl priveam enervat pe cel care stătea în apartamentul vecin pentru că puteam recunoaşte privirea pe care i-o arunca rozaliei. O voia, iar eu îl enervam fiind cu ea.
Roşcatul a întins mâna stângă şi i-a arătat Sakurei setul de chei pe care îl avea.
- Cauţi astea? A spus, concentrându-şi toată atenţia asupra ei.
Şi-a ridicat privirea spre el şi a zâmbit când a văzut obiectele din mâna sa. Eu eram nelămurit: ce naiba căutau cheile Sakurei la el?
- Da, cum au ajuns la tine?
- Le-ai scăpat când ai plecat.
- Probabil aş fi fost mult mai atentă dacă cineva nu ar fi claxonat ca disperatul, vrând să cobor odată.
Privirile celor doi s-au întors automat spre mine. Roşcatul chicotea, iar Sakura îmi arunca săgeţi din priviri. Da, recunosc, eram puţin cam nerăbdător mai devreme, dar asta nu era o scuză ca ea să îşi piardă cheile, iar el să i le găsească.
A deschis uşa şi a intrat, iar eu am urmărit-o, dar nu înainte să scot limba la vecinul ei. Eram sigur că voia să mă bată până mă băga în spital, dar eu tot norocos eram pentru că Sakura ar fi stat cu mine. Am închis uşa apartamentului, vrând să scap cât mai repede de faţa ăluia din raza mea vizuală. M-a condus până în camera ei şi mi-a făcut semn să mă aşez pe pat, apoi ea a dispărut pentru un minut, doar ca să se întoarcă apoi cu două pahare şi o sticlă de vin.
Am observat fără să vreau poza care se odihnea pe birou într-o ramă de fotografii. Deşi persoanele din fotografie erau vizibil mai mici, mi-am dat imediat seama că era vorba de Sakura şi Ino, iar cel care le ţinea în braţe pe amândouă era Naruto. Nu am ştiut niciodată că el fusese prieten cu Sakura, am crezut că s-a băgat doar când am prins eu interes în ea.
- Aveam treisprezece ani atunci, a spus ea din senin.
- Aţi fost prieteni? Am întrebat, referindu-mă clar la relaţia dintre ea şi blond.
- Cunoştinţe. Naruto a fost pentru mine, ma rog, încă mai este, fratele mai mare al prietenei mele.
Un singur lucru mă neliniştea şi pe care nu aveam curajul să-l întreb: de ce încă mai ţinea fotografia lor la vedere, având în vedere situaţia cu Naruto? Îmi era teamă că dacă aş fi întrebat-o, ea mi-ar spune că e îndrăgostită de el sau ceva în genul ăsta. Nu ştiam sigur cât de rănit aş fi, dar nici nu mi-am dorit să aflu.
Am tras scaunul de la birou pe care stătea ea până în faţa mea. A părut surprinsă de situaţie, dar nu la fel ca în momentul în care mi-am pus buzele peste ale ei, oferindu-i un micuţ sărut. I-am zâmbit şi m-am uitat adânc în ochii săi, lucru pe care l-a făcut şi ea. Am trecut pe lângă ea şi m-am dus la birou, acolo unde lăsase paharele, şi am deschis sticla de vin şi le-am umplut doar pe jumătate. S-a întors spre mine, arătând bosumflată. Am băut puţin, în timp ce o priveam cum se ridică şi se îndreaptă spre mine, mergând la fel de senzual ca în visele mele. Mi-a luat paharul din mână, a sorbit puţin din el, apoi l-a pus înapoi pe birou, lângă al său. Cea mai imprevizibilă persoană pe care o ştiam a sărit în braţele mele, înconjurându-mi tali cu picioarele sale. M-a sărutat apăsat, exprimându-şi astfel nerăbdarea. Am sărutat-o şi eu în timp ce i-am cuprins fundul cu mâinile, lucru ce a făcut-o să geamă în timp ce încă ne sărutam. Am sprijinit-o de peretele de lângă birou, trecându-mi mâna de pe fundul ei pe coapse şi invers. Ea şi-a strecurat mâna printre nasturii cămăşii şi mi-a mângâiat pielea, iar când şi-a dat seama că materialul albastru o împiedica, a tras atât de tare încât mi-a rupt-o. Îmi pierdusem controlul atât de tare încât nici măcar nu-mi mai păsa de cămaşa mea preferată. Rămăsesem cu materialul atârnându-mi de piept ca şi cum aş fi fost Tarzan, dar asta nu a oprit-o să îmi mângăie pieptul, în acelaşi timp în care limba sa încerca să o domine pe a mea. I-am dat rochia jos, aruncând-o pe podea, lăsând-o doar un sutien şi o pereche de chiloţi minusculi. Şi-a frecat pieptul de al meu, sărutându-mă pe gât . Şi pe bune, zicea că e virgină? Senzaţia pe care mişcarile ei mi-o provocau era mult mai spectaculoasă ca orice lucru făcut de o târ*ă. S-a rezemat pe perete şi a reuşit într-un final să-mi scoată sacoul pe care nu o lăsa inima să-l rupă, nu că ar fi putut, totuşi. Am luat-o din nou în braţe şi am pus-o uşor pe patul său, urcându-mă peste ea, lucru ce nu i-a convenit, deoarece m-a împins sub ea. Şi-a pus picioarele pe lângă corpul meu, iar capul ei a coborât spre piept. A plantat zeci de săruturi care-mi dădeau senzaţia că sunt în Rai. Şi-a trecut sânii înveliţi în materialul sutienului peste pieptul meu, zâmbind, probabil ştiind ce reacţia putea avea supra mea. I-am mângâiat spatele şi am rupt breteaua care îi ţinea sutienul legat de corp, lăsându-i sânii să-mi atingă pielea.
În momentul în care simţeam că o doream atât de mult, încât aş fi putut să omor tot oraşul ca să o am, am auzit sunetul enervant al soneriei. Nu am vrut să-i dau drumul nicio secundă, dar ea a insistat, susţinând că ar putea fi cineva important. S-a ridicat şi a intrat în baie să-şi ia halatul pe care l-a îmbrăcat, apoi s-a dus la uşa de la intrare. Imediat ce soneria a încetat să mai sune, am auzit tare, clar şi răspicat:
- Unde-i ăla, Sakura?