Asul negru

Capitolul 15

Peste două luni.
 
Sakura. 
 
- Da, Ino, vin imediat, acum plec. 
Am spus, încercând să-mi maschez disperarea. 
- Ok, te aştept. 
Am aruncat telefonul pe pat şi m-am întors la căutarea pantalonilor albaştri. Nu puteam să cred că mi se întâmpla asta. Se presupunea că eu eram deja pe drum, dar, în schimb, mă aflam în chiloţi şi sutien, în timp ce aruncam toate hainele din dulap în căutarea pantalonilor. Peste cinci minute trebuia să fiu la şcoală pentru testul la matematică, dar nu-mi imaginam cum aş putea să ajung acolo în aşa scurt timp. 
- Aici eraţi! Am urlat victorioasă. 
I-am luat repede pe mine împreună cu bluza ce zăcea pe pat încă de seara trecută. M-am încălţat cât de repede am putut, mi-am luat geanta şi telefonul şi am ieşit val-vârtej din apartament. Cum naiba ar trebui sa ajung aşa de repede la şcoală? Nu cred că mai fusesem vreodată aşa dornică să mă grăbesc spre şcoală şi clar va fi ultima oară. Când am ieşit din bloc, am văzut BMW-ul pe care îl adoram trecând şi pe Sasuke care îl conducea. M-a privit, însă nu a schiţat niciun gest. Uram relaţia pe care o aveam cu el acum, dar nu aveam de gând să fac nimic pentru a schimba asta. Îi spusesem de foarte multe ori să mă lase în pace, dar aceea fusese singura dată în care chiar mă ascultase. 
Am făcut semn unui taxi să oprescă şi m-am urcat ca o gloabă pe banca din spate, lovindu-mă de capotă. Taximetristul a început să râdă, dar l-am privit enervată şi i-am zis unde să mă ducă. Bineînţeles că pe tot parcursul drumului el nu renunţase la zâmbetul acela tâmp, lucru care mă enerva groaznic. Dacă nu mă grăbeam la ora de matematică, cu siguranţă i-aş fi dat una în moacă care să-i şteargă privirea de idiot. I-am plătit în scârbă şi am coborât atât de repede de parcă de asta ar depinde viaţa mea. 
Curtea liceului era deja goală, deci toată lumea intrase la ore. Minunat, ce pot sa zic. Am intrat prin faţă, pe unde elevii nu puteau de obicei să treacă, dar eram disperată. Am coborât în fugă scările spre clasa mea. Aveam de gând să mă minunez mai târziu de performanţa mea de a rămâne în picioare dupa ce am fugit pe scările ucigaşe. Am întrat în clasă ca o furtună. M-am oprit când am văzut-o pe profă holbându-se la mine, m-am aplecat în semn de respect şi m-am dus în bancă. Am scos o foaie de hârtie, în timp ce ea îmi aducea subiectele. M-am uitat îngrozită peste ele şi observasem exerciţii de care doar auzisem, nu şi pe care le rezolvasem vreodată. Eram din ce în ce mai speriată de materia idioată pe care ar fi trebuit să o învăţ. Cu ce dracu mă vor ajuta asimptotele în viaţă?
- Groaznic, aşa-i? am auzit-o pe Ino şoptindu-mi.
M-am uitat îngrozită la ea. 
- Nu şti nici măcar tu să le faci? am întrebat cu speranţă în glas. 
- Am idee cum să le rezolv, dar sper să o fac şi bine. 
Am răsuflat uşurată. De obicei când zicea aşa, luam un bine-meritat 9. Bine, ea îl merita, eu mai puţin. Sau deloc.  
Şi avusesem dreptate, Ino chiar ştia mate, doar că era ea prea modestă. Am aşteptat să le rezolve ea, apoi le-am copiat şi eu. Când profa ne-a luat lucrările, am zâmbit satisfăcută. 
- Repede ai mai ajuns de acasă până aici, ai mers pe jos sau ce? a spus Ino, râzând. 
Am zâmbit nevinovată. Eram sigură că Ino nu m-a crezut atunci când i-am spus că plec de acasă, dar minciunica era necesară, măcar încercasem. Am pus capul pe bancă şi am închis ochii, sperând că o sa dorm şi eu vreo cinci minute, măcar până când începea următoarea oră. 
- Ah, mi-a zis Naruto să te duci pe la el când poţi. 
Naruto ieşise din spital în urmă cu o săptămână şi venea la şcoală pentru că avea nevoie de note. Încă avea un picior în ghips şi câteva bandaje pe abdomen, dar se vindecau relativ repede. 
M-am ridicat somnoroasă din bancă şi am plecat către clasa lui. Încercam să îl evit pe blond atât cât puteam deoarece ştiam că el nu mă iubea şi că doar voia să mă câştige pentru a-i face în ciudă lui Sasuke. Aş fi vrut să ne comportam la fel ca atunci când eram mai mici şi să mă privească doar ca pe prietena surorii lui. Ştiam că accidentul îl avusese din cauza mea şi a lui Sasuke şi până şi el îmi spusese asta, iar acesta era singurul motiv pentru care încă ne mai întâlneam. 
Am intrat în clasa şi l-am văzut în banca sa, ultima de pe rândul din mijloc.
- Hei, Saku. M-a salutat când am ajuns lângă el. 
- Bună. E totul ok? 
- Bineînţeles că este, mulţumesc că ai venit. 
Am observat cum privirea sa s-a mutat spre uşă, iar eu am făcut acelaşi lucru. Am amuţit atunci când am văzut persoana care stătea în prag, uitându-se la noi. Enervarea din ochii săi îmi aducea aminte de ultima oară când ne vorbisem. A făcut câţiva paşi până la o brunetă ce stătea şi râdea împreună cu prietenele ei. A tras-o de braţ şi a sărutat-o apăsat, de parcă ar devora-o. Imediat ce i-a dat drumul, tipa era în extaz şi îl privea pe Sasuke ca după o partidă de s*x. Văzându-l că se îndrepta spre hol, m-am ridicat, vrând să îl urmez, dar Naruto m-a prins de mână. M-am uitat nervoasă spre el şi am spus rece:
- Dă-mi drumul! 
Uram acea rivalitate dintre ei, se jucau cu mine şi cu sentimentele mele de parcă eram o papuşă ce putea fi uşor manipulată. Blondul mi-a dat drumul, iar eu am alergat după Sasuke. Am reuşit să-l prind din urmă, dar m-am oprit la vreo trei metri de el.
- Sasuke! am strigat, iar el s-a oprit, dar nu s-a întors spre mine. Ce se întâmplă?
Ştiam exact ce se întâmplă, dar nu voiam să recunosc. Voiam doar să se întoarcă spre mine şi să mă ia în braţe, asigurându-mă că totul va fi bine. Dar nu se întâmplase nimic din câte voiam, el a plecat fără ca măcar să îmi spună ceva. Mă simţeam rănită, distrusă, iar lacrimile îmi curgeau în şiroaie pe obraji, fără a avea vreo intenţie de a se opri. Uram situaţia în care eram puşi amândoi, dar nu ştiam ce să fac. Îmi era dor de el, îmi lipseau toanele lui şi chiar voiam să nu mai fie supărat pe mine. În ultimele două luni se comportase în acel fel cu mine, de parcă aş fi fost o nebună care îl privea pe furiş şi nici vorbă de o fostă relaţie între noi. Se supărase pe mine pentru ca am vrut să merg la spital, iar eu nu am fost suficient de convingătoare în a-l asigura că totul va fi bine. Ştiam că era vina mea, dar nu puteam să îi cer iertare. Dacă se va comporta cu mine la fel de rece şi după ce i-aş spune ce gândesc şi ce simt?
Aş vrea să închid ochii şi atunci când îi voi deschide, totul să fie la fel. Să ajung la şcoală, iar el să se apropie de mine zâmbitor. Îmi era aşa de dor de el încât aş fi făcut orice să îl am din nou alături de mine. Ştiam că era în totalitate vina mea că nu ne mai vorbeam, dar nu aveam tupeul să merg la el şi să-l rog să mă ierte pentru că îi spusesem cu atâta convingere să mă lase în pace. 
După ore, Ino îmi spusese că nu poate merge cu mine pentru că are ceva foarte important de făcut, iar eu aveam să merg singura acasă. În momente ca acelea aş fi făcut orice ca să nu rămân singură, dar trebuia să supravieţuiesc. Când eşti cu prietenii, nu ai timp să te gândeşti la prea multe, pur şi simplu te distrezi, dar atunci când eşti singur, prin minte îţi trec zeci de ipoteze cu privire la actuala problemă pe care o ai. Ajungi să te gândeşti şi la faptul că e numai vina ta, că îi faci pe toţi să sufere şi chiar nu mai suporţi asta, aşa că prin minte îţi trece ideea să te sinucizi. Te decizi, îţi faci planul, dar nu ai curaj. De ce? Pentru că îţi este frică de moarte, atât de egoist eşti. 
Când am ieşit din clădire, l-am văzut în faţa porţii liceului stând rezemat de maşina sa. Gândul că poate mă aştepta pe mine mi-a trecut inevitabil prin minte, dar ştiam că nu e posibil. Mă privea, dar nu schiţa niciun gest. Când am ajuns aproape de el mi-am dat seama ce se întâmpla. O blondă s-a apropiat de el cu tragere de inimă, iar el i-a adresat nişte cuvinte cu obişnuitul său rânjet, cel al Asului negru. A sărutat-o pe obraz şi şi-a pus mâna pe spatele ei, conducând-o spre portiera pasagerului. Când a intrat in maşină am identificat-o ca fiind prietena mea cea mai bună, Ino. Asul negru m-a privit fără expresie, apoi s-a urcat şi el în maşină, iar în scurt timp s-au făcut nevăzuţi. De ce erau aşa de apropiaţi? De fapt, de când erau atât de apropiaţi? Ino era prietena mea şi ştiam că nu ar face ceva care să mă rănească, dar totuşi: de ce era cu el? M-am gândit la acest lucru întreaga zi şi nici după atât efort nu îmi dădusem seama de ce făcea asta. Doar nu erau împreună, nu? Nu? Ştiam foarte bine că Ino era deja cu acel senior şi îl iubea, deci din nou: de ce? 
În noaptea aceea nu am putut să dorm, aveam în permanenţă în minte imaginea în care Sasuke o săruta pe obraz, apoi îi punea mâna pe spate şi o conducea la maşină. De când era el atât de drăguţ cu fetele? Mă înnebunea asta pentru că nu voiam nici în ruptul capului să mă îndoiesc de prietena mea cea mai bună. Dacă erau prieteni, de ce nu-mi spunea şi mie? Îl rănisem pe Sasuke la spital pentru că nu voiam ca ea să îl mai asculte vorbind urât de Naruto, aşa că ar fi fost normal să îmi spună cât de drăguţ era el şi cât de bine se înţelegeau. Dar de ce nu o făcea? 
Oare Sasuke o plăcea? Acesta să fi fost motivul pentru care nu a mai însistat să fie cu mine? Dar nu se putea, îmi aduceam aminte fiecare lucru pe care-l spusese în acea seară, de fiecare dată când mă implora să nu plec la Naruto şi faptul că şi el avea nevoie de mine. Fusesem prea egoistă că nu l-am ascultat? 
Am privit ceasul doar cu un ochi pentru că eram prea obosită să îl deschid şi pe celălalt. Aveam la dispoziţie o oră ca să mă pregătesc şi să fiu şi la şcoală. Nu m-am agitat când mi-am dat seama că din cauza dorinţei de a dormii, aveam mai puţin timp la dispoziţie în acea dimineaţă. La cât eram de confuză, nu mi-ar fi păsat nici dacă aş fi luat un doi la literatură. Nu m-am uitat la ceas înainte să părăsesc apartamentul, nu voiam să îmi stric dimineaţa aflând că eram în întârziere cu o mie şapte sute treizeci şi nouă de minute. Îmediat cum am ieşit din bloc, i-am văzut BMW-ul din nou. El era, bineînţeles, la volan şi râdea în timp ce blonda din dreapta îi povestea ceva. Niciunul nu mă văzuse, aşa că fusesem scutită de privirile acelea care parcă spuneau că le stricasem dimineaţa. Mai ales cea a lui Sasuke. 
Îmediat după ei, un alt BMW negru s-a oprit în faţa mea. Geamul uşii din spate s-a deschis şi am putut să văd un Naruto zâmbitor. 
- Cam târziu pentru a merge pe jos, nu crezi? A spus. 
- Posibil, nu ştiu ce oră e. 
A zâmbit, probabil se aştepta la aşa ceva din partea mea. A deschis uşa şi s-a mutat pe celălalt loc de pe bancheta din spate. 
- Haide, urcă! 
M-am gândit puţin la oferta lui. Îniţial nu am vrut să merg cu el la şcoală de teamă că o să mă vadă Sasuke, dar imediat mi-am adus aminte de modul în care încerca el să mă distrugă emoţional. Şi îi reuşea. 
- Sigur, am spus, apoi m-am aşezat lângă el. 
Am sesizat cu uşurinţă şoferul care se făcea că nu ne vede. Voiam aşa de tare să îl întreb pe blond motivul pentru care Ino nu a mers cu el cu maşina şi a ales să se ducă cu Sasuke, dar ştiam că aş fi părut o disperată dacă aş fi făcut-o. Orice aş fi făcut în acel moment cu siguranţă ar fi fost o greşeală. Mă întrebam încontinuu: de ce nu aveam curajul să o întreb pe ea având în vedere că era prietena mea cea mai bună? Oare îmi era frică de ce ar putea să răspundă? 


- Sasuke a fost la Ino aseară, a spus.