Asul negru

Capitolul 10

Capitolul 10

Sasuke's point of view

O ceață densă ne învăluia, agitându-ne și făcându-ne să ne întoarcem în toate părțile din dorința de a vedea ce ne amenința, ce urma să ne atace. Ne protejam reciproc spatele, cu inimile bătând nebunește, respirațiile șuierând și mâinile împreunate. Ea părea să fie o vagaboandă dintre acelea care nu ezitau înainte să-ți secționeze gâtul cu un briceag roz, dar ochii ei verzi o dădeau de gol: demonstrau că era îngrozită până peste limită. Simțeam pericolul și mă făcea să sufăr faptul că nu puteam avea grijă de ea, de acea fată cu păr roz, ochi seducători, gene lungi și pomeți ascuțiți. Am auzit-o țipând și m-am aruncat peste ea, apărând-o cu propriul trup de orice pericol ar fi putut s-o amenințe. După câteva secunde, mi-am simțit capul tras pe spate de o mână învelită într-o manușă de culoare neagră cu accente aurii și mi-am pironit privirea în cea a tipului care îmi fusese rival timp de mai mulți ani: Naruto Uzumaki. A zâmbit, înfigându-mi cuțitul pe care îl ținea în mâna stângă în stomac și determinându-mă să icnesc. Mi-am dus mână la locul dureros și aproape imediat am simțit-o plină de sânge. Am văzut-o pe Sakura cum s-a repezit spre blond și l-a lovit cu palmele, evident, nemișcându-l nici măcar un centimetru. Frate, chiar trebuia să o fi învățat să dea cu pumnul! Apoi idiotul a împins-o ca și cum ar fi fost doar un gândac care îl sâcâia. Cu tot cu rana din abdomen am încercat să mă ridic, dar abia atunci am observat că mâinile mele erau prinse în lanțuri, iar eu eram incapabil să mă mișc și totuși, încercam din răsputeri să scap. 

- Întotdeauna la fel de impulsiv și idiot. Nu te vei schimba niciodată, nu, Sasuke? Zise el, enervându-mă și mai tare. Meriți tot ce vei vedea.

M-am încruntat, întrebându-mă ce avea de gând să facă, iar tipul mi-a făcut semn spre Sakura, lămurindu-mă. Nu, nu, nu, nu ea, te rog. Am încercat să-mi compun o expresie indiferentă, neimpresionată, iar el a zâmbit, privind în ochii ei speriați. A luat-o la fugă, dar știam deja că avea s-o prindă. Totuși, i-a lăsat un avans de cațiva zeci de metri, apoi a alergat spre ea.Fugi, Sakura, mai repede. Hai, iubito,  știu că poți. Însă, de fapt, n-a putut. A prins-o aproape imediat, rânjind ca un nenorocit ce era în timp ce ea țipa și încerca să se smulgă din brațele lui. A pus-o pe umeri ca pe un copil de șapte ani, apoi peste câteva zeci de secunde când au ajuns la vreo  trei metri de mine, a așezat-o pe pământ. Abia atunci observasem că eram într-un fel de pustietate, pe un drum neasfaltat, înconjurați de lanuri de grâu pe care le puteam vedea datorită ceții care între timp se disipase. 

- Degeaba încerci, Naruto. Nu-mi pasa de ea. Nu mi-a păsat niciodată. Am vrut doar să mă culc cu ea și nimic mai mult, spun eu cu voce rece și puțin încordată.

- Atunci n-o să-ți pese dacă îi fac și eu ceea ce aproape i-ai făcut tu, a rânjit el.

În același moment, i-a smuls Sakurei jacheta de culoare roșie, aruncând-o apoi pe jos, stârnind un nor de praf. Am strâns din măsele și am realizat că era o prostie să pretind că nu-mi pasă de soarta ei, în timp ce nenorocitul o viola. Mi-am încordat cu putere brațele și am încercat să scap de strânsoarea care mi le ținea blocate spre spate. N-am reușit, normal, doar mi-am cauzat o durere puternică de mușchi și mai mult sânge care țâșnea din rana făcută de Naruto. Totuși, încercam din răsputeri să o ajut, să n-o fac să treacă prin așa ceva, să-mi șterg cumva din memorie faptul că și eu încercasem să-i fac rău, încât eram în stare să-mi smulg mâinile doar ca să-l îndepărtez pe idiot de pe ea. Fata se agita continuu, privindu-l pe Naruto în ochi și rugându-l să nu-i facă asta, dar ticălosul nici nu voia să audă. A plesnit-o atât de tare încât a căzut în fund, iar el s-a urcat peste ea, desfăcându-i bluza, mângâindu-i abdomenul, sânii, brațele. Sakura se împotrivea, chiar dacă toți trei știam că nu avea să scape de data asta. Totul era împotriva ei și a mea. Nu puteam să fac nimic ca să evit să-i fie cauzată o asemenea durere, dar trebuia să o și privesc în timp ce i se întâmpla. Am remarcat cum Naruto și-a rupt propriul tricou de un turcoaz marin, apoi i-a dat jos fetei blugii pe care îi purta. A privit-o în ochi și i-a dat altă palmă încât a făcut-o să se rostogolească în direcția mea. Fata s-a ridicat aproape imediat și a alergat cei câțiva pași care ne mai despărțeau, încleștându-și mâinile de jacheta mea. Am privit-o șocat în ochii verzi, resemnați, în care vedeam o maturitate pe care n-o mai zărisem înainte și am rostit îndurerat: