Vampirii coborau scările încăperii unul câte unul, fiecare cu câte o canapea în mână, veşminte sau decoruri. Ekaterina amenaja măreaţa sala de şedinţa într-o cameră mai confortabilă. Canapelele împrejmuiau cercul în interior, iar între ele aşezase o masă prelucrată din lemn întunecat.
Ferestrele erau curăţate cu iscusinţă de câteva servitoare, iar lumina intra blândă prin geamul gros. Ekaterina se apropie de ele, admirând pădurea de la înălţimea conacului, în timp ce femeile plecau.
— Înţeleg că vei găzdui multă vreme moştenitorii, Damian se apropie din spatele ei.
Încă nu procesase bine toată vestea despre alianţa secretă dintre vampiri şi îngeri. Încă nu ştia cum să se simtă către fratele lui sau către regină, dar ştia că trebuie să fie alături de ei. Orice s-ar întâmpla, Malakai încă este fratele lui şi aşa va fi mereu.
Văzând cum Ekaterina transformă camera serioasă de şedinţe într-o încăpere primitoare, gândul îi apare în minte imediat.
— Va fi un război lung, Ekaterina mărturiseşte.
Damian oftează în timp ce priveşte razele reci ale soarelui încercând să răzbată într-un răsărit de toamnă. Aruncă o privire către ceasul de la mâna lui şi ridică privirea.
— E timpul ca moştenitorii să sosească.
— Deja?
Ekaterina îşi întoarce privirea către el şi oftează scurt. Se întoarce şi începe să brăzdeze camera.
— Ce ar fi să le aştepţi tu pe Rose şi Selena în timp ce eu întâmpin lupii? regina îl întreabă.
— Crezi că e o idee bună? Damian se uită nesigur la ea.
— Cred că Rose o va face pe Selena să se simtă confortabil în preajma ta.
Damian încuviinţează din cap şi o urmăreşte pe Ekaterina până jos, pe treptele vechi, de parcă ar coborî într-o temniţă medievală, cu becurile ce se aprind din senin în pereţii bătrâni. Ceva din el, îi spune că ar vrea ca Rose să ştie toată această poveste. Să aibă cui să îi povestească şi de la cine să primească un sfat, dar mintea îi spune că nu îşi permite să o transforme într-o ţintă. Va trebui să o mintă, ca pe toţi ceilalţi, aşa cum Ekaterina făcuse şi cu el, aşa cum fratele lui încerca să îl protejeze.
*
Întunericul nopţii adânci transforma pădurea într-o scenă sinistră. Luna plină lupta cu putere să lumineze cerul mai noros. Singura sursă de lumină din codrul bătrân era focul mic din centrul poieniţei. Trosnetele lemnelor arse de căldura asupritoare încântau sunetul sensibil al Ekaterinei în timp ce privea, din spatele copacilor, cum vrăjitoarele îşi făceau apariţia în pelerinele lor negre şi cu voalul ce le acoperea faţa.
Mai nimeni nu ştia cum vrăjitoarele îşi performă ritual, fiindcă nimeni nu era interesat de intimitatea lor, astfel că Selena fusese de acord, la ultima întrunire, cu propunerea Ekaterinei de a purta voal pe faţă.
Auzul pornit al reginei simte roțile maşinii regale, urmate de vehiculele gărzilor regale, cum se opresc undeva în adâncul pădurii. Rose coboară din maşina regală, respectând cu sfinţenie planul. Mersul ei supus, dar totuşi elegant îl inima pe cel al Selenei şi nu se vedea o urmă din trăsăturile ei prin acel material negru din jurul feţei. Capul ei plecat se ridică pentru un moment în timp ce se uită împrejur şi se opreşte în jurul focului.
— O punem în prima linie, în plin pericol? Ekaterina îşi aminteşte când Damian întrebase asta.
— Demonii nu o vor slăbi din priviri pe Selena, regina îi răspunsese. Sunt sigură că Lucius îi va pune să se asigure că ea este în maşină la momentul oportun.
— Atunci eu voi fi lângă ea, Damian se opunea cu încăpăţânare.
— Nu putem risca ca demonii fratelui tău să te recunoască, Sebastian îi spusese.
— Vei rămâne în tuneluri să te asiguri că Luna o aduce în siguranţă pe Selena, Ekaterina îi propusese.
— Eu mă descurc, serios! Rose îl asigurase şi abia atunci se supusese.
Din umbra coroanelor încă pline de frunze, Ekaterina era cu simţurile pornite, experimentând până în măduva oaselor vibraţia pe care demonii o transmiteau prin prezenţa lor. Erau aproape, respirându-le în ceafă şi aşteptând să îşi execute ordinele şi speră că acum erau cu ochii pe Rose, neştiind că prinţesa vrăjitoarelor nu este sub acel voal.
Paşii Ekaterinei se îndreaptă lenţi către Rose, de parcă ar fi o altă seară obişnuită, fără să dea de bănuit că presiunea acestei nopţi o zdrobeşte. Se înclină adânc în faţa ei, de parcă ar fi o slujnică în fata prinţesei sale şi rămâne lângă ea, fără a scoate o vorbă, fiindcă nu ştia de unde poate fi auzită şi de către cine.
O altă pelerina, o fantomă în veşminte negre se apropie şi rămâne în cealaltă parte a lui Rose, fără a scoate un sunet. În depărtare, pe fundalul cufundat în linişte, se aud câteva urlete uşoare de lupi, semn că Selena era cea care se aşezase lângă ei. Gemenii o aduseseră în siguranţă.
Celelalte vrăjitoare nu smucesc măcar o privire, căci urletele erau obişnuite, în special la luna plină, fiind învecinate cu proprietatea lupilor. Alt hăulit al unui lup mai bătrân se aude în depărtarea pădurii, mai adânc în fiinţa ei, de pe domeniul lor, urmându-i altul la rândul lui ca într-un cor al nopţii.
Stabiliseră împreună cu toţi moştenitorii că gemenii vor colinda pădurea în forma lor de lup, pentru a nu risca să fie observaţi şi aşa au şi procedat.
Ritualul începe cu toate vrăjitoarele adunate în jurul unui imens cerc, cu cântece intonate într-o linie melodică veche. Cuvintele în latina străbună încep să îmbrăţişeze melodia într-o atmosferă pătrunzătoare. Sentimentul era resimţit până în adâncul sufletului, cotrobăind fără încetare, fără a vrea să te părăsească. Vrăjitoarele intensifică vrăjile, flăcările focului unduindu-se şi înălţându-se către cer cu fiecare şoaptă a lor. Ramurile copacilor încep să danseze în bătaia vântului care priveşte cu reţinere. Frunzele erau purtate pe braţele acestuia, dansau împreună cu pelerinele lor subţiri, mânate de aceeaşi briză puternică. Mâinile femeilor se ridică către nevăzutul cerului, iar faţa lor caută razele lunii, în timp ce cântecele cufundau pădurea într-o armonie sinistră.
Şoaptele se opresc brusc. Vântul încetează, iar frunzele cad neputincioase pe iarba rece. Mâinile vrăjitoarelor cad cu rapiditate, fără a se desprinde din strânsoarea puternică în care erau legate una de alta. Ritualul luase sfârşit.
Ceva începe să umble cu emoţie prin Ekaterina, căci de acum începea spectacolul şi nu îşi permiteau să facă greşeli. Îşi stabiliseră locurile şi planul exact. Dacă apărea ceva? Orice ar fi, nu îşi va permite să eşueze şi va avea curând ghearele înfipte în gâtul acelui cerber şi va servi sângele amar al elfului.
— Foc! una din femei strigă cu dispărere.
Fetele îşi întorc capul cu rapiditate şi văd pădurea din jurul lor cuprinsă de un infern insuportabil. Flăcările înghiţeau flămânde întreaga pădure din jurul poieniţei. Ekaterina zâmbeşte în sinea sa şi oftează uşurată. Gemenii îşi făcuseră partea, fiindcă aveau nevoie de o distragere în timp ce o scot pe Selena din pădure.
Ekaterina trece pe lângă Rose şi o apucă pe Selena de mână, alergând împreună cu toate vrăjitoarele speriate de impactul incidentului. Era un rău necesar, un mic haos creat să ajute. Când ajung mai adânc în pădurea cuprinsă de însăşi iadul, Lună o prinde pe Selena din spatele unui copac bătrân şi o forţează să o urmărească.
Ekaterina rămâne în spate, asigurându-se că cele două se îndepărtează în siguranţă. Luna trebuia să o duca pe Selena la conac, o motociletă așteptând după ele în adâncul padurii. Sunetul slab al unei motocicletei de teren se aude prin simţurile ei sensibile şi îşi temperează respiraţia ştiind că prinţesa va fi în curând în tuneluri.
Ekaterina îşi croieşte drum înapoi pintre trunchiurile ce îi oferă adăpost de crengile înflăcărate.
— La marginea poieniţei.
Sebastian o anunţă din forma lui umană. Hainele lui erau întunecate şi se camuflau în fundalul pădurii. Ochii lui o urmăreau pe Rose din spatele copacilor unde şi rămâne în timp ce Ekaterina traversează singura oază de linişte din acest întreg infern.
O prinde de mână, simţind acea căldură nesfârşită, specifică lui Rose şi intră pintre mulţimea de vrăjitoare speriate, care alergau buimăcite. Spera să poată bulversa demonii, fiindcă toate arătau la fel, până ce Selena reuşea să facă vraja de proiecţie.
Sebastian îi urmărea din spatele copacilor, încercând să nu atragă atenţia şi asigurându-se că gărzile respectă ordinul de a nu porni către prinţesă când tot incendiul avea să aibă loc. Vede cu coada ochiului umbra înnegurată a unui demon ce pândea cu supunere vrăjitoarele.
Aşteptarea o mânia pe Ekaterina mai mult ca orice, dar trebuia să aibă răbdare. Se camuflau pintre mulţimea de vrăjitoare care încercau să stingă incendiul cu vrăjile pline de suflet, pintre cele care alergau speriate, pintre cele care asistau doar la întreaga scenă sumbră.
Proiecţia Selenei, doar o hologramă a celei căreia părea să fie prinţesa, apare prin mulţime şi îşi dă voalul jos dezvăluind acel părul de un blond platină. Ochii ei mari se uită prin împrejurime, de parcă ar fi dezorientată și întoarce privirile demonilor încurcaţi. Paşii ei se grăbesc către locul în care trebuia să fie maşina regală, cu gărzile aşteptând supuse şi intră înăuntru, aşteptând ca oamenii ei să asigure perimetrul şi să fie gata de plecare.
— Nu îmi pun oamenii în faţa morţii sigure! Selena îi strigase în acea dimineaţă.
— Doreşti să le spui întreg planul, să ai încredere nelimitată în ei? Sau poate doreşti să facem un întreg spectacol de proiecţii? Ekaterina a întrebat-o pe un ton neutru.
— Nu putem evita victimele colaterale, Damian o asigurase.
— Oricum, Luna a spus, Lucius urmăreşte doar maşina regală.
— Dar nu putem fi siguri cu cerberul ăla, Rose spusese totuşi şi avea dreptate.
În cele din urmă, Selena acceptase cu tragere de inimă acest sacrificiu şi era gata să urmeze planul indiferent de consecinţe.
Ekaterina şi Rose erau deja afundate în pădurea deasă, cu nimeni pe urma lor fiindcă demonii urmăreau cu sfinţenie maşina regală care nu pornise încă la drum. Focul se vedea întinzându-se în spatele lor, în timp ce ele umblau pe sub crengile neatinse ale pădurii bătrâne. Trebuia să o ducă pe Rose în siguranţă, căci Ekaterina trebuia să se asigure că faţada pe care ei o pictau orbea în întregime publicul.
Sebastian se întrevede undeva pintre scorburile late ale copacilor înalţi, ieşind în faţa lor de îndată ce le zăreşte.
— Asigură-te că ajunge în tuneluri în siguranţă! Ekaterina îi ordonă lui Sebastian.
— Tu ce vrei să faci? el întreabă.
— Am ceva de rezolvat.
— Nu te las singură! Sebastian se împotriveşte.
— Nu avem timp de asta! Trebuie să mă asigur că nu pierd pe nimeni astăzi şi am nevoie ca tu să o tii în siguranţă pe Rose!
— Mă ocup eu de asta!
Vocea lui Damian se aude din întunericul pădurii în timp ce fața începe să i se contureze. La naiba! Ekaterina îi spusese explicit că trebuie să rămână în tuneluri. Riscau mai multe cu el aici, în vizorul armelor. Probabil că părăsise conacul când Luna şi Selena ajunseseră acolo tefere. O să plătească scump, dar asta când toată nebunia ia sfârşit, fiindcă acum nu au timp de pierdut.
— Trebuia să respecţi un ordin simplu! Ekaterina se răsteşte la el pintre dinţi.
— Dar era nevoie de mine aici, Damian îi răspunde.
— Pentru?
— Să o duc pe Rose la conac în timp ce Sebastian are grijă de tine în ce nebunie vrei să faci! Damian îi răspunde.
— Nu am nevoie de protecţie! Ekaterina îi strigă.
— Ar trebui să ne punem în mişcare, Sebastian mărturiseşte în timp ce ascultă roțile maşinilor gata de plecare.
Ekaterina oftează aruncându-i o privire ucigașă lui Damian, însă renunţă şi se întoarce împreună cu Sebastian către poieniţă, prin spatele copacilor. Se întorc, pentru un moment, sub acel iad înflăcărat, cu aerul îmbibat de căldura flăcărilor ce apasă greu pe plămânii lor. Fac o curbură în drumul lor, fără să fie observaţi când trec la distanţă mare de maşinile regale care o luaseră din loc şi se opresc aproape de şoseaua înnegurată.
Motocicleta ei aştepta acolo, lăsată într-o parte pe pământul rece, acoperită într-o mulţime de frunze îngălbenite de toamna timpurie. Ekaterina scapă de frunzele interminabile, aproape căzând într-o criză nervoasă provocată de trecerea timpului preţios şi îşi ridică motocicleta.
Îşi dă gluga jos, dezvăluind părul ei negru, strălucind în lumina puternică a lunii pline. Sebastian era gata să se transforme în forma lui animală şi încearcă să scape de bluză, însă ceva îi inundă simţurile.
— Ascultă! îi şopteşte Ekaterinei.
Regina îşi porneşte auzul, simţind trosnetele lemnelor sub presiunea flăcările. Simte vibraţiile incendiului şi melodia morbidă a focului.
— Am dat foc pădurii, Ekaterina mărturiseşte. E normal să auzi focul.
— Da, Sebastian îi răspunde, dar suntem departe de poiană. Ascultă intensitatea flăcărilor şi simte mirosul.
Ekaterina acordă încă o încercare. Flăcările se auzeau mai aproape decât îşi imaginase. Păreau să vină de la câţiva metri distanţă, dintr-o parte opusă incendiului pe care tocmai îl desfăşuraseră. Un miros puternic de oase arse îi inundă nasul. Mai simţise acest miros undeva, însă nu îşi poate da seama acum de unde şi o enervează la culme!
Înainte ca regina să îşi pună gândurile în ordine, ochii lui Sebastian observă roțile înflăcărate ale unei motociclete ce îşi face loc pintre trunchiurile bătrâne şi acaparează şoseaua. Idiotul! Lucius nici măcar nu încerca să se ascundă. Probabil că voia să se asigure că planul lui merge aşa cum îşi imaginase.
Dacă ar putea, şi-ar fi înfipt chiar acum colţii în gâtul lui şi l-ar fi sfâşiat, dar un gând îl cutremură cu totul. Nu îi putea zări pe amândoi aici, mai ales pe Ekaterina. Trebuia să facă ceva, rapid!
Mâinile lui apucă gluga Ekaterinei, înainte ca aceasta să fie conştientă de ce se întâmplă şi i-o pune la loc peste cap, întâlnindu-i buzele într-un sărut, în timp ce faţa lui se ascunde, de asemenea, în spatele capei.
La naiba!
Ekaterina aude motorul puternic al motocicletei trecând pe şoseaua de lângă ei, iar ochii zăresc flăcările în care aceasta era cuprinsă atunci când Sebastian se îndepărtează de ea. Unghiile i se înfig tare în carnea palmei în timp ce mintea îi goneşte către acea motocicletă, cuprinzând-o într-o furtună de furie.
— Nu puteam risca să ne recunoască, Sebastian o trezeşte.
Abia acum realizează ce se întâmplase şi îşi scutură capul încercând să se întoarcă cu picioarele pe pământ, însă nu reuşea. Setea de a-l prinde pe cel responsabil de o asemenea mârşăvie era prea puternică.
— Înţeleg, ea reuşeşte să îi spună. Întoarce-te la conac în siguranță!
Îşi dă jos pelerina în grabă şi îşi pune casca pe cap, ascuzându-i fața în spatele geamului negru şi ambalează motorul pornind pe şosea. Roţile lăsau urme adânci în asfaltul nopţii, brăzdând drumul cu mare viteză. Simţea flăcările lui Lucius tot mai aproape cu fiecare kilometru pe care îl făcea. O umbră întunecată începe să pună stăpânire pe ea, aşteptând doar gustul dulce al sângelui său şi satisfacţia morbidă a torturii sub care îl va omorî încep, chinuit pentru fiecare păcat al vieţii lui.
Flăcările unei explozii puternice se înalţă în faţă, aruncând bucăţi din maşinile greoaie şi împânzind şoseaua cu rămăşiţele gărzilor ce se sacrificaseră fără să ştie, pentru viaţa sub care juraseră protecţie. Motocicleta cerberului trece nepăsătoare pe lângă accident, pierzându-se perfect în decor, probabil cu un zâmbet satisfăcut, Ekaterina îşi imaginează.
Scrâşneşte scârbită din dinţi şi măreşte viteza, simţind că se apropie cu repeziciune de prinţul deșart. Mâinile ei, în jurul capului său, rupându-i gâtul cu putere, apăreau într-o imagine tot mai deasă, simţind deja teroarea din ochii lui, implorând pentru încă câteva minute.
Frânează cu putere, din viteza impresionantă, aproape aruncând-o pe de motocicletă şi blesteamă în şoaptă. Un demon se oprise în faţa ei, plutind cu picioarele negre deasupra asfaltului și cu mâinile în sân. Faţa lui serioasă o aţinteşte arzător, aşteptând să îşi dea jos casca. Când părul ei negru se revarsă din aceasta, Ekaterina urându-i moarte cu privirea ei întunecată, demonul îşi lăsă mâinile pe lângă corpul lui ca smoala şi adoptă o privire supusă.
Lucius observase motocicleta din spatele lui, însă zâmbeşte în sinea sa când observă că demonul lui Malakai îl protejează şi râde copios privind maşinile întinse în bucăţi pe şosea, cu nimeni care să fi rămas în viaţă. Planul lui avusese succes şi curând va fi cel care va purta coroana întregii lumi pe cap.
— Avem ordine clare, demonul îi mărturiseşte reginei cu gasul lui înfiorător.
— Ce ordine? Ekaterina l-ar fi sfâşiat chiar acolo dacă ar fi putut.
— Să nu vă lăsăm să faceţi ceva necugetat, demonul mărturiseşte.
Necugetat... Sper să arzi în iad, Kai! Ekaterina îşi spune în gând fiind cuprinsă de amărăciunea nervilor, căci mai avea puţin şi îl prindea pe Lucius. Încă un moment şi îl putea avea în mâinile ei. Dar atunci, întreaga ei acoperire se ducea pe apa sâmbetei, iar Lucius ar fi pus sub semnul întrebării aflarea ei chiar acolo, la ritualul vrăjitoarelor, al locul accidentului.
Scutură din cap şi realizează că putea face o mare prostie, mânată de întunericul arzător din ea. Aruncă o privire la pădurea înflăcărată din spatele ei şi la micile flăcări ce cuprindeau părţile rămase din maşinile gărzilor. Nu era nici urmă de om lângă ruinele vehiculului regal, doar cel care voise să fie şoferul. Ekaterina oftează liniştită şi îşi ridică privirea către demon.
— Mulţumeşte-i prinţului tău! spune ea şi se face nevăzută în negura şoselei.