Coroana întunericului

Capitolul 4: Lucius

      Începea să devină camera lui preferată. O întreagă colecţie de băuturi rafinate din care să se desfete după bunul plac, mobilierul sofisticat şi discreţia maximă pe care această încăpere o asigură. Îşi toarnă din sticla de cristal puţin whisky și priveşte băutura dansându-i în pahar în timp ce uşa camerei se deschide şi închide sub auzul lui fin. Se întoarce lent şi ia o gură din băutura savurând momentul. Un zâmbet satisfăcut îi apare în colţul gurii şi îşi lasă paharul pe măsuţa de lângă el.

      De când oamenii deveniseră una din speciile delicate şi lipsite de putere ale Alianţei, fetele muritoare erau mai uşor de găsit exclusiv pentru regalitate şi asta îi încântă simţurile. Cancelarul îi alesese trei din spuma pământencelor, fiecare cu alte trăsături. Cea care stătea supusă la margine de lângă uşă avea un păr blond şi ochi albaştri ca marea într-o zi senină. Mâna ei strângea cu putere celălalt antebraţ şi asta îl face pe Lucius să se întrebe dacă era una din cele novice. Asta îl face să surâdă scurt în sinea lui şi îşi mută privirea către cea din marginea opusă. Părul ei era probabil vopsit într-un alb platină şi făcea un contrast interesant cu ochii ei negri ca şi abisul. Îl privea direct în ochi, însă cu o teamă mascată. Nu îi ridică atât de tare pulsul, însă nu îi displăceau formele ei rotunde uşor de zărit. Cea din mijloc, însă, îl privea cu o siguranţă de sine anume care îl intrigă. Era singura care purta o pelerină neagră peste, ce trebuia să fie, rochia de seară. Părul ei negru intens îi cădea pe umerii firavi, iar privirea arzătoarea a ochilor ei verzi îi făcea sângele să fiarbă în vene.

      Lucius îşi întinde mâna spre cea din mijloc şi o îndeamnă să se apropie de el, iar aceasta se supune ascultătoare, neluându-şi însă privirea de la el. Când ajunge în faţa lui, îi ia mâna în a sa şi cu cealaltă deschide nasturele ce încheia în jurul gâtului pelerina. Aceasta cade pe podea într-o fracţiune de secundă, dezvăluind o rochie argintie care se ondula după curburile corpului ei şi încheindu-se cu o fustă destul de scurtă. Lucius aruncă o privire la decolteul discret şi un fir din părul lui perfect dat pe spate îi cade pe față. Fata îi ridică bărbia cu o mişcare a degetului şi îi zâmbeşte jucăuş, mişcându-şi capul în semn de „nu". Îşi pune mâinile pe pieptul lui şi îl conduce încet până ce îl trânteşte pe canapea. Arămiul din privirea prințului  se apinde și le face semn celorlalte două să plece, iar uşa se închide rapid în urma lor. Fata asta îi ridică pulsul şi îl satisfăcea experienţa cu care se prezenta.

      — Cum te cheamă? Lucius o întreabă în timp ce se apropie de talia ei.

      — Eliona, Alteța Ta! fata îi răspunde cu o voce şoptită.

      — Eliona...

      Lucius îi murmură numele în timp ce îşi coboară mâna pe piciorul ei. Mângâierile lui îi furnica tot trupul Elionei în timp ce prinţul scapă lent de pantofii ei. Când ultimul cade pe podea, mâna lui alunecă pe glezna ei luând-o în sus pe piciorul ei fin până ce întâmpină căldura coapselor. Eliona tresare iar Lucius zâmbeşte şiret în timp ce îşi plimbă a doua mână pe zonele neexplorate ale picioarelor ei.

      — Şi spune-mi Eliona, vocea lui Lucius sună răguşită în timp ce îşi urcă mâinile spre talia ei pe sub materialul rochiei, pe unde ai umblat înaintea prinţului tău?

      Lucius apuca materialul lenjeriei intime şi începe să o coboare chinuitor de lent în jos.

      — Pe niciunde, Maria Ta, Eliona îi răspunde cuviincioasă.

      Pe când lenjeria se plimba pintre picioare ei până când este aruncată într-o parte a camerei, Eliona îşi pune mâinile pe umerii puternici ai prinţului în încercarea de a nu-şi pierde echilibrul. Lucius îşi ridică atunci privirea către ea în timp ce îi ridică unul din picioare pe canapea.