Coroana întunericului

Capitolul 32: Ekaterina

      Parcă e un altfel de sentiment, unul cu care m-aş putea obişnui.

      Mă aşez frumos pe unul din scaune, în timp ce Rose aduce ultimele farfurii cu mâncarea pregătită de ea şi Ametist şi arunc o privire către Damian. Stă în capul mesei, aşa cum se cuvine pentru fiecare moştenitor şi îi urmăreşte mişcările prinţesei. Îşi sprijină bărbia în mâinile sale, însă se îndreaptă atunci când îmi surprinde privirea.

      —  Mă bucur că ţi-a priit schimbarea, îi spun.

      Damian se uită cu coada ochiului la Rose, care se îndepărtează către bucătărie. Nu consider că ar fi un secret că mutarea ei aici îi aduce un alt aer pe faţă lui Damian, dar nu comentez.

      —  Unde ai fost aseară? el mă întreabă luând tacâmurile în mână. Fratele meu te-a căutat.

      Chiar aşa? Mă uit prin farfuria mea şi aranjez într-un alt fel mâncarea, ca să întârzii răspunsul. Mă aşteptam la asta. Dar aş prefera să nu vorbim despre Malakai în prezenţa lui Rose. Are o plăcere aparte să sape în chestii care nu o privesc.

      —  La lupi, îi răspund.

      —  A, deci nu am greşit! Damian spune mândru de el.

      Nu îi mai răspund, ci încerc să gust câteva bucate care erau în faţa mea, deşi nu tânjeam într-un mod aparte la mâncare acum.

      —  Nu e frumos? Rose întreabă aşezându-se pe scaunul din faţa mea. Să fim iarăşi toţi trei, aşa?

      —  Aste e o acuzaţie subtilă, eu îmi dau seama. Pentru că am lipsit atât de mult.

      —  Nu te acuz, doar eşti regină acum.

      —  Sunt sigură că prezenţa lui Damian a fost mai mult ca suficientă, îi spun.

      —  Desigur! ea răspunde fără să stea pe gânduri. Măcar lui să îi pese de mine! Rose spune șireată.

      —  Draga mea, îmi pasă foarte mult de tine. Nu la fel de mult ca Damian, observ! șoptesc pentru mine.

      —  Ekaterina, Damian îşi întoarce lent privirea către mine. Ce ar fi să avem altă dată această conversaţie?

      Mă privea fix şi serios. Se prinsese? Adică eram destul de evidentă în cuvintele mele că încerc să ajung la un alt subiect, însă Rose nu putea să vadă asta. Damian, pe de altă parte, care crescuse cu şiretlicurile mele şi cu pasiunea fratelui său pentru jocuri de cuvinte, trebuise să vadă ceva.

      —  O să îţi amintesc de ea în viitorul apropiat, îi promit şi zâmbesc subtil.

      Mă mai priveşte un moment, foarte concentrat asupra mea. Avea simţurile pornite? Nu e ca şi cum îmi poate citi gândurile, iar intenţiile mele nu le poate vedea, aşa că e în van să îşi consume energia.

      Seofis, cel care este un fel de cancelar pentru Damian, se apropie fără sfială de masa noastră. Se înclină în faţa mea şi a lui Damian şi rămâne neclintit lângă prinţul lui.

      —  Pentru Alteța Ta! îi spune lui Damian.

      Îi înmânează o scrisoare şi tresar observând plicul albastru ca un cer senin de noapte. Malakai! Îi scrie fratelui său atât de devreme în dimineaţă, deci prinţul este obligat să o deschidă. Îmi ridic privirea, pentru a nu fi evidentă zăbovirea mea şi o zăresc pe Rose. Avea o expresie mâhnită, uitându-se încă la plicul din mâna lui Damian. Probabil că observase şi ea cum starea de spirit a lui Damian devine mai serioasă atunci când primeşte de ştire de la Malakai. Dar nu era din cauza fratelui său, ceea ce nu îi pot destăinui lui Rose fără a intra în detalii. E fiindcă trebuie să se întoarcă în acea lume, în care simte că nu este primit, cea care nu i-a aparţinut niciodată lui.