— Loveşti ca un om!
Malakai îşi tachinează adversarul şi apoi face doi paşi în spate în timp ce ia o gură de aer, căci respiraţia îi era dezordonată, iar inima i-o luase la galop din cauza efortului. Transpiraţia i se adunase pe frunte şi câteva fire îi atârnau peste ochi forțându-l să îşi dea mâna prin păr şi să îl aranjeze. O briză uşoară îi loveşte fața şi cineva se opreşte la câţiva centimetri de el, ridicându-şi privirea, căci Malakai avea înălţimea dominantă.
— Trişor lamentabil ce eşti! Ekaterina îi strigă evident iritată. Ne-am înţeles să nu folosim puterile!
— Aşa am făcut? Malakai zâmbeşte şiret şi se retrage un pas în spate în cazul în care Ekaterina se hotăra să îl lovească.
Ea dispare într-o clipire de secundă şi reapare în colţul încăperii unde ia o gură de apă şi se aşează pe unul din tabureții pătraţi din zonă.
— Aminteşte-mi de ce mă antrenez din nou cu tine? Ekaterina oftează.
Pe timpul zilei, după ce Damian părăsise conacul, Ekaterina nu a mai primit nici o veste din partea fraţilor Zolman, însă Malakai i-a trimis un bilet după miezul nopţii în care îi cerea prezenţa. Cumva, crezuse că Malakai încetase cu jocurile şi a chemat-o să discute chestiuni importante, însă nici nu îi permisese să îşi dea capa jos. A luat-o de mână înainte să îşi dea seama că a ajuns între lumi şi a purtat-o pe coridorul întunecat până în lift, unde i-a tras gluga pe faţă.
Ekaterina putuse să simtă acel zâmbet insuportabil pe care Malakai îl avea de fiecare dată când ştia că este în câştig şi ura fiecare mică manipulare pe care el o punea în practică. Ar fi vrut să îşi înfigă colţii în gâtul lui rece, însă era conştientă că nu îşi poate periclita banala deghizare tocmai în inima palatului, aşa că rămâne în tăcere. Când paşii lor s-au oprit, Ekaterina şi-a folosit forţa şi l-a lovit pe Malakai cu cotul în abdomen. Ochii ei negri ca abisul voiau să se bucure de expresia plină de durere a prinţului, însă privirea îi fusese captată de încăperea înnegurată. Tavanul era cu mult deasupra ei, pereţii erau simplu vopsiţi în gri, iar pe jos erau mai mult saltele şi prin mici locuri ciment. Într-un colţ îndepărtat se aflau două mese unite şi nişte scaune aşezate puţi mai departe de ele. Saci de box şi greutăţi, arme false şi elemente de tortură aduse chiar din infern, toate zăceau prin întreaga sală şi Ekaterina ştia că erau la subsolul palatului. Încă de pe vremea când se antrenau pentru coroană, încă din clipele în care amândoi se luptau cu întunericul în camera asta anostă, se simţeau mai aproape de pământ decât de toată lumea argintie a îngerilor căzuţi de sus.
— Pentru că nu ne permitem să pierdem războiul şi trebuie să mă asigur că nu vei claca, Malakai îi răspunde apropiindu-se de ea.
— Vai! Ekaterina se preface surprinsă în timp ce se ridică şi se plimbă încet în jurul lui Malakai. Nu îmi spune că te vei simţi vinovat fiindcă nu m-ai învăţat suficient ca să stăpânesc întunericul!
Malakai îi urmăreşte mişcările cu coada ochiului şi în acelaşi timp îi ascultă vorbele pe care era hotărât să nu le bage în seamă, fiindcă ştia că sunt menite să îl distragă din lupta lor care încă continua din câte îşi poate da seama. Ekaterina nu fusese satisfăcută cu pierderea, aşa că încerca să îşi ia revanşa, iar Malakai va rămâne pe poziţii.
— Sau poate, Ekaterina încă îi dă târcoale, vrei să citeşti ce este în mintea mea şi mai târziu să mă înjunghi pe la spate.
Ekaterina dă să lovească direct către faţa lui Malakai, însă acesta îi prinde pumnul în mâna lui şi o priveşte adânc, de parcă ar vrea să îi otrăvească toate simţurile.
— Cum ţi-ai dat seama că asta e planul meu? el întreabă ironic.
Expresia Ekaterinei devine iritată, iar Malakai îi ia mâna peste umărul lui şi încearcă să o trântească la podea, însă ceea ce fusese în spatele lui acum o secundă, dispăruse cu totul. Ekaterina trişează şi îşi foloseşte puterea ca mai apoi să vină ca o nălucă prin spatele lui şi să îl lovească în gambă. Malakai îngenunchează din cauza loviturii prea puternice, iar Ekaterina îi pune mâna pe fruntea obosită şi îi dă capul pe spate, forţându-l să o privească în ochi.
— Nu îmi place să nu mi se plătească datoriile!
Ekaterina zâmbeşte învingătoare şi îi lăsă capul ca mai apoi să îi lase spațiu lui Malakai. Datoriile îi fuseseră lupta nedreaptă în care o azvârlise în peretele greoi al încăperii şi ea voia o revanşă corectă, aşa cum Malakai trişase cu neruşinare în urmă cu câteva minute.
— Ţi se pare satisfăcător?
Malakai îşi freacă spatele capului fiindcă îl durerea de la mişcarea bruscă şi se întoarce încet către Ekaterina.
— Să te văd îngenunchind în faţa mea? Ekaterina îi zâmbeşte şiret, iar Malakai îi aprobă. M-aş putea obişnui cu imaginea.
Malakai şi Ekaterina fac un schimb de priviri ce seamănă mai mult a război, însă este întrerupt de ciocănitul adânc ce se aude din uşa veche. Aceasta se deschide, iar din spatele ei abia se putea zări cine intră, căci era unul din servitori, doar o siluetă din nori negri ca noaptea ce plutea agale prin încăpere. Se înclină adânc şi lung în faţa lui Malakai, iar apoi se ridică lent.
— Alteţă! demonul se uită mai întâi la Malakai apoi aruncă o privire scurtă către Ekaterina şi se întoarce către prinţ. Lucius Firestorm şi Azur Lightborn aşteaptă în faţa palatului. Gărzile nu le permit trecerea fără consimţământul Alteței Tale.
Malakai oftează şi se uită prin cameră enervat de întreruperea celor doi. Aveau ceva de cerut şi după părerea lui se mişcau prea repede, aşa că îi va face să aştepte o vreme. Dar îşi aduce aminte că Lucius este destul de impulsiv şi va face curând un spectacol, însă nici această posibilitate nu îl face pe Malakai să se grăbească să le permită intrarea în palat.
— Nu este bine că sunt aici! Ekaterina îl trezeşte din gândurile lui.
Îşi mută privirea către ea şi rămâne privind-o câteva momente. Un zâmbet îi răsare în colţul gurii pentru că avea o variantă mai bună decât să o furişeze pe Ekaterina până sus şi să o trimită acasă mai devreme decât este necesar.
— Ba din contră, Malakai spune, este perfect!
— La ce te gândeşti? Ekaterina suspectează o idee trăznită în mintea lui.
— Ştii oglinda din bibliotecă?
Ekaterina îşi aduce aminte de ea, căci era chiar pe peretele din spatele canapelelor, însă reflexia lor nu ajungea în acea oglindă. Era înaltă până la tavan şi mai îngustă. Semăna destul de mult cu portalul din conacul ei şi îngerii avuseseră de gând să mute portalul în acea oglindă, însă vizitele se răriseră şi intenţiile nu şi-au mai avut rostul. Ekaterina aprobă din cap către Malakai, iar acesta începe să meargă forţând-o pe ea să îl urmărească.
— Eşti nebun? Ekaterina îşi grăbeşte pasul pentru a-l prinde pe Malakai din spate. Dacă Lucius intra pur şi simplu, iar eu bântui fără griji prin palatul tău?
— Atunci nu îmi rămâne decât o variantă, Malakai spune fără a se uita în spate la ea, să îl omor!
— Eu vorbesc serios! Ekaterina protestează.
— Şi eu.
Malakai umbla prin coridoarele întunecate ale subsolului de parcă făceau parte din el, fără să se oprească o secundă şi o trage brusc pe Ekaterina către un cotlon pe care nu îl observase niciodată şi dau de un lift mai îngust. Probabil că era cel folosit de servitori, dar Ekaterina nu mai întreabă, ci îl lasă pe Malakai să îşi continue spectacolul nebun. În cele din urmă teoria îi este confirmată, căci ajung către o uşă din spate, pe unde servitorii trebuie să intre.
— În spatele ei e o cameră, Malakai începe să vorbească în timp ce traversează biblioteca şi Ekaterina presupune că se referă la oglindă. Din exterior nu o poți vedea, însă din interiori poţi să observi întreaga cameră fără ca cineva să ştie că eşti acolo. Am construit-o mai târziu. Mă gândeam că mă va ajuta cândva în negocieri sau în cazuri ca ăsta.
— Vrei să mă ascund în spatele oglinzii? Ekaterina prinde ideea.
— Şi să asculţi întreaga conversaţie, Malakai adăuga. Aşa nu o să mă acuzi de trădare.
El deschide oglinda, iar în spatele i se iveşte o mică cameră, mai mult semăna a debara, cu o canapea în interiorul ei. Ekaterina ezită o secundă să intre şi îşi mută privirea către Malakai, rămânând în tăcere pentru un moment, deşi ştia că pierde timp preţios.
În mintea Ekaterinei încă este un trădător. Amintirea încă o sugrumă ca o ghirlandă de spini și știe cât de mult îl urăște pentru ce făcuse. Malakai respectase cu sfințenie dorința ei de a devenii pur și simplu străini, însă o încălcase pentru acest război. Doar pentru acest război, ar vrea să îi spună, fiindcă privirea ei îi promitea că are să dispară de sub privirea lui imediat ce lupta se va încheia. Și totuși...
— Ştii că nu vorbeam serios în legătură cu trădarea, Ekaterina se trezește spunând.
Privirea lui Malakai devine serioasă, deşi nu intenţionase să ducă conversaţia în zona aceasta. Negrul din privirea ei pare să se mai îndulcească şi vede un suflet chinuit de multe amintiri în spatele lui. Trebuia să îi fie greu, să trăiască atâtea şi să pretindă fără încetare că nu o afectează. Lui îi era...
— Încrederea trebuie câştigată, Katrina! Malakai îi mărturiseşte şi închide oglinda în fața Ekaterinei.
Malakai rămâne blocat pentru o secundă, însă îşi scutură capul şi oftează adânc pentru că trebuia să fie pregătit pentru o lungă conversaţie neplăcută. Sună către unul din servitori, iar acesta apare mai repede decât s-ar fi aşteptat şi Malakai îi ordonă să le permită celor doi să urce în palat.
Sosirea lor întârzie câteva minute bune şi Malakai surâde în interiorul lui imaginându-şi gărzile şi servitorii care le dădeau târcoale cu ochi plini de ură. Uşile mari se deschid în cele din urmă, de parcă Lucius ar fi intrat în propria lui casă, iar Ekaterina îşi dă ochii peste cap căci putuse să vadă întreaga scenă.
Cerberul îşi purta zâmbetul încrezător, iar Azur îl urmărea sfios în spate, de parcă s-ar fi simţit în siguranţă atâta timp cât Lucius era în prima linie. Ekaterina se ridică şi se apropie mai mult. Mâinile ei se sprijină uşor de geamul rece şi se uită mai atentă la Azur. Ochii lui erau mari şi îşi aranja de câteva ori bluza în jurul gâtului. Ochii i se plimbau din când în când prin încăpere şi Ekaterina se lasă pe canapea zâmbind, fiindcă realizează că Malakai îi provoca teroare elfului.
Damian putea simţi sentimentele cele mai ascunse, ca şi cum le-ar citi pe un panou al sufletului, iar Malakai putea induce orice stare îşi punea în minte, dar amândurora le solicita un amănunt mare de energie. Poate că Malakai se jucase vizita trecută cu sufletul elfului şi îl întortochease până în esenţa vieţii lui mizerabile sau poate că Malakai îi dădea fiori reci pe şira spinării doar prin felul lui de a fi.
— Malakai!
Lucius îi pronunţă numele cu grandoare, de parcă prinţul l-ar simpatiza mai mut dacă îl ridică în slăvi. Malakai se ridică de pe canapea şi dă mâna cu amândoi, iar mai apoi îi invită să se aşeze. Nimic nu era diferit în ochii lui Azur şi nici expresia lui Malakai nu părea mai blândă, în special că negrul în care se înveșmântase îi scotea violetul glaciar în evidenţă, de parcă l-ar putea îngheţa pe moment, fără să clipească. Hainele lui păreau să fie mult mai lejere decât data trecută când îl vizitase şi se întreba de ce.
— Ne-ai făcut să cam aşteptăm, Lucius îi reproşează de parcă ar fi apropiaţi.
— Am avut nişte treburi de rezolvat, Malakai răspunde neutru. Ai fi surprins să ştii ce treabă murdară e să trimiţi demonii înapoi în iad, el oftează.
Lucius şi Azur rămân în tăcere pentru un moment, iar Azur înghite în sec auzind iadul pe buzele lui Malakai pronunţat fără nici o scrâncire. Se temea de suferinţa eternă mai tare decât moartea în sine şi trebuiau să câştige acest război, căci tortura gândului că acele creaturi infantile aveau să pună stăpânire peste elfi îl scârbeşte.
— Înţeleg, Lucius spune.
— De ce aţi venit până aici? Malakai întreabă dorind să scape mai repede de ei.
— Ne-am tot gândit, Lucius explică. Luna plină se apropie şi toate vrăjitoarele se vor strânge pentru ritualul lor în Codrul fără Sfârşit.
— Şi ce propuneţi? Malakai întreabă.
— Vrem să eliminăm familia regală în acea noapte, Azur ia cuvântul.
— Se întorc ca de obicei, Lucius se grăbeşte să continue, în aceeaşi maşină. Au încă două în faţă lor şi alte două maşini în spate. E greu de ajuns la ei.
— Şi mai adaugă şi faptul că probabil toate maşinile sunt vrăjite să ardă orice fiinţă care se apropie prea mult de ele, Malakai spune. Vrăjitorii sunt şireţi.
— Tocmai de aceea am venit la tine, Lucius zâmbeşte cu o privire bolnavă. Aveam nevoie de însăşi ocultul ca să îi putem atinge.
— La ce te referi? Malakai întreabă ştiind deja unde bate Lucius.
— Să îţi foloseşti câţiva demoni să ajungă la maşina regală. O simplă explozie, imprevizibilă şi celelalte gărzi nici nu mai contează.
Mâinile Ekaterinei se încordează în spatele oglinzii şi unghiile îi ajung adânc în carne. Ar vrea să spargă sticla şi să se plimbe cu un ciob ascuţit de-a lungul gâtului lui Lucius, însă trebuie să se controleze. Malakai încearcă cât mai mult să rămână neutru şi să nu îl lovească cu tărie pe cerberul din faţa lui. Respiră adânc şi încearcă să îşi folosească fiecare părticică de venin asupra amândurora, chiar dacă ştia că o să se epuizeze până în măduva oaselor. Strigăte de agonie şi groază eternă se strecoară prin venele lui şi le canalizează către sufletele negre ale celor doi. Ştia că nu vor trăda nimic pe expresia lor, nici Lucius şi nici Azur, însă le putea vedea ochii care se adânceau în orbită, suflul mai greu şi era destul pentru el să se tempereze.
— Demonii mei au totuşi un preţ, Malakai răspunde.
— Ce dorești pentru ei? Lucius întreabă.
— Ţii minte fraţii pe care i-ai angajat? Malakai întreabă referindu-se la nişte amintiri de acum câţiva ani buni.
Fusese tot în cadrul unei întâlniri a Alianţei, căci doar atunci toţi moştenitorii se aflau în aceeaşi încăpere. Doi fraţi muritori rămăseseră singuri pe lume, iar băiatul se transformase în vampir pentru a-şi putea întreţine surioara, doar că scăpase de sub control. I-a trebuit timp să se acomodeze cu puterile şi setea de sânge părea să fie prea puternică, aşa că atunci când a intrat în slujba familiei regale, Ekaterina îl ţinea pe lângă ea pentru a-l învăţa cum să supravieţuiască. Sora lui îi amintise de ea şi Rose pe vremuri, aşa că nu îi despărţea niciodată şi îi ţinea după ea oriunde mergea, ca şi cum ar fi servitorii ei exclusiv, deşi îi trata ca pe nişte prieteni. Ekaterina îl înfruntase destul de urât pe Lucius în acea seară, fiindcă se purtase urât cu Rose şi mai apoi îi explicase prinţesei cum poate omorî sute de vampiri doar dintr-o pocnitură de degete. Ekaterina l-a umilit destul de urât pe Lucius, iar acesta s-a răzbunat şi cu o pungă de sânge şi câteva vorbe deşarte a atras băiatul neputincios de partea lui, fără ca Ekaterina să mai poate face ceva, că mai apoi să afle că Lucius îi transformase în slujitorii lui personali fără pic de milă.
— Da, încă mă slujesc fără comentarii, Lucius afirmă mândru.
— Vreau să-i arzi! Malakai ordonă.
Expresia lui Lucius împietreşte. Fata îi folosise mult prea mult, mai ales că lumea oamenilor părea mult mai accesibilă cu ea lângă el, iar băiatul îi fusese mai util decât aerul în sine. Era unul dintre spionii cei mai fini pe care îi avea, fiind chiar un vampir. Specia aia îi dăduse multe bătăi de cap şi ideea că îşi putea pierde spionul de preţ din lumea lor îl punea pe jar.
— Pot să întreb de ce ei? Lucius spune.
— Malikov şi Whitehart îţi spune ceva? Malakai îi răspunde rece. Frații stau prea aproape de tine şi nu vreau să ducă ceva către oameni sau mai rău, vampiri.
— Nu sunt în stare să mă trădeze.
— Nu sunt prea sigur.
— Credeam că avem o alianţă aici, Lucius spune. Presupune asta să ceri favoruri în schimbul serviciilor. Nu avem un scop comun?
— Tu vrei să domneşti singur peste pământ, Malakai răspunde. Eu am nevoie doar să scap de regina Malikov. Nu e acelaşi scop.
Lucius se fâstâceşte în locul lui, ştiind că prinţul avea dreptate, însă nu îşi putea pierde spionii. Băiatul avea câteva surse de informare despre vampiri care îi erau indispensabile lui Lucius.
— Mă pot retrage fără problema dacă nu ai nevoie de mine, Malakai spune.
— Nu! Lucius îl opreşte. Voi face ce mi-ai cerut.
Salutare licornii mei! Nu întrebați de ce vă binecuvântez cu capitole noi în fiecare zi, fiindcă nu știu. Am avut plăcerea de a scrie zilele acestea și posibil să vină o perioadă mai aglomerată, așa că voiam să apuc sa scriu tot ce aveam în cap de o vreme. Sper că v-a plăcut acest capitol și aștept părerile voastre în comentarii!