6. Disparitia
Priveam soarele cum urca pe cer, fara sa fiu capabila sa mai reactionez in vreun fel. Streangul mi-a fost pus in jurul gatului, trapa mi-a fost trasa de sub picioare, dar inca m-am luptat cu viata pana acum. Am tras de sperante, dar acum nu mai pot. Am impresia ca sangele mi se evapora din vene, plamanii se sufoca, inima nu mai bate... niciuna din aceste stari nu sunt reale, dar eu simt moartea mai ingrozitoare decat daca un cutit mi-ar sapa in carne acum.
Sufletul e cel care sufera cel mai mult. Acea durere spasmatica care te mentine inert, dar urli pe interior. Nu te doare nimic, dar te doare totul. Esti normal, dar innebunesti. Iar acum, sufletul meu a disparut.
- Kath! Am simtit o mana pe bratul meu, dar nu m-am intors. Ochii imi orbeau deja in razele soarelui pe care le blestemam pentru ca imi aratau cat timp a trecut de cand Harry nu s-a intors.
- Kath. Am fost trasa de brat si intoarsa spre Austin. Voiam sa ma incrunt spre el dar nu am reusit. Parca pierdeam legatura cu propriul corp.
- Mai bine mergem acasa. Mama ta isi face griji. Vorbi cu o voce blanda si eu l-am privit cateva secunde.
Mama. Da, pentru ea trebuie sa raman inca normala. Trebuie sa lupt si sa nu ii arat cata durere e acum in mine. Are si ea destula. O sa cad cand ea va pleca. Va pleca inapoi la Reynolds si eu o sa pierd absolut tot.
Am aprobat buimaca din cap, lasandu-l pe Austin sa ma conduca la masina lor. Jason era deja la volan si vorbea la telefon dar nu cu cine as fi vrut eu.
Am urcat in spate si am observat ca inca tineam telefonul in mana. L-am aprins din instinct dar singura noutate pe care am primit-o a fost bateria aproape descarcata.
L-am intors si am mangaiat fluturele de pe spate, chiar si cea mai mica amintire de la el provoca durere. Si inca nu mi se confirmase nimic dar deja imi pierdeam mintile.
- Kath, linisteste-te. Nu te mai gandi la lucruri rele si asteapta sa primim o veste. Nu e prima data cand au o problema si dispar asa.
Spuse Jason, privindu-ma in oglinda retrovizoare si m-am incruntat parca nedumerita, nefiind sigura daca inertia mea e reala sau plang in suspine si nu imi dau seam, pivind felul cum mi-a spus sa ma linistesc. Deocamdata pare ca ma zvarcolesc doar pe interior. Pare.
Simtind cum imi pierd mintile tot mai mult, nu i-am raspuns lui Jason in niciun fel si mi-am proptit capul in geam, privind orasul cum fuge pe langa mine la fel ca viata din trupul meu.
Masina lui Yrrah era oprita in fata casei si m-am simtit oarecum linistita pentru asta. Regret felul in care mi-am abandonat mama noaptea trecuta si ma bucur ca a avut companie.
- Yrrah e aici. Kath, vrei sa ramanem cu tine sau putem sa mergem pana acasa?
M-am intors spre Austin si am aprobat repede din cap.
- Sigur, puteti sa plecati. Nu trebuie sa stati non-stop cu mine.
Austin imi zambi ca unui copil cu handicap.
- Nu scapi de noi. Facem un dus, ne schimbam si o sa venim inapoi.
Am fost de acord fara sa mai comentez, nu mai am putere. Ma intreb daca Jason si Austin vor ai avea grija de mine daca Harry a... NU. Mi-am scuturat capul, izgonind gandul ingrozitor si am coborat din masina fara sa le mai adresez vreun cuvant celor doi.
Masina a ramas inca oprita in spatele meu in timp ce mergeam spre casa si fara Harry, deja nu mai vad locuinta asta la fel. Nu mai e acasa. Nimic nu mai e fara el. Am observat in treacat ca Roscata mea era in garaj si ma intreb daca adus-o Yrrah sau altcineva.
Mama mi-a deschis usa inainte sa urc pe veranda si fara alte cuvinte, ma trase in bratele ei. Asta mi-a rupt orice abtinere. Voiam sa ma stapanesc in fata mamei, dar la pieptul ei, hohotul de plans a inceput imediat.
Ma trase in casa si m-am pitit in bratele ei ca un adevarat copil mic si pierdut.
- Shhh, o sa fie bine, scumpo, o sa se intoarca. Ai sa vezi. Incerca mama sa ma linisteasca dar nici cuvinele ei nu ma mai ajutau.
Am lasat lacrimile sa curga fara sa mai spun altceva. Supinand si simtind durerea mai puternica odata cu asta dar nu ma puteam opri.
Mana mamei imi masa spatele si am observat ca purta aceleasi haine ca ieri, nu parea sa le fi schimbat deci si ea a avut o noapte alba. L-am vazut pe Yrrah in picioare, langa canapea, parand ca nu stie ce sa faca. Chipul lui era o tortura dar trebuia sa ma obisnuiesc cu el, si am mai vazut ceva cunoscut pe acest chip. Ochii rosi, umflati ca dupa ore intregi de plans.
Am inghitit in sec, gandindu-ma ca disparitia fratelui sau il afecteaza mai mult decat am crezut dar cred ca altul era motivul lacrimilor lui. Poza Mirandei si lantisorul erau inca pe masa. Yrrah si-a deschis sufletul in fata mamei noaptea trecuta.
Incerca sa isi fereasca privirea de mine si fara sa ma gandesc, am mers spre el si l-am imbratisat. Reactia mea l-a surprins si a ramas nemiscat cateva secunde, probabil gandindu-se ca il confund cu Harry. Imbratisarea era dureroasa dar nu era a lui Harry si trupul meu incepea sa invete asta. Isi infasura si el bratele in jurul meu si nu mai eram ce am fost acum ceva timp, suntem doi prieteni ce isi plang suferinta.
Plangeam incontinuu, dar pieptul lui Yrrah a devenit brusc placut si calmant. Nu il mai comparam cu Harry. Era fratele lui, cea mai apropiata legatura cu Harry si am nevoie acum de orice are legatura cu el ca sa ma tin in viata.
Am simtit suspinul usor al lui Yrrah imprimandu-se in parul meu si mi-am ridicat privirea spre el. Lacrimile aparusera din nou, parea sa le infraneze din rasputeri desi nu reusea.
Eram intr-un moment aproape ciudat in care nici unul dintre noi nu stia ce sa spuna. Plangeam amandoi si ne priveam ca doi oameni pierduti in pustietate.
- Ma duc sa va pregatesc ceva de mancare. Vorbi mama in spatele meu, rupand oarecum tacerea si amandoi am aprobat din cap. Mi-am tras mainile pe pieptul lui Yrrah si mi-am strans buzele, departandu-ma putin de el. Bratele lui m-au eliberat si am cazut pe canapea, privind in jos. Plansul se oprea dar inertia se intorcea si nu stiu care e mai dureros din cele doua.
Yrrah se aseza si el langa mine, rasufland adanc si stergandu-si repede lacrimile, parca mahnit de ele.
- Ce o sa facem acum? Am intrebat eu, priving inca in gol, nederanjandu-ma sa imi sterg obrajii umezi.
Yrrah ofta.
- Daca nu primim vreo veste pana diseara, o sa merg acolo.
Mi-am intors imediat privirea spre el.
- Stii locatia exacta unde sunt? Am intrebat repede.
- Nu! Dar o sa incerc sa aflu.
- Merg cu tine. Am adaugat si Yrrah se incrunta spre mine. Ochii lui caprui erau diferiti plansi fata de ai lui Harry.
- Ultimul lucru de care am nevoie e sa mai patesti si tu ceva.
M-am incruntat inapoi.
- M-am saturat de rahatul asta. Toti ma protejati ca pe un copil mic. S-a terminat cu asta, nu o sa mai raman in spate de la nimic. Mergem amandoi in Qatar.
Am soptit pentru ca nu voiam sa ma auda mama dar speram ca privirea mea sa ii dea de inteles lui Yrrah ca nu glumesc. Harry a facut asta pana acum, mereu m-a tinut in spatele baricadei. Da, asta imi apara pielea, dar nu si sufletul.
Yrrah ofta iar si isi cobora capul in palme. Ceva ce face si Harry.
- Bine. Accepta in cele din urma, iar asta e ceva ce Harry nu face.
- Dar o sa trebuiasca sa fac niste cercetari mai intai. Sa dau de oameni de-ai lor si poate aflu unde e vizuina alora inainte sa plecam caini surzi la vanatoare.
Mi-am strans palmele in poala si am aprobat din cap, aproape ca imi parea rau ca nu luasem numarul de telefon al lui Vargon, dar asta m-a condus pentru prima data la ipoteza asta.
- Crezi ca Vargon le-a facut ceva? Pentru ca nu m-au vandut pe mine. Am inghitit dupa aceste cuvinte de parca ma strangeau de gat.
Yrrah isi scutura capul.
- Nu cred. Erau prea multi bani in joc ca sa faca asta acolo. Daca inca te mai vrea, te-ar putea lua prin alte metode, mai usor.
Am tremurat imediat si Yrrah isi puse mana pe genunchiul meu.
- De asta iti spun ca e mai bine sa ramai acasa. Privi rugator in ochii mei dar mi-am clatinat capul imediat.
- Daca raman acasa si mai dispari si tu, o sa innebunesc complet. Am vorbit, temandu-ma apoi ca poate l-am speriat cu presupunerea mea despre disparitia mea dar parea uimit de altceva ce spusesem. Privirea lui era derutanta si eu m-am ridicat de pe canapea, mergand spre geamul sufrageriei, parca asteptand sa ii vad masina aparand pe strada si scotand semnalul cunoscut.
- Bine, o sa mergem amandoi dar astazi trebuie sa te comporti cat mai normal. M-am intors spre el si se ridica sa vina spre mine.
- Eu incerc sa dau de o legatura si tu o sa mergi la absolvire.
Am deschis gura sa protestez pentru ca asta e ultimul lucru de care am chef acum dar Yrrah ridica mana sa ma opreasca.
- Fa-o pentru mama ta. Adauga si gura mea s-a inchis. A riscat mult sa vina aici si merita sa te vada macar absolvind, nu crezi?
Am tacut si am aprobat din cap. Yrrah e mai calm decat l-am vazut vreodata. Vulnerabilitatea de noaptea trecuta in care el si mama isi povestise traumele - era inca prezenta in starea lii. Nu stiam prea multe despre ce ii facuse Jonathan in copilarie, nici lui Harry nu voia sa ii spuna dar cu siguranta mama a aflat mult mai multe decat stim noi in noaptea asta. Si ochii distrusi de lacrimi ai lui Yrrah ma sperie, gandindu-ma ce ar fi putut sa ii spuna. Ce povesti ingrozitoare pot aduce un barbat dur intr-un asemenea stadiu.
-Si ai grija sa nu afle ce planuri ai tu. Nu cred ca o sa ii prinda prea bine. Continua sa sopteasca, privind spre iesirea din sufragerie si asigurandu-se ca mama nu apare.
Am oftat si mi-am masat tamplele.
- Bine, o sa fac asta dar tu-
- Shh, ma intrerupse Yrrah inainte sa termin. M-am intors si am vazut-o pe mama intrand in sufragerie.
- Sunteti gata sa mancati? Ne intreba cu un ton bland si amandoi am urmat-o tacuti spre bucatarie.
Mama ne pregatise oua prajite si bucati de sunca. Un mic dejun zdravan ca pentru oameni ce nu au mai mancat de ceva vreme. Dar amandoi molfaiam mancarea, pierduti in ganduri si strategii. Ma gandeam sa caut in celelalte telefoane ale lui Harry, poate gasesc vreun numar al unui partener de-al lor ce imi poate da macar un indiciu.
- Mananca. Ma distrase Yrrah si am realizat ca ramasesem cu mancarea in furculita. Am dus-o la gura si am mestecat fara vlaga, mai mult ca sa ma asigur ca nu mi se va face astazi rau si din alte motive.
- Scumpo, o sa mai mergi la absolvire? Ma intreba mama si mi-am ridicat privirea spre ea. Am inghitit mancarea nemestecata complet si am aprobat din cap.
- Da.
Mama isi intinse mana pe masa si o apuca pe a mea.
- Nu trebuie sa faci asta pentru mine. Stiu ca nu te simti bine acum si o sa raman cu tine acasa pana cand o sa primesti o veste de la Harry.
Era tot ce voiam sa aud si i-am zambit mamei, dar apoi mi-am adus aminte de vorbele lui Yrrah si mi-am dat seama ca spune asta doar din politete.
- Nu, mama, o sa merg. Trebuie sa merg, sunt bine. Am vorbit repede si am observat ca acum Yrrah se oprise el din mancat, cazand in ganduri.
- Bine. Mama imi zambi si isi retrase mana.
Mi-am imaginat cum ar fi aratat dimineata asta daca lucrurile ar fi mers normal. Harry ar fi acum in locul lui Yrrah si toti am rade, am fi fericiti si gata de absolvire, nu cu ochii plini de lacrimi si frica ca el nu o sa se mai intoarca niciodata.
- Vrei sa te duc eu la festivitate? Yrrah se intoarse spre mine in timp ce ieseam din bucatarie.
- Nu, am hotarat deja ce o sa faci tu. Ma descurc si singura acolo.
Aproba din cap si se indrepta spre usa.
- Cum ramane cu ceilalti? Daca ditectoarea pune intrebari in legatura cu lipsa lor? Am continuat, tinandu-ma dupa el.
- Nu cred ca trebuie sa ne facem griji de asta acum. O sa vorbesc eu cu ea in orice caz.
L-am privit surprinsa.
- O cunosti pe directoarea noastra? Yrrah aproba din cap, continuand sa mearga si isi sterse aproape mahnit, licrimile inca ramase pe fata.
- Cum de o cunosti? Am insistat eu, nu cred ca Harry le facuse cunostinta.
Yrrah ofta si deschise usa.
- Am dat de ea odata la mormantul mamei. Ai grija ce faci azi, o sa vin sa te iau diseara dupa ce pleaca Amanda. Adauga soptit la sfarsit si iesi pe usa inainte sa pot sa ii raspund. L-am privit cum urca in masina sa si am inchis usa. Daca a intalnit-o la mormantul Mirandei, asta explica multe. Ma intreb daca Cynthia stia de existenta lui Yrrah.
Mama mi-a atras atentia si am realizat ca Yrrah spusese ca pleaca in seara asta.
- Cand o sa pleci, mai exact?
- Diseara la 8.
Mi-am muscat buza. Voiam si nu voiam camama sa plece. Vreau sa plec in cautarea lui Harry cat mai repede dar sa o tin si pe mama aici.
- Ai mai vorbit cu Reynolds? Am intrebat, apropiindu-ma de ea.
- De cateva ori. Ma trase in bratele ei si m-am cuibarit la pieptul la care am crescut.
- Imi pare rau ca vizita ta a decurs asa iar eu am plecat.
- Shh, mama imi masa spatele si ma saruta pe tampla. Incepeam iar sa plang.
- Te inteleg perfect, scumpo. Imi pare rau ca nu te pot ajuta cu nimic.
Mi-am ridicat capul si imi cuprinse obrajii in palmele ei.
- Nu poti sa faci nimic. Pot doar sa astept. Am mintit, simtindu-ma rau din cauza asta dar mama nu are nevoie de un motiv in plus de ingrijorare. Daca se va intampla ceva acolo si cu mine, nu e chiar atat de rau. Singura aici, fara Harry e doar o moarte mai chinuitoare.
Mama ma saruta pe frunte.
- O sa se intoarca teafar, sunt sigura de asta. Acum Hai sa ne pregatim pentru absolvirea ta.
Mama imi zambi si m-am fortat sa o fac si eu, dar nu am reusit. Nu asa trebuia sa fie dimineata asta si nu pot zambi la cum arat acum.
Am facut un dus si in momentul in care am deschis dulapul, durerea din sufletul meu s-a triplat. Nu am reusit sa imi stapanesc lacrimile cand am vazut cele doua geamantane. Bagajele pregatite pentru Malibu. De data asta le facusem eu, in prima zi cand a plecat si o sa aiba aceeasi soarta ca data trecuta. De fiecare data cand vrem sa mergem in locul ala, parca o piaza rea cade pe noi.
Mi-am sters lacrimile cu dosul palmei si mi-am scos roba si toca bucurandu-ma acum ca Harry nu avea. M-ar fi chinuit sa le vad. A refuzat complet sa le poarte, mai ales ca erau albastre cu o esarfa galbena de matase. Am zambit cand mi-am amintit cum Harry a amenintat-o pe directoare ca pica examenul daca il pune sa se imbrace in asa ceva.
Am oprit nostalgia dureroasa, inca straduindu-ma sa imi mentin starea de inertie. Atata timp cat nimeni nu imi confirma ca ceva rau s-a intamplat cu el, o sa ma straduiesc sa imi mentin toate piesele la un loc.
Am pus telefonul la incarcat cand bateria a inceput sa bipaie si am privit spre tinuta aleasa pentru ziua asta.
Care era de fapt, aleasa de Harry.
Mi-am strans buzele, oprind lacrimile si am imbracat fusta scurta de blugi, alaturi de maioul alb. Ne va fi foarte cald in robe asa ca majoritatea se imbraca lejer pe dedesupt, ocazia numai buna pentru Harry sa imi introduca fusta in vestimentatie. A ajuns sa adore fustele cand si-a dat seama cata accesibilitate are cand port asa ceva.
Mi-am trecut disperata mana prin par, ma gandesc la el orice as face. A umplut tot in jurul meu si fiecare lucru, cat de marunt, ma duce cu gandul la el. Ce o sa se intample daca nu se va mai intoarce deloc?
Mi-am scuturat capul, enervata de propriile ganduri pesimiste si m-am asezat in fata oglinzii, nefiind sigura daca merita sa fac mai mult cu infatisarea mea.
Mi-am amintit cuvitele lui Yrrah si faptul ca fac asta pentru mama, asa ca am incercat sa ma transform intr-un om normal.
Mi-am indreptat parul, ceea ce trebuia sa fac inainte sa ma imbrac si suvitele mele inca umede sfaraiau si scoteau abur in contact cu obiectul incins - un lucru deloc sanatos pentru par dar am alte lucruri de care sa imi fac griji acum.
Am folosit doar putina mascara si tus, lasand neatinsa partea de jos a ochiului pentru ca sigur urmeaza sa mai plang si machiajul nu imi va fi de ajutor.
Am privit chipul pal si fara vlaga din fata oglinzii, imaginandu-mi-l pe Harry aparand acum in spatele meu, asezandu-si palmele pe soldurile mele si zambindu-mi in oglinda. Buzele lui coborand pe gatul meu, sarutandu-mi pielea in dreptul tatuajului si cuprinzandu-mi tot mijlocul in bratele lui...
- Katherine! Am tresarit brusc, auzind vocea mamei si Harry a disparut de langa mine in oglinda.
Mi-am scuturat capul si m-am intors cu spatele la reflexie.
- Vin. I-am transmis mamei inapoi si am luat roba, imbracand-o rapid si ma simteam, brusc, ca un sac de cartofi. Planuisem sa port tocuri azi si chiar daca nu parea o idee buna, am respectat planul si am incaltat platformele negre.
Cu toate ca eram curioasa cum arat, m-am tinut departe de oglinda si am atras acumulatorul telefonului din priza, enervata ca se incarcase doar 38 la suta si sper sa reziste pana o sa ma intorc acasa.
Nu aveam inca de gand sa imi pun toca in cap pana in momentul festivitatii asa ca am luat-o in mana si am coborat spre parter atunci auzit voci venind de jos. Probabil Jason si Austin se intorsesera.
Ma chinuiam sa imi bag telefonul in buzunarul fustei cand am intalnit figura tatei si m-am blocat pe ultimele trepte.
- Tata, ce cauti aici? L-am intrebat nedumerita. Era imbracat in blugi negri si camasa alba iar mama era superba langa el intr-o rochie neagra, deasupra genuchilor, cu umeri lati si o coafura la fel ca a mea. Nu trebuia sa o las pe mama sa se imbrace in baie.
Am fost prea acaparata de gandurile mele sa imi dau seama ca nu are alt loc.
- Eu l-am chemat. M-am gandit ca e mai bine sa mergem impreuna. Raspunse mama, privindu-ma retinuta. Tata analiza incaperea, e pentru prima data cand vine aici.
- Si Roberta si Amber? Am adaugat, coborand si celelalte trepte spre ei.
- Sunt in masina. Imi raspunse tata si am aprobat din cap. Si mai multa presiune careia sa ii fac fata.
- Cred ca suntem gata, atunci. Amandoi am aprobat si tata arunca o ultima privire in jurul lui.
- Draguta casa. Paru surprins si am zambit.
- Mersi.
- Unde e Harry? Intreba si mi-am strans buzele.
- E inca plecat, nu o sa fie prezent astazi. Tata aproba si parea fericit din cauza asta - lucru care ma facea sa imi doresc sa urlu spre el.
Jason si Austin erau deja prezenti dar probabil venirea tatei ii tinuse in defensiva in masina.
- Hmm, nu cred ca vom avea toti loc in masina mea. Tata se intoarse spre noi, putin jenat, sau stramtorat. Am incuiat casa si am facut semn cu capul spre masina mea.
- Noi doua o sa venim cu masina mea. Am spus, privindu-le pe Amber si Roberta in masina tatei.
Tata aproba si am mers spre masina mea, situatia asta poate ar fi fost mai deranjanta in alte circumstante dar acum nu am timp sa ma gandesc ca merg la absolvire cu tata, cele doua sotii ale lui si sora vitrega.
Am bagat din nou telefonul la incarcat in acumulatorul masinii, sa mai obtin putina energie in plus pana vom ajunge la liceu. Am lasat toca intre scaune si mama intra in dreapta mea.
- Imi pare rau pentru asta, nu a fost o idee buna sa ii chem aici. Se scuza mama, privind spre masina tatei.
Am pornit motorul si am iesit usor de pe alee.
- E OK, mama, ai avut intentii bune.
Starea mea de inertie functiona bine contra plansului, dar bloca si orice altceva. Asa ca nu am reusit sa ii zambesc mamei ca sa o linistesc.
Tata era in fata mea si conducea chinuitor de incet. Jason si Austin erau in spatele meu si unul dintre ei imi tot semnaliza sa depasesc.
Mama era in aceeasi stare ca mine, dar ea avea mai multa experienta sa isi mascheze suferinta.
- E atat de cald astazi. Incerca ea sa faca conversatie.
Eram aproape sa mormai un "mhm" dar m-am straduit sa scot un raspuns mai bun.
- Zi mersi ca nu porti sacul asta. Am aratat disperata spre mine si mama chicoti.
- Esti foarte draguta, de-abia astept sa iti pui si toca si sa imi vad adolescenta absolvind.
Am ras in cele din urma.
- Tata ti-a spus ca nu am inca planuri de facultate?
- Da! Desi nu asta pare problema lui acum.
Am oftat.
- Ce crezi ca ar face daca ar afla tot adevarul despre Harry?
Mama clatina din cap.
- Nu stiu dar sa speram ca nu va afla. Nu avem nevoie de un stres in plus. Doamne, uitasem ce usor conduce.
Se planse mama facand semn spre tata si rasul meu era fals si chinuit dar reusea sa iasa.
Nu ma grabeam sa ajung la liceu, printre sutele de studenti care imi vor analiza starea distrusa si lipsa lui Harry, asa ca am ramas in urma tatei, fara sa il intrec.
In curtea liceului era agitatie exact asa cum ma asteptam. Am privit speriata spre colegii mei, nefiind sigura ca voi putea da ochii cu ei. Parintii se invarteau mandri pe langa copiii lor, facandu-le poze chiar daca nu absolvisera inca. Asta m-a speriat imediat.
- Facem o intelegere, fara poze astazi. Am vorbit spre mama inainte sa coboare. Oricum nu sunt adepta pozelor, dar mai ales astazi nu vreau sa imi am chipul si starea imortalizate intr-o poza. Mama ofta si aproba din cap.
Mi-am luat telefonul si toca, fara sa o pun inca pe cap si am coborat din masina, tragand o gura mare de aer si sperand sa supravietuiesc acestei zile.
Tata scoase caruciorul Robertei din portbagaj si o cobora in brate din masina. Am privit-o pe Amber, imbracata la fel ca mine dar ea isi pusese toca in cap. Nu stiam ce expresie faciala sa afisez asa ca mi-am intors capul.
- Ai venit. Am auzit o voce cunoscuta si am privit in spatele meu, observandu-l pe Zac langa Amber si am ramas perplexa cateva secunde. Zac ma privi si el speriat, realizand ca sunt aici si cand le-am vazut mainile impreunate, cateva lucruri s-au pus la cap, lasandu-ma socata. Zac si Amber?
- Oh, Zac, imi pare bine sa te vad. Ii zambi tata, intinzandu-i mana.
- Si mie, Christoper. Si eu continuam sa raman socata. Deja il tutuieste, stiu ca tata prefera asta pentru ca la inceput asa l-a rugat si pe Harry sa ii spuna, dar de cat timp il cunoaste tata pe Zac?
- Doamna Roberta. Zac se apleca sa sarute mana mamei lui Amber dar ii simteam inca uimirea prezentei mele aici. Oare stie ca suntem surori vitrege.
- Buna, Kath. Se ridica in cele din urma spre mine si imi zambi.
Am aprobat din cap, inca socata dar cu un zambet. Ochii lui Zac cazura pe mama.
Dar inainte sa ma gandesc daca sa le fac prezenta sau nu, un barbat si o femeie aparura in spatele lor si pareau parintii lui Zac. Amber de asemenea, pare sa ii cunoasca.
M-am intora stanjenita si stresata de atmosfera fericita a noii familii a lui tata si am tras-o pe mama cu mine.
- Spune-mi ca asta nu e Zac de care mi-ai povestit. Sopti mama si am aprobat din cap, inca incercand sa imi revin din surprindere. Ii spusesem mamei totul despre inceputurile tumultoase ale relatiei mele cu Harry si incidentele cu Zac.
Mama ofta si ea si isi clatina capul in timp ce ne indrepram spre scaunele noastre. Oare cum au ajuns Zac si Amber sa se apropie, ba mai mult, sa se si indragosteasca? M-as gandi mai mult la asta daca as fi in alta stare dar nu am putut sa nu ma gandesc la cum ar fi reactionat Harry daca ar fi fost acum cu mine. Pun pariu ca ar fi izbucnit in ras.
Mi-am asezat toca pe cap si m-am indreptat spre scaunele din primele randuri. Mama ramase jn spate alaturi de ceilalti parinti si am sarutat-o pe obraz, obtinand un zambet incurajator de la ea si nescapandu-mi privirea celorlati asupra ei.
Am fost fericita ca scaunele nu erau asezate in ordine alfabetica si puteam sa ma asez langa cine vreau. Am vazut-o pe Kristen pe al treilea rand si m-am asezat intre ea si alt baiat ce isi facea vant cu toca.
Ma privi surprinsa imediat.
- Kath, nu credeam ca vii. Sopti, privind din instinct in spate sa vada daca mai apare cineva.
- A trebuit, mama e aici. Am raspuns eu si am observat ca nici Kristen nu arata mai bine decat mine.
- Mama ta?! Repeta surprinsa. V-ati impacat?
Kristen stia totul despre familia mea dar nu si noul adevar ce il aflasem eu.
- Da. Am aprobat din cap, privind spre scena unde cativa elevi premianti se pregateau de discurs. Am multumit cerului ca nu o lasasem pe directoare sa ma convinga sa tin si eu un discurs - ca sefa a majoretelor cu atatea reusite, ea credea ca e necesar dar asta ar fi fost tot ce mi-ar mai trebui acum.
- Nici eu nu am vrut sa vin dar nu am vrut sa le dau ceva de banuit parintilor mei. Ofta Kristen si mi-am asezat mana pe umarul ei.
- Nu ai nicio veste, nu-i asa? Adauga ea si am clatinat din cap, pipaindu-mi telefonul tacut din buzunar.
- Deci o sa asteptam... pana cand?
Mi-am strans buzele, discutia cu Kristen nu ma ajuta sa raman inerta la ce se intampla acum in viata mea.
- Nu stiu, inca incerc sa nu ma gandesc la asta sau o sa innebunesc. Am raspuns eu, strangandu-mi bratele la piept. Kristen isi masa fruntea cu degetele.
Aerul ce si-l facea baiatul din stanga mea, ajungea si la mine si era placut in arsita fierbinte
In jur s-a facut liniste, dupa ce toata lumea si-a ocupat locurile si eu mi-am ridicat privirea spre panglica ce nu reusisem sa o prind eu acum 2 zile.
Nu eram atenta la nimic in jurul meu, nu auzeam nimic. Ma straduiam sa nu plang imaginandu-mi-l pe Harry acum langa mine, strangandu-ma de mana si sarutandu-ma discret pe obraz. Zambindu-mi si facandu-mi cu ochiul. Poate si-ar fi pus o roba pana la urma, si o toca. Mi-am imaginat buclele lui iesind pe marginile ei si cat de frumos ar fi fost. Inainte sa imi dau seama, am simtit intepaturile in ochi si am incercat disperata sa le opresc. Kristen imi stranse mana, observandu-mi probabil starea si incercand sa ma linisteasca.
Am rasuflat adanc si mi-am strans cealalta mana in pumn. Pe scena vorbea acum un baiat ce atrasese cateva glume si rasete de la fotbalisti. E la ora de spaniola cu mine si e genul tocilarului tipic dar vorbea frumos, cum a facut-o intotdeauna si nu ii baga in seama pe nesimtiti. Dar presiunea din mine se iesea in moduri surprinzatoare si m-am auzit vorbind.
- Tine-ti gura, Max. Am mormait spre blondul din fata mea si toata lumea s-a intors spre mine. M-am incruntat si am privit spre baiatul de pe scena care a continuat sa vorbeasca. Max musti dar tacu, chiar daca Harry nu era aici dar pun pariu ca Jason si Austin sunt in spatele meu. L-am ales pe el pentru ca nu l-am placut niciodata pe nenorocitul asta arogant si inca ii pastram amintirea vie a participarii lui la "violul" meu.
Era totusi placut sa imi descarc presiunea asa, si brusc, mi-as dori sa am un sac de box acum pe care sa il lovesc si sa urlu pana imi pierd cunostinta sau telefonul o sa sune.
Profesorii vorbeau acum pe scena, laudau mai mult sau mai putin reusitele promotiei noastre si urandu-ne noroc pe mai departe.
Imi era tot mai cald si am fost fericita cand diplomele au inceput sa se imparta.
Dupa ordinea alfabetica, eu eram printre ultimii, asa ca aveam timp sa ma pregatesc. I-am urat bafta lui Kristen cand a venit randul ei si s-a straduit sa le zambeasca parintilor ei cand i-au facut poza.
S-a intors si a rasuflat de parca scapase de la moarte.
In momentul in care Zac a urcat pe scena, ochii mei au cautat-o pe Amber.
- Tu stiai de Zac si Amber? Am soptit spre Kris, memorand strategia celorlalti de a-i zambi directoarei si a da mana cu ea atunci cand inmaneaza diploma si apoi zambetul catre public.
- Ce? Se intoarse Kris spre mine, normal ca nici ea nu stie, mi-ar fi spus pana acum.
- Sunt impreuna. I-am confirmat pentru ca se apropia tot mai mult de W.
Kris isi mari ochii spre mine apoi il privi pe Zac.
- O sa raman uimita de asta altadata. Raspunse ea epuizata, lasandu-se pe spatarul scaunului. O intelegeam perfect.
Cand s-a ajuns la S, am incremenint cateva secunde dar am ramas cand directoarea a sarit peste numele lui. Acum realizez ca sarise de fapt, peste toti. Oare ce ii spusese Yrrah? Cate stie directoarea despre situatia asta? Eram totusi usurata, sa ii aud numele si sa ii realizez iar lipsa, m-ar face sigur sa plang. Unii dintre cei strigati - majoritatea baieti - strigau si sareau in sus cand isi luau diploma, cauzand rasete in multime in timp ce eu ma gandeam daca voi fi in stare sa zambesc acolo.
Eric West a fost strigat si stiu ca venea si randul meu. Amber a urcat inaintea mea si am auzit incurajarea lui Kris cand mi-am strans pumnii.
- Katherine Avril Wrise. Vocea directoarei mi-a strigat numele si m-am ridicat mecanic, trecand printre scaune si rugandu-mi picioarele sa nu ma abandoneze.
Am observat-o pe Amber fericita cand a coborat de pe scena si mi-a zambit cand a trecut pe langa mine. Nu imi dau seama daca era un zambet real sau unul fals, atentia mea era indreptata acum spre trepte si am inghitit in sec cand m-am vazut langa directoare si cu toate privirile pe mine.
Imi intinse diploma, stransa intr-o rola si legata cu o panglica albastra.
- Felicitari, scumpo. Imi zambi directoarea si am reusit sa ii zambesc inapoi, dand mana cu ea dar apoi m-a tras usor in bratele ei si asta m-a uimit. O mai facuse dar cu elevii premianti dar nu ma asteptam ca o va face si cu mine.
- Fii puternica. Imi sopti, mangaindu-ma usor pe spate si mi-am dat seama ca intr-adevar, directoarea noastra stie multe.
- Sunt mandra de tine. Adauga si se departa.
- Multumesc. I-am zambit din nou, abtinandu-mi lacrimile si m-am intors cateva secunde spre public. Tata imi facea poze dar mama se tinuse de promisiune si doar privea spre mine, cu un zambet mic si cald - exact de ce aveam nevoie acum. I-am zambit si m-am straduit sa ii zambesc si tatei pentru poza. Nu erau asezati unul langa altul, mama era in ultimul rand, in spatele lor dar cumva, iesea in evidenta mai mult ca oricine. Acum simt ca ea e singurul meu parinte.
Am coborat de pe scena, bulversata de situatia familiei mele si am mers inapoi la locul meu, rasufland exact ca si Kris cand m-am asezat pe scaun.
Au mai urmat cativa dupa mine, apoi directoarea tinu un alt discurs de incheiere si festivitatea s-a terminat.
- Anunta-ma daca primesti vreo veste. Imi spuse Kris cand ne-am ridicat de pe scaune.
- Sigur, si tu la fel. Am imbratisat-o, inca nesigura sa ii spun de planul meu si al lui Yrrah, dar nu vreau sa o pun si pe ea in pericol - pentru ca sigur ar vrea sa vina cu noi - in caz ca lucrurile nu merg bine. Ea inca are o familie fericita si intreaga langa ea.
Ne-am despartit si ne-am indreptat fiecare spre familia ei. Ea, cel putin. Eu eram nesigura in ce directie sa merg.
Am zarit-o pe mama si m-am indreptat spre ea, trecand printre adolescentii si parintii fericiti.
- Felicitari, scumpa mea. Ma stranse mama in brate, zambindu-mi larg si eu am reusit sa oftez doar tacut.
- Mersi. Putem sa plecam acum?
Inainte ca mama sa imi raspunda, l-am simtit pe tata langa mine si a trebuit sa ma intorc spre el.
- Felicitari, scumpo. Repeta cuvintele mamei, zambind si tragandu-ma in bratele lui.
- Mersi, tata. Faptul ca el se bucura de lipsa lui Harry, ma facea sa il resping. As da orice sa il am acum pe iubitul meu langa mine.
Roberta ma felicita si ea iar Amber continua sa zambeasca spre mine.
Ma surprinse, imbratisandu-ma.
- Sper ca am trecut peste tot. Vorbi ea incet.
M-am indepartat sa o privesc si am aprobat din cap
- Da!
Imi zambi si m-am chinuit sa ii raspund.
- Sa facem cateva poze. Interveni tata si eu am fost pusa in fata obiectivului inainte sa pot protesta.
- Ajunge. M-am strambat, plecand din fata lui.
- Nu, nu. Vreau sa facem mai multe cu totii.
Nu pot sa cred ca partea rea de-abia acum venea. Tarata in fata aparatului alaturi de parinti mei divortati, mama si sora vitrega - intr-o zi in care trebuia sa fiu fericita dar plangeam in hohote pe interior.
Toata lumea facea asta in jurul meu, dar eu eram singura care nu reuseam sa zambesc cu adevarat.
- Kath! Inainte sa imi intorc capul spre vocea cunoscuta, cineva a sarit pe mine si m-a luat in brate. Miky. Ea era tot ce imi mai trebuia acum.
- Vino sa faci poze cu noi. Inainte sa imi dea voie sa ii raspund, ma trase prin multime si eu am privit disperata spre mama care imi zambi incurajator.
M-am straduit sa rezist si am fost supusa unei alte sesiuni de poze, printre prietenii mei fericiti si intacti pe interior - spre deosebire. Fotograful era acelasi baiat de la bal dar acum starea mea era cu totul alta. Cine trebuie - nu mai e langa mine.
Toti si-au aruncat toca in aer, tipand in cor si eu ma simteam pierduta. Oamenii vorbeau cu mine dar nu ii auzeam, nu puteam raspunde ca un om normal. Pana si Candice era fericita. I-am vazut pe Victoria si Chris imratisandu-se, pe Amber si Zac... toti erau langa perechile lor iar eu nu mai puteam rezista.
Am plecat dintre ei, aruncandu-mi toca din cap si neavand idee incotro merg dar cautand liniste.
Am intrat pe holul gol si mi-am cuprins mijlocul cu bratele, mergand fara sa am o directie si nereusind sa imi mai stapanesc plansul iar inainte sa imi dau seama, eram la vestiarele salii de sport.
O mie de cutite au parut sa ma loveasca in acelasi timp odata cu imaginile acestei sali.
Amintirile au navalit spre mine si am mers langa vestiarul langa care a inceput totul.
Am suspinat si mi-am intors spatele spre el, amuntindu-mi cum am fost atunci izbita de metalul dur, speriata ca voi fi lovita pentru gura mea mare dar sarutata in cel mai pasional mod pe care l-am simtit pana atunci. I-am simtit presiunea peste mine si mainile lui ce mi-ai cuprins coapsele si m-au ridicat in jurul lui dar acum m-am prabusit, frecandu-mi spatele de dulapul rece si lasand hohotul de plang sa iasa.
Am auzit geamatul lui Harry si atingerile lui pe soldurile mele. Electricitatea buzelor lor si euforia acelui prim sarut.
- Nu aici! I-am auzit vocea si mi-am ridicat capul. Am vazut imaginea noastra, intinsi pe banca din fata mea.
- Altundeva, acum. Am spus eu, imbatata de gustul lui.
- Nu acum, Katherine, vreau sa fii tu cand o sa se intample. Acum esti drogata... continua el sa vorbeasca deasupra mea.
- Cand nu o sa fiu drogata, nu o sa se mai intample. Am adaugat eu tafnosa, desi stiam ca mint.
- Mai vedem noi. Imi zambi si imi facu din nou cu ochiul, aplecandu-se din nou spre buzele mele...
Mi-am scuturat capul, urland infundat si prinzandu-mi parul in pumni.
Mi-am ridicat genunchii si mi-am sprijinit capul pe ei, fara sa mai resping amimtirile si vazandu-i chipul si simtindu-i atingerea in toate.
- Unde esti? Am suspinat, singura in vestiarul gol.
- Unde esti? Am repetat dar nimeni nu mi-a raspuns. Am continuat sa plang fara ca cineva sa ma auda si simtindu-mi viata scurgandu-se ca nisipul dintr-o clepsidra ce nu mai putea fi intoarsa pentru un nou inceput.
Degetele mele imi sapau in par si simteam firele smulgandu-se. Stiu ca nu voi mai rezista mult in stadiul asta. Deocamdata nu stiu nimic de el, ce s-a putut intampla cu el, dar daca imi e confirmata tragedia la care ma gandesc si el acum e mort?
- Nu, nu, nu... mi-am scuturat capul, agitandu-ma pe podea si dorindu-mi sa urlu cat ma tin puterile.
Inainte sa o fac, ceva a vibrat pe coapsa mea si inima mi-a facut o implozie in piept. Mi-am ridicat roba, disperata sa ajung la telefonul din buzunar si rugandu-ma cu voce tare sa fie el.
Raceala mi-a intrat in vene cand am vazut numele lui Yrrah pe ecran.
- Da?! Mi-am sters nasul, sperand totusi sa fi aflat ceva de locatia lor.
- Vino la garaj. Spuse vocea fara vreo tonalitate anume si apoi, apelul s-a intrerupt.
- Alo?! Am privit telefonul, confuza si enervata de lipsa de informatii si m-am ridicat imedat de jos, apelandu-l din nou.
Am fugit pe hol cu telefonul la ureche si mesajul vocal al lui Yrrah m-a scos din sarite.
- Raspunde la telefon. Au venit? Am vorbit repede, inchizandu-i si apelandu-l iar.
Curtea inca forfotea de persoane, nu mai aveam timp sa imi caut parintii si nici sa ma gandesc daca plecasera sau nu.
Am trecut prin parcarea aglomerata, gasind cu greu acces la masina mea si injurandu-l pe Yrrah pentru ca nu imi raspunde. De ce nu imi raspunde? Ce se intampla la garaj?
Am claxonat zecile de persoane ce nu imi dadeau voie sa trec si am reusit in cele din urma, sa ies din parcare fara sa lovesc pe cineva.
Aveam telefonul la ureche si apelul s-a intrerupt din nou.
- La dracu'! Am injurat si am apasat acceleratia pe autostrada aglomerata cu gandul ca in cateva minute, as putea sa simt bratele lui Harry.
Mi-am aruncat roba pe scaunul din dreapta si am coborat impleticita din masina. Eram in fata garajului dar inca incercam sa il sun pe Yrrah, o sa il omor cu mainile mele pentru stresul pe care mi l-a dat si accidentele pe care era cat pe ce sa le fac pana am ajuns aici. Lumina soarelui ma orbea si nu reuseam sa vad nimic in interiorul garajului.
Am fugit, impiedicandu-ma in tocuri si ochii mei umflati de lacrimi erau un plus la incapacitatea mea de a vedea clar.
Imediat ce am intrat in garaj, o multime de oameni s-au intors spre mine si inima mi-a bubuit in piept de fericire, incepand sa bata dupa mai bine de 24 de ore de stagnare.
V a fost prima care mi-a aparut in fata ochilor, culoarea vie a parului era ca un curcubeu dupa furtuna si veni imediat spre mine.
- Kath! Ma trase in bratele ei si am zambit pana cand colturile gurii au inceput sa ma usture.
- V, esti bine? Am respirat eu usurata, strangand-o in bratele mele.
A aprobat din cap pe umarul meu dar inca mai era ceva ce trebuia sa vad. Esentialul ca sa fiu din nou linistita si fericita.
Ochii mei au scanat incaperea, intalnind aproape toate figurile si s-au oprit pe el cateva secunde.
Zambetul s-a oprit inainte sa iasa, dandu-mi seama ca nu e el. E Yrrah.
M-am departat de bratele lui V, pasind in fata lor si verificand tot mai atent, pana cand spaima obisnuita s-a instalat inapoi. Nu e aici. Altfel as fi fost deja in bratele lui, as fi fost in bratele lui inainte ca V sa vina la mine.
- Unde e Harry? Am expirat terifiata.
Am vazut chipul lui Jay, al lui Ty, Ken, Mike... toti ceilalti.
- Unde e? Am intrebat din nou cand nimeni nu mi-a raspuns. Chipurile din jur au devenit pale si inerte, privindu-ma fara expresie sau ferindu-se de ochii mei.
Lacrimile au aparut iar, alaturi de suspine si tremuratul puternic cand nimeni nu imi raspundea.
Mi-am pierdut mintile cu adevarat, le-am tinut pana acum, tot sperand si sperand, dar acum ceilalti s-au intors... toti s-au intors cu exceptia lui si m-am auzit tipand de disperare:
- Unde e Harry?
- Kath, Kath, calmeaza-te. Mainile lui V s-au asezat pe bratele mele si mi-am dat seama ca am inceput sa tremur.
- E, e... Suspinam in sughituri si mi-am simtit trupul cedand. Asta nu e real, nu poate fi real.
- Kath, nu, nu e mort. Nu e mort. Imi repeta o voce ce parea cunoscuta dar nu era cea care trebuie. Yrrah aparu langa mine si ma ajuta sa ma restabilesc pe picioare. Trupul meu capata o greutate de plumb si ma tragea spre podea.
- Aduceti-i niste apa. Vorbi Yrrah si eu m-am luptat cu propria-mi luciditate.
- Spune-mi unde e. De ce nu a venit cu voi? Am tipat spre ceilalti. Nicky aparu cu un pahar de apa dar am respins-o, fiind in stare sa lovesc pe cineva daca nu imi raspundea.
Yrrah ma trase spre un scaun si se apleca pe vine langa mine, privindu-ma ca pe o dereglata mintal ce urmeaza sa clacheze in orice secunda. Si exact asa ma simteam.
V se apleca si ea langa mine. Gesturile lor ma speriau si mai tare.
- Nu stim inca unde e Harry. Aproape ca sopti si inima mi-a bubuit in piept.
- Cum adica nu stiti unde e? A fost cu voi acolo. Nu ma mintiti, spuneti-mi ce s-a intamplat cu el. Am continuat eu sa tip disperata, tinuta cu greu pe scaun de Yrrah.
- Atacul nostru nu a decurs asa cum ne-am asteptat. Ne-a fost intinsa o capcana. Incepu V si eu am tremurat. Au fost mai multi soldati decat am crezut noi. Harry conducea primul grup carea avea sa ajunga la ei si sa ne transmita noua cand putem sa atacam. Au plecat doar patru dar au fost prinsi si singurul lucru pe care il mai stim e Harry tipandu-ne in statie sa nu atacam si sa fugim. Dupa asta, totul s-a intrerupt. Nu am mai reusit sa luam legatura cu el sau cu ceilalti si ne-am ascuns intr-un sat. Nu aveam telefoane, ne era frica sa va contactam ca sa nu fim localizati si intr-un final, Vargon ne-a gasit si ne-a facut rost de un avion sa ne intoarcem acasa.
Mi-am pus coatele pe genuchi si mi-am proptit capul in maini.
- Vargon v-a ajutat. Am constientizat, pana acum tot mai credeam ca omul ala e de vina pentru disparitia lor.
- Carter l-a rugat. Mi-am ridicat capul imediat, realizand ca Harry nu e singurul care lipseste.
- Unde e Carter?
V isi stranse buzele si privi in jos iar Jay vorbi:
- A plecat. Dupa mesajul lui Harry, s-a facut disparut si cu sigutanta nu vom mai auzi de el prea curand. Pe el si-l doreau sa il prinda, capul.
Mi-am strans pumnii furioasa.
- A plecat pur si simplu si v-a lasat acolo?
Toti tacura dar vedeam furia in ochii lor. Disperarea punea iar stapanire pe mine. Ei imi spun ca nu, dar stiu ca Harry ar putea fi mort in momentul asta.
Mort si ingropat sub o duna de nisip.
Cand V m-a strans in brate, am realizat ca plang in hohote.
- Kath, calmeaza-te, te rog. Nu stim inca nimic dar cel mai probabil, Harry a fost prins. Il cunosc si nu a mai opus rezistenta cand s-a cazut incoltit, asa ca nu l-au omorat. Daca l-au arestat, o sa aflam in curand asa ca, te rog, linisteste-te. Simteam durerea din glasul lui V, si bratele ei ce ma strangeau cu putere. Dar nu mai constientizam nimic in jurul meu, totul era pierdut. Streangul mi-a fost pus la gat, trapa trasa si totul s-a sfarsit in cele din urma. Nu mai aveam nimic de ce sa ma tin, nicio speranta.
Restul de viata din mine s-a scurs, realizand ca l-am pierdut pentru totdeauna de data asta. Chiar daca inca traieste, e in mainile unor oameni care il vor lua de langa mine si il vor arunca in spatele gratiilor pentru tot restul vietii.