Dangerous Love II. The Game

6. Disparitia

                                    6. Disparitia

 Priveam soarele cum urca pe cer, fara sa fiu capabila sa mai reactionez in vreun fel. Streangul mi-a fost pus in jurul gatului, trapa mi-a fost trasa de sub picioare, dar inca m-am luptat cu viata pana acum. Am tras de sperante, dar acum nu mai pot. Am impresia ca sangele mi se evapora din vene, plamanii se sufoca, inima nu mai bate... niciuna din aceste stari nu sunt reale, dar eu simt moartea mai ingrozitoare decat daca un cutit mi-ar sapa in carne acum.

Sufletul e cel care sufera cel mai mult. Acea durere spasmatica care te mentine inert, dar urli pe interior. Nu te doare nimic, dar te doare totul. Esti normal, dar innebunesti.  Iar acum, sufletul meu a disparut.

- Kath! Am simtit o mana pe bratul meu, dar nu m-am intors. Ochii imi orbeau deja in razele soarelui pe care le blestemam pentru ca imi aratau cat timp a trecut de cand Harry nu s-a intors.

- Kath. Am fost trasa de brat si intoarsa spre Austin. Voiam sa ma incrunt spre el dar nu am reusit. Parca pierdeam legatura cu propriul corp.

- Mai bine mergem acasa. Mama ta isi face griji. Vorbi cu o voce blanda si eu l-am privit cateva secunde.

Mama. Da, pentru ea trebuie sa raman inca normala. Trebuie sa lupt si sa nu ii arat cata durere e acum in mine. Are si ea destula. O  sa cad cand ea va pleca. Va pleca inapoi la Reynolds si eu o sa pierd absolut tot.

Am aprobat buimaca din cap, lasandu-l pe Austin sa ma conduca la masina lor. Jason era deja la volan si vorbea la telefon dar nu cu cine as fi vrut eu.

Am urcat in spate si am observat ca inca tineam telefonul in mana.  L-am aprins din instinct dar singura noutate pe care am primit-o a fost bateria aproape descarcata.

L-am intors si am mangaiat fluturele de pe spate, chiar si cea mai mica amintire de la el provoca durere. Si inca nu mi se confirmase nimic dar deja imi pierdeam mintile.

- Kath, linisteste-te. Nu te mai gandi la lucruri rele si asteapta sa primim o veste. Nu e prima data cand au o problema si dispar asa.

Spuse Jason, privindu-ma in oglinda retrovizoare si m-am incruntat parca nedumerita, nefiind sigura daca inertia mea e reala  sau plang in suspine si nu imi dau seam, pivind felul cum mi-a spus sa ma linistesc. Deocamdata pare ca ma zvarcolesc doar pe interior. Pare.

Simtind cum imi pierd mintile tot mai mult, nu i-am raspuns lui Jason in niciun fel si mi-am proptit capul in geam, privind orasul cum fuge pe langa mine la fel ca viata din trupul meu.

Masina lui Yrrah era oprita in fata casei si m-am simtit oarecum linistita pentru asta. Regret felul in care mi-am abandonat mama noaptea trecuta si ma bucur ca a avut companie.

- Yrrah e aici. Kath, vrei sa ramanem cu tine sau putem sa mergem pana acasa?

M-am intors spre Austin si am aprobat repede din cap.

- Sigur, puteti sa plecati. Nu trebuie sa stati non-stop cu mine.

Austin imi zambi ca unui copil cu handicap.

- Nu scapi de noi. Facem un dus, ne schimbam si o sa venim inapoi.

Am fost de acord fara sa mai comentez, nu mai am putere. Ma intreb daca Jason si Austin vor ai avea grija de mine daca Harry a... NU. Mi-am scuturat capul, izgonind gandul ingrozitor si am coborat din masina fara sa le mai adresez vreun cuvant celor doi.

Masina a ramas inca oprita in spatele meu in timp ce mergeam spre casa si fara Harry, deja nu mai vad locuinta asta la fel. Nu mai e acasa. Nimic nu mai e fara el. Am observat in treacat ca Roscata mea era in garaj si ma intreb daca adus-o Yrrah sau altcineva.