Dangerous Love II. The Game

19. Exil In Bratele Diavolului

             

                                     

  Am deschis ochii si am tresarit in secunda urmatoare, ridicandu-ma in sezut, ca parlita de un imbold electric. Ma durea capul si ma simteam ametita, camera se invartea cu mine, dar sunt destul de constienta sa imi dau seama ca nu o cunosc. Mi-am rotit capul speriata, incepand sa respir tot mai repede. Era lumina in camera, si dintr-un anumit aspect, mi se parea cunoscuta. M-am ridicat din patul cu cearsafuri maronii de matase si mi-am pus mana pe frunte cateva momente ca sa elimin ameteala. Nu vad nicio fereastra. De ce nu e o fereastra?

In fata patului erau asezate o canapea si doua fotolii din piele alba, covorul pe jos era negru si dintr-o cusatura aspra, dura. Mi-am trecut mana prin par si m-am invartit in loc cateva secunde, analizand amanuntele si ajungand la o ipoteza ce sper sa nu fie adevarata: sunt intr-un avion.

Am mers spre usa si am incercat sa o deschid, fara sanse insa. Am tras de clanta, zgaltaind usa cu toata forta, apoi am lovit cu pumnul in ea.

- Da-mi drumul! Vargon. Am tipat, lovind cu palma in usa. Desi nu stiu unde m-as duce daca mi-ar da drumul acum, insa si o saritura din avion e mai buna decat ce ma asteapta mai departe. Nu pot sa cred ca m-a rapit. S-a intors dupa mine. A aflat ca Harry a fost inchis si s-a intors sa ma rapeasca.

Am izbucnit intr-un hohot de plans si m-am prabusit langa usa, strangandu-mi genunchii in brate si suspinand pana cand am ramas fara aer.

M-am analizat rapid, port hainele mele si nu pare ca am fost atinsa in vreun fel, sunt inca desculta si parul meu e uscat acum. Cine stie cat am fost inconstienta si ce a facut maniacul cu mine. Mi-am lovit capul de usa, plangand tot mai tare. Vreau sa mor. In momentul asta, chiar vreau sa mor mai mult ca oricand, nu mai am nimic pentru care sa traiesc. Nu o sa il mai vad pe Harry niciodata, nici in vizitele acelea monstruoase de o ora. Acum am cazut in ghearele diavolului cu totul. Nu am cum sa ma mai arunc singura odata ce am ajuns deja.

Am auzit clanta miscandu-se in dreptul capului meu si m-am ridicat in picioare imediat, departandu-ma cativa pasi de ea. Am cautat ceva cu care m-as putea apara, dar am fost surprinsa cand o femeie si-a facut aparitia. Purta o tava cu mancare in mana, pe care mi-o aseza pe pat si imi zambi sfios.

- Mancati, domnisoara! Vorbi cu o engleza slaba.

- Unde e Vargon? Am intrebat sever. Eram speriata, dar si nervoasa.

- Domnul Vargon odihneste putin, asteptat sa va treziti, dar adormit inainte de asta. A spus ca va... vorbi cu dumneavostra dupa ce trezeste, fusul orar a obosit. Daca treziti inaintea lui, a ordonat sa aduc sa mancati.

M-am incruntat confuza, incercand sa inteleg corect ce imi spune. Nu stie bine engleza, dar asta nu m-a calmat. Mi-a confirmat ipoteza ca ma aflu intr-un avion.

- Da, a asteptat sa ma trezesc dupa ce m-a drogat! Am tipat furioasa. Fata tresari in spate. Era maruntica, imbracata intr-o uniforma neagra, piele bronzata si par cafeniu, nu parea sa aiba mai mult de 18 de ani. Tipului asta chiar ii plac pustoaicele.