2. Scorpionii Negri

83.3K 3K 1.4K
                                    

                                          2. Scorpionii Negri

Mi-am impreunat palmele, impletindu-mi degetele si privindu-i pe ce doi frati gemeni, impaerindu-si un rand de priviri ce pentru ei parea a fi o discutie muta la care eu nu ar trebui sa iau parte. Mi-am strans buzele dupa alte cateva secunde de liniste si am hotarat sa vorbesc.

- Harry, e in regula. Poti sa mergi la dineul lui Carter fara mine, nu ma deranjeaza atat de tare sa raman acasa. Am incercat sa par cat mai nepasatoare, sa nu ii arat ca intr-adevar ma durea ca vom pierde balul. Voiam sa fiu acolo cu el.

Ma privi o secunda, incruntandu-si sprancenele si scanandu-mi fata pentru a detecta minciuna.

- In niciun caz. Nu o sa te las acasa in seara balului tau. Mi-am strans din nou buzele, abtinandu-ma sa ii reamintesc ca e si balul lui.

- OK! Yrrah batu din palme facandu-ma sa tresar. Voi doi mergeti sa aruncati niste haine mai elegante pe voi si ne vedem aici peste o jumatate de ora.

- Vino direct la noi acasa. Il corecta Harry inainte sa se urce in masina. Yrrah aproba din cap si disparu imediat cu noua lui masina. Nu stiu daca o facuse intentionat (asa cum sustinea Harry) atunci cand si-a luat Ferrariul acesta negru si destul de asemanator cu al lui Harry. Cel putin pentru mine, Ferrari 458, mult mai bun decat varianta in cateva exemplare a lui TuNero. Se lauda Yrrah facandu-l pe Harry sa clocoteasca de fiecare data. Ei doi sunt gemenii perfecti, cu exceptia faltului ca inca sustin ideea ca se urasc si sunt uniti doar pentru razbunare - insa nu mica ne-a fost mirarea sa vedem ca nici Yrrah nu e tocmai strain curselor de masini. Asa ca acum pe pista in loc de "Demonul" sunt "Demonii", fapt care creste clocotele lui Harry si mai tare. Insa stiu ca e o parte in el care se bucura de asta, se bucura de prezenta si existenta fratelui sau, sper sa hotarasca sa recunoasca asta intr-un final.

- Vino, iubito. Harry ma prinse de mana, tragandu-ma spre masina lui.

- Cum ramane cu costumele noastre? Am intrebat, uitandu-ma spre balcon.

- Nu cred ca le vom mai putea purta acolo unde mergem acum.

Mi-am mascat oftatul si am aprobat din cap, intrand in masina.

- Nu le spui si celorlalti? Ei vin la petrecerea lui Carter?

- Nu, prezenta lor nu e necesara acolo. Spuse simplu, departandu-se deja de garaj. Mi-am strans mainile la piept, cufundandu-ma in scaun si incercand sa opresc ceea ce pareau sa fie lacrimi. Era ridicol sa plang, nici nu stiam de ce o fac, nu e ca si cum balul a fost ceva ce am planuit toata viata ca alte fete ca sa fac acum sfarsitul lumii din asta, dar ochii mei intepau si simteau nevoia sa le verse. Mi-am intors capul spre fereastra, concentrandu-ma spre norii tot mai intunecati de pe cer si fulgerele orbitoare pentru ca Harry sa nu ma vada si se sa simta si mai prost. Stiu de ce ma intrista asta, nu ma interesa petrecerea in sine, sau incoronarea reginei balului - eram chiar speriata de ultima parte - ce ma interesa era Harry. Harry, cavalerul meu la bal. Insotitorul meu intunecat cu masca care sa ma faca cea mai fericita fata din lume in noaptea asta. Voiam momentul asta cu el, sa avem amintirea asta pentru viitor - balul nostru.

- Iubito, plangi? Palma lui Harry s-a asezat pe piciorul meu si spaima din vocea lui m-a facut sa tresar.

Fir-ar.

- Nu, cum sa plang, Harry? Mi-e teama doar de furtuna ce pare sa inceapa. Am mintit, scrasnindu-mi dintii pentru a opri orice alta lacrima. Voiam sa imi sterg ochii dar asta i-ar dovedii lui Harry ca intr-adevar plang.

Dangerous Love  II. The GameUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum