Îmi imaginam adesea motivul pentru care Damian a plecat fără măcar să îşi ia rămas bun, într-o perioadă în care aveam nevoie de el şi Rose. A fost o perioadă în care voiam să cred că a plecat pur şi simplu, fără să îi pese, pentru că putea. Voiam să cred asta, dar îl cunoşteam. Orice ar face, conştiinţa lui e mereu acolo să îl atenţioneze. Acum, când nu îi aud negaţia, e de ajuns pentru mine să ştiu că i-a văzut pe părinţii mei în cealaltă lume. Nu ştiu încă de ce a trebuit să vorbească cu ei şi ce gânduri mai are de data aceasta, dar asta trebuie să aflu. Mai târziu, însă, căci acum nu am de gând să mai stau încă o secundă şi să îmi plâng de milă. Nu aici, nu între alte şase specii, nu între ochii veninoşi ai prădătorilor cu o coroană pe cap.
O ating uşor pe Rose pe mână, spunându-i indirect că îmbrăţişarea se lungeşte prea mult. Îmi şterg lacrimile şi îmi tamponez uşor faţa. Sper că machiajul nu s-a deteriorat, doar e rezistent la apă pentru un motiv sau cel puţin așa speram să fie. Inspir adânc şi expir toate sentimentele ce mă apăsau greu. Haide Ekaterina, e timpul să îţi iei titlul de regină în mâini şi să-ţi arăţi colţii. Îmi iau telefonul şi formez rapid numărul.
— Cancelar Mavrak, anunţă personalul să pregătească două camere, Rose şi Damian vor înnopta la mine. A, da! Şi pregăteşte maşina, nu vom mai sta mult.
— Desigur, Majestate!
Petrecerea era oricum pe sfârşite, iar eu nu mai aveam de ce să stau blocată într-o mare de amintiri ce mă sufocă.
— Să rămânem la tine? Rose întreabă din senin. Eu n-nu ştiu...
— Nu era o întrebare, Rose!
Poate că ridicasem puţin tonul, dar nu aveam dispoziţia necesară pentru a asculta scuzele ei josnice cu care crede că mă păcăleşte în timp ce ea se furişează cine naiba ştie pe unde cu Azur. Mă uit către Damian, iar el înţelege că trebuia să o ia pe Rose şi să se îndrepte spre maşina unde îi aştepta cancelarul meu. Nu voiam să mai aud altă tentativă de scuză şi avem o sete nestăpânită de haos.
Îmi pornesc simţurile şi poate nu este cea mai inspirată idee, căci notele melodiei încep să îmi zdruncine auzul. Mă concentrez pe sunetul tocurilor ce aproape spărgeau gresia cenuşie la cât de apăsat călcăm. Mă prefac că îmi aranjez fustele rochiei şi caut cu auzul acea voce pe care voiam să o disting în mulţime. Haide, trebuie să fii pe aproape. Aici, te-am găsit!
Îmi grăbesc paşii. Voiam să ajung cât timp nimeni altcineva nu era prin preajmă pentru a fi martor, căci de auzit, mulţi puteau trage cu urechea. Mâna mea face puternic contact cu masa încât cred că şi cei fără auz dezvoltat au putut auzi. Probabil că negrul din ochii mei se amestecase cu roşul sângeriu din natura de vampir, fiindcă simţeam fiecare nerv din corpul meu pulsând.
— Malikov!
Bineînţeles! Azur are mereu acel ton nonşalant, ce vrea să pară dezinteresat şi total calm pe situaţie, dar uită că mie îmi plăcea să văd dincolo de aparenţele lui. Îi auzeam inima având mai multe bătăi pe minut ca de obicei, îi simţeam sângele gonindu-i prin vene şi puteam auzi acea scrâşnitură a dinţilor. El era cel enervat? Dacă nu o va lăsa mai moale, voi avea grijă ca atenţia asta asupra lui să sfârşească cu o decădere socială.
— Nu cred că aşa te adresezi unei regine, Lightborn.
— Scuzele mele, Majestate! Azur mimează o plecăciune. Pot să întreb de ce mă onoraţi cu prezenţa?
— Mereu falsa ta politeţe, îi arunc eu cuvintele. Dacă te mai apropii de Rose, fac un pas către el, o să am grijă să servesc sângele tău albastru la cină.
Priveam griul acela din ochii lui, emblema inocenţei şi bunei intenţii, dar eu ştiam câtă ură începea să se adune în ei. Puteam trece direct prin acea privire arzătoare către sufletul lui. Nici nu îmi dădusem seama când sângeriul din ochii mei începuse să se ramifice în vene proeminente până nu m-am privit prin albul din globul ocular al lui Azur. Nu voiam să merg atât de departe, dar din moment ce se întâmplase, nu aveam să dau înapoi. Până la urmă sunt o Malikov, obţin mereu ce vreau, fie paşnic, fie prin teroare.
— Deşi nu îmi place să te privez de un aşa sânge rafinat, Azur încearcă să îmi răspundă calm, cred că ştim amândoi că nu îmi vei face nimic. În cele din urmă, sunt un moştenitor.
— Nu uita că acea coroană poate ajunge pe capul micuţei tale surioare. Lipsa ta nu va afecta pe nimeni.
— Îmi răneşti sentimentele!
Azur mimează o lovitură în inimă şi încep să îmi doresc să fi fost reală. Nu avem timp de jocurile lui, mai ales că anticipam această scenă ca o mască pentru a ascunde insecuritatea acelui moment. Îmi făcusem clare intenţiile şi cererile şi nu aveam să mai stau pentru a asculta pălăvrăgiile lui.
— Deci ne-am înţeles! rostesc eu.
Speram că aşa îi voi închide gura şi mă întorc hotărâtă să plec către maşină. Rose şi Damian trebuiau să mă fi aşteptat de ceva vreme şi nu voiam să îi fac să aştepte mai mult decât era necesar.
— Zolman te-a învăţat bine, Azur mă întoarce din drum. Din câte am auzit, continua el, pe ici pe colo.
— Ce vrei să spui? îmi întorc privirea către el.
— Întunericul din tine.
— Damian nu a avut nimic de-a face cu asta.
Acum chiar intenţionam ca acestea să fie ultimele cuvinte şi mă întorc hotărâtă luând-o în drumul meu. Trebuia să aibă el ultimul cuvânt. Toate speciile erau încrezute, dar unele le întreceau pe altele. Toţi considerăm că faceam parte dintr-o spiţă aparte, ne vedeam mai presus de ce suntem, iar altora le plăcea să şi facă clar acest lucru.
— Nu despre Damian vorbeam.
Mă opresc.
La naiba! Nu mă aşteptam la asta, nici nu luasem în calcul altă posibilitate, deşi ştiam că Azur e şiret. Nici nu mă așteptasem să cunoască asemenea informații, însă există mereu șoapte prin umbră. Trebuia să gândesc mai bine când venea vorba despre intenţiile lui. Azi mă lăsase cu garda jos şi puteam vedea un mic zâmbet victorios, dar nu aveam să îi dau satisfacţia de a mă întoarce. Îmi continui drumul şi abia după ce ies observ că unghiile îmi intraseră în pielea mâinilor de la cât de strâns aveam încleştaţi pumnii.
— Ekaterina!
Rose îmi face cu mâna din cealaltă parte a maşinii şi asta mă trezeşte la realitate. Trebuia să îmi revin. Trag aer adânc în piept şi îl expir uşor. Cancelarul se înclină în faţa mea şi urcă pe locul din faţă. Îi zâmbesc cât de normal puteam lui Rose şi îi fac semn să între prima. Sper că nu avea să mă întrebe unde fusesem fiindcă trebuia să inventez o minciună şi nu aveam nici o idee. Mă pregăteam să intru în maşină, însă mâna lui Damian mă opreşte. Putea să nu îşi bage el coada? Îmi ridic privirea lent către el. Eram destul de înaltă, însă el parcă mă privea de la metri distanţă cu acea dominaţie rece. Nu făcusem nimic greşit, nu am provocat o scenă şi speram că totul se va rezolva deşi ştiu că va trebui să mai intervin de câteva ori. Sper că Damian poate citi asta în privirea mea şi apoi ne vom continua drumul în pace.
— Ce ai făcut? mă întreabă aproape şoptind.
— Ceva necesar, îi răspund scurt.
— Şi acelaşi necesar e responsabil pentru neliniştea ta?
— Despre ce vorbeşti?
Îşi coboară mână mai jos de încheietura mea şi îmi întoarce palma. Urmele unghiilor încă se vedeau clar în lumina luni pline. Fuseseră atât de adânci încât abia acum se închisese rana şi rămăseseră simple urme.
— Te-am văzut pe scări. Din fericire Rose e prea inocentă ca să observe. Nu ştiu ce faci, dar ai grijă. Odată ce dai de...
— Gustul dezastrului? îl întrerup eu. Unde am mai auzit asta?
Îmi trag mâna din strânsoarea lui şi mă urc în maşină schiţând un zâmbet pentru Rose. Damian se aşează pe bancheta din faţa mea, dar prefer să privesc pe geam decât către el. Avea acea privire judecătoare şi după toate cele petrecute, tot el este cel care critică. Nu aveam să îmi pierd controlul în fața gustului ademenitor al haosului. Pot stăpâni sfâşierea şi sunt sigură de asta. Avusesem învăţătorii buni şi Damian încă îmi datora o poveste despre cum a dispărut subit şi despre tot ce a făcut în acest timp pierdut. Am nevoie să aflu mai mult despre ce a făcut în cealaltă lume.
Hey licornii mei frumosi! Ce mai faceți? Sper tare mult că v-a plăcut acest capitol și aștept părerile voastre în comentarii. Apropo, voiam să vă anunț că acum mă puteți găsi și pe instagram cu numele de _dominikca_ Poate aruncați o privire și de ce nu, îmi dați un mesaj pentru a ne cunoaște.