— I le duc eu, nu vă faceți griji! i-am răspuns lui William în timp ce încălțam o pereche de pantofi cu toc înalt şi subțire. Acesta a apărut de după colț cu vreo trei dosare groase în mâini. Era aproape de prânz şi Cameron avea nevoie urgentă de el. Mă plictiseam groaznic şi m-am gândit că o mică vizită nu i-ar strica aşa-zisului meu soț.
— Te duce James? tonul tatălui lui Cameron exprima o uşoară curiozitate. Am dat din cap aprobator, aranjându-mi părul în oglinda uriaşă de pe peretele holului. Nu ştiu ce-i cu băiatul ăsta, dar nu are pic de încredere în tine! continuase cu o notă de amuzament în glas în timp ce mă privea din spate.
Am oftat greoi, simțind că l-am schimbat destul de mult pe Cameron. Din ce îmi povestea tatăl lui, brunetul nu fusese niciodată gelos şi posesiv şi că zilele acestea au fost unul dintre puținele momente în care a reacționat aşa.
— Îl pun eu pe picioare, am glumit drept răspuns după care i-am sărutat obrajii în semn de mulțumire şi am plecat grăbită. Aveam la dispoziție jumătate de oră până când Cameron ieşea în pauza de masă.
Am închis zgomotos uşa în urma mea şi am păşit stângace pe aleea pietruită până când am ajuns în dreptul mașinilor parcate în afara garajelor. James stătea sprijinit de un bolid de culoare neagră, privindu-mă serios preț de câteva zeci de secunde. Ştia că vreau să merg undeva şi prin urmare, îşi scoase telefonul pentru a-l anunța pe Cameron. Ce puteam spune? Îi era foarte loial soțului meu.
— Unde mergem, domnişoară Raluca? vorbise cu respect în timp ce se scotocea prin buzunare pentru a-şi găsi cheile.
— Poți să mă duci la firmă lui Cameron? Trebuie să îi duc dosarele acestea, i-am explicat, deschizând portiera din spate şi aşezându-le cu grijă pe unul dintre scaune. L-am urmat pe James, aşezându-mă pe scaunul din dreptul şoferului.
— O secundă, murmurase mai mult pentru el, pornind motorul maşinii de lux. Nu mă pricepeam să dau detalii tehnice sau legate de marcă, dar pentru gusturile mele era o maşină frumoasă. Să-l anunțăm pe Cameron că venim, adăugase pierdut în gânduri, fapt ce mă puse pe gânduri.
— Nu, nu. Vreau să îi fac o surpriză, am replicat curajoasă, oprindu-l pe James din a-i da mesajul lui Cameron.
— Bine, dacă asta vrei tu...
James nu părea prea hotărât, dar a acceptat într-un sfârşit. I-am promis că dacă are probleme cu brunetul, voi lua eu toată vina asupra mea. Tipul era frumuşel, dar nu îl suportam deloc pentru că din cauza lui nu puteam să merg nicăieri liniştită.
Avea nişte ochi căprui frumoşi şi strălucitori şi un păr brunet cu reflexii albăstrui. Se ținea în formă şi părea că vine dintr-o familie destul de bună dacă luam în considerare numărul de inele prețioase de pe deget şi stilul vestimentar bine pus la punct.
— Sper să nu-l găsesc cu vreo amantă călare pe el, m-am confesat mai mult sub formă de glumă, deşi era evident că mă durea această idee. Îmi doream cu toată puterea să îl văd cum se străduieşte să se concentreze doar la mine.
James a râs la rândul lui, strângând uşor între degete volanul dintr-o piele neagră şi mată. Inele lui late din argint contrastau frumos cu negrul luxos al interiorului maşinii. Clar nu făcea parte din partea defavorizată a societății.
— După ştirile de ieri, ar trebui să se cumințească, vorbise el concentrat la a depăşi câteva maşini după care îşi întoarse capul de câteva ori înspre mine. Încerca să vadă dacă mă simt rău după ce îmi amintise de evenimentele neplăcute de ieri?
— Sper, altfel nu mai stau nici măcar o secundă în casa aia! am recunoscut, privind înspre James. Nu reacționase în niciun fel, semn că nu îl prea interesa. Ce proastă eram! Oare de ce ajunsesem să mă confesez unui străin? Poate pentru că nu aveam cu cine altcineva să împărtăşesc ce mi se întâmplă.
Următoarele câteva minute le-am petrecut în linişte, privind plictisită cum se desfăşura traficul infernal în fața ochilor mei. James încercase să mai destindă atmosfera, însă fără niciun rezultat.
— Aici e, vocea calmă a lui James m-a trezit din starea de visare, iar ochii mi-au căzut asupra unei clădiri impozante, toată din sticlă şi peste care trona cu litere mari Ambrose. Caut un loc de parcare şi vin şi eu, brunetul ținuse să mă anunțe, gest la care am dat din cap în semn că da. Rămăsesem fără cuvinte în fața unei asemenea clădiri.
Am coborât emoționată din maşină şi am păşit câțiva paşi în față, moment în care o rafală de vânt mi-a dat peste cap tot părul. Mi-am tras sacoul negru mai bine pe umeri şi l-am privit pe James cum îmi aduce dosarele în grabă. Ori era un ordin din partea lui Cameron, ori James era un gentleman.
Pantalonii negri largi şi lungi până peste gleznă îmi făceau mersul mai greu, deşi mă descurcam cât de cât. După uşile din sticlă, am fost surprinsă de o căldură parcă prea puternică. Am renunțat la sacou, aşezându-l pe o mână şi mi-am făcut curaj să păşesc tiptilă pe plăcile de marmură albă. Aveam impresia că voi aluneca din clipă în clipă cu pantofii incomozi pe care îi alesesem mai devreme.
— Mă scuzați, oprisem un domn la întâmplare, dorind să primesc câteva indicații cu referire la biroul lui Cameron. Îmi puteți spune la ce etaj pot găsi biroul directorului executiv, Cameron Ambrose?
— Urcați până la etajul 17, mergeți tot înainte, iar ultimul birou de pe partea dreaptă este al lui, îmi răspunse domnul amabil. I-am mulțumit în grabă în timp ce mă îndreptam spre singurul lift liber.
M-am strecurat printre uşile metalice şi cu puțin noroc, am călătorit de una singură până la destinație. Mi-am aranjat părul în oglindă, mi-am retuşat machiajul şi mi-am refăcut conturul buzelor cu un creion roşu.
Trebuia să arăt bine în caz că descopeream vreo domnişoară peste bărbatul meu. Înainte ca ușile să se deschidă, mi-am îndreptat bretelele topului alb şi mi-am pus încă o dată sacoul pe umeri pentru a da impresia că sunt femeie de afaceri. Ceva din interiorul meu mă avertiza în privința a ceea ce urma să văd şi deja nu mă simțeam prea bine.
Câțiva centimetri mă mai despărțeau de adevăratul Cameron şi oarecum aveam emoții. Am strâns clanța rece mai bine între degete şi am tras aer în piept cu putere. Mi-am deschis ochii larg şi am intrat relaxată în interiorul biroului lui Cameron.
După cum mă aşteptam, o tipă stătea relaxată, picior peste picior pe scaunul de piele din fața lui Cameron în timp ce acesta scria ceva de zor. Cum m-a văzut, brunetul şi-a ridicat privirea şocat din foi iar ochii lui au stat asupra mea secunde bune până când domnișoara se ridicase la rândul ei de pe scaun.
Probabil se simțise în plus şi din cauza aceasta plecase, trântind uşa în urma ei. Nu aveam nimic cu ea atâta timp cât nu am surprins-o într-o ipostază indecentă, dar totuşi, numărul considerabil de nasturi deschişi de la cămaşă îmi dădeau de gândit. Femeia ştia cum să se pună în valoare.
— Tocmai ai încheiat o afacere cu tipa aia? l-am întrebat cu subînțeles, luând loc pe scaunul din fața lui. Mă dureau picioarele teribil de la pantofii cu toc.
— Nu, n-am avut timp de femei astăzi! replica lui părea să îl scuze oarecum. Ochii lui spuneau adevărul, dar ceva din mine mă făcea să vreau să nu-l cred.
— Înseamnă că n-ai timp nici de mine, am concluzionat serioasă, adoptând o poziție corectă la biroul masiv al lui Cameron.
— Oricând pentru tine, Raluca! îmi dase replica, îndepărtându-şi ochelarii pentru a mă putea fixa cu privirea dur. Era serios şi nu sesizasem vreo urmă de ironie pe chipul lui pentru prima dată.
— Dacă spui tu, Cameron. Am venit să-ți aduc nişte dosare pe care le-ai uitat acasă şi să iau prânzul cu tine, dar nu mai am nivio poftă de mâncare! l-am înştiințat, ridicându-mă uşor supărată. Toate dosarele şi-au găsit locul pe biroul lui, iar eu am fost oprită ca întotdeauna de el.
— Raluca... vocea lui mi-a umplut din nou timpanele. Avea grijă să mă dea peste cap cu fiecare centimetru pe care îl reducea din distanța dintre noi. Mă înnebunea cu parfumul lui puternic şi cu atingerile lui nu foarte îndrăznețe, dar foarte tandre.
— Ce am stabilit noi aseară? l-am întrebat dezamăgită, ridicându-mi pleoapele leneş pentru a-i întâlni ochii căprui. Era încruntat şi sincer, nici nu ştiam ce să mai cred. Omul ăsta nu se putea ține de cuvânt mai mult de câteva ore.
— Ştiu, Raluca, dar... îți jur că n-am privit-o cu alți ochi. Voia să continuăm... oftase greoi semn că rămăsese fără cuvinte.
— Să continuați ce? Aventura? am pufnit în disperare, dorindu-mi să fiu acasă în acest moment. S-a asigurat însă că nu mă îndepărtez de el nici măcar puțin.
— Da, dar am refuzat-o. Am o groază de hârtii de semnat şi începea să mă enerveze. Ți-am promis ceva şi crede-mă când îți spun că mă țin de cuvânt!
— Dacă mai văd vreo femeie ca ea prin preajma ta, uit de contract şi plec! l-am amenințat amuzată, încercând să-l fac să-mi dea drumul. James putea să ne vadă aşa şi chiar nu îmi doream.
— Te-aş săruta acum, dar...
— Dar ce? tonul vocii mi-a coborât destul de mult până când a devenit imperceptibilă. Îi simțeam buzele aproape, atingându-le pe ale mele şi totuşi, ceva îl reținea.
— Vreau să te sărut fără nicio urmă de ruj pe buze, se simte mai bine! cuvintele ieşeau mai mult sub formă de şoapte ce îmi dădeau fiori pe şina spinării. Mi-a şters rujul cu degetul mare, însă n-a mai apucat să facă nimic pentru că James a dat buzna peste noi.
— Whoa, am intrat în momentul nepotrivit! rânjise James amuzat, strângându-i mâna lui Cameron cu putere. Acesta s-a urcat cu fundul pe biroul lui Cameron, privindu-l serios. Nu ştiu dacă eram paranoică, dar aveam impresia că cei doi comunicau prin priviri.
— Eu şi Raluca mergem să luăm masa împreună, Cameron îmi aruncase o privire scurtă în timp ce îşi strângea dosarele de pe birou.
— Tocmai am spus că nu mănânc, i-am reamintit, atrăgându-le celor doi bărbați atenția. Cameron era vizibil deranjat de alegerea mea, dar nu putea să facă nimic atâta timp cât James era cu noi.
Brunetul a încercat să spună ceva, însă a fost întrerupt de propriul telefon. Fără să se eschiveze sau să se retragă, şi-a dus telefonul la ureche încruntat.
După câteva răspunsuri monosilabice a terminat conversația şi a păstrat liniștea pentru alte câteva secunde. Ceva se întâmplase din moment ce a rămas ca o stană de piatră.
— James, vrei să duci tu maşina acasă? A intervenit ceva şi trebuie să ajung neapărat acasă, o duc eu pe Raluca dacă tot am trecere pe acolo.
Brunetul a încunvințat, dând mâna cu Cameron, iar în drumul lui spre ieşire mi-a făcut din ochi prieteneşte. Poate nu era chair atât de nesuferit precum îl crezusem eu la început.
— Părinții tăi au venit în vizită şi cred că nu le va cădea prea bine să afle că suntem plecați.
— Pregăteşte-te pentru ce-i mai rău! l-am avertizat, iar reacția lui a fost de-a dreptul prețioasă. A înghițit în sec şi şi-a aprins o țigară, eliberându-se de tot stresul pe care îl acumulase în ultimul timp.
Record! Am postat doua zile consecutiv :)) M-a apucat inspiratia si am zis sa scriu cat ma mai tine. Nu ştiu cat de fain ii capitolul; dar eu tot va astept parerile.