Familia Ambrose

Capitolul 23

— Băiete, bagă-ți mințile în cap și vorbește cu Raluca! tata se ridicase nervos de pe scaunul lui și mă privise furios. Mi-am dat ochii peste cap și am oftat dezamăgit, toată lumea ținea cu Raluca de parcă ar fi fost un îngeraș.

— De ce te bagi între noi, tată? m-am cufundat mai bine în scaun, privind un punct fix din fața mea. Așteptam cu nerăbdare un răspuns din partea lui.

— Nu mă bag între voi, dar ai face bine să iei relația asta în serios, Cameron! Te-ai căsătorit cu ea, tu îți dai seama? îl simțeam deja nervos și tot ce voiam era să plece și să mă lase să mă afund în hârțoage și dosare. Mă simțeam mai bine așa decât să stau cu gândul la Raluca.

— Bine, bine! Hai, te rog să ieși! m-am ridicat de la birou și l-am condus mai mult cu forța spre ieșire. Am închis ușa după el și am oftat greoi, trecându-mi mâinile prin păr. Îmi venea să mi-l smulg din cap când mă gândeam că ultimatumul pe care i l-am dat nu a făcut nimic altceva decât s-o îndepărteze de mine și mai mult.

Nu mai aveam liniște de câteva nopți, Raluca mă ignora cât de tare putea, iar asta mă afecta serios, nu glumă. Mi-am aprins a nu știu câta țigară, afundându-mă în scaunul meu. Nici de concentrat nu mai eram în stare, femeia asta mă făcea să mă gândesc la ea în fiecare secundă a existenței mele.

Îmi pierdeam capul cu ea prin preajma mea. Și cu toate acestea nu puteam renunța sub nicio formă la brunetă, ceva din sufletul meu îmi dădea de înțeles că o plac mai mult decât aș fi crezut.

Un alt oftat mi-a părăsit buzele în timp ce verificam telefonul pentru a zecea oară în ultimele treizeci de minute. Printre zecile de mesaje căutam disperat unul de la ea, deși eram sigur că nu ar trece peste orgoliul ei pentru a-mi da un mesaj.

Mi-am ridicat ochii din telefon imediat ce am zărit-o pe noua secretară sau ce-o fi fost ea, intrând în birou. Avea o înfățișare de îngeraș și asta mă făcea să cred că nu voi fi nevoit să interacționez prea mult cu ea.

— V-am adus dosarele pe care le-a verificat domnul William, vorbise ea cu o voce ciudată și chinuită, iar ochii mi-au căzut fără să vreau în decolteul ei. Ăhăm, bine că știi să atragi atenția bărbaților, dar de vorbit că lumea nu știi.

— Poți să pleci, i-am răspuns plictisit, fumând în continuare. Nu-mi păsa că se uita la mine de parcă l-ar fi văzut pe președintele Americii. Eram sătul de privirea asta din partea femeilor, mă săturasem să fiu divinizat. O voiam pe ea și pe nimeni altcineva. Acceptam să fiu făcut în toate felurile numai să îmi vorbească.

— Te simt tensionat, prințesica își dăduse drumul la gură și nu mi-a luat mult până să râd amuzat. Dacă aveam de gând să o înșel pe Raluca, o înșelam cu o femeie frumoasă și deșteaptă, nu cu o țărăncuță fără scrupule.

— Și cum simți tu chestiile astea? m-am amuzat copios pe seama ei în timp ce ea mă privea încruntată. Ai viziuni supranaturale, testezi presiunea atmosferică? Hă?

— Termin-o, Cameron. Amândoi simțim atracția, numai că tu nu ești suficient de bărbat încât să accepți, asta ar fi trebuit să fie o instigare la a accepta avansurile ei? Bună glumă!

— De când îți permiți tu să îmi vorbești la per tu? nervii mei deja preluau conducerea în detrimentul rațiunii. Dacă existau persoane care îmi putea spune pe nume, atunci aceia erau familia mea și nimeni altcineva.

— Domnule Cameron, îmi cer scuze! adăugase cu mult curaj în timp ce se apropia de mine de parcă ar fi vrut să pară senzuală sau ceva asemănător.

— Ambrose, am corectat-o cu seriozitate, deși roșcata reacționa de parcă aș fi fost un tip de la colțul străzii cu care își permitea să vorbească orice.