Capitolul 22

7.7K 588 98
                                    


— Liniștește-te, Raluca! Cameron îmi vorbise înțelegător în timp ce îmi mângâia spatele atent. Mă mai liniștisem puțin și inima revenise la bătăile ei regulate, însă de fiecare dată când închideam ochii îi vedeam pe cei doi bărbați ce m-au ținut captivă în baie preț de câteva minute.

— Sunt mai bine, am murmurat slăbită în timp ce îmi trăgeam nasul. Nu mai aveam lacrimi să plâng și cât timp Cameron era lângă mine, nu mai simțeam pericolul. Era ciudat cum un străin că brunetul reușise să îmi fie aproape în comparație cu alte persoane.

— Ce s-a întâmplat? îmi ridicase bărbia cu degetul arătător după care îmi șterse gentil lacrimile de pe obraz. Am înghițit în sec pentru că nu știam ce ar trebui să fac, Cameron și-ar fi ieșit din minți dacă ar fi aflat că am fost atinsă de un alt bărbat și mai mult, i-ar fi stricat petrecerea mamei lui.

— Nimic, am dat din cap în semn că nu, deși brunetul mă privea încruntat și mai mult ca sigur nu credea în vorbele mele. Nu-mi rămânea decât să găsesc un motiv credibil în așa fel încât să creadă.

— Nu mă prosti, Raluca! Dansai atât de fericită acum câteva zeci de minute și brusc te-ai dus la baie și ai venit de acolo cu lacrimi în ochi, ce-s toate astea? mă certase obosit în timp ce își luase mâinile de pe mine.

— Cameron... nu e ceva grav! am adăugat ușor încurcată. Încercam să maschez adevăratul motiv, deși eram mai mult că sigură că brunetului nu o să îi convină.

— Raluca, dacă nici acum nu ai încredere în mine, atunci nu știu când vei mai avea. Mă lași rece cu atitudinea asta a ta, vorbise distant în timp ce urcase treptele pentru a intra înapoi în restaurant. Grozav, Raluca! Iar ai făcut-o lată!

— Cam, stai! Nu pleca, l-am rugat cu inima frântă, reușind să îl fac să stea pe loc. Mi-am amintit de mama atunci când am văzut-o pe doamna Elis dansând atât de fericită, l-am mințit, prefăcându-mă îndurerată. Cel puțin scopul era unul mobil. Probabil m-am emoționat, știind situația actuală! am adăugat cu o voce joasă în timp ce ochii mei erau fixați asupra lui.

Făcuse câțiva pași înspre mine și mă luase în brațele lui călduroase. Mi-am închis ochii, expirând aerul ușurată și bucurându-mă de căldura transmisă de Cameron.

— Mâine mergi la ea, bine? Te las să conduci ca să nu spună că te țin din scurt și stai cât vrei tu. Nu-mi place să te știu supărată din cauza asta, mă luase prin surprindere și pentru moment uitasem de tot ce se întâmplase în această seară.

— Îți rămân recunoscătoare, Cam! am murmurat cu capul pe umărul lui, presându-mi buzele de pielea gâtului său. Începeam să mă atașez de el cu toate că știam că nu e o mișcare prea înțeleaptă.

Am stat îmbrățișați o vreme, pierduți în gânduri și cu mâinile fierbinți unul pe spatele altuia. Doamna Elis, însă, stricase tot acest moment intim. Își dăduse seama că lipseam de mult și venise după noi. Trebuia să fim părtași la tăierea tortului și apoi urmau pozele de familie.

Când intrasem înapoi în restaurant simțisem nevoia să îi strâng mâinile lui Cameron și mai tare. Senzația aceea de teamă izvorâse undeva, într-un colț al inimii mele și voiam să o alung cât mai repede.

La miezul nopții ne-am strâns toți în jurul doamnei Elis și am participat la numărătoarea inversă. Ce-i drept, eu fusesem absentă și lucrul acesta nu a fost trecut cu vederea de Cameron. Priveam mulțimea debusolată și nu de puține ori am avut impresia că îi văd pe cei doi bărbați privindu-mă vigilenți.

Îi vedeam oriunde.

În spatele meu.

În fața mea.

Familia AmbroseWhere stories live. Discover now