Lucy P.O.V
Câteva zile mai târziu, se pare că blondina noastră s-a ţinut de cuvânt pentru că în acest moment ea şi Luciano stau pe canapeaua noastră. Observ că s-au schimbat puţin, dar în bine. Casey acum parcă radiază de fericire, iar Luciano este la fel de vesel ca şi ea.
Am impresia că urmează să ne dea o veste importantă pentru că de când au venit zâmbesc amândoi cu gura până la urechi. Însă până atunci o chem pe Sofi să coboare pentru că de când i-am spus cine este defapt 'femeie frumoasă' pe care a întâlnit-o în parc, este foarte nerăbdătoare s-o vadă din nou.
-Au venit? Mami, au venit? o aud întrebând în timp ce coboară în fugă scările.
-Sofi, ţi-am mai spus să nu mai alergi pe scări! O să cazi şi o să te loveşti, scumpo. îi spun şi o iau de mână când ajunge la baza scărilor.
Micuţa mea năzdrăvană când o vede pe Casey, se smuceşte de lângă mine şi aleargă spre ea.
-Micuţo, cât mă bucur să te văd! îi spune zâmbind şi o îmbrăţişează strâns.
-Si eu.
Ne aşezăm cu toţii înapoi pe canapea şi Sofi face cunoştinţă cu Luciano care se pare c-o îndrăgeşte foarte tare. După o oră în care am discutat despre ce s-a mai întâmplat în vieţile noastre de când nu ne-am mai văzut, văd că cei doi au cucerit-o definitiv pe micuţa noastră. Pentru că în acest moment Sofi se află în cârca lui Luciano care face pe căluţul şi-o plimbă prin living, iar pe urmele lor este Casey care nu-i pierde din priviri şi îl atenţionează să nu cumva o scape.
Le întrerup micuţa lor partidă de joacă, poftindu-i să vină la masă. În timp ce mâncăm, o văd pe Casey devenind din ce în ce mai palidă şi strâmbă din nas, semn că ceva o deranjează.
-Casey, eşti bine? Ţi-e rău cumva? o întreb atrăgându-le atenţia şi celorlalţi.
-Iubito, ce s-a întâmplat? o întreabă şi Luciano îngrijorat şi îşi aşează mână pe spatele ei.
-Sunt... Sunt bine. mormăie cu vocea scăzută, în timp ce începe să respire sacadat.
-Casey, tu nu eşti deloc bine. Vino cu mine la baie să te speli puţin pe faţă şi sigur o să-ţi revi. îi spun şi aprobă din cap, după care mă ridic de la masă şi o iau de mână, mergând spre baia de la parter care este cea mai apropiată.
După ce îşi dă cu puţină apă pe faţă, văd că tot rău îi este şi se sprijină de marginea chiuvetei.
-Eşti mai bi-... îi spun, însă mă opresc din vorbit atunci când văd cum îşi duce mâna la gură şi se îndreaptă repede spre toaletă, dând totul afară.
Oh, Doamne! Merg imediat spre ea şi îi ţin părul, în timp ce îi mângâi uşor spatele. Se ridică ameţită de jos şi o las să se sprijine de mine, privind-o îngrijorată.
-Casey, ce-i cu tine? Nu ţi-a plăcut mâncarea mea sau ai mâncat ceva stricat înainte? o întreb, dar neagă din cap.
-Nu, nu este asta. Eu...
-Atunci ce este? Ori...? Casey, eşti cumva în-... încep să spun, dar mă întrerupe când dă de data aceasta afirmativ din cap.
-Eu... Adică noi... Am vrut să vă dăm vestea după masă şi să fie o surpriză, dar...
Doamne, nu-mi vine să cred! Chiar mă bucur foarte mult pentru ei.
-Păi chiar este o surpriză. Felicitări, draga mea! îi spun şi o îmbrăţişez strâns.
După ce mă asigură că este bine, ieşim din baie şi ne întoarcem înapoi în living unde cel mai probabil ne aşteaptă ceilalţi îngrijoraţi.
-Iubito, te simţi mai bine? îl aud pe Luciano spunând şi vine cât ai clipi lângă Casey, cuprinzându-i faţa în palme.
Cât de drăguţi sunt! Mă bucur din tot sufletul pentru amândoi şi acum chiar vor deveni o familie în adevăratul sens al cuvântului. Se aşează pe canapea lângă noi şi îi fac semn din priviri lui Casey să-i spună şi lui Angello. Cei doi porumbei îi dau vestea şi lui, scumpul meu fiind la fel de surprins ca şi mine. După multe îmbrăţişări şi urări de bine, o observ pe micuţa mea privindu-ne pe rând în timp ce vorbim.
-Sofi? Vrei să ne spui ceva? o întreb şi o aşez pe picioarele mele.
-Mami? În bultica lui Casey o să clească un bebelus?
O privim cu toţii surprinşi şi începem să chicotim. Aproape în fiecare zi Sofi ne uimeşte cu nişte întrebări şi curiozităţi care sunt în mare parte mai trăznite de felul lor.
-Da, scumpo. îi spun ciupindu-i în joacă năsucul său drăgălaş.
-Iupiii! Asta înseamnă că mă pot juca cu el când cleşte? ne întreabă şi bate din palme entuziasmată, fapt care ne provoacă tuturor hohote de râs.
-Sigur că da, micuţa mea. Însă te vei putea juca cu el sau ea doar atunci când va creşte mai mare aşa ca tine. îi spune de data aceasta Casey, în timp ce-i mângâie părul micuţei mele.
*
-Iubitule, dar de ce trebuie să pleci? Nu poate trimite Leo pe altcineva în locul tău? Mai ales că o să fii plecat atâtea zile şi mult prea departe de noi. îi spun având lacrimi în ochi şi încă sper că nu va mai trebui să plece.
-Iubito, ştii prea bine că nici mie nu-mi convine deloc să plec departe de voi două. Dar de data aceasta chiar nu mai am cum să amân. Şi dacă Leo putea să trimită pe altcineva în locul meu, crede-mă că făceam tot posibilul ca acest lucru să se întâmple. Te rog să nu plângi, scumpo! Îmi va fi la fel de greu să stau despărţit de voi atâtea zile, însă vei vedea că timpul va trece repede. îmi spune şi mă trage la pieptul său, depunându-mi un sărut pe tâmplă.
Nici nu vreau să mă gândesc cât de mult îmi va lipsi. Habar n-am cum voi rezista fără el cât timp va fi plecat, dar cu siguranţă îmi va fi foarte greu. Acum o oră în timp ce serveam cina a fost sunat de către Leo care l-a informat că va trebui să plece mâine într-o călătorie de afaceri tocmai în Los Angeles pentru toată săptămâna.
-Da, dar...
-Iubito, te rog să nu mai fii tristă. Nici n-o să-ţi dai seama cât de repede vor trece aceste zile.
-Cum să nu mai f-... încep să spun, dar sunt întreruptă de sărutul său spontan care m-a luat pe nepregătite.
-Shh... Acum haide să ne petrecem seara aceasta în linişte, iubito. îmi spune şi mă ridică în braţe, începând să urce scările.
Dimineaţa sunt trezită de alarma telefonului şi cobor leneşă din pat. Este de abia ora şapte şi scumpul meu se pare că încă nu s-a trezit, dar îl mai las puţin să doarmă. Zborul lui este peste vreo două ore, aşa că are destul timp să se pregătească. După ce îmi fac în linişte rutina de dimineaţă, îmi iau pe mine un halat din mătase, urmând să mă îmbrac mai târziu, iar acum trebuie să merg în camera micuţei mele pentru a vedea dacă s-a trezit. Ne-a ameninţat pe amândoi că dacă n-o voi trezi înainte să plece tăticul ei, se va supăra şi nu va mai vorbi cu noi niciodată. Deci trebuie să ne conformăm pentru că ea când îşi propune ceva se şi întâmplă. Intru în camera sa şi bineînţeles că doarme la fel ca şi tatăl său.
-Sofi, haide trezeşte-te! Scumpo... îi spun şi mă sperii când se ridică brusc în capul oaselor, privindu-mă cu ochişorii săi mari.
-Bună dimineaţa, micuţa mea! Cum ai dormit?
-Mami, tati a plecat? mă întreabă direct şi mai are puţin până să izbucnească în plâns.
-Stai liniştită, scumpo! Tăticul tău n-a plecat nicăieri. Încă doarme. îi spun şi o văd cum i se luminează faţa şi îmi sare în braţe.
-Acum vino să te îmbrac, maimuţico! Vrei să îi pregătim micul dejun tăticului tău şi după aceea să mergi tu să-l trezeşti?
-Da! ţipă fericită şi îi aşez chicotind mâna la gură.
-Shh! Nu vrei să se trezească înainte să fie gata surpriza noastră, nu-i aşa? îi spun şi o văd dând afirmativ din cap.
Se ridică din pat şi o las să se spele singurică pe faţă şi pe dinţişori, după care o îmbrac în hainele alese de ea. Coborâm amândouă jos şi ne apucăm de treabă. Eu mă ocup de mâncarea propriu-zisă, iar pe Sofi o las să aranjeze totul frumos în farfurii.
-Mami, crezi că o să-i placă? mă întreabă dintr-o dată în timp ce mă uitam să văd dacă lipseşte ceva de pe tavă.
-Cum ar putea să nu-i placă, scumpo? Mai ales când i-am pregătit amândouă micul dejun, se va bucura cu siguranţă. Vrei să-l trezeşti tu în timp ce eu vin cu tava?
-Da, mami. îmi spune şi îi fac semn să mi-o ia înainte.
O văd luând-o la fugă pe scări cu toate că i-am spus de atâtea ori să nu o mai facă şi o urmez având tava în mâini. Intru în dormitorul nostru şi o văd pe Sofi cocoţată pe pieptul său şi începe să-l plesnească în joacă peste faţă cu mâinile sale micuţe în încercarea de a-l trezi. Îmi abţin cu greu râsul când îi văd şi observ că se trezeşte într-un sfârşit, fiind cam derutat de trezirea "bruscă" de care a avut parte. Când vede că Sofi este făptaşul, o ridică în aer şi începe să o gâdile. Un zâmbet imens îmi înfloreşte pe chip când îi văd şi mă apropii de ei.
-Bună dimineaţa, scumpule! îi spun şi aşez tava pe noptieră, după care îl sărut.
-Bună dimineaţa, iubito! Dar voi două de când v-aţi trezit?
-De puţin timp. Ne-am trezit pentru a-ţi pregăti micul dejun şi sperăm să-ţi placă. îi spun zâmbind şi aşez tava pe pat, ghemuindu-mă şi eu lângă ei.
-Serios? Atunci vă mulţumesc amândurora şi bineînţeles că îmi va plăcea. spune şi ne strânge la pieptul său, după care începem să mâncăm toţi trei.
După micul dejun Sofi pleacă să se joace în camera ei, în timp ce noi începem să ne pregătim de plecare pentru că am stabilit să-l conducem la aeroport. Angello se îmbracă în nişte haine lejere, iar eu în hainele de birou pentru că după ce mă întorc de la aeroport trebuie să o duc pe Sofi la grădiniţă şi să ajung la firmă.
*La aeroport*
-Iubitule, o să-mi lipseşti atât de mult! O să ne fie foarte dor de tine. îi spun şi-l îmbrăţişez cu toată puterea mea.
-Şi voi o să-mi lipsiţi, iubito. Dar o să mă întorc repede, promit. îmi spune şi mă strânge mai tare la pieptul său, după care îşi îndreaptă atenţia către Sofi care aşteaptă nerăbdătoare s-o ia şi pe ea în braţe.
Face întocmai şi Sofi îşi strânge mâinile micuţe după gâtul lui.
-Tati, să vii lepede! Bine? o aud pe micuţa noastră spunându-i şi mi se rupe sufletul când îi văd pe amândoi cu lacrimi în ochi.
-Desigur, micuţa mea. O să-mi fie foarte dor de amândouă. îi spune şi mă trage din nou în braţele sale, având parte de cea mai frumoasă îmbrăţişare de familie de până acum.
După alte câteva minute în care ne-am luat 'rămas bun', îmi depune un sărut dulce pe buze şi începe să se depărteze de noi, trăgându-şi bagajul după el. În aceste momente simt de parcă o părticică din mine a plecat odată cu el. O iau pe Sofi de mână şi ieşim din aeroport cu lacrimi în ochi. Trebuie să mă adun cât mai repede pentru că dacă mă va tot vedea plângând, inevitabil şi ea se va întrista. Trebuie să fiu puternică pentru ea.
*
Cinci zile. Cinci zile nenorocite au trecut de când Angello este plecat şi mă simt mai singură ca niciodată. Au fost cinci zile de chin pentru mine şi vor mai urma încă două. Şi micuţei mele îi este la fel de greu pentru că mă întreabă mereu 'Când vine tati?'. Dar ca să compensez cumva lipsa lui pentru amândouă, dimineaţa o duceam la grădiniţă, eu plecam la birou şi după-amiaza o aduceam acasă iar noaptea dormeam mereu împreună. Încă nici nu realizez cum am putut rezista aceste zile fără el, dar singurul lucru care mă consolează este că îl voi revedea peste patruzeci şi opt de ore.
În această perioadă cât este plecat am vorbit la telefon cred că de vreo zece ori pe zi şi povesteam ore întregi. Însă, ce m-a făcut să mă îngrijorez de-a dreptul este faptul că nu m-a sunat astăzi deloc şi nu-mi răspunde nici la apeluri. Toată ziua m-am gândit dacă cumva a păţit ceva şi la ce-i mai rău. Sper din tot sufletul să nu am dreptate şi el să mă sune, spunându-mi că este bine.
După ce am stat cu Sofi până când a adormit, încep să mă pregătesc şi eu de culcare. Mă simt foarte obosită şi nu prea sunt în apele mele, aşa că n-am vrut să mă vadă Sofi în starea aceasta. După o baie caldă şi bine meritată vreau să mă îmbrac în pijamale, dar sunt întreruptă atunci când se aude soneria de la uşă. Oare cine este tocmai la ora asta?
Reuşesc să-mi iau pe mine repede un halat de mătase şi cobor grăbită scările atunci când persoana care sună la uşă este din ce în ce mai insistentă. Mă uit pe vizor şi observ cu stupoare că nu este nimeni în faţa uşii. Cineva cred că are chef de glume. Deschid uşa fiindu-mi puţin teamă ce-i drept şi privesc în jur, dar tot nu văd nimic. Dintr-o dată îmi apare în cale de după uşa casei o persoană care ţine în mâini un buchet imens de trandafiri care îi acoperă toată statura. Ce naiba? Cred că a greşit adresa.
-Ci-... încep să spun, dar simt cum cuvintele îmi rămân blocate în gât atunci când persoana misterioasă dă la o parte buchetul de flori şi acum îi pot vedea faţa.
Nu se poate! Dar...cum? În aceste momente un amalgam de emoţii şi sentimente mă cuprinde, nemaiputând să scot vreun sunet. Însă, nu mai stau pe gânduri nicio secundă şi îi sar în braţe, acesta scăpând buchetul din braţe.
-Iubitule, în sfârşit te-ai întors! Mi-a fost atât de dor de tine. îi spun într-un final şi-i cuprind faţa în palme analizându-l printre lacrimile de fericire care au început să-mi curgă.
-Iubito... Doamne, cât de mult mi-ai lipsit!
Nici nu pot descrie în cuvinte cât de mult mă bucur pentru că s-a întors în sfârşit şi mai devreme pe deasupra. Îi fac loc să intre în casă, aducând şi buchetul cu el.
-Aceştia sunt pentru tine. îmi spune şi-mi întinde buchetul enorm de trandafiri, observând abia acum cât este de greu.
-Mulţumesc mult, iubitule. Este superb, dar chiar nu trebuia să te deranjezi. Mie îmi este de ajuns doar să te văd pe tine. îi spun în timp ce aşez undeva buchetul pentru că are cu siguranţă câteva kilograme bune şi sper să nu se ofilească până mâine dimineaţă când va trebui să găsesc o vază îndeajuns de mare.
-Mă bucur că-ţi plac, scumpo. Şi cum adică să mă deranjeze? I-am adus şi micuţei noastre un cadou, dar o să i-l dau mâine. Apropo, ea doarme, nu-i aşa?
-Da, a adormit adineauri. O să se bucure atât de mult când va vedea că te-ai întors mai devreme. spun şi-l îmbrăţişez din nou.
Doamne, mi se pare că au trecut ani de când nu l-am mai văzut când defapt au trecut doar câteva zile.
-Iubitule, ţi-e foame? Cu siguranţă eşti obosit de pe drum.
-Îhâm...
-Păi, atunci vino la bucătărie pentru că am pregătit ceva foarte delicios la cină şi Sofiei i-a plăcut mult. îi spun repede şi-l văd zâmbind din colţul gurii, eu pornind spre bucătărie.
-De tine. îmi spune scurt şi-mi dau seama la ce se referă doar atunci când mă apucă de talie, lipindu-mă de pieptul său.
Îl aud înjurând în barbă şi îmi ridic privirea încruntată spre el.
-Ce s-a întâmplat?
-Iubito, tu n-ai nimic pe dedesupt?
-Îhâm... îi răspund cu aceeaşi monedă şi se pare că l-am cam provocat puţin.
Îmi strânge fesele în palme şi mă ridică în braţe, fiind nevoită să-i înconjur trunchiul cu picioarele.
Ajungem în dormitor în timp record, alinându-ne dorul pe care ni l-am purtat reciproc.
Dimineaţa mă găseşte în braţele sale şi pot jura cu mână pe inimă că n-aş mai pleca de aici niciodată. Îl văd şi pe el că se trezeşte, privindu-mă zâmbind.
-Bună dimineaţa, iubito!
-Bună dimineaţa, iubirea mea! îi spun şi-l sărut, acesta trăgându-mă la pieptul său.
După câteva minute în care am stat doar în această poziţie îmbrăţişaţi, ne începem rutina de dimineaţă pentru că nu putem sta toată ziua în pat cu toate că nu mi-ar displăcea deloc ideea.
-Iubito, vrei să mergem astăzi undeva? Aş vrea să petrecem timp împreună doar noi trei. Ce zici? îl aud întrebându-mă în timp ce mă îmbrăcam şi îmi întorc privirea spre el.
-Sigur că da, iubitule. Şi mie mi-ar plăcea la nebunie, dar unde?
-Păi, m-am gândit să mergem după-amiază la un picnic şi după aceea într-un parc de distracţii. Micuţa noastră cu siguranţă se va bucura şi îi va plăcea foarte mult unde o vom duce.
-Aşa să fie. Dar fii sigur că se va bucura şi mai mult atunci când te va vedea. Nici nu-ţi închipui de câte ori m-a întrebat când o să vii şi te-a aşteptat cu nerăbdare, la fel ca şi mine. îi spun şi-l îmbrăţişez strâns, lipindu-mi obrazul de pieptul său.
-Ştiu că va fost foarte greu, iubita mea şi îmi pare rău. Însă, vă promit că voi face tot posibilul ca să nu mai fiu plecat vreodată atâtea zile. îmi spune, mângâindu-mi spatele într-un mod liniştitor.
Ne îndreptăm spre camera lui Sofi şi când ajungem eu rămân în pragul uşii pentru a-i privi în timp ce Angello merge s-o trezească. Micuţa noastră îşi deschide somnoroasă ochii şi când îl vede pare foarte şocată, însă se ridică din pat instant şi îi sare în braţe.
-Tati! Tati, ai venit! ţipă fericită şi îşi strânge mânuţele în jurul gâtului său, iar eu simt cum mi se înmoaie picioarele când îi văd.
-Bineînţeles că am venit, prinţesa mea. De abia am aşteptat să te văd şi să te strâng în braţe. îi spune în timp ce are faţa îngropată în părul ei şi o strânge mai tare în braţe.
Doamne, sunt atât de adorabili!
După ce o îmbrăc şi pe Sofi, coborâm jos pentru a pregăti micul dejun şi trebuie să-i spunem despre micuţa noastră surpriză pentru ea.
-Scumpa noastră, avem o surpriză pentru tine. încep să-i spun după ce aşez farfuriile pe masă.
-Ce sulpliză, mami?
-Astăzi vom merge la picnic şi diseară în parcul de distracţii.
-Ulaaaa! ţipă de bucurie şi bate din palme, începând să chicotim amândoi când o vedem.
Câteva ore mai târziu ne aflăm la picnic într-un loc absolut superb unde ne-a adus Angello. Peste tot este numai verdeaţă şi la numai câţiva metri de noi se află un lac, creându-se o ambianţă liniştitoare. Aici am petrecut momente foarte frumoase în familie de care o să ne amintim cu drag. Însă acum trebuie să plecăm pentru că s-a înserat şi vom merge în parcul de distracţii, dar nu ştiu cât de valabilă rămâne plecarea noastră în următoarea destinaţie pentru că o văd pe Sofi căscând.
-Scumpo, sigur mai vrei să mergem în parcul de distracţii? Văd că îţi este cam somn. o întreb şi neagă frenetic din cap.
-Da, mami! Nu mi-e somn si vleau să melgem. îmi spune şi se agaţă de mâna mea, apelând la privirea sa de căţeluş care îi iese întotdeauna.
-Bine, bine. O să mergem atunci. cedez într-un final şi o văd ţopăind bucuroasă.
Într-o jumătate de oră ajungem în faţa parcului, iar când Sofi vede toate acele luminiţe se pare că îi fuge tot somnul şi insistă să se dea pe toate acele nebunii. Şi evident că noi doi trebuie să ne conformăm dorinţelor sale. După ce am luat la rând toate tiribombele şi ne-am dat toţi trei pe ele, mă aşez obosită pe o băncuţă. Nu sunt eu cea mai fricoasă persoană din lume, dar recunosc că m-au cam ameţit.
-Iubito, eşti bine? îl aud pe Angello întrebându-mă şi mă rezum doar la a da din cap în semn afirmativ.
-Vrei să-ţi aduc ceva de băut? Poate o să te simţi mai bine.
-Da, te rog.
-Bine. Atunci rămâi aici şi eu cu Sofi mergem să-ţi aducem un suc sau ceva.
O ia de mână pe Sofi şi îi văd cum se depărtează încet de mine. Brusc îmi revine în minte acel moment când am fost cred că tot în acest parc de distracţii cu Angello şi toată gaşca, iar noi doi ne ţineam de mână. Atunci când vedeam toţi acei copii alergând fericiţi în jurul meu, mă gândeam cum ar fi când vom avea un copil împreună, cum mi-ar spune 'mami' şi mă va ţine de mână. Iar uite că (,) câţiva ani mai târziu această dorinţă mi s-a îndeplinit şi acum o avem pe această minunăţie mică în viaţa noastră.
Sunt extrem de recunoscătoare pentru că o avem pe Sofi, însă din nou o altă dorinţă îmi înfloreşte în minte. Oare cum ar fi să avem încă o minune în viaţa noastră? Încă o minune care să ne spună 'mami' şi 'tati' la un moment dat... Încă nu am discutat nimic cu Angello despre acest subiect pentru că nu s-a ivit ocazia şi habar n-am dacă şi-ar mai dori cu adevărat încă un copil, dar eu ştiu sigur că îmi doresc. Mereu am visat şi mi-am dorit cu ardoare să am doi copii cu bărbatul pe care-l iubesc cel mai mult pe această lume. Un băieţel şi o fetiţă care vor fi uniţi pentru tot restul vieţii şi se vor susţine necondiţionat, care vor fi alături unul de celălalt şi se vor proteja reciproc când noi doi nu vom mai fi.
-Iubito! îl aud pe Angello strigându-mă şi-l văd aşezat lângă mine pe bancă împreună cu Sofi.
-Hm?
-La ce te gândeşti, iubito? mă întreabă şi îmi întinde un pahar mare în care se află ceva ce pare a fi suc, eu mulţumindu-i din priviri.
-Păi, mă gândeam la momentul acela când am mai fost exact în parcul acesta de distracţii împreună cu ceilalţi. Mai ţii minte?
-Da, de ce? mă întreabă şi-l văd privindu-mă confuz, iar de Sofi nici nu mai zic.
-Nu ţi-am spus acest lucru niciodată, dar cred că a venit momentul să afli şi tu. Acum câţiva ani când ne plimbam ţinându-ne de mână prin parcul acesta şi vedeam atât de mulţi copilaşi care alergau şi se jucau fericiţi, pentru câteva secunde m-am gândit cum ar fi oare dacă noi doi vom avea un copil. Iar când am vazut-o pe Sofi ţinându-te de mână, mi-am adus aminte de acele momente şi am realizat că acea dorinţă mi s-a îndeplinit într-un final. termin de spus şi mă priveşte zâmbind.
-Nu mă aşteptam să aud asta, dar mă bucur. Şi da, chiar ni s-a îndeplinit dorinţa amândurora. spune şi îmi strânge mâna într-a sa, iar lui Sofi îi depune un sărut pe frunte.
-Tati, dal ţine este dolinţa? o aud întrebându-l, iar zâmbetul de pe buzele mele cred că se întinde până la urechi.
-Tu eşti acea dorinţă a noastră, scumpo.
-Atunţi si voi sunteţi dolinţa mea. o aud spunându-ne şi simt cum mă topesc toată, abţinându-mi cu greu lacrimile de fericire să curgă.
Sofi se urcă pe bancă şi se înghesuie între noi doi, îmbrăţişându-ne strâns. Doamne, ce am făcut să merit aceste două minuni în viaţa mea? Oare aş putea fi mai fericită decât atât?