În salonul micuței, câteva zile mai târziu, intră chiar ticălosul care cu câteva luni în urmă îi distruse viața.
Surprinzător, veni să își ceară scuze. Probabil mogâldeața i-a furat inima. Copiii...
Sau poate că nu a fost el, căci, în spatele lui, un demon bătrân și șchiop stătea rezemat de un baston lângă ușă. Îmi zâmbi, ca mai apoi să se facă nevăzut. Probabil că el e cel care i-a umplut sufletul de remușcări săracului băiat.
O clipă mai târziu îmi amintesc brusc și cine era acela...
E posibil ca, după atâta timp... el... tatăl meu... să facă ceva bun.... pentru mine?
Zâmbesc. Probabil că acel mirific cazan cu smoală în care a zăcut câțiva ani i-au schimbat părerea despre lume.
—Crezi că am putea să o luăm de la început? întrebarea lui mă scoase din transă.
Aura îngerașului meuse coloră într-un roz pal, iar răspunsul pe care îl bănuisem deja îl face pe puști să zâmbească.
Poate nu e așa rău... Poate...
Și totuși un sentiment greu de pericol mă apasă. Ca un nor negru ce e gata să acopere soarele.
Nu, nu se va întâmpla. Am fost ales să o protejez. Și asta voi face.
Chiar dacă va trebui să mor a doua oară.
***