Am prins intre degete bucata mica de ata care iesea din cusatura pantalonilor mei si m-am jucat cu ea. De fiecare data cand clipeam imi simteam lacrimile uscate, si de fiecare data cand asta se intampla incercam sa-mi inchid ochii, sperand ca am sa-i pot pastra inchisi, dar continuau sa se deschida din nou si sa priveasca spre bucata de ata dintre degetele mele.
Mi-am tras genunchii la piept putin mai tare, incercand sa blochez aerul rece ca de subsol din incaperea in care ne aflam. Celula noastra era destul de larga, dar Roselyn si restul stateau ingramaditi in capatul opus, cat mai departe de mine, cu exceptia lui Jan care se afla in spatiul ramas dintre noi. In tot timpul de cand am fost adusi aici aici nu am gasit curajul si forta ca sa-i ofer o privire, nici cand l-am simtit uitandu-se la mine pentru minute intregi.
Lumina de pe holul care se intindea in fata celulelor era alba si palida, iar celula vizavi de a noastra era intunecata si tacuta. Nu am auzit nici un sunet venind din celelalte celule, asa ca am banuit ca numai noi ne aflam aici.
Mi-am aplecat capul si mi-am rezemat fruntea de genunchi. Pastrandu-mi ochii larg deschisi, am privit in gol in intunericul dintre stomacul si picioarele mele. Atunci cand Harry a revenit din nou in mintea mea, mi-am lasat bratele sa se stranga mai tare in jurul genunchilor mei. Am incercat sa-mi provoc o durere care avea sa-mi distraga atentia si gandurile prin a imi musca orazul prin interior cu forta, dar nu am reusit sa fac nimic mai mult decat sa ma gandesc la Harry in continuare cu un gust metalic in gura.
"Nu trebuia sa fi venit." Din nou cuvintele lui au rasunat in mintea mea, cu aceeasi voce rece si indepartata.
Nu trebuia sa fi venit.
"Hei." Mai intai am simtit o mana peste genunchiul meu, dupa care am auzit soapta. Mi-am smuls fata din spatiul dintre genunchii si pieptul meu si m-am uitat la Jan, care era ingenunchiat langa mine. "Tremuri. Esti bine?"
Daca nu mi-ar fi zis nu as fi realizat ca umerii imi tremurau marunt. Incercand sa ma opresc, mi-am presat spatele mai tare de peretele rece.
"Esti palida," A soptit cu o voce monotona, mana lui parasindu-mi piciorul. Asezandu-se pe jos langa mine, si-a rezemat mainile prinse in catuse de genunchi. Mi-am pastrat atentia aplecata in poala, evitandu-i privirea. "Ai nevoie de sange?"
Am scos un raset atat de galagios ca am reusit sa-i atrag atentia lui Roselyn, care nu s-a uitat la mine de mai bine de o ora. Dispretul nici pana acum nu i-a parasit priviriea.
Am inghitit in sec, simtindu-mi gatul uscat.
"Nu am nevoie de absolut nimic." Mi-am prins buza inferioara intre dinti, simtind cat de uscata era, si mi-am coborat vocea cat de tare am putut. "Imi pare rau, Jan."
Am stiut ca o parere de rau intr-o situatie atat de mizerabila ca si asta nu avea sa faca nici o diferenta, dar nu mai stiam ce altceva sa fac. Am ajuns la capatul drumului.
"Imi pare rau," Am repetat, vocea mea stingandu-se ca o flacara. Mi-am apropiat mainile de chip si le-am tinut acolo pentru cateva momente, presand metalul rece al catuselor de fruntea mea. "Nu am stiut..." M-am oprit pentru o secunda scurta. "Nu am stiut ca o sa fie asa. Nu am crezut ca nu o sa ma ajute."
Mi-am prins podul nasului intre doua degete si am strans cu forta. Sa-mi aud propriile cuvinte era de doua ori mai oribil decat toate gandurile pe care le-am avut de cand am fost aruncata in celula asta. Inca nu reuseam sa inteleg o mica parte din ce s-a intamplat de cand am fost adusi aici. Inca nu reuseam sa inteleg de ce Harry mi-ar face asa ceva. Ultima data cand l-am vazut era in stare sa moara odata cu mine―acum m-a aruncat intr-o cusca ca pe un animal dintr-un singur ordin. Oricat de tare incercam, pur si simplu nu reuseam sa inteleg, si de fiecare data cand ma ofticam sa vin cu un raspuns deveneam din ce ince mai frustrata.
"Nu ma asteptam la altceva," l-am auzit pe Jan zicand in cele din urma. "Stiu ca ai incercat sa faci un bine―dar de la Harry... nu te poti astepta la asa ceva."
M-am uitat la el in tacere. Atunci cand mi-a simtit atentia deasupra lui si-a intors capul spre mine si si-a aplecat privirea spre a mea. Ochii lui erau incarcati cu oboseala, pielea palida si buzele uscate. In ciuda faptul ca nici o expresie blanda nu se afla pe chipul sau lui m-am simtit confortabila sub privirea lui.
Cand am auzit sunetul metalic al unei chei intorcandu-se in broasca si mai multe lacate deschizandu-se mi-am simtit inima sarind in piept. Am ramas cu totii in continuare asezati pe jos, ascultand perechile de pasi care se indreptau spre noi. Dar o singura pereche dintre toate pe care le auzeam mergeau putin mai rapid, grabindu-se sa ajunga aici.
Jenna s-a oprit abrupt din alergat in fata celulei noastre. Ochii ei au cercetat spatiul larg pana cand m-au gasit pe mine. Si-a deschis gura, dar nici un cuvant nu a venit printre buzele ei, si a prins gratiile intre maini.
"Kara?"
Pe cat de extenuata ma simteam, am reusit sa gasesc destula forta ca sa ma ridic in picioare. Din trei pasi largi am ajuns langa gratiile care ne desparteau. Jenna si-a dus ambele maini printre spatiile inguste si mi-a prins mainile intre ale ei, zambind cu toate ca ochii ei luceau putin de la stratul de lacrimi.
"Doamne..." A scuturat din cap. Gura i s-a deschis de mai multe ori, incepand mai multe intrebari pe care nu stia cum sa le termine. Mi-a strans mainile mai tare intre ale ei si s-a apropiat fata cat de tare a putut de gratii. "Ma bucur atat de mult sa te vad."
Zambetul mic care mi-a ridicat colturile gurii se simtea de parca ii apartinea altcuiva. "Si mie pe tine, Jenna."
Am incercat sa-i prind si eu mainile ei intre ale mele, dar imi era greu cu limitele pe care catusile mi le ofereau. Din coltul ochiului am zarit doi gardieni care stateau cu ochii atintiti in directia noastra, dar nu am putut sa mai vad pe nimeni altcineva. Harry nu era aici, si nu stiu de ce ma asteptam sa fie.
"Am aflat abia acum cateva minute ca esti aici," Jenna mi-a spus. Lacrimile pe care socul de a ma vedea au inceput sa-i paraseasca incetul cu incetul ochii. "Harry nu mi-a spus nimic. Am aflat de la o servitoare."
Vocea ei a devenit la fel de rece ca peretii ce ma inconjurau. I-am simtit mainile strangandu-le putin mai tare pe ale mele, un val de furie trecand peste chipul ei.
"Nu stiu ce dracu' e in capul lui, Kara. Nu stiu." Si-a inchis ochii si a inspirat adanc. "De cand si-a recapatat vederea... Oh, Doamne, am uitat sa―"
"Stiu," am intrerupt-o abrupt. "Stiu ca si-a pierdut vederea. Am auzit."
Cand a auzit tonul vocii mei putin din furstrarea care-i aglomerea chipul s-a mai domolit. Privirea ei a fugit in spatele meu pentru o secunda, s-a intors inapoi spre chipul meu, dupa care s-a intors din nou in spatele meu. De data asta le-a oferit celorlalti o privire mai atenta prin lumina diminuata de pe hol care cu greu isi facea loc in celula.
"Ei cine sunt?"
"Sunt―" Mi-am inghitit restul cuvintelor inainte sa apuc sa le zic. Am vrut sa-i spun ca sunt prietenii mei, dar prbabil ma urasc prea tare ca sa-i mai pot considera asta. "Au venit cu mine."
"Adam?" Jenna si-a mijit ochii spre el, dar nu l-am auzit pe Adam zicand nimic. "Cum de ai dat peste el?"
"E o poveste lunga." Am scuturat din cap. "Si sunt obosita."
"Ti-e foame? Ati mancat ceva?"
"Nu, nu mi-e foame." Cel putin nu pentru mancare. "Dar sunt sigura ca lor le este. Ai putea sa ne aduci ceva?"
"Sigur. Doar Harry nu are de gand sa va lase sa muriti de foame aici." Dupa cum a spus-o, nici ea nu parea sa credea asta. "Revin imediat."
Dandu-i drumu la mana m-a lasat din nou cu un gol rece in piept, dar am ramas langa barele de metal, fruntea presata de ele si mainile in jurul lor. Am urmarit-o pe Jenna cat am putut cum a plecat pe unde a venit, urmata de cei doi gardieni. Dupa ce pasii ei grabiti nu s-au mai facut auziti usa s-a inchis si tacerea din nou si-a facut prezenta. Parca puteam sa o simt apasandu-ma pe umeri, odata cu privirile celorlalti care stiam ca erau indreptate la spatele meu ca niste pumnale.
Nimeni nu a scos nici un sunet iar eu nu m-am miscat din loc pana cand Jenna s-a reintors dupa cateva minute. Auzind usa deschizandu-se m-a facut sa-mi deschid ochii si sa-mi desprind fruntea de bara de metal, simtind o vena pulsand acolo unde am stat presata cu ea.
Cand am vazut ca era acompaniata de mai multi gardieni carand tavi cu mancare si sticle de apa m-am simtit putin mai usurata. M-am desprins de barele de metal numai ca usa sa poata fi deschisa, dar m-am indepartat mai tare de ea cand unul dintre gardinei si-a pus mana peste umarul meu si m-a impins mai in spate. Fara sa comentez, am urmarit gardienii venind unul cate unul si plasand tavile cu mancare si sticlele de apa pe podea in mijlocul celulei.
Dupa care, spre surprinderea mea, unul dintre ei mi-au apucat bratele, si inainte sa apuc sa ma zbat impotriva lui cu o cheie mica mi-a scos catusele. Mi-am frecat incheieturile, urmarindu-i facand la fel si cu restul. Catusele s-au deschis unele dupa altele, si cand au terminat cu ele adunate in maini gardienii au parasit celula, inchizand usa in urma lor.
"Multumesc." I-am ofer lui Jenna un zambet slab in timp ce m-am apropiat de ea. "Sunt surprinsa ca te-a lasat sa ne aduci de mancare."
"Nu fii surprinsa, nu i-am cerut voie." Mi-am simtit umerii lasandu-se putin la auzul raspunsului ei, dar mi-am pastrat gura inchisa.
Cu toate ca mancarea arata bine – fructe, paine, carne de pui, un fel de sus, orez, si orice parea sa se fi ramas prin frigider – nu simteam nici cea mai mica nevoie sa o mananc, iar restul pareau si ei la fel de lipsiti de pofta de mancare. Niciunul nu s-a atins de tavile cu mancare sau sticlele cu apa. E ca si cum nici nu le observau. Pana si Sean se uita in oricare alta parte cu o privire aspra numai la mancare nu.
"Nu va este foame?" Jenna a intrebat nedumerita.
Cand Roselyn si-a ridicat atentia spre noi am simtit pe pielea mea cat de dura ii era privirea.
"Prefer sa mor de foame decat sa raman in viata ca sa ma poata tortura Familia Regala," a raspuns cu o voce ragusita.
Jenna s-a uitat inapoi la Roselyn pentru un moment inainte sa-si intoarca atentia inapoi la mine fara sa sa-i raspunda.
"Mananca tu putin. Nu arati deloc bine." Mana ei s-a asezat peste a mea, care era slabit inconjurata in jurul uneia dintre barile de metal.
"Nu are nevoie de mancare," o voce s-a facut auzita din spatele meu. Cand mi-am dat seama ca era Jan, m-am intors ca sa ma uit la el. S-a ridicat de pe podea, inaltimea lui facandu-se atat de bine vazuta cand s-a pus pe picioare. "Are nevoie de sange."
"Poftim?" Jenna nu parea sa fi inteles nici un cuvant pe care Jan l-a spus.
S-a apropiat de noi, pasii lui parca ruginiti de la cat a stat jos.
"Are nevoie de sange, nu de mancare." Cu toate ca Jan nu a facut nimic mai mult decat sa-si repete cuvintele, Jenna parea sa fi inteles. Fata parca i-a cazut atunci cand gura ei s-a deschis putin si sprancenele i s-au ridicat in surprindere.
"Oh," a soptit, de parca tocmai ar fi aflat un secret. "D-De unde ar trebui sa fac rost de sange?"
"Intreaba-ti Printul. Probabil ca ia pastile, din cate banuiesc. Spune-i sa aduca un–"
"Nu," l-am intrerupt abrupt pe Jan, care s-a uitat in jos la mine cu sprancenele incruntate. Dar eu ma uitam la Jenna, scuturand marunt din cap cu o privire serioasa. "Nu-i cere nimic. Nu vreau nimic de la el."
"Kara." Jan si-a pus o mana pe umarul meu. "Fara sange nu poti supravietui. E mai rau decat daca ai sta infometata. Foametea nu-ti distruge creierul, dar Virusul da. E periculos sa stai fara sange pentru prea mult timp cand tu ai Virusul doar de cateva luni, mai ales ca ai trecut prin multe de la ultima data cand ti-am dat sange." Daca tin minte corect, ultima data cand mi-a dat a fost in casa lui Mike si Camon, ceea ce nu a fost acum mult timp, dar orele care au trecut de atunci pana acum se simteau ca zile.
"Nu," am repetat cu la fel de multa determinare ca prima data. "Nu vreau nimic de la el."
"Atunci adu-mi un cutit," Jan i-a spus lui Jenna. Eram recunoscatoare ca Jenna si restul nu aveau habar ca numai sangele cuiva care are Virusul in el avea sa ma calmeze daca il beau, altfel faptul ca Jan are Virusul nu ar mai fi un secret. "Pot sa-i dau de la mine daca e atat de incapatanata incat–"
"Nu adu nici un cutit. Oricum gardienii nu o sa te lase sa te atingi de nimic ascutit cat timp esti in casa asta." I-am reprosat, simtind nevoia sa ma indepartez de el si sa ma asez inapoi in coltul meu.
"Kara," Jenna a vorbit in sfarsit, mana ei fara sa o fi parasit pe a mea pentru un moment. De la surprinderea de dinainte a ajuns sa se uite la mine ingrijorata. "Are dreptate, ai nevoie de sange–"
"Nu de la el." Am scuturat din cap. Nu as putea sa ma gandesc la un lucru pe care nu vreau sa-l fac mai tare decat asta. De fiecare data cand m-am gandit la Harry de cand am ajuns aici m-am simtit sufocata cu unul dintre cele mai mari sentimente de tradare pe care le-am simtit vreodata, si o ura pe care nu puteam sa o explic. O ura amara amestecata cu ce inca simt pentru el, si pentru ca inca nu pot controla ce simt pentru Harry vine si sentimentul de vina. In nici un caz nu am sa amestec toate astea cu sange de la el.
Jan s-a uitat la Jenna in tacere iar ea s-a uitat inapoi la el cu aceeasi expresie care nu trada nici un gand. Un moment lung a trecut pana cand Jenna s-a uitat inapoi la mine, de data asta cu o privire mai blanda.
"Il lasi sa castige, Kara..."
"Ba nu," am murmurat, scuturand marunt din cap. "Deja am pierdut."
• • •
Emilia.
Am simtit o atingere blanda trecand prin parul meu.
Emilia.
Mana a continuat sa ma mangaie pe cap, vocea aia calda soptind numele de fiecare daca cand degetele treceau prin parul meu desprins, imprastiat pe perna ca o panza de satin auriu.
Emilia.
Mana a disparut inainte sa apuce sa-mi atinga parul din nou. M-am simtit trasa din vis, dar a fost atat de lent, era ca si cum as fi urmarit ceata dandu-se din calea mea. Am luat o gura de aer si mi-am deschis ochii, simtindu-ma incremenita in loc de parca o patura rece si groasa ma acoperea, tinandu-ma nemiscata sub greutatea ei. Nu am stiut ce sa fac decat sa ma holbel la peretele din fata mea, de parca as fi uitat cum sa misc un brat sau un picior. M-am uitat la singura crapatura pe care puteam sa o gasesc, una atat de mica si subtire ca arata ca o panza de paianjen.
Cand am simtit incetul cu incetul cum mi s-a facut si mai frig un fior lung mi-a coborat in jos pe sina spinarii. O atingere usoara s-a facut simtita pe piciorul meu stang, dar nu era blanda si calda ca si mana din visul meu. Asta era ascutita si subtire, aspra la atingere. Disparea pentru o secunda, dandu-mi impresia ca era doar imaginatia mea, dar reaparea un moment mai tarziu, de fiecare data urcand tot mai sus pe piciorul meu.
Ochii mi-au ramas fixati deasupra crapaturii din perete, care avea forma unui fulger. Abia reuseam sa o vad, cu lumina diminuata din celula si culoarea peretelui in sine fiind un gri intunecat, dar cu fiecare secunda la care ma uitam la ea devenea tot mai clara, pana ceva a iesit la iveala din ea.
O picatura de sange putin mai mica decat un strop de apa s-a umflat ca un balon, pana cand a devenit prea mare si a inceput sa se scurga in jos pe perete, urmata de mai multe picaturi de sange intunecat, iesind si iesind din crapatura subtire. Cand am dat sa-mi deschid gura ca sa trag aer in plamani am realizat ca deja era deschisa, buzele mele tremurand fie de la teroarea ce m-a cuprins sau de la frig. Atingerea care urca tot mai sus pe piciorul meu i-ar s-a facut simtita, de data asta apasand tot mai tare cu cat se apropia mai mult de pieptul meu. Am simtit-o pe sub bluza mea, pe sub pielea mea, facandu-si calea spre gatul meu. Cand a ajuns acolo era ca si cum o bucata mare de mancare mi s-a blocat in gat, impiedicandu-ma sa mai pot trage aer in plamani, sa mai sopti un cuvant. O mica balta de sangele ce se scurgea din crapatura s-a format pe podea, si cu cat atingerea aia ma strangea mai tare de gat cu atat mai mult sange iesea din crapatura.
Secunda cand aerul mi-a intrat in plamani a fost atat de brusca ca am sarit ca arsa si am scos un tipat inspaimantat. M-am tarat intr-o parte, propriile mele maini atingandu-mi disperata gatul, cercetand dupa orice atingere. Lacrimile care mi-au inundat ochii erau atat de fierbinti in comparatie cu raceala pe care inca o simteam in mine ca nu puteam sa-mi opresc corpul din a tremura.
Cand am simtit o mana prinzandu-ma de brat cu forta m-am zbatut inainte sa inteleg ce faceam, dar cu cat ma foiam mai tare cu atat stransoarea devenea mai puternica. O pereche de brate m-a inconjurat si nu mi-am dat seama ca erau ale lui Jan decat dupa ce i-am auzit vocea.
"Opreste-te! Opreste-te," a strigat disperat, vocea lui domolindu-se tot mai mult. "Opreste-te. E OK. Esti bine."
Mi-am ridicat privirea din pamant cand am fost lovita de realizare unde ma aflam. Uitandu-ma in jurul meu am gasit mai multe perechi de ochi holbandu-se la mine, peretii celulei si barele de metal inconjurandu-ne pe toti. Respiratiile mele erau atat de abrupte si rapide ca am simtit o durere usturatoare in piept, iar ochii mei atat de umeziti ca nu reuseam sa vad decat printr-o ceata groasa.
Am asteptat ca lacrimile sa dispara si respiratiile sa mi se mai calmeze inainte sa-mi intorc capul si sa ma uit la coltul in care dormeam, la crapatura din perete. M-am zbatut in bratele lui Jan pana cand mi-a dat drumul si m-am tarat pana acolo, apropiandu-mi fata atat de aproape de perete ca nasul meu mai avea putin si-l atingea.
Nici o urma de sange. Nici o singura picatura. Mi-am presat degetul de crapatura, dar era atat de subtire ca abia puteam sa o simt sub atingerea mea. Luandu-mi degetul, m-am holbat din nou la perete. Reamintindu-mi de atingerea pe care o simteam pe picior mainile mele s-au dus brusc la pieptul meu, pipaindu-mi piciorul, stomacul, pieptul si gatul in cautarea a ceva.
M-am uitat disperata inca o data la crapatura din perete, dar nu era nimic acolo.
Gemand, mi-am aplecat chipul in maini si am scuturat din cap inainte sa-mi ridic privirea.
Jan era asezat in genunchi in centrul celulei, intors pe jumatate spre mine cu o privire ingrijorata si buzele usor intredeschise. Dintre ei si restul Chloe si Sean aveau cea mai inspaimantata privire, ochii ei mari si mainile acoperindu-i gura de parca tocmai a urmarit moartea cuiva. Roselyn parea mai mult confuza decat speriata, Adam ma privrea cu aceeasi expresie ca si Jan, iar Kate era prima dintre toti care sa vorbeasca.
"Ce dracu' nu e in regula cu tine?" A intrebat pe un ton atat de serios ca s-a simtit ca o palma peste fata. Privirea ei uimita si inspaimantata nu parea sa fie in stare sa se desprinda de mine. "Doamne sfinte, esti–"
"Taci dracului din gura," Jan si-a ridicat vocea si o mana in aer indreptata spre Kate. Pieptul lui se ridica si cobora rapid, de parca el era ar fi cel care s-a trezit dintr-un cosmar urat. Ridicandu-se in picioare, a venit spre mine si s-a aplecat in fata mea, unde eu inca am ramas asezata pe podea cu genunchii trasi la piept. "Ce s-a intamplat?" a intrebat cu o voce coborata, corpul sau blocandu-mi vederea de la restul. "Ai visat ceva urat?"
"N-Nu era un vis," am raspuns, vocea tremurandu-mi. Cu cat ma gandeam mai mult la asta, cu atat mai putin semana cu un vis. "Era prea real. Nu era un vis. Era sange adevarat, l-am vazut cu ochii mei, era–"
"OK." Jan si-a asezat o mana peste unul dintre genunchii mei, incuviintand din cap intelegator. "Nu era un vis, cel mai probabil. Era o halucinatine―se intampla atunci cand ai nevoie de sange. Virusul il cere. Deci era doar o halucinatie, nu era nimic real, nu ai de ce sa-ti faci–"
"Era real," am repetat, putin mai sigura pe mine de data asta. "A-Am vazut sangele, Jan, si am simtit ceva pe picior. Halucinatiile nu te fac sa simti ceva atingandu-te, vezi doar imagini. Dar ce am vazut si simtit era clar. Nu avea cum sa fie–"
"Kara, nu e sange nicaieri si nimic nu te atingea. Ma uitam la tine in timp ce dormeai si nimic nu te atingea. Era doar o halucinatie." Nu-mi placea cat de blanda continua vocea lui sa fie, de parca vorbea cu un copil mic pe care nu dorea sa-l supere. "Halucinatiile de la Virus nu sunt ca halucinatiile normale. Sunt mai puternice, se joaca cu mintea ta si te pacalesc. Ti s-a facut frig cand ai simtit atingerea aia, nu-i asa? Si a pornit de la picorul tau."
M-am uitat la el fara sa zic un cuvant, prea surprinsa ca sa pot incuviinta la cuvintele lui.
"Am patit-o si eu. Asta e una dintre primele etape de halucinatie pe care le primesti cand nu iei sangele de care ai nevoie. O sa devina mai oribil, Kara. Au trecut in jur de 5 ore de cand Jenna a fost aici si deja ai inceput sa halucinezi. O sa devina de doua ori mai rau, si nu ma refer doar la halucinatii."
"Nu am sa-i iau sangele," am spus cu dintii inclestati. Incepeam sa ma simt de parca vorbeam la perete.
Dar Jan parea ca si el se simtea de parca vorbea la perete, pentru ca s-a uitat la mine lung cu o expresie pe chip pe care nu reuseam sa o citesc. Nu stiam daca era ingrijorat, sau pe cale sa se dea batut sa ma convinga, sau pur si simplu iritat.
Fara sa intrerupt contactul vizual m-am uitat inapoi la el cu o privire la fel de lunga si apasatoare, fara sa-mi fi dat seama pentru un moment lung ca-mi tineam respiratia si pumnii inclestati pe langa corp. Mana lui a ramas deasupra genunchiului meu, atingandu-ma atat de usor ca abia puteam sa o simt.
Cand Jan a clipit inca o data atunci am observat mica diferenta. La inceput am crezut ca mi s-a parut, dar albul ochilor lui si-au schimbat culoarea. Lipsa de lumina din celula m-a facut sa clipesc de cateva ori si sa-mi mijesc ochii mai bine la Jan. Albul era roz la inceput, un roz palid care ar fi putut sa fie doar o iluzie din cauza luminii. Dar culoarea devenea mai intensa, rozul transformandu-se mai degraba intr-un rosu aprins, urmat de culoarea familiara a sangelui.
O picatura de sange la fel de mica ca si cea pe care am vazut-o iesind la suprafata crapaturii din perete s-a format in coltul ochilor lui, si tot mai multe apareau, formand la marginea ochilor doua dungi rosii ca si cum ar fi lacrimi. Primul strop i s-a scurs pe obrazul stang, lasand in urma sa o dara de sange. Jan se uita in continuare la mine cu aceeasi privire lunga, fara sa-mi fi dat de inteles ca isi dadea seama de ce se intampla, fara sa-i fi pasat. A ramas calm pe timp ce eu imi simteam respiratiile iesindu-mi de sub control din nou, abrupte si rapide.
"Jan." I-am prins fata in maini, ridicandu-ma in graba in genunchi ca sa fiu mai aproape de nivelul lui. Degetele mele incercau disperate sa-i stearga sangele, dar tot ce reuseau sa fac era sa manjeasca sangele peste tot pe obrajii lui. Mainile imi tremurau atat de puternic ca nu le mai simteam sub controlul meu.
"Kara, opreste-te," Jan si-a ridicat putin vocea, mainile lui prinzandu-mi incheieturile. Cand mi le-a desprins de obrajii sai le-am vazut pline de sange, si l-am simtit umed si rece pe palmele mele.
"Sange–"
"Nu e real." Jan a scuturat disperat din cap, apropiandu-si fata mai tare de a mea, dar tot ce a reusit sa faca e sa-mi aduca la nasul mirosul dezgustatot de sange. M-am simtit innecandu-ma de la miros si tusind puternic, dar tusea nu se mai oprea, devenind tot mai violenta pana cand am avut impresia ca propriul gat imi sangera. "Kara! Uite-te la mine!"
Jan a inceput sa ma scuture de parca as fi o papusa, mainile lui tinandu-ma bine de brate. Oricat de tare imi striga numele sau imi spunea ceva refuzam sa ma uit la el, atentia mea fixata pe podea unde nu puteam sa vad sangele. Tusetele veneau si plecau in valuri, dar mirosul metalic de sange nu disparea oricat mi-as fi tinut respiratia. Venea din orice directie, chiar si de pe mine, si ceva imi spunea ca fata lui Jan era acoperita in intregime de sange pana acum, dar nu aveam curajul sa ma uit in sus la el si sa verific.
Abia cand am simtit o mana in parul meu m-am uitat, dar doar pentru ca cineva mi-a inclestat parul intr-un pumn si mi-a fortat capul sa se incline pe spate. Am vazut chipul lui Roselyn doar pentru o secunda inainte sa-i simt mana venind in contact cu obrazul meu.
Palma pe care mi-a tras-o a fost atat de puternica ca daca Jan nu m-ar fi tinut in continuare as fi cazut lata pe podea. I-am simtit forma palmei pulsandu-mi pe obraz, respiratia mea taiata de la durere si surprindere.
Linistea s-a lasat in celula, dar am realizat ca era din cauza mea. Am stat nemiscata cu capul aplecat si privirea coborata in pamant, nici un miros de sange facandu-ma sa tusesc sau provocandu-mi greata. Am ramas la fel de linistita ca marea de dupa o furtuna.
Inghitind in sec, am reusit sa-mi ridic privirea. Singurul lucru care se mai afla pe chipul lui Jan era o expresie de groaza si ingrijorare, nici o urma de sange vizibila pe obrajii sau ochii lui. Roselyn era si ea ingenunchiata langa mine, si daca nu ma inselam puteam sa vad putina surprindere in privirea ei.
"Cu placere," a raspuns ea in cele din urma pe un ton sarcastic dar oarecum serios. Ridicandu-se in picioare, s-a indepartat de mine si si-a reluat locul in partea opusa a celulei, de unde restul priveau intr-o liniste inconfortabila.
Uitandu-ma la Jan nu am stiut daca sa respir usurata sau sa plang. Nu avea nimic pe fata, absolut nici o urma din sangele pe care l-am vazut cu proprii mei ochi acum cateva minute. Era acolo, peste tot, curgandu-i incontrolabil din ochi si manjindu-i obrajii. Era acolo. Stiu ca era acolo.
Inainte sa apuc sa decid de ce sa fac, Jan m-a tras spre el, presandu-mi obraji de pieptul sau unde puteam sa-i aud si simt inima batandu-i rapid. Cand bratele lui m-au inconjurat caldura corpului sau a alungat putin din frigul pe care il simteam. Mi-am afundat chipul mai tare in pieptul lui, fortandu-ma sa nu las lacrimile sa-mi curga pe obraji numai ca sa nu ma mai gandesc la imaginea cu sangele curgandu-i din ochii lui Jan. Ridicandu-mi mainile la chip, m-am uitat si la ele, dar palmele mele nu puteau sa fie mai curate de atat. Nici o urma din ce am vazut nu mai exista. Absolut nimic.
Cand usa s-a auzit deschizandu-se Jan si-a pastrat bratele in jurul meu in continuare. Si-a intors capul in directia barelor de metal odata cu restul, dar eu am ramas cu fata intoarsa in directia opusa si obrazul presat de pieptul lui. M-am gasit din nou uitandu-ma la crapatura din perete, dar a ramas doar atat, o crapatura, si asta nu ma usura. As fi fost mai multimita daca sangele ar fi fost real. In felul asta as fi fost speriata de unde ar fi putut sa apara, nu ingrozita ca o iau razna.
Inca de cand usa s-a deschis am putut auzi mai multe perechi de pasi, dar una dintre ele se facea mai bine auzita decat restul. Mi-am dat seama inca de cand a intrat in incapere ca era Harry. Mersul ala sigur pe el si putin mai lent decat cel al gardienilor nu avea cum sa aparatina altcuiva.
Stiam ca se uita la mine, dar nu m-am miscat din loc. Ochii mei nu mai erau umezi si respiratiile mi s-au calmat, dar m-am simtit vulnerabila in continuare. Imi era teama ca in momentul cand am sa-mi ridic privirea am sa vad din nou sangele facandu-si aparitia si nu am sa ma pot controla.
"Kara?" Am auzit vocea lui Jenna, dar era la fel de mica ca si tacerea apasatoare. "Esti OK?"
"E bine," Jan a raspuns inainte ca eu sa apuc sa o fac, dar ceva imi spune ca deja stiam ca nu aveam de gand sa-mi deschid gura. "Are nevoie de sange."
"De asta am si venit." Auzindu-i vocea lui Harry mi-a taiat respiratia. Mi-am tinut buza inferioara intre dinti si am ascultat bataile inimii lui Jan. "Kara." De data asta tonul vocii lui era mai dur, ca o porunca. "Uite-te la mine."
Nu as fi facut-o daca era dupa mine, dar dintr-un motiv anume Jan isi dorea. L-am simtit desprinzandu-se de mine, obrazul meu deja incalzit lovit de aerul rece din celula. Luandu-si bratele din jurul meu mi-a dat impresia ca cantaream de doua ori mai mult, si inca ma aflam ingenunchiata pe podea.
Dar nu aveam de gand sa ma uit la Harry in timp ce stau in genunchi―faptul ca sunt inchisa intr-o cusca si el afara cu cheia in buzunar era destul―asa ca m-am straduit sa ma ridic inainte sa-l privesc.
Am banuit ca deja era dimineata afara, considerand ca era imbracat in altceva. Purta un costum negru, la fel ca acum cateva ore cand l-am vazut, doi nasturi deschisi la camasa alba de sub sacou. Isi odihnea mainile impreunate la spate, chipul sau fara sa tradeze nici un gand si nici o emotie.
Nu am stiut ce sa fac sau ce sa zic sub greutatea apasatoare a privirii lui. Imi doream sa am ceva de spus numai ca sa ma distrag de la umilinta pe care o simteam acum, de a ma uita la el din celula asta. Dar Harry parea sa-si fi dat seama cat de tare ma deranja, pentru ca ochii lui au ramas deasupra mea pentru un moment mult prea lung.
Desprinzandu-si mainile de la spate, cu fata in sus a dus una dintre ele printre barele de metal si a deschis-o. In centrul palmei lui se afla o mica pastila de un rosu aprins. M-am holbat la ea, nedumerita la inceput, dupa care mi-am ridicat atentia inapoi la el. A ridicat dintr-o spranceana, dar a fost o miscare atat de subtila ca abia am observat-o.
Fara sa am destula incredere in vocea mea, am scuturat marunt din cap.
La reactia mea Harry si-a lins buzele inainte sa le preseze intr-o linie ferma, de parca nu era decis despre ce sa zica. Mana lui nu s-a miscat din loc, ramasa in continuare deschisa cu pastila in centrul palmei.
"Ia-o." Nu era nici un pic de ingrijorare sau blandete in vocea lui, de parca ar fi fost fortata sa mi-o ofere.
"Nu vreau nimic de la tine." M-a surprins cat de ragusita si ruginita suna vocea mea din cauza teusetelor, dar nu am lasat asta sa mi se vada pe chip.
"Kara, te rog." Jenna s-a apropiat putin mai tare, chipul ei vazandu-se perfect in spatiul a doua bare.
"Nu am nevoie de–"
"Ba da, ai nevoie," Jan m-a intrerupt, observand abia acum ca era ridicat in picioare la un pas distanta de mine. "Halucinatiile nu o sa se opreasca."
"Deja ai inceput sa halucinezi?" Harry nu parea atat de interesat de asta pe cat intrebarea dadea sa creada. Inclestandu-si mana intr-un pumn cu pastila in ea si-a retras-o, ducand-o din nou la spate impreuna cu cealalta. "Halucinatiile nu o sa se opreasca," a confirmat el cuvintele lui Jan. "Dar asta nu inseamna ca o sa fie doar halucinatii. Pana maine unul dintre voi o sa fie mort." Privirea lui parca amestecata doar cu un strop de amuzament s-a plimbat peste fetele tuturor, oprindu-se deasupra lui Jan. S-au uitat unul la altul o secunda in plus inainte ca atentia lui sa revina la mine. "Ma indoiesc ca vrei sa omori pe cineva, Kara. Asta daca nu cumva ai facut-o deja."
Cuvintele lui reuseau sa aiba acelasi efect ca si atingerea aia pe care o simtisem acum cateva minute, cea care parca traia sub pielea mea si ma strangea de gat, impiedicandu-ma sa scot un cuvant sau sa trag aer in plamani.
"Ai omorat pe cineva, nu-i asa?" A incuviintat din cap la propriile lui cuvinte, facandu-ma imediat sa ma intreb daca eram atat de evidenta de a reusit sa ma citeasca cu atat de multa usurinta. "Banuiesc ca ai trecut prin multe de cand ai evadat din institutul ala. Chiar ca, pe unde ai fost? Vad ca ai reusit sa dai si de Adam. Nu am crezut ca am sa-l mai vad pe afurisitul asta vreodata. Tu chiar nu stii sa mor, nu-i asa?" A intrebat scuturand din cap in timp ce s-a uitat la Adam, vocea lui la fel de serioasa pe cat era de batjocoritoare.
Maxilarul lui Adam era inclestat, ochii sai incarcati cu ura, dar si-a tinut gura inchisa, stiind ca era cel mai destept lucru pe care putea sa-l faca in situatia asta.
Harry a pufnit usor pe nas, colturile gurii lui ridicandu-se putin intr-un zambet lipsit de culoare. Atentia lui nu a revenit inapoi la mine, dar nu se mai afla nici deasupra lui Adam. Mi-a luat un moment lung sa realizez ca se uita la Roselyn.
"Ce mai face Isaaf, Rose?" a intrebat-o el.
Nu mi-am putut controla emotiile de data asta, ochii mei largindu-se cu uimire. Chipul lui Roselyn era calm, dar stiam ca prin interior nu era atat de calma pe cat parea. Nu arata nici o urma de teama sau ezitare in timp ce s-a uitat la Harry cu o privire fixata. Chloe si Sean se holbau si ei la ea cu gurile cascate si sprancenele incruntate, Kate mai mult temuta de prezenta lui Harry decat surprinsa de cuvintele care i-au iesit pe gura.
"Ti-a placut Nefaris, Kara?" Harry a reusit sa-mi atraga atentia inpoi la el. "Din cate am auzit e un loc frumos, pasnic, plini de sclavi care au curajul sa vorbeasca despre mine pe la spatele meu tot felul de porcarii. Mi-as dori sa vad si eu locul ala intr-o zi."
La ultimile sale cuvinte Roselyn a facut un pas inainte, spatele ei drept si barbia ridicata de parca incerca sa dovedeasca ca nu-i era teama sa se apropie de un leu. Harry parea doar putin amuzat de tensiunea din celula si a decis sa o ignore pe Roselyn, revenind la mine.
"Ai de gand sa iei pastila?"
"Nu," am raspuns imediat, inainte sa-mi fi dat seama ca o faceam. Am realizat ca felul in care vorbeam era la fel ca si ura pe care o simteam pentru el prima data cand l-am vazut―o ora despre care nici nu trebuia sa-mi reamintesc. Era automata, ca o flacara care ardea in mine fara oprire. Era o obisnuite sa-l urasc pe Harry, iar acum simteam acea obisnuinta revenind inapoi la mine. "Nu mai vreau nimic de la tine."
"Am inteles asta de prima data." Incuviintand din cap de doua ori, s-a uitat intr-o parte, probabil la unul dintre gardienii pe care nu puteam sa-i vad de unde ma aflam.
Harry si-a pus o mana pe umarul lui Jenna ca sa o poata lua din fata usii, care a fost deschisa de unul dintre gardieni, doi dintre ei in urma lui.
Cand au intrat in celula imediat am inapoiat, simtindu-mi spatele atingand peretele rece inainte ca unul dintre ei sa intinda o mana spre mine. Un al doilea gardian m-a prins de celalalt brat si atunci cand au inceput sa ma traga spre usa celulei am inceput sa ma zbat.
"Da-mi drumul!" am urlat, picioarele mele lovind podeaua si bratele mele zvarcolindu-se in stransorile lor, oricat de bine stiam ca era inutil. "Nu! Da-mi drumul!"
Nu realizasem de ce Jan nu facea nimic decat dupa ce am fost scoasa afara si intoarsa, observndu-l pe al treilea gardiand cu arma scoasa si indreptata la el si restul. Kate si Sean erau afundati in colt, ascunsi dupa Chlose si Roselyn cu Adam si Jan in fata lor.
Gardianul a inapoiat incet, pastrandu-si arma ridacata in aer, si a pasit afara din celula care a fost inchisa imediat. Cu toate ca stiam ca nu era nici o sansa sa ma desprind de cei doi barbati care ma tineau bine nu am incetat sa incerc. Tipetele mele s-au transformat in gemete iar corpul meu mai mult tremura de la furie si adrenalina decat se zbatea.
"Sa mergem," Harry a ordonat pe un ton serios, luand-o inaintea gardienilor. Jenna a venit langa mine, ingrijorarea imprastiata pe chipul ei.
"Jenna," m-am rugat de ea de parca ea ar fi fost in stare sa faca ceva. Cand gardienii au inceput sa inainteze odata cu mine mi-am ridicat vocea din nou. "Lasa-ma! Da-mi drumul! Da-mi drumul!"
Dar cuvintele mele au fost ignorate pana cand am fost dusa in sus pe scari si afara pe usa. Harry nu s-a oprit din mers ca sa se uite la mine, mergand inainte pe holurile casei, fara sa bage de seama ca-l injuram fara oprire cu o voce plina de venin.
"Unde ai de gand sa ma duci?" am strigat. Picioarele mele fie erau tarate pe podeaua din lemn slefuit, fie se impiedicau intre ele. Gardineii au ajuns sa ma ridice de la podea ca sa poata tine pasul cu Harry, aplicand si mai multa forta in stransorile lor.
"Harry." Jenna s-a pus in pas cu Harry, ochii ei ingrijorati alergand de la el la mine. "Spune-le sa-i dea drumul. O ranesc. Poate sa mearga si singura."
"Da, in directia opusa poate," a raspuns el.
Drumul pana la al doilea etaj s-a simtit mai lung decat era de fapt. La un moment dat am incetat sa ma mai zbat, dar nu pentru ca am reusit sa ma calmez, ci pentru ca eram prea extenuata ca sa-mi mai deschid si gura. Abia reuseam sa pasesc fara ajutorul gardienilor, impiedicandu-ma in propriile mele picioare o data la cativa pasi. Respiratiile mele, care acum cateva momente era scurte si taiate, au devenit prea lente si lungi. Stiam ca am pus prea mult efort in strigatele si protestele mele, dar nu doream ca Harry sa ma duca nicaieri cu forta. Nici nu suportam sa ma uit la spatele lui, asa ca mi-am lasat privirea aplecata in pamant, parul meu scurt acoperindu-mi fata cu usurinta.
Am trecut prin mai multe holuri de la al doilea etaj, oprindu-ne in capatul unuia unde se aflau doua usi duble. Harry s-a oprit in fata lor si s-a intors spre mine.
"Jenna, nu intri aici."
"Poftim? De ce?" Curioasa, s-a uitat peste umarul lui la usile inchise. "Nu o las singura."
"Calmeaza-te, nu am de gand sa-i fac nimic. Are nevoie de sange si daca nu vrea sa-l ia de bunavoie atunci am sa i-l dau cu forta." La auzul cuvintelor lui am reusit sa capat putin mai multa energie, dar nu destula ca as ma strofoc sa ies din stransoarea gardienilor.
"Nu am sa iau nimic de la tine," am reprosat.
"Mhm, mai vedem noi." A incuviintat din cap. "Jenna, du-te. Acum."
Jenna nu parea ca era in stare sa se lupte cu Harry, asa ca si-a intors spatele la el si a venit in fata mea. I-am simtit palmele presandu-se se obrajii mei, mainile ei dandu-mi parul din fata.
"O sa fie bine, nu o sa te raneasca," a spus sigura pe ea. "Am sa vin sa te vad din nou cand pot, OK?"
Tot ce puteam sa-i ofer ca si raspuns a fost o mica incuviintare. Oferindu-mi un zambet si un sarut pe obraz, si-a dus mana prin parul meu inca o data inainte sa se o ia pe unde a venit.
Harry si-a intors spatele la mine inca o data, in momentul ala gardienii ce pazeau usile duble dechizandu-se pe amandoua. Am fost dusa dupa el intr-o incapere lunga, ocupata de un geam larg in partea opusa a usilor, cu spatele la ele un barbat asezat la birou. De o parte si alta a incaperii se aflau cate 4 usi, iar in rest peretii erau ocupati de rafturi cu carti, dosare si cutii cu medicamente.
"Domnule Styles." Barbatul s-a ridicat in picioare la vederea lui Harry, si abia atunci cand si-a ridicat ochii din foile pe care le avea intinse pe masa din fata lui si i-am auzit vocea mi-am reamintit cine era.
Doctorul Kenneth, barbatul la care Harry m-a dus cu cateva zile inainte de incendiu, cand a crezut ca eram insarcinata, cand toate astea au inceput.
Eram surprinsa sa-l vad, pentru un motiv anume. Nu m-am gandit nici o secunda la el de la ultima data cand l-am vazut, dar acum am realizat ca ma asteptam sa fi murit in incendiul pe care l-am provocat, fiind jos la subsol unde infirmeria casei se afla atunci.
Dar surprinderea mea cand l-am vazut pe el nu era la fel de mare ca a lui atunci cand a realizat dupa un moment lung cine eram. Mi-am dat seama din prima ca stia despre Virusul meu dupa felul in care se uita la mine, ca si cum eram o comoara de mult pierduta si in sfarsit gasita.
Harry s-a apropiat de el, vorbind cu o voce coborata pe care nu puteam sa o aud de unde ma aflam. Am observat ca usile erau inchise in urma mea si ca stransoarea gardienilor nu mai era atat de insuportabila, dar si-au pastrat mainile in jurul bratelor mele, asigurandu-se ca nu am de gand sa fug nicaieri. De parca as arata ca as fi in stare sa fac asa ceva.
Ochii doctorului Kenneth au fugit de la Harry la mine de cateva ori, dar cu toate ca pe chipul lui au trecut diferite expresii de la mirare la confuzie tot nu am reusit sa inteleg despre ce vorbeau mai exact. M-am dat batuta si mi-am lasat privirea sa coboare spre podea, care era acoperita in intregime de un covor albastru inchis, peretii vopsiti intr-un crem deschis.
"Puteti sa-i dati drumul," am auzit vocea doctorului Kenneth.
"Nu." Harry a ridicat o mana in aer spre barbatii care ma tineau. "Nu a venit aici de bunavoie, dupa cum poti vedea. Nici pastila nu o sa le ia de bunavoie. Da-i un anestezic."
"Anestezic?" M-am incruntat. Cuvantul imi parea cunoscut.
"Da, o sa te linisteasca putin. Nu-ti fa griji, nu e nimic periculos. Nu o sa doara deloc."
"Nu, nu." M-am uitat la Harry cu o noua disperare in privire. Nu vreau nici un anestezic. Am primit destule la institut, si dupa prin ce am trecut cu Mike si Camon nu vreau sa ma mai ating vreodata de unul. "N-Nu vreau nici un anestezic, Harry. Te rog. Nu vreau nimic–"
"Ai de gand sa iei pastila?"
M-am uitat la el cu o teama pe care nu stiam cum sa o mai ascund. Imagini de la institut mi-au aparut in fata ochilor, cu testele prin care am trecut, cu drogurile care le-au bagat in mine ce mi-au rupt sufletul din corpul meu. M-am gandit si la sangele de animal pe care Mike si Camon l-au pus pe mine, la mirosul care imi statea sub nas in tot timpul ala, la lumina lumanarilor si vocea lui Mike ce-mi aducea fiori pe prin tot corpul de fiecare data cand ma gandeam la ea.
Am incercat sa-mi scot armele din stransoarea barbatilor in timp ce am scuturat tot mai violent din cap. Nu mai vreau nimic de la nimeni, nu mai vreau sa fiu fortata sa fac lucruri pe care nu mi le doresc.
Am scos un suspin cand gardienii m-au tras spre una dintre usi, care deja a fost deschisa de doctorul Kenneth. Si-a scos una dintre mainile din buzunarele largi ale halatului sau alb si a aratat spre patul din incapere. Peretii, podeaua si tavanul erau toate la fel de albe si curate, si in momentul cand am fost adusa in camera am stiut ca o sa se intample din nou, iar de data asta s-a intamplat mai rapid.
Picaturi de sange au inceput sa curga din tavan ca ploaia, la inceput merunte, dar deveneau tot mai mari si dese. Incaperea a fost umpluta sunetele ploii, doar ca pe jos se formau balti de sange, patand albul imaculat. Curgeau pe halatul doctorului Kenneth si asternuturile patului. Parul mi s-a umezit rapid, picaturile curgandu-mi in jos pe fata si intrandu-mi prin gura mea larg deschisa ce scotea strigate inspaimantate fara oprire. Intreaga camera era patate de sange, iar mirosul era atat de puternic ca am simtit greata ridicandu-mi-se pana in gat.
"Grabiti-va odata." Vocea ridicata a lui Harry s-a facut cu greu auzita printre sunetele puternice ale picaturilor groase de sange lovind podeaua. Cand am fost adusa cu forta pana la pat mi-am vazut picioarele alunecand prin baltile de sange, manjind podeaua si mai tare cu talpa ghetelor mele.
M-am simtit ridicata si pusa pe pat in ciuda miscarilor mele abrupte si disperate. Parul mi s-a lipit de fata in suvite groase, respiratiile si bataile inimii mele din ce in ce mai greu de controlat. Ploaia nu se mai oprea iar mirosul devenea tot mai insuportabil, dar gardienii nu-si luau mainile de pe mine, tinandu-mi spatele presat de salteaua deja imbibata cu sange.
Doctorul Kenneth a aparut langa pat, dar prezenta lui mi-a provocat si mai multa teama cand am vazut seringa pe care o tinea. I-am urmarit gura miscandu-se, dar nu reuseam sa-i aud cuvintele. Sange ii curgea in gura, dar nu parea sa observe. Uitandu-ma la capatul patului unde Harry se afla, camasa lui alba a prins culoarea unui rosu aprins, la fel ca si halatul doctorului, iar privirea lui era la fel rece si dura ca si frigul din camera. Aburi imi ieseau pe gura atunci cand strigam si expiram, ca si cum m-as afla in mijlocul unei furtuni.
Vorbeam cu Harry, dar nu-mi mai intelegeam propriile mele strigate, iar orice ii ziceam nu parea sa-l afecteze. Chipul lui a ramas nemiscat ca al unei statui, felul in care se uita in ochii mei ca si cum privea intr-un abis. Nu a clipit nici macar o data, nici macar cand picaturi de sange ii curgeau in jos pe frunte. Bratele i-au ramas nemiscate pe langa corp, spatele drept si atentia fixata deasupra mea. Dintr-odata colturile gurii i s-au ridicat intr-un mic zambet sinistru.
Am clipit o data si totul a disparut.
Nici un zambet nu se afla pe buzele lui Harry. Orice urma de sange a disparut de parca nu ar fi existat de la bun inceput. Linistea a revenit brusc, tipetele mele pierind si ele. Tot ce se mai auzea in camera erau respiratiile mele agitate.
Coborandu-mi privirea spre bratul meu stang, i-am vazut mana doctorului Kenneth tamponand cu o bucata de vata o mica intepatura.
"Gata, a trecut. Nici nu ai simtit," mi-a vorbit el pe un ton grijuliu. Oferindu-mi un zambet cald, s-a ridicat in picioare si si-a facut drum spre un cabinet cu medicamente.
M-am uitat la el, dupa care la Harry ca intr-un vis. De data asta expresia de pe chipul sau nu mai ara atat de aspra si rece ca acum un moment, ci dura si usor tulburata, buzele lui usor intredeschise si sprancenele incruntate.
Imi era tot mai greu sa-mi tin capul ridicat, asa ca mi l-am lasat sa cada peste perna si am privit spre tavan cu ochii intredeschisi. Cei doi gardieni care ma tineau si-au luat de mult mainile de pe mine, iar cu un ordin din partea lui Harry s-au retras din camera.
"Trebuie sa iei pastila asta acum," doctorul Kenneth a spus cand a ajuns langa mine. Nu ma simteam in stare sa-mi intorc tot capul spre el ca sa vad despre ce vorbea, dar am presupus ca era pastila rosie.
Am auzit pasii lui Harry venind pe partea mea dreapta iar chipul sau s-a facut vazut deasupra mea. Si-a dus un brat pe sub spatele meu, ridicandu-ma cu usurinta in sezut. Doctorul Kenneth a pus perna in spatele meu, facandu-mi pozitia putin mai comoda.
A intins un mic recipient din plastic spre mine in care se afla doar pastila rosie, iar in cealalta mana tinea un pahar plin cu apa. M-am holbat la recipientul din plastic cu pastila inauntru si am incercat sa-mi ridic mana, dar ma simteam atat de slabita si ametita ca nu eram in stare sa-mi ridic mana din poala.
"Da-mi alea," Harry i-a ordonat doctorului, luandu-le din mana lui. "Poti sa pleci."
Doctorul Kenneth a incuviintat o data din cap si a pornit spre usa incaperii, inchizand-o in urma lui cand a iesit pe ea.
"Deschide gura." Harry a apropiat recipientul din plastic spre fata mea, iar eu mi-am deschis gura fara prea multa ezitare. Marginea recipientului s-a presat de buza mea inferioara, si in curand am simtit pastila pe limba. Harry a apropiat si paharul cu apa, tinandu-l pana cand l-am golit in intregime. "Nu prea ai sa simti mare diferenta acum, din cauza anestezicului. Dar cand o sa treaca ai sa observi ca ai sa te simti mai bine."
Asezand paharul si recipientul golit pe o masuta din apropiere, Harry a revenit langa mine si s-a asezat la marginea patului. M-am uitat la el de parca ma uitam la o imagine unui strain, cu o minte goala si nici un cuvant pe limba.
Harry a expirand adanc pe nas si s-a uitat in gol pentru un minut, linistea care a venit cu tacerea lui placuta.
"Incearca sa dormi putin. O sa vorbim cand te trezesti." Ridicandu-se din nou in picioare, m-a ajutat s-a ma intind inapoi si a tras patura subtire deasupra mea pana la solduri. Privindu-ma de sus, s-a uitat la mine silentios pentru un moment inainte sa se intoarca pe calcaie si sa iasa si el afara pe usa.
Am ramas holbandu-ma la tavan pentru o perioada lunga de timp pana cand m-am dat batuta si am adormit.
• • •
Am realizat ca nu era nici un geam in incapere cand nu mi-am putut da seama daca era zi sau noapte atunci cand mi-am deschis ochii. Vocile a doua persoane era motivul pentru care m-am trezit, la inceput fara sa fii inteles un cuvant din ce spuneau.
"Nu stiu, nu am apucat sa vorbesc cu Kara prea mult." Am auzit-o pe Jenna zicand. Eram intoarsa pe o parte, vocile venind de undeva din spatele meu. "Harry a inchis-o intr-o celula, pentru numele lui Dumnezeu. Pe ea si persoanele cu care a venit."
"Ce persoane? Cine sunt?" Asta era vocea lui Samantha, coborata si usor ragusita asa cum mi-o aminteam.
"Ii stiu doar pe unul dintre ei, pe Adam. Nu am habar cine sunt restul."
"Adam?" Samantha a intrebat, nedumerita.
"Da, e o poveste lunga. Pe scurt Harry il uraste. Nu am idee unde s-au intalnit."
Am scos un mic geamat, ceea ce le-a intrerupt conversatia abrupt. Am auzit pasii lui Jenna grabindu-se spre patul meu. La scurt timp chipul ei a aparut deasupra mea.
"Hey." Si-a asezat cu grija o mana peste umarul meu.
"Hey," am murmurat, intorcandu-ma pe spate. Miscarea asta m-a facut sa realizez cat de slabita sunt, cu toate ca ma simt odihnita. "Cat e ceasul?"
"11:30. Ai dormit doar 4 ore." Samantha a raspuns, care si-a facut aparitia langa Jenna cu un zambet intins peste buzele ei rujate cu rosu. Ultima data cand am vazut-o parul ei era tuns mai sus de umeri, dar acum mai avea putin si ii atingea umerii. Ca intotdeauna era imbracata in haine elegante care ii complimentau figura subtire si inalta.
"Buna, scumpo." Cateva riduri marunte s-au format la colturile ochilor ei cand a vorbit zambind. "Cum te simti?"
Privirea mea trista cazand in pamant a fost destul ca sa-i raspunda la intrebare si sa stearga zambetul de pe buzele ei.
Cand usa de la incapere s-a deschis, Jenna si Samantha s-au intors ca sa se uite in urma lor la doctorul Kenneth intrand cu un dosar in mana. Sprancenele lui s-au ridicat cand m-a vazut treaza.
"Oh, bun, deja te-ai trezit," a spus el incuviintand din cap si inaintand in incapere. "Cum te simti?"
La intrebarea lui Samantha nu am putut sa raspund, pentru ca stiam ca nu era o intrebarea medicala. Dar doctorul Kenneth nu era interesat de problemele mele personale, asa ca lui am putut sa-i raspund.
"Ma simt OK. Ma doare putin capul, atat."
"E normal. Am sa-ti dau cateva pastile, niste vitamine, nimic mai mult, bine?" Doctorul s-a apropiat de aceeasi cabina cu medicamente din care a scos pastila rosie acum cateva ore. A venit langa patul meu si mi-a intins un alt recipient din plastic, ocupat de 3 pastile, iar Jenna s-a grabit sa-mi toarne apa intr-un pahar folosind sticla de pe masuta de langa pat.
Fara prea multa ezitare sau protest, am luat pastilele si am baut dupa inca un pahar cu apa ca sa-mi potolesc setea. Dar prin asta am reusit doar sa-mi provoc greata, stomacul meu prea gol ca sa accepte atat de multa apa deodata. Nu am mancat sau baut ceva de cand am parasit acel cartier al sclavilor de la marginea zidului.
"Am sa-l anunt pe Printul Harry ca te-ai trezit," doctorul Kenneth m-a anuntat. Aprope ca l-am rugat sa nu o faca, dar stim ca avea de gand sa-mi ignore cuvintele. Din cate am vazut, e un barbat loial Familiei Regale si ma indoiesc ca avea de gand sa ignore un ordin pentru mine.
L-am lasat sa iasa afara din camera fara sa-i zic un cuvant. In secunda cand a disparut mi-am lasat capul sa cada inapoi pe perna si m-am holbat la tavan, expirand zgomotos.
"Nu vreau sa-l vad."
"Fac pariu ca nu," Jenna a aprobat la cuvintele mele cu un ton intelegator. "Dar acum ca te-ai mai calmat ai sa poti vorbi calumea cu el."
"Ce e de vorbit, Jenna?" am intrebat-o cu seriozitate. "Ce as putea sa-i spun dupa felul in care m-a tratat? Am venit la el pentru ca eram disperata―daca nu as fi facut-o sangele nostru ar fi undeva pe autostrazile de la portile zidului. Am venit la el cu increderea ca o sa ma ajute, si in schimb m-a pus inchis intr-o cusca fara sa asculte ce am de zis."
Jenna nu parea sa stie ce sa zica la raspunsul meu, asa ca Samantha si-a asezat delicat o mana peste a mea ca sa-mi atraga atentia.
"Harry a trecut prin multe, Kara. Nu zic ca asta e necesar o scuza pentru ceea ce face, dar abia acum 2 zile si-a recapatat vederea. A intrat intr-o depresie oribila de cand cu incendiul, iar disparitia ta l-a afectat mult."
"Si eu am trecut prin multe." Am scuturat din cap, simtind o minge de furie marindu-se in pieptul meu. "Am trecut prin atatea ca nici nu stiu de unde sa incep. El nu a putut sa vada? Ei bine, eu am fost nevoita sa ma descurc de una singura cu Virusul. Iar motivul pentru care am fost adusa aici in Orasul Nou e pentru ca am fost rapita si vanduta ca scalva pentru sex. Ca daca ar fi fost dupa mine, nu m-as fi intors pentru mult timp."
Jenna si Samantha au rama usor uimite la cuvintele mele, dar ma infuria ca asta era doar jumatate din problemele prin care am trecut. Nu le-am spus despre baiatul pe care l-am omorat, despre Jan si Virusul lui, despre Kate si restul fetelor, despre creaturile cenusii, despre Mark si Camon.
"Rapita? De cine?" Jenna s-a grabit sa intrebe.
"Nu mai conteaza." Mi-am scuturat capul. "Pentru ca eu nu pot folosi problemele mele ca scuza sa fac ce vreau, asa cum Harry face. Chiar cand am crezut ca nu mai suntem la acel nivel unde el e Printul iar eu sunt doar o sclava, el tot are privilegii pe care eu nu am sa le am niciodata. Nu pot lupta impotriva lui."
Samantha si Jenna au ramas amandoua tacute, dar nu conta daca aveau ceva de spus pentru ca usa de la camera s-a deschis si Harry si-a facut aparitia.
"Afara," a ordonat el inainte sa faca bine un pas inauntru. "Acum."
"Harry, mama ta o sa ajunga in curand." Samantha l-a anuntat, vocea ei nesigura. I-am simtit mana strangandu-o pe-a mea usurel, de parca ar fi stiut ca aveam nevoie de asta in momentul cand Regina a fost pomenita.
"Stiu, am vorbit la telefon cu ea acum 5 minute."
Cand Jenna a trecut pe langa Harry, nu i-am putut vedea chipul, dar dupa felul in care Harry se uita in ochii ei puteam doar sa banuiesc ca privirea ei nu era deloc una blanda.
Harry si-a dat ochii peste cap o data ce Jenna a iesit din incapere, si a inaintat spre patul meu. Samantha s-a uitat de sus la mine, pielea ei atat de fina si calda in contact cu a mea. Oferindu-mi un mic zambet, s-a retras si ea din camera.
Nu-mi placea cat de slabita ma simteam in comparatie cu el, stand asa intinsa pe spate, asa ca cu greu am reusit sa ma ridic in sezut si sa-mi presez spatele de spatarul patului. Harry m-a urmarit tacut straduindu-ma sa ma ridic de una singura, bratele mele tremurandu-mi sub greutatea propriului meu corp.
Am tras patura mai bine pana la solduri, incercand sa fac ceva in linistea apasatoare din incapere. Harry nu facea si zicea nimic, ramas ridicat in picioare la capatul patului meu, privindu-ma de parca as fi o imagine.
Cand mi-am ridicat privirea spre el si am lasat-o acolo mi-am simtit pieptul strangandu-se durerors.
"Acum nu mai ai nimic de spus?" am intrebat pe un ton rece. Harry nu a reactionat la intrebarea mea, expresia de pe chipul lui la fel de greu de citit ca inainte.
"Am multe de spus." A mers putin pana pe partea stanga a patului si s-a asezat la margine langa picioarele mele intinse. "Dar nu stiu de unde sa incep."
"Ce ar fi sa incepi prin a imi explica de ce-mi faci asta."
Nu a suflat nici un cuvant pentru cateva momente lungi in care am simtit nevoia disperata sa-l scutur pana o explicatie ii iesea pe gura.
In loc sa sa spuna ceva asa cum imi doream, s-a inclinat usor pe o parte ca sa-si poata duce mana in buzunarul pantalonilor. L-am urmarit, curioasa sa vad ce face, dar imediat mi-am dorit sa nu fi zis nimic pana la urma cand am vazut bucata de foaie ce o tinea in mana. Am recunoscut-o imediat.
"Am stiut in momentul cand am realizat ca sunt indragostit de tine ca am sa sufar din cauza asta," a zis el in timp ce a desfacut bucata de foaie impaturita, desenul meu cu cei doi trandafiri vizibil de aici. "Si am realizat ca de ce m-am temut se intampla cand am vazut asta."
A pus foaia pe pat langa el, trandafirii intorsi in directia mea. M-am uitat la desenul prost facut al trandafirilor, reamintindu-mi ca mai aveam desenul lui Jan in buzunarul pantalonilor mei. Dar nu indrazneam sa-l scot afara acum.
"Nu pot sa fac asta, Kara." Harry a scuturand marunt din cap, atentia lui urcand de la bucata de foaie spre chipul meu. "Nu m-am nascut ca o persoana care sa poata sa faca asta―sa se indragosteasca de oricine doreste, sa traiasca o viata normala, sa fac ce vreau. Pur si simplu nu pot, oricat de mult mi-as dori. Daca ar fi sa te iau si sa fugim impreuna nu am gasi nici un loc pe tot pamantul unde oamenii nu o sa-si doreasca sa ma omoare, si chiar daca am gasit am fi urmariti de familia mea pana cand am fi gasiti." Nu intelegeam cum reusea sa spuna toate astea cu o expresie neclintita pe chip, de parca era o masca si nu fata lui adaverata. "Nu pot, pricepi ce-ti zic aici? Ai ales persoana gresita de care sa te indragostesti."
Inghitind in sec, mi-am dorit sa am destula forta ca sa-mi iau ochii de la el, dar nu reuseam oricat de tare incercam.
"Cand ti-am spus ieri ca nu trebuia sa fi venit aici, nu ma refeream numai la data asta. M-am referit si in ziua cand ai intrat in casa mea ca sa furi ceva de mancare. Nu trebuia sa fi venit, Kara."
"Crede-ma, imi doresc la fel de mult ca si tine sa nu fi venit." Nu stiam cat de adevarate erau cuvintele alea, pentru ca imi era mai greu sa le zic decat mi-am imaginat. "Dar in ambele dati nu am avut de ales. As fi murit, prima data de foamete, a doua oara cu un glont in frunte. Dar acum ca ma gandesc mai bine as fi preferat sa accept glondul ala. Ar fi durut mai putin."
Mi-am intins bratul spre foaia mototolita si am luat-o in mana. Degetul meu mare a trecut peste cei doi trandafiri, simtind textura foii botite sub atingerea mea.
"Ti-am lasat desenul asta ca un mesaj ca am sa ma intorc," am murmurat cu atentia aplecata spre foaia din mainile mele. "Aveam de gand sa ma intorc. Am zis ca am sa ma duc la tine, cand am ajuns in Orasul Nou, dar m-am razgandit in ultimul moment." Dintr-odata cuvintele lui Jan mi-au aparut in minte ca si cum era o memorie pierduta de acum mult timp. "Dar am realizat ca amandoi nu putem face asta, orice e intre noi, acum ca am Virusul." Asta era prima data cand am vorbit despre Virusul meu de parca era ceva normal, ceva ce mereu a facut parte din mine. Stiam ca si lui Harry i se parea straniu, pentru am observat cum a inghitit in sec iar maxilarul i s-a inclestat. "Nu pot controla ce simt pentru tine, si ar fi stupid din partea mea sa incerc sa o ascund. Dar m-am gandit... orice e intre noi acum, o sa ramana acum. Ce simtim unul pentru altu nu o sa dureze pentru totdeauna, nu o sa ne urmareasca pana la ultimii ani din viata noastra. Dragostea are limite, si se poate stinge. Daca am fi fost oameni normali asta nu ar fi o problema. Dar ce crezi ca o sa se intample peste 200 de ani? 400 sute de ani? Orice urma ca ne-am iubit o data nici nu o sa mai existe. Deci ai dreptate, nu te-ai nascut pentru asa ceva, iar eu am devenit la fel ca si tine. Deci presupun ca suntem cele mai nepotrivite persoane care sa se indragosteasca unul de altul... sau de orice persoana."
Ochii lui Harry pareu sa se fi pierdut in ai mei, pentru ca a ramas neclintit, uitandu-se la mine in continuare cu mult dupa ce am terminat de vorbit. Cred ca am putut sa vad doar o picatura de durere in privirea lui, dar daca ce am vazut era adevarat atunci a disparut la fel de rapid pe cat a aparut.
"Accept ce am ajuns sa devin, Harry. Accept Virusul asta si accept ca am facut o mare, mare greseala intrand in casa ta acum cateva luni. Accept ce o sa mi se intample, ce tu sau parintii tai o sa-mi faceti. Dar nu pot sa accept ce o sa li se intample prietenilor mei. Ei nu au nici o vina."
Scuturand din cap la cuvintele mele, a luat foaia de pe pat si s-a ridicat in picioare. Cand s-a intors pe calcaie si a pornit spre usa camerei am simtit panica ridicandu-se in mine.
"Harry," am strigat dupa el, dar am fost ignorata. Inainte sa-mi dau seama ce fac am impins patura de pe mine si m-am ridicat in picioare chiar cand usa s-a deschis si Harry a pasit afara. Am realizat ca picioarele mele erau goale, dar nu m-am obosit sa-mi caut ghetele si am pornit dupa el. "Te rog, asculta-ma," m-am rugat de el, genunchii tremurandu-mi de la efortul pe care l-am depus brusc.
Podeaua era rece sub picioarele mele goale, pana cand am ajuns in incaperea principala unde pe jos se afla un covor. Doctorul Kenneth si-a ridicat privirea nedumerita spre mine si Harry, care nu se oprea din mers in ciuda cuvintelor mele.
"Harry!" m-am rastit mai tare, reusind sa-l prind din urma si sa-l lovesc in umar. Dar la fel cum eu l-am ignorat pe doctorul Kenneth care intreba in continuu ce s-a intamplat, asa m-a ignorat si Harry pe mine. "Opreste-te si asculta-ma, te rog. Lasa-i sa plece, inainte sa revina Regina. Te implor, Harry, ei nu au nici o―"
Nu am apucat sa-mi termin propozitia la timp, pentru ca usile duble s-au deschis abrupt si m-au intrerupt pe mine din vorbit si pe Harry din mers. Ma asteptam sa fie gardienii de fara, care poate ne-au auzit si au crezut ca Harry era in pericol, dar in schimb era cineva mai oribil.
Regina si-a luat mainile de pe clantele usilor acum larg deschise, ochii ei marindu-se la vederea mea. Imediat ce am vazut-o am simtit peretii incaperii venind spre mine ca o cusca ce se facea tot mai mica, frica aceea pe care numai ea reusea sa mi-o provoace explodand in pieptul meu odata cu un fior pe sina spinarii.
Mai multi gardieni erau in urma ei, ramasi in tocul usii cu armele scoase si pregatite pentru orice. Am simtit nevoia sa inapoiez si sa ma duc in spatele lui Harry, care a ramas in acelasi loc in care s-a oprit din mers. Am observat cum umerii i s-au incordat si spatele i s-a indreptat odata ce mama lui s-a facut prezenta. Pana si pe doctorul Kenneth nu mai reuseam sa-l aud respirand, neclintit undeva in spatele nostru.
Regina a pufnit usor pe nas, un ranjet mic ridicandu-i colturile gurii. A pasit inainte, facand spatiul dintre noi mai mic, si s-a oprit in fata mea.
"Stii ce mi-am promis ca am sa fac cand am sa te vad din nou?" A intrebat ea.
Nu aveam de gand sa-i raspund si am asteptat ca ea sa continue ce avea de zis, dar in loc sa-si deschida gura si-a ridicat mana, si inainte sa inteleg ce avea de gand sa faca i-am simtit palma lovindu-se iute de obrazul meu.
Pentru ca eram atat de slabita nu era nici o sansa sa reusesc sa mai raman pe picioare dupa lovitura ei puternica. M-am trantit in Harry, imediat bratele lui incolacindu-se in jurul meu inainte sa apuc sa lovesc pamantul.
Am privit nedumerita in gol pentru un moment, cu o mana presata de obraz unde forma palmei ei pulsa sub atingerea mea.
Harry m-a tinut pentru un moment in plus inainte sa ma ajute sa ma pun calumea pe picioare. Tehuie, m-am uitat lung la Regina.
"Ai idee ce prostie mare ai facut?" Vocea ei era rece si aspra, incarcata cu atat de mult dispret ca am putut sa o simt pe pielea mea. "Crezi ca poti fugi undeva pe lumea asta iar eu nu am sa te gasesc?" Intrebarea ei doar a reusit sa-mi reaminteasca de ce a zis Harry acum cateva momente; ca nu exista nici un loc sigur pe pamant pentru noi―pentru absolut nimeni. "Te-ai ineslat, fetito. Daca tu credeai ca viata ta era un iad inainte, asteapta sa vezi ce am sa fac cu tine."
Mi-am lasat mana sa-mi cada de la obraz si am ramas tacuta, zdrobita sub cuvintele si privirea ei.
Ce as putea spune? Ce pot sa mai spun?
"Vreau trei gardieni la usa ei si inca trei in camera cu ea. Urmariti-o si cand merge la baie daca e nevoie, nu ma intereseaza." Regina a vorbit spre unul dintre gardieni in timp ce s-a intors pe calcaie, dar nu a plecat fara sa-mi arunce o ultima privire. "Harry, urmeaza-ma."
Involuntar am facut un pas inainte, parca dand sa ma duc dupa ea, dar doi gardieni s-au pus in fata mea, inaltimea lor si corpurile masive blocandu-mi vederea spre iesirea incaperii.
Harry inca nu s-a miscat din loc, asa ca m-am uitat la el printr-un strat de lacrimi, l-am implorat din privire pentru ca nu mai stiam ce altceva sa fac.
M-am simtit oarecum sufocata de greutatea privirii lui. Intorcandu-si atentia inainte, a pornit pe urmele Reginei.
Gardienii si-au pus mainile pe mine, reusind sa ma uit la Harry cum se indeparta de mine pentru un moment plus inainte sa fiu trasa inapoi spre camera mea. Doar ca te data asta i-am lasat sa ma duca.
• • •
Jan's POV.
Cand am auzit usa deschizandu-se, cu totii ne-am ridicat in picioare. Numai o pereche de pasi s-a facut auzita, deci am banuit imediat ca nu avea cum sa fie Kara.
In schimb cealalta fata si-a facut aparitia, Jenna. Ochii ei verzi au cazut deasupra mea mai intai, dupa care a trecut peste privirile curioase ale tuturor. Nimeni nu ne-a vizitat de cand Kara a fost luata.
"Hey." M-am apropiat de barele de metal si mi-am pus mainile pe ele. "S-a intamplat ceva?"
"Nu, nimic nu s-a intamplat," a spus ea pe un ton calm. "Am vrut sa te anunt ca s-a trezit. Si-a luat pastila, deci e mai bine acum. Vestea prosata e ca Regina o sa ajunga in curand."
Stransoarea in jurul barelor mi s-a incordat.
"La dracu'," Kate a zis imediat ce a auzit cuvintele lui Jenna. Pielea ei a devenit palida, iar cu o mana usor tremuratoare si-a trecut-o prin par. "Nu putem sta aici. Trebuie sa iesim, acum."
"Shh." Jenna s-a uitat in directia din care a venit, pe usa care probabil inca era deschisa. "Sunt gardieni la intrare, te pot auzi, si daca afla ca doriti sa scapati de aici o sa vina si mai multi sa va pazeasca."
"Ce o sa ni se intample?" Chloe a intrebat, mai mult pe ea insusi decat pe cineva, in timp ce isi musca unghiile ganditoare.
"Habar nu am." Jenna s-a uitat cu parere de rau la ea. "V-as scoate de aici daca as putea, dar este paza la fiecare intrare si pe fiecare hol."
Am apreciat ca ar fi in stare sa ne ajute, dar avea dreptate, ar fi imposibil sa ne scoata din casa Regala. Prespun ca paza s-a dublat de cand cu incendiul.
Cand atentia lui Jenna a alunecat spre Roselyn ochii i-au ramas deasupra ei, si am vazut cum a ezitat la inceput daca sa-i vorbeasca sau nu.
"Tu de unde il stii pe Harry?" A intrebat-o ea in cele din urma pe Roselyn, care nu ne-a raspuns la intrebare cand noi i-am pus-o acum cateva ore.
Roselyn si-a trecut o mana peste fata, oboseala si iritarea atat de evidente pe chipul ei.
"Nu il stiu personal," a raspuns ea in cele din urma, dar mai mult ne raspundea noua, nu lui Jenna. "Cand Nicholas, tatal lui Issaf, a fost prins eu si alte cateva persoane am mers dupa el in Orasul Nou, unde a fost executat. Am incercat sa-l omor pe Harry, dar nu am reusit. Am fost interogata si batuta si dupa am fost pusa intr-o celula asemanatoare ca asta. Singurul motiv pentru care am reusit sa scap e ca atunci unul dintre gardienii personali ai Familiei Regale lucra pentru noi, si m-a ajutat sa ies. Restul au murit, numai eu am reusit sa ma intorc inapoi."
Jenna era confuza, chiar si dupa ce si-a primit raspunsul, pentru ca habar nu avea cine e Issaf, si nu am idee cat stie despre Nefaris.
"Numai daca as fi fost cu un minut mai devreme poate as fi reusit sa-l omor si nu am fi aici acum." Roselyn si-a aplecat privirea, dar nu a reusit sa o faca la timp ca sa ascunda urma de regret care i-a aparut pe chip.
Linistea care s-a lasat dupa cuvintele ei nu a durat mult, pentru ca usa s-a deschis din nou, iar dupa expresia care a aparut de pe chipul lui Jenna am stiut ca nu avea sa fie de bine.
De data asta am auzit mai multe perechi de pasi, si in curand cel putin 5 gardieni si-au facut aparitia in fata celulei noastre.
"Ce se intampla?" Jenna a intrebat atunci cand unul dintre ei s-au apropiat de usa celulei cu o cheie in mana.
"Regina vrea sa vorbeasc cu fiecare in parte."
"Poftim?" am auzit-o pe Kate soptind in frica. Dar nu ea era cea care trebuie sa fie speriata, cel putin nu pentru moment, pentru ca eu eram cel mai aprope dintre toti de usa celulei.
Am lasat gardienii sa ma prinde de brate si sa ma traga afara, doi dintre ei cu armele ridicate spre capul meu.
"Hei!" Kate a strigat dintr-odata, frica ei transformandu-se in furie. "Noi nu am facut nimic! Nu aveti nici un drept sa ma tineti aici!"
Ignorata, Kate a prins bratele de metal in maini si a strigat mai multe injuraturi in timp ce am fost dus in sus pe scari. Am auzit pasii lui Jenna fugind in urma noastra, strigatele lui Kate facandu-se auzite pana cand usa a fost inchisa si linistea s-a lasat pe hol.
Am mers intre gardieni fara prea multe proteste, stiind ca era inutil sa ma lupt cu atatia barbati inarmati.
Am fost adus inapoi in holul principal unde se afla usa prin care am intrat ieri, dar in loc sa o luam in sus pe scari spre alt etaj am fost dus la una dintre usile duble de pe holul larg. Usile erau din sticla neagra opaca, pazite de doi Gardieni asa cum ma asteptam, iar una dintre ele s-a deschis chiar in momentul cand m-am apropiat de ele.
Harry s-a uitat direct in ochii mei cat timp a iesit din incaperea, lasand usa deschisa in urma sa. Nu mult se intelegea din felul in care se uita la mine, dar chipul sau era parca innorat si lipsit de orice raza de lumina.
L-am privit inapoi cu aceeasi seriozitate pana cand a luat-o pe langa mine si a disarput, Jenna aruncandu-mi mie o mica privire ingrijorata inainte sa se duca grabita dupa el.
Am fost impins pe usa deschisa, un gardian insotindu-ma pana inauntru.
Regina era intoarsa cu spatele la mine si atentia intoarsa afara pe unul dintre geamurile ce ocupau intregul perete. Mainile ei erau impreunate in fata, umerii drepti si parul ei brunet desprins si dat pe spate. Cand s-a intors cu fata spre usa odata ce gardianul care inca ma tinea de brat mi-a anuntat prezenta, expresia calma de pe chipul ei nu a durat mult.
Am vazut surprinderea fulgerand in ochii ei, garda ei lasata jos pentru un moment scurta in care am putut sa-i vad toate gandurile pe chip.
"Iesi afara," a poruncit ea spre gardianul de langa mine, care parea sa-i fi urmat ordinul cu putin prea multa ezitare.
Cand a inchis usa in urma lui, lasandu-ma singur impreuna cu Regina in ce parea sa fie biroul ei, linistea nu a apucat sa se lase nici macar pentru o secunda.
"Ce dracu' faci aici?" a scuipat ea iute intrebarea si a pasit spre mine.
"Poveste lunga." Raspunsul meu a infuriat-o si mai tare, pentru ca de aici puteam sa vad felul in care se uita la mine, de parca si-ar dori sa aiba pumnale in loc de ochi.
"Intelegea noastra era ca te las sa traiesti in pace impreuna cu sora ta numai daca stai departe de Orasul Nou si familia mea."
"Crezi ca vreau sa fiu aici, Elizabeth?" am intrebat, inaintand putin. "Am fost adus cu forta si inchis intr-o celula toata noaptea. Daca ar fi dupa mine nici nu as fi pasit in casa asta."
Inca parea putin socata sa ma vada, asa ca a ramas tacuta pentru un moment, maxilarul ei inclestat, o vena ce mereu ii aparea pe frunte cand se infuria pre tare facandu-se vazuta pe fruntea ei. Respiratiile ii erau parca fortate si prea scurte, buzele presate intr-o linie ferma.
"Am sa te trimit inapoi astazi, dar daca te mai prind inca o data–"
"Nu am sa plec." Am scuturat din cap, reusind sa aduc mai multa surprindere si furie pe chipul ei.
"Poftim?" A ridicat o sprancena, inclinandu-si capul putin intr-o parte.
"Nu ai sa te atingi de Kara," i-am spus pe un ton de parca i-as fi dat un ordin. "Nu ai sa o trimiti inapoi la institutul ala. Nu ai sa mai faci teste pe ea de parca ar fi un animal."
Parea atat de uimita de cuvintele mele ca nu a zis nimic aproape un minut intreg. Dintr-odata a pufnit si a ranjit amuzata, dar era un ranjet amar si neplacut.
"Si tu te-ai indragostit de ea? Nu pot sa inteleg care e treaba cu fata asta." Scuturandu-si capul, a dat drumul la un mic raset in timp ce s-a apropiat mai tare de mine. Pana s-a asezat in fata mea chipul ei nu mai arata nici o urma de amuzament, ci o seriozitate tare ca piatra. "Nu te juca cu mine, Jan. O sa iasa urat. Am avut o intelegere."
"O adaug si pe Kara in lista mea de exceptii," am spus, apropiandu-ma mai tare de ea.
Cu un singur spatiu ramas intre noi, era nevoita sa se uite putin in sus spre mine, dar oricat de inalt as fi, cu felul in care isi pastreaza spatele drept si barbia ridicata mereu m-am simtit la acelasi nivel cu ea.
"Daca ii faci ceva, am sa le spun tuturor tot adevarul." Am simtit un mic zambet intinzandu-se pe buzele mele. "Sunt tare curios ce o sa zica Regele cand o sa auda despre noi doi si ce am facut acum 50 de ani. Sau cum o sa reactioneze Harry cand o sa afla cine e de fapt tatal lui adevarat."