Durerea de cap este infernală, dar nimic nu se compară cu setea uriaşă care-mi pârjoleşte pieptul. Iar am exagerat azi-noapte. Abia îmi pot deschide ochii şi mă simt atât de obosit încât nu cred că voi mai fi capabil vreodată să mă odihnesc aşa cum trebuie. Bineînţeles că iar nu reuşesc să-mi aduc aminte ce s-a întâmplat în ultimele ore. Caut cu mâna în pat să văd peste care din fete dau, dar nu găsesc decât patul gol. Şi eu sunt gol, dar nu mă mir, aşa dorm de obicei.
Poate este la baie...
Mă întind şi muşchii mei se relaxează imediat. Răcoarea patului este plăcută, mai ales că soarele care bate în geam anunţă iar o zi călduroasă.
Ieri parcă m-am întâlnit cu Karina... Sau cu Monica? Mmmm! Ce enervantă durere! De ce mă mai chinui să-mi amintesc? Oricum, nu are nicio importanţă, sunt toate la fel. Mai stau puţin până se întoarce, atunci voi descoperi care din ele mi-a încălzit aseară patul.
Încerc să ignor durerea de cap şi setea, ştiu că dacă mă ridic va fugi bruma de somn care se mai anină de mine.
Şi totuşi de ce am sentimentul ăsta ciudat? E ca şi cum ar trebui neapărat să-mi amintesc ceva... Dar ce? Ce nu trebuie să uit?
Ieri... Ce-am făcut ieri? Ah, capul...!
Îmi presez tâmplele cu podul palmelor şi mă străduiesc să mă relaxez puţin.
Ieri am fost prin oraş şi am vizitat muzeul, apoi... A, da... am fost cu Ancuţa, apoi...
Dumnezeule, Ancuţa! Trebuie să mă întâlnesc cu ea!
Amintirea acelei fete mă face să sar imediat în sus şi să ignor durerea care îmi lichefiază creierul. Mahmureala este groaznică. Am zis de-atâtea ori că nu voi mai bea, dar aseară Monica mi-a dat ceva special... Şi mi-a spus că voi avea o stare nemaipomenită şi că mă voi simţi fericit timp de câteva ore.
Pe naiba fericit! Dacă acesta este gustul fericirii, atunci fericirea este oribil de amară...
Am luat pastila cu puţin timp înainte să o văd pe Ancuţa încolţită de nemernicii ăia. Dacă nu interveneam, acum...
Dar stai puţin, unde este acum Ancuţa? Am condus-o undeva? Nu, că eram băut, ba chiar uşor... drogat.
Atunci? Am adus-o aici?
Ca într-un vis intens, îmi trec prin faţa ochilor imagini şi îmi amintesc o frântură de conversaţie.
— E casa ta?
Ancuţa părea mai mult curioasă decât mirată şi a luat cana de cafea pe care i-am întins-o. În timp ce se aşeza pe un scaun, i-am răspuns:
— A fost a unchiului meu, dar el a murit acum un an şi mi-a lăsat-o mie. Am făcut ce am putut şi eu, dar nu am avut cine ştie ce timp de ea. Îmi propusesem să o renovez în vara aceasta, dar...
Mai departe nu-mi mai aduc aminte nimic, oricât de tare m-aş strădui. Durerea de cap se accentuează şi mă grăbesc să ajung la baie. Poate un duş mă va ajuta să-mi luminez mintea şi să-mi aduc aminte cum a plecat Ancuţa de la mine. Am senzaţia acută că s-a mai întâmplat ceva, dar, în starea asta, nu sunt capabil să-mi amintesc.
Dau drumul robinetului şi las apa rece să curgă pe mine. Îmi ridic faţa ca jetul să-mi cadă ca o ploaie direct pe frunte şi în faţa ochilor îmi apar alte imagini cu mine şi cu Ancuţa pe scuter, colindând oraşul în căutare de locuri demne de vizitat.
Am sărutat-o de câteva ori...
Zâmbesc, în timp ce-mi şamponez părul, şi spuma albă se scurge ca o perdea parfumată care-mi îmbracă întreg corpul. Mă simt mult mai relaxat şi muşchii mei binecuvântează răcoarea apei.
Îmi place fata asta. E drăguţă şi are un aer atât de... inocent. Deşi... hm... Nu este chiar atât de inocentă... În seara aceea la petrecere a fost cu Eduard. Toţi au aflat asta, ba chiar l-am văzut cum se lăuda, pe diferite reţele de socializare, că au făcut sex în baie. A dat şi câteva detalii... Idiot! Acum dacă faci sex la o petrecere sau în altă parte, ar trebui să ştie tot cartierul?
Asta m-a făcut şi pe mine curios în clipa în care am revăzut-o la piscină de la President. Karina nu sosise, cum a promis, şi atunci mi-a venit ideea să mă distrez cu Ancuţa. Am vrut să mă conving că este atât de pricepută pe cât a lăudat-o Eduard. M-a deranjat însă aerul de călugăriţă pe care l-a tot afişat în preajma mea. Oare nu-i plăceam? N-o atrăgeam? După cum spunea Eduard în una din postările lui, fata avea un palmares bogat. Erau mai mulţi băieţi care au dat like-uri comentariilor lui şi au relatat, la rândul lor, diverse ocazii în care s-au simţit bine cu Ancuţa. Atunci am vrut să-mi încerc puterea de seducţie şi am sărutat-o, o dată pe malul mării, apoi în muzeu, iar a treia oară la Bazilica Siriană.
Aha, ce bine mă simt acum... Încep să-mi amintesc multe, chiar dacă nu totul.
Îmi şterg corpul cu un prosop aspru şi îmi admir în oglindă musculatura pe care o întreţin cu grijă, în ciuda exceselor mele bahice sau sexuale. Da, arăt bine, Mama Natură a fost generoasă cu fizicul meu şi trăsăturile moştenite de la tatăl meu, care şi el le are de la bunicul şi tot aşa... până la a unsprezecea spiţă pe care mama s-a străduit să o descopere în cercetările ei prin bibliotecile din ţară şi din lume.
Ea şi pasiunea ei pentru istorie...
Cel mai bine ar fi dacă aş suna-o. Da, bună idee, dar ar trebui să am şi numărul ei de telefon.
Of, Dane, nu te mai înveţi minte odată! Ştii doar că este esenţial într-o relaţie să obţii numărul de telefon al fetei, parcă aşa îmi spunea Rafaela, una dintre fostele mele iubite.
Dar, ia stai puţin, se revoltă vocea mea interioară, eu de fapt nici nu am dorit o relaţie cu Ancuţa, doar am vrut să-i probez calităţile mult lăudate de Eduard şi de ceilalţi prieteni! Da, da...
De fapt acesta era motivul pentru care nu i-am cerut numărul de telefon. Nu voiam să mă leg cu ea la cap şi apoi să se țină după mine, ca o lipitoare. Am păţit-o cu multe fete şi de-atunci sunt mult mai prudent. Unora dintre ele e preferabil să le dau de înţeles că le caut eu, aşa nu-mi mai provoacă dureri de cap.
Oh, da, capul... Să iau mai bine două aspirine. Dumnezeu să-l ajute pe inventatorul acestei minuni!
Îmi reiau şirul gândurilor în timp ce înghit pastilele cu multă apă. Sunt conştient că încă nu am terminat ceea ce-mi pusesem în cap cu Ancuţa, de fapt nici nu am ajuns cu ea acolo unde voiam. Recunosc faptul că mă incită cu aerul ei nevinovat, mai ales că ştiu ce experienţă are şi devin din ce în ce mai nerăbdător. Nu m-a mai atras de mult timp aşa o fată. Deja am pierdut cam mult timp cu seducerea ei.
Astăzi voi trece la acţiune. O voi invita la o cină romantică pe malul mării, apoi... Mă sperii singur de hohotele victorioase ale vocii mele interioare. Da, da... astăzi este Ziua A. Adică Ziua Ancuţei...
Rânjesc în timp ce îmi închid cămaşa doar la câţiva nasturi. De data asta adopt o cămaşă în stil hawaian şi o pereche de jeans albi. Îmi privesc satisfăcut imaginea în oglindă şi zâmbesc şmechereşte către tipul bronzat şi arătos din faţa mea.
Este aproape 11:00 şi căldura a început să fie tot mai puternică, în ciuda faptului că este deja luna august. Trebuie să mă grăbesc dacă vreau să o prind înainte de prânz. Am întârziat deja două ore, dar îi voi spune că am fost prea obosit după plimbarea de ieri.
Şi totuşi... Ce am mai făcut cu ea aseară, după ce am ajuns la mine acasă? Eh, îmi va spune ea când o voi întâlni. Ce rost are să-mi induc din nou starea de stres că am din nou goluri în memorie?
Iau din nou scuterul. Este un mijloc de transport ideal pentru un oraş de dimensiunile liliputane ale Mangaliei. Dacă eram în Bucureşti sau într-un alt mare oraş european, aş fi utilizat maşinuţa mea Hyundai.
„Maşinuţa"...
Nu mă pot stăpâni să nu zâmbesc când îmi aduc aminte de SUV-ul care mă aşteaptă ascultător şi fidel în garajul din Floreasca. A cunoscut multe dragul de el şi mă cuprinde un val de duioşie faţă de minunăţia albastră, dovedită a fi unul dintre cei mai buni prieteni ai mei. Nu m-a trădat niciodată până acum şi a fost borcanul de miere care a atras ca pe muşte, fetele şi femeile.
Hahaha! Pe Ancuţa a lovit-o, a fost singura pe care nu a plăcut-o, dar în schimb, ea se potriveşte... scuterului meu.
Pornesc şi mă avânt spre Mangalia cu uluitoarea viteză de... 40 km/h. Nu vreau să risc şi să rămân cu măgăruşul meu în pană. Trebuie să ajung şi să-mi desfăşor plasa pentru... Mica Sirenă.
Ancuţa va fi Ariel a mea în seara asta...
Parchez în apropiere de hotel şi îmi blochez scuterul după ce verific dacă sunt camere de supraveghere în apropiere. Grăbesc pasul şi pătrund în incinta zonei cu piscină, iar omul de la pază mă salută respectuos. E şi normal de altfel, doar tata are acţiuni şi la hotelul acesta. Şi nu puţine...
Gata, am reperat părinţii Ancuţei. Sunt aşezaţi în acelaşi loc, ca acum două zile, dar nu o văd pe ea. Nu este nici în bazin. Simt un gol ciudat în stomac şi o oarecare panică.
Sper că este prin zonă... Poate s-a dus să ia ceva din camera de hotel... Da, da, asta trebuie să fie!
— Bună ziua, doamnă Deleanu! Bună ziua, domnule! Sper că aţi avut o dimineaţă agreabilă! spun, prefăcându-mă vesel de întâlnire, dar ochii mei nu încetează să scormonească împrejurimile după fiica lor.
— Bună ziua, tinere! îmi răspunde domnul Deleanu, în timp ce mama Ancuţei mormăie ceva neinteligibil.
Domnul Deleanu îi aruncă o privire prudentă soţiei sale, apoi mi se adresează din nou bucuros de revedere.
— Îmi pare bine că ai venit, tinere! Ce zici, mă însoţeşti la o bere? Chiar mă gândeam că este plictisitor să mergi la piscină şi să nu ai un tovarăş de discuţii şi de bere.
Reproşul ascuns în cuvintele bărbatului nu o ating pe doamna Deleanu, care-şi vede liniştită de expunerea ei cu faţa la soare. Îşi ridică doar mâna dreaptă cu un gest regal, semn că nu are nimic împotrivă ca soţul ei să plece de lângă ea.
Tatăl Ancuţei mă conduce la o masă aflată sub o umbrelă uriaşă şi îl aud cum comandă chelnerului două beri.
— Pentru mine, nu! îl opresc pe chelner să noteze comanda. Sunt cu scuterul, mă scuz apoi faţă de domnul Deleanu care se şi întristase, dar aş bea cu plăcere o cafea.
Chelnerul se depărtează, iar eu mă adresez tovarăşului meu de la masă, care pare uşor nemulţumit de explicaţia mea.
— Noaptea trecută a fost cam...
Flutur din mână şi zâmbesc cu subînţeles, iar domnul Deleanu se prinde repede.
— Hei, hei, tinereţe! hohoteşte el. Aşa am fost şi eu la vârsta ta, mai adaugă el cu nostalgie apoi soarbe însetat din berea rece, în timp ce eu încerc să alung ultimii aburi de alcool şi de ce-o-mai-fi-fost-acolo cu o cafea neagră şi tare.
Amândoi mârâim de plăcere şi de satisfacţie şi, după ce ne privim în ochi, izbucnim în râs. Îmi place domnul Deleanu, este un bărbat tonic care se amuză copios pentru tot ce-i oferă viaţa.
Ancuţa este o norocoasă, gândesc cu puţină invidie când îmi amintesc de răceala pe care tatăl meu o emană chiar faţă de familia lui. Cu atât mai mult de când l-am supărat, acum un an, alegând Facultatea de Istorie din Bucureşti, în detrimentul uneia mai pricopsite din afară. Afaceri, afaceri... Numai la asta îi este gândul. Doar mama m-a susţinut în visul meu şi a luptat ca o leoaică pentru mine.
Văd, însă, că Ancuţa nu mai apare. Este simpatic companionul meu, dar nu pot pierde pur şi simplu timpul în acest fel. Mai am multe de aranjat în privinţa cinei romantice de pe plajă. Nu vreau ca fiica lui să se plângă de faptul ca nu a fost tratată generos de Dan Apostolescu.
— Hmm, îmi dreg eu vocea, întrerupând aprecierile domnului Deleanu cu privire la oraş, vreme şi cazare, dar n-o văd pe Ancuţa. Se simte... rău? întreb politicos, mai ales că această alternativă, la care nu mă gândisem până atunci, îmi trece chiar acum prin minte.
Este posibil să se simtă rău, dacă a băut şi ea ceva sau a stat mai mult şi nu este obişnuită cu pierderea somnului de noapte.
— A, nu, se posomorăşte domnul Deleanu. A intervenit ceva la facultate şi a plecat dis-de-dimineaţă. Biata de ea, îmi pare rău că nu a avut şi ea parte decât de două zile de vacanţă, departe de Bucureştiul ăla de beton şi asfalt încins. A muncit mult, în toată perioada de liceu, şi a intrat pe forţele ei la Facultatea de Arhitectură, mai ales că noi nu am fost de acord cu această alegere, adaugă el, apoi mă priveşte cu seninătate şi îmi zâmbeşte recunoscător. Noroc cu tine că ai scos-o la plimbare, ieri în oraş, altfel nu se alegea nici măcar cu asta. Este o fată mult prea retrasă. Nu are prieteni prea mulţi de vârsta ei, doar pe Diana, iar acum... pe tine.
Cuvintele sincere ale tatălui Ancuţei mă lovesc drept în faţă. Dacă ar şti el care îmi erau intenţiile cu fiica lui, cred că m-ar strânge de gât şi m-ar arunca la tomberoanele de pe plajă.
Mă ridic şi mulţumesc politicos domnului Deleanu pentru cafea şi plec, sunt oarecum dezamăgit că trebuie să-mi schimb planurile pentru seara aceasta. Să mă gândesc acum pe cine aleg... pe Ramona sau pe Monica? Oricare, nu are importanţă care-mi va ține de urât, acum mă simt deja mult prea plictisit şi am chef să înot în mare, în locul acela pe care îl consider doar al meu.
Îmi place mult plajă această pustie. Este retrasă și sălbatică, fapt care o face nedorită de turiști. Ei preferă turma, să stea unii în alții și să-și asculte discuțiile și zbieretele odraslelor. Bărbații vor să evadeze la oază cu bere, lăsând în grija nevestelor progeniturile. Își mai scaldă și ei privirea cu sânii dezveliți ai celor mai îndrăznețe și mai tinere, apoi se întorc satisfăcuți la cearceafuri, aducând triumfători un pahar de plastic cu bere și o Coca-Cola la sticlă.
Valurile mării mă primesc ca pe un fiu rătăcitor şi mă sărută cu umezeala lor sărată. Strâng într-o îmbrăţişare de amant talazul stârnit de bătaia vântului fierbinte şi mă scufund ca să-mi răcoresc faţa în apa întunecată de miriadele de particule de nisip răscolite de curenţii puternici de la mal.
Înotul în apa mării este o reîntâlnire cu mine însumi, cu adevăratul EU, cel neîntinat de moravurile societăţii în care trăiesc ca un reprezentant de nădejde, al unei lumi care apune. Mă lepăd de minciună şi mă apropii de adevăr cu fiecare metru pe care îl străbat dincolo de limitele mele. Ştiu foarte bine că niciodată nu voi putea să-mi arunc masca dacă nu voi ajunge în acel punct în care va trebui să aleg, o dată pentru totdeauna, ce voi deveni.
Şi chiui fericit că sunt în casa mea, în lumea mea, atunci când privesc din largul mării cum soarele îşi retrage ultimele raze, cedând locul lunii apărută, pe furiş, în spatele meu.
Parcurg obosit, dar fericit şi liniştit, ultimii metri, dar, când ating nisipul cu tălpile, simt cum trupul mi se îngreunează cu fiecare pas ce mă apropie de mal şi mă ajunge din urmă tristeţea, iar golul mă umple din nou cu vidul lui.
Nisipul, pe care mă trântesc, înca mai păstrează în granulele de siliciu fierbinţeala soarelui şi dogoarea amiezii şi, în timp ce încerc să-mi recapăt respiraţia, amintirea serii trecute începe să mi se deruleze din nou, ca un film, doar ca de data asta totul este mult mai clar şi mai puternic. Mă simt ca un spectator care asistă la o piesă de teatru.
— E casa ta?
Ancuţa din amintirea aceasta are umbre întunecate sub ochi şi pare stânjenită de prezenţa ei în casa mea. Bea din cafea şi se aşază pe scaunul de lângă masă.
— A fost a unchiului meu, dar el a murit acum un an şi mi-a lăsat-o mie. Am făcut ce am putut şi eu, dar nu am avut cine ştie ce timp de ea. Îmi propusesem să o renovez în vara aceasta, dar...
Îmi aud vocea, dar parcă nu sunt eu, ci altcineva care joacă în rolul meu.
— Ar trebui să dormim!
Băiatul, care seamănă cu mine, se ridică de pe scaun şi se apropie de patul meu. Trage de pe el pătura şi cearceaful şi, după ce le înghesuie în coşul de plastic, scoate un alt aşternut din dulap şi îl întinde pe pat.
— Eu nu dorm! Stau aici până mă sună Diana, spune timidă Ancuţa.
— Ţi-e teamă de mine?
Vocea lui sună destul de agresiv. Îi simt furia cum înfloreşte în pieptul meu, ca şi cum am fi telepaţi. Sunt uimit că percep emoţiile lui, dar nu şi pe ale ei.
— Nu, nu mi-e teamă de tine, doar că... nu vreau să dorm, se încăpăţânează ea.
Ţi-am spus că mâine dimineaţă te duc acasă, izbucneşte el, aţâţat de felul în care fata se strânge sub pătură, înfăşurându-se ca într-un cocon. Vino, odată aici, nu-ţi fac nimic!
— Iar eu am spus că vreau să stau pe scaun şi să plec cu prietenii mei! a strigat fata aceea fără să fie conştientă de starea în care el se află în acest moment.
Dar eu ştiu ce este în el acum, ce foc îl arde şi îl consumă fără să aibă puterea de a-l opri...
Trepidez deja din cauza mâniei care mă cuprinde şi simt cum muşchii mi se contractează, transformându-mă în ceva străin, necunoscut de mine pâna acum. Creşte în mine o energie primordială ca un val adus de un cutremur puternic şi nu o mai pot stăvili pentru că nu mai sunt eu, ci fiara ascunsă în mine.
CE NAIBA MI SE ÎNTÂMPLĂ?!
Urlu şi sar drept în picioare, speriat de amploarea coşmarului. În ciuda răcorii care s-a lăsat, îmi simt trupul fierbinte şi transpirat. Frisoanele mă străbat şi tremur şi ard în acelaşi timp. Sunt foc şi gheaţă şi îmi vine să plâng speriat de ceea ce am trăit, iar în clipa aceea jur pe toţi sfinţii că nimic, niciodată şi nicăieri nu voi mai accepta să înghit altceva în afară de ceea ce cunosc.
Ceva s-a întâmplat atunci, dar nu reuşesc să-mi aduc aminte. Durerea de cap începe să mă sfredelească mai violent ca în dimineaţa care a trecut.
Icnesc din cauza greţei care mă scutură şi vărs, în apa iertătoare, toată fierea pe care am strâns-o în mine.
O s-o omor pe Monica după ce dau de ea, dar mai întâi trebuie să ştiu ce s-a întâmplat cu Ancuţa!
Mă tem îngrozitor că visul meu s-ar putea să aibă ceva real în el. Dacă i-am făcut rău?
Mă întorc la scuterul pe care l-am parcat în apropierea plajei şi gonesc cu viteză spre Vama Veche. Sper ca atunci când ajung în acele locuri să-mi aduc aminte şi restul. Presimt că s-a petrecut ceva important şi mă rog să nu fie ceva scăpat de sub control.
Parchez în faţa casei şi nu mai încui poarta de metal. Alerg direct spre casă şi privesc din uşă camera în care am petrecut cu Ancuţa o parte a serii. Prima dată văd scaunul răsturnat, pe care de dimineaţă nu reuşisem să-l zăresc din cauza durerii de cap.
Poate chiar atunci l-am şi doborât... Eram prea ameţit ca să îmi menţin echilibrul.
Patul, patul este răscolit... Nimic deosebit. Întotdeauna patul arată aşa dimineaţă, mai ales după...
Mai ales după...?
Trag pătura de pe el şi atunci văd pata sângerie, iar lângă ea, se află mica bijuterie a fetei, trifoiul acela pe care l-am văzut la mâna ei.
Mă clatin neîncrezător...
Adică am fost cu ea azi-noapte, iar eu nu-mi amintesc nimic, nimic?
Sunt frustrat din cauza amneziei mele induse de alcool şi de chestii ciudate. Lovesc furios cu pumnul în perete.
Cum naiba? M-am culcat cu ea şi nu-mi amintesc?
Privesc curios la pata roşietică de pe cearceaf.
Şi asta ce este? Doar nu a făcut sex cu mine prima dată. Eduard a fost foarte convingător din acest punct de vedere. A dat chiar multe detalii...
Neliniştea mi se risipeşte imediat când vocea mea interioară îmi oferă, atotştiutoare, răspunsul căutat: Nu, cred că este de la mâna mea. Îmi amintesc că m-am zgariat aseară înainte să mă întâlnesc cu Ancuța.
Sper ca nu m-am facut de râs, cu toate că fetele îmi povestesc a doua zi că am fost de... neoprit.
Zâmbesc parşiv şi încerc să fac un alt plan.
Ar trebui să o caut şi să-mi cer scuze, apoi să o duc undeva şi să o fac să se simtă bine, să nu rămână cu impresia că sunt o bestie.
Cine ştie, dacă îmi place, poate ne mai vedem câteodată...
(3542)
Acesta a fost primul capitol din perspectiva lui Dan.
Nu daţi cu roşii! S-a întâmplat ce s-a întâmplat, omul este mahmur, abia îşi mai aminteşte câte ceva.
Am desluşit şi misterul trifoiului – modalitatea în care acesta a ajuns în posesia lui.
Atât pentru azi...
Vă urez lectură plăcută!