Mai e ceva?

Capitolul 3 - Petrecerea

          Aşa arată o petrecere?

           De când am intrat pe gazonul din faţa vilei Ralucăi, privesc ameţită în jurul meu şi sunt speriată de mulţimea impresionantă de imagini, mirosuri şi zgomote care-mi asaltează creierul şi pe care acesta se străduieşte din răsputeri să mi le traducă într-un mod acceptabil. Muzica bubuie din boxele uriaşe suspendate pe suporţi metalici, iar un DJ mixează melodiile care animă mulţimea aflată într-o continuă mişcare. Băieţii şi fetele se unduiesc în ritmul başilor care mie îmi bubuie drept în stomac.

          Mă uit disperată să văd dacă pot găsi un colţ de normalitate şi aproape că mă împiedic de sticlele goale şi de paharele abandonate peste tot. Noroc cu mâna Dianei care mă trage după ea prin mulţimea de trupuri supraîncălzite atât din cauza dansului în căldura nopţii tropicale, cât şi a licorilor din paharele de plastic, care în mod sigur nu au nimic de-a face cu sucul de fructe. Aşa se explică de ce mulţi dintre băieţi sunt la bustul gol, iar unele fete au păstrat pe ele doar lenjeria.

          Nu cunosc pe niciunul din cei prezenţi, deşi ar fi trebuit să fie petrecerea cu foştii mei colegi. Tresar când o fată se împinge în mine şi râde ca o apucată când se prelinge pe jos. Băiatul care o însoţeşte încearcă să o ridice, dar nu reuşeşte şi cade şi el lângă ea spre amuzamentul celor din jur.

          — Nu pot să cred! Ai adus-o pe Ancuţa, exclamă în spatele nostru Raluca.

         Şi eu şi Diana ne întoarcem în aceeaşi clipă şi o îmbrăţişăm pe gazda noastră. Raluca a fost şefa clasei, aleasă de colegi încă din clasa a IX-a, nu datorită rezultatelor la învăţătură, cât a popularităţii de care se bucura în rândul elevilor şi profesorilor din colegiu. Totul începuse de când Raluca a participat la un concurs de talente care s-a transmis la un post naţional de televiziune. Nu a contat că nu a câştigat, dar faptul că a ajuns în semifinală a făcut-o ţinta admiraţiei şi invidiei tuturor. Felul în care se îmbrăca sau se coafa era imitat până la ultimul detaliu de fiecare fată care dorea şi ea o bucăţică măcar din atenţia de care se bucura Raluca. Pe lângă acestea, faptul că părinţii Ralucăi erau managerii naţionali ai unui renumit brand de ceasuri, cosmetice şi haine, a făcut ca aceasta să facă parte şi din rândul celor mai avuţi elevi din şcoală.

         Şi de data aceasta, Raluca dă dovadă de originalitate cu ţinuta aleasă. De la gât până pe şolduri, rochia, din piele neagră în partea de sus, se muleaza pe corpul ei subţire. Un fermoar metalic, subţire, o închide în faţă, pe toată lungimea ei. De pe şolduri, cade, în falduri, dantelă neagră care abia îi acoperă treimea superioară a coapselor. Mânecile sunt formate din barete transversale, tot din piele, susţinute de o fâşie îngustă care se prindea de umăr. Această ţinută este în acelaşi timp şi sport, şi sexi. Mi-o pot imagina cu uşurinţă, atât în spatele unui motociclist, cât şi într-un club de fiţe.

            Da, de parcă eu ştiu cum arată un club de fiţe...

          Raluca face doi paşi la dreapta şi smulge două sticle din braţele unui băiat. Ni le pune în mână, fiecăreia câte una. Mă strâmb când văd ce scrie pe etichetă.

         — Bere Desperados? Nu cred că...

         Încerc să-i dau înapoi sticla băiatului care rânjeşte ca un idiot lângă noi.

          — Nu fi aşa! Ai venit la petrecerea mea şi asta este tema nopţii acesteia. Totul cu tequila sau vodcă! Preferi vodcă? răsună vocea autoritară a gazdei.

         Raluca nu mai aşteaptă răspunsul meu şi se uită în jur după ajutoare. Atunci observ butoiul uriaş de inox care stă pe masă în foişorul de lemn transformat în bar. O mulţime de sticle de bere, vodcă şi suc aşteaptă, grupate în ambalaje de plastic, momentul în care se vor goli în paharele zecilor de însetaţi îngrămădiţi în jurul barului. Doi tineri în maiouri albe umplu pahare din plastic întruna dar, chiar şi aşa, abia fac faţă cererii.