Mai e ceva?

Capitolul 18 - Petrecerea de Ajun (2)

Am remarcat imediat acel păr negru şi lucios demn de cea mai bună marcă de şampon. Femeia îşi îmbrăţişa şi îşi săruta iubitul în pragul uşii. Curiozitatea tipic feminină m-a îndemnat să întârzii mai mult cu privirea asupra ei şi am fost uluită recunoscându-l pe Dan. Şi ochii lui s-au mărit când m-a observat şi, ca şi cum nu ar fi fost destul, femeia s-a dat la o parte şi atunci în pragul uşii a rămas doar e. Era aproape gol, nu purta decât o pereche de boxeri. Am sesizat imediat că şi Diana s-a oprit şi, după perplexitatea ei, mi-am dat seama că ne holbam unii la alţii de secunde întregi.

***

Ajunseserăm de aproape două ore şi am avut suficient timp să ne pregătim de petrecere. Rochiile ne veneau perfect şi părul era aranjat într-un mod aproape natural. Ne simţeam atât de bine şi chiar am glumit mult cu Diana pe seama celor doi băieţi care au mers multă vreme în urma noastră, apoi ne-au depăşit aproape de intrarea în Braşov şi ne-au aşteptat solemni în faţa pensiunii, cu câte un trandafir în mână. Am fost destul de surprinsă când i-am văzut, nu mă gândeam că şi ei vor fi oaspeţi în acelaşi loc cu noi şi nu înţelegeam de unde au ştiut că şi noi vom veni aici.

- Paul, a spus primul, un tip cu părul scurt periuţă, dar cu cei mai mari ochi albaştri pe care i-am văzut. Purta o jachetă trei sferturi dintr-o stofă fină din lână cenuşie. Era uşor îmbujorat şi părea emoţionat, dar lumina jucăuşă din ochii lui spunea despre el că era o fire veselă şi pusă pe şotii. Mi-a întins fără alte cuvinte trandafirul roz pe care îl ţinea şi, înainte să-mi dau seama ce fac, l-am luat şi l-am apropiat de nas. Nu avea miros, dar petalele lui catifelate mă îndemnau să-mi mângâi obrazul cu el, lucru pe care evident nu l-am făcut în faţa lui, ci mai târziu în camera pe care o împărţeam cu Diana.

Cel de-al doilea era un tip ceva mai înalt decât Paul şi avea părul blond închis tuns în părţi şi lăsat mare pe creştet. Purta o geacă sport şi bocanci milităreşti. A înaintat şi el spre noi, ca şi cum s-ar fi înţeles cu prietenul său, şi a întins trandafirul Dianei spunându-şi şi el numele cu un aer teatral:

- Tudor.

A zâmbit spre prietena mea, iar aceasta a luat trandafirul, l-a întors pe toate părţile, l-a mirosit, l-a clătinat de câteva ori ca şi cum ar fi fost o baghetă de magician, apoi i l-a dat înapoi băiatului, care urmărea cu zâmbetul pierit toate manevrele ei, răspunzându-i în acelaşi fel:

- Plictisită!

M-a bufnit râsul, dar mi l-am mascat cu o tuse falsă. Nu voiam să mai accentuez şi eu starea jenantă în care se aflau cei doi. Eu i-am mulţumit lui Paul, care şi-a revenit rapid din stupoare, în schimb Tudor se uita intrigat la Diana. Aceasta i-a şi întors spatele şi m-a luat de braţ ca să mă grăbească spre intrarea unde se găsea deja Marius. Diana nu acceptase să se despartă de maşinuţa ei de care era atât de îndrăgostită, iar lui Marius i-a spus să meargă cu maşina lui ca să n-o streseze prea mult cu indicaţiile lui de şofer ceva mai avansat.

Stăteam la acelaşi etaj cu Marius, iar el ocupa întreaga cameră pentru că Diana nu a vrut să mă lase singură.

- Cine sunt ăia doi? a întrebat-o Marius, uitându-se urât în spatele nostru.

- N-are importanţă! Tu ajută-ne mai bine cu bagajele cât mergem noi să bem o cafea şi un suc. După ce termini poţi să vii şi tu, îţi oprim un loc.

Marius a bombănit puţin în surdină, dar nu am auzit decât cuvintele: „bagaj", „servitor", „prinţesă" şi „pacoste". Mi-a părut rău pentru el, nu era mare lucru dacă ne-am fi dus noi bagajele sus, dar Diana avea modul ei aparte de a se purta cu prietenul ei. Uneori aveam impresia că nu-l iubeşte, doar îi plăcea să-l folosească, dar, atunci când Marius a fost bolnav de pneumonie şi a zăcut aproape o zi inconştient, Diana a stat lipită de patul lui şi l-a ţinut de mână spre deliciul asistentelor şi medicilor care se amuzau de cei doi îndrăgostiţi. Cum şi-a revenit Marius, Diana şi-a reluat vechile sale obiceiuri şi bietul de el cred că s-a vindecat numai de gura ei.