"Nu credeai că voi rămâne?" L-am întrebat, punându-i mâinile într-ale mele.
L-am întrebat asta de prea multe ori de când ne-am cunoscut.
"Nu, nu după tot ce am făcut. Nu că acum ştii totul.. Ştii totul." Se repetă.
"Da.. ştiu." Când spun asta îmi dau seama cât de eliberată mă simt.
Nu mai trebuie să mă îngrijorez că secretele din trecutul lui Harry se vor întoarce să ne vâneze. Nu mai trebuie să aştept ca cineva să mai arunce o nouă bombă. Ştiu totul. În sfârşit ştiu tot ce a ascuns. Nu mă pot abţine decât să mă gândesc la expresia "câteodată e mai bine să fii ţinut în întuneric decât să fii orbit de lumină."
Nu cred că asta mi se aplică mie acum, sunt deranjată de lucrurile pe care le-a făcut, dar îl iubesc şi am ales să nu îi las trecutul să ne mai afecteze.
"La ce te gândeşti? Ai ceva întrebări despre lucrurile din bileţel?" Stă pe marginea patului, iar eu mă pun între picioarele sale.
Îmi ridică mâna şi îmi trasează modele mici în palmă, în timp ce îmi caută faţa pentru a ghicii ce simt în legătură cu toate astea.
"Nu... Îmi doresc să fi ştiut ce s-a întâmplat cu Natalie.. dar, nu am alte întrebări."
"Nu mai sunt acea persoană, ştii asta, nu-i aşa?" Deja i-am spus asta, dar ştiu că are nevoie să o audă din nou.
"Ştiu. Chiar ştiu, iubire." Ochii săi se avântă spre ai mei la folosirea cuvântului ăsta.
"Iubire?" Îşi arcuieşte sprânceana.
"Nu ştiu de ce am spus asta.." Mă înroşesc.
Nu i-am mai spus niciodată altcumva decât Harry, nu sunt sigură de ce am făcut-o acum. Îmi place când îmi spune aşa, dar mă îndoiesc că lui îi place la fel de mult.
"Nu.. Îmi place." Zâmbeşte.
"Mi-a lipsit zâmbetul tău." I-am spus.
Degetele sale nu se mai mişcă.
"Şi mie mi-a lipsit al tău. Nu te fac să zâmbeşti prea des." Se încruntă.
Vreau să spun ceva ca să îndepărtez încruntătura de pe faţa sa, dar nu vreau să îl mint. Nu mă face să zâmbesc prea des şi trebuie să ştie asta.
"Da.... Trebuie să lucrăm la asta." Am spus.
"Nu ştiu de ce mă iubeşti."
"Nu contează de ce te iubesc, ceea ce contează e că o fac."
"Scrisoarea a fost prostească, aşa-i?"
"Nu! Nu te mai detesta pe tine însuţi. A fost minunată. Am citit-o de trei ori. Chiar m-am bucurat să citesc lucrurile pe care le credeai despre mine.... noi."
"Ştiai că te iubesc."
"Da... dar, a fost drăguţ să ştiu lucrurile mărunte, felul în care ţi-ai amintit ce purtam. Genul ăsta de lucruri. Nu mi-ai spus niciodată chestiile astea."
"Oh." Pare jenat.
Încă e puţin descurajator să fie Harry cel vulnerabil în relaţia asta. Rolul ăsta a fost mereu al meu.
"Nu fii ruşinat." Am spus.
Îşi înfăşoară braţele în jurul taliei mele şi mă trage în poala sa.
"Nu sunt ruşinat..." Minte.
Mi-am pus una din mâini în părul său, alta punându-mi-o pe umărul său. Nu a trecut mult de când sunt în braţele sale, dar aşa pare.
"Cred că eşti." I-am spus, iar el râde îngropându-şi capul în scobitura gâtului meu.
"Ce mai Ajun de Crăciun. A fost o zi aşa lungă." Se plânge, iar eu aprob.
"Mult prea lungă. Nu pot să cred că mama a venit aici. E atât de nerezonabilă."
"Nu chiar." Spune, iar eu mă trag ca să mă uit la el.
"Ce?"
"Nu e nerezonabilă, serios. Da, înţelege totul greşit, dar nu o pot învinovăţi pentru că nu vrea să fii cu mine." Îmi spune.
"Ce? De când eşti de partea ei?" Sunt ofensată. Am înfruntat-o pe mama pentru el, pentru noi şi el îmi spune că are dreptate.
"Nu am spus niciodată că sunt de partea ei, dar dacă erai fiica mea nu ţi-aş fi permis niciodată să fii cu cineva ca mine."
M-am încruntat la el, dându-mă jos din poala sa şi aşezându-mă lângă el pe pat.
"Nu te uita aşa la mine, doar spuneam că, chiar m-am gândit la toate prostiile pe care le-am făcut şi nu o învinovăţesc pentru că crede că nu ar trebui să fim împreună."
"Ei bine eu cred că greşeşte, putem să nu mai vorbim despre ea?" M-am văitat.
Vina cuvintelor mele aspre de mai devreme încep să apară şi am avut destulă traumă emoţională entru ziua de azi. Cam tot anul, serios. Anul e aproape pe sfârşite, nu pot să cred.
"Da. Despre ce ţi-ar plăcea să vorbim?" Întrebă.
"Nu ştiu.. nu ea... hai să vorbim despre ceva mai drăguţ. Despre cât de romantic poţi fi." Am zâmbit.
"Nu sunt romantic." Pufneşte.
"Ba da cam eşti. Scrisoarea a fost una clasică." L-am tachinat.
"Nu era o scrisoare, era un bileţel. Un bileţel care trebuia să fie doar de un paragraf." Îşi dă ochii peste cap.
"Sigur, atunci era un bileţel foarte romantic." Am zâmbit.
"Taci odată." Mârâie.
"Aici mă enervezi ca să îţi spun numele?" Am râs.
Se mişcă prea repede ca să îi pot răspunde, mă prinde de talie şi mă împinge pe pat, punându-se peste mine, cu mâinile pe şoldurile mele.
"Nu, am venit cu alte idei ca să îmi spui numele." Respiră, buzele sale fiind lângă urechea mea.
"Serios?" Am spus pe un ton gros.
Figura fără chip a lui Natalie îmi apare în minte, stomacul întorcându-mi-se cu susul în jos.
"Cred că ar trebui să aşteptăm până când mama ta nu mai e în cealaltă cameră." Sugerez.
În mare parte pentru că am nevoie de mai mult timp ca să o iau mai uşor cu relaţia noastră, dar şi pentru că Anne e în cealaltă cameră. A fost destul de incomod făcând-o odată când era aici.
"O pot da afară chiar acum." Glumeşte şi se dă de pe mine ca să se pună lângă mine.
"Sau te-aş putea da eu afară."
"Nu o să plec, nu mai plec din nou. Nici tu." Siguranţa din tonul său mă face să zâmbesc.
"Deci asta e, nu mai mergem înapoi şi-nainte?" Am întrebat.
Stăm unul lângă altul, holbându-ne la tavan.
"Dap, asta e. Fără secrete, fără plecări. Crezi că poţi reuşi să nu mă părăseşti măcar o săptămână?"
I-am împins umărul cu braţul meu, râzând.
"Crezi că poţi reuşi să nu mă enervezi măcar o săptămână?"
"Nu, probabil că nu." Răspunde şi ştiu că zâmbeşte.
Mi-am întors capul spre el şi desigur, un rânjet mare îi acoperă faţa.
"Va trebui să stai cu mine în dormitorul de acolo, câteodată. E prea mult de condus."
"Dormitorul tău? Nu o să locuieşti într-un dormitor. Rămâi aici."
"Doar ce ne-am împăcat, chiar crezi că e o idee bună să locuiesc aici?"
"Rămâi aici, nu mai avem ce discuta despre asta."
"Eşti evident derutat de îmi vorbeşti aşa." Am zâmbit, sprijinindu-mă pe un cot ca să mă uit la el.
"Nu prea vreau să locuiesc într-un dormitor, doar voiam să văd ce vei spune." Am recunoscut.
"Ei bine, mă bucur să văd că eşti din nou enervantă." Spune şi se ridică pe-un cot, copiindu-mi acţiunile.
"Şi mai spune-mi romantic încă o dată şi o să ţi-o trag chiar aici, chiar acum, indiferent dacă mama e aici sau nu."
Ochii îmi cresc în timp ce el râde mai tare decât l-am auzit vreodată râzând.
"Glumesc! Trebuia să-ţi fi văzut faţa!" Zbieră, râzând.
Nu mă pot abţine, decât să râd cu el.
"Cred că nu ar trebui să râdem după tot ce s-a întâmplat azi." Spune după ce ne oprim.
"Poate de asta ar trebui să râdem." Am spus vorbind serios. Asta facem noi, ne certăm şi ne împăcăm.
"Relaţia noastră e cam ciudată." Zâmbeşte.
"Da.. doar puţin." A fost evident ca un roller-coaster, cu suişuri şi coborâşuri.
"Nu şi de acum încolo, în regulă? Promit."
"În regulă." M-am aplecat sărutându-l rapid pe buze.
Totuşi nu e îndeajuns, niciodată nu e. Mi-am adus buzele înapoi la ale sale, şi de data asta l-am lăsat să zăbovească. Gurile ni se deschid în acelaşi timp şi îşi pune limba în gura mea. Îi prind părul cu mâinile, iar el mă trage peste el, limba sa masând-o pe a mea. Indiferent de cât de distrusă a fost relaţia noastră, nu putem nega că există şi pasiune. Pasiunea pe care o avem împreună e incredibilă şi consumatoare. Am început să îmi mişc şoldurile, frecându-mă de el în timp ce el zâmbeşte peste buzele mele.
"Cred că ajunge." Spune.
Mi-am pus capul pe pieptul său bucurându-mă de cum îşi înfăşoară braţele în jurul meu în timp ce eu sunt deasupra lui.
"Sper ca mâine să fie o zi bună." Am spus după câteva minute de tăcere.
Nu răspunde, şi când îmi ridic capul ochii îi sunt închişi şi buzele pe jumătate deschise. Cred că era epuizat, dar din nou şi eu sunt la fel. M-am dat jos verificând ora. E trecut de zece. I-am dat blugii jos fără să îl trezesc înainte să mă alătur lui în pat. Mâine e Crăciunul şi tot ce pot să fac e să mă rog că va fi o zi mai bună decât ziua de azi.
Harry's POV.
Am auzit slab nenorocitul de ceas al Tessei bâzâind, trezindu-mă mult prea devreme. Totuşi nu mă plâng pentru că sunt norocos să îl aud. Destul norocos ca ea să fie aici după tot ce s-a întâmplat. Opreşte ceasul şi se dă jos din pat, lăsându-mă singur. Mă gândesc pe jumătate dacă să o urmez în baie sau nu şi nu ca să îi fac ceva, dar doar ca să fiu lângă ea. Patul e prea călduţ aşa că m-am răzgândit. Peste câteva minute mă dau jos din pat ca să fac nişte cafea.
"Crăciun Fericit." Mama spune când intru în bucătărie.
"La fel." Am trecut pe lângă ea ca să ajung la frigider.
"Am făcut cafea." Spune.
"Observ."
"Harry, îmi pare rău de ce am spus ieri. Ştiu că te-am supărat când am fost de acord cu mama ei."
"Da doar că ea trebuie să rămână cu mine mamă, nici unde altundeva. Doar cu mine." Am luat un prosop de bucătărie ca să şterg excesul de cafea care s-a răspândit peste ceaşca mea.
"Ştiu, Harry. Văd asta acum. Îmi pare rău."
"Şi mie, îmi pare rău că mă comport urât cu tine mai mereu. Nu e cu intenţie." Pare să fie surprinsă de cuvintele mele, cred că n-o învinovăţesc. Nu îmi cer niciodată scuze, chiar dacă am greşit sau am avut dreptate.
"E în regulă, putem trece peste asta. Haide să avem un Crăciun frumos la casa minunată a tatălui tău." Zâmbeşte, sarcasmul fiind evident în tonul ei.
"Da, hai să trecem şi peste asta. Te iubesc, mamă." Cuvintele sună ciudat când îmi ies din gură, dar expresia ei face ca totul să merite.
"Ce?" Lacrimile imediat îi umple ochii, auzind cuvintele, pe care nu i le-am mai spus niciodată.
"Te iubesc, mamă." Am repetat, puţin ruşinat.
Mă trage în braţele ei îmbrăţişându-mă strâns, mult mai strâns decât îi permit de obicei.
N/A: Aw, ce drăguţ. O să postez mai rar în timpul săptămânii pentru că am şcoală şi de învăţat chestii de genul ăsta, dar tot o să îmi fac eu timp logic, lol.
+ S-a oferit o fată să mă ajute la tradus şi mâine va traduce ea capitolul 137, sper ca totul să meargă bine. Ăh, contul ei e _luanaaa.
Apropo, comentariile de la celălalt capitol au fost, uau, foarte multe! Mulţumesc că vă faceţi timp ca să şi comentaţi. :) ily xxxxx.