Capitolul 136.

11.2K 306 50
                                    

"Nu credeai că voi rămâne?" L-am întrebat, punându-i mâinile într-ale mele. 

L-am întrebat asta de prea multe ori de când ne-am cunoscut.

"Nu, nu după tot ce am făcut. Nu că acum ştii totul.. Ştii totul." Se repetă.

"Da.. ştiu." Când spun asta îmi dau seama cât de eliberată mă simt.

Nu mai trebuie să mă îngrijorez că secretele din trecutul lui Harry se vor întoarce să ne vâneze. Nu mai trebuie să aştept ca cineva să mai arunce o nouă bombă. Ştiu totul. În sfârşit ştiu tot ce a ascuns. Nu mă pot abţine decât să mă gândesc la expresia "câteodată e mai bine să fii ţinut în întuneric decât să fii orbit de lumină."

Nu cred că asta mi se aplică mie acum, sunt deranjată de lucrurile pe care le-a făcut, dar îl iubesc şi am ales să nu îi las trecutul să ne mai afecteze.

"La ce te gândeşti? Ai ceva întrebări despre lucrurile din bileţel?" Stă pe marginea patului, iar eu mă pun între picioarele sale.

Îmi ridică mâna şi îmi trasează modele mici în palmă, în timp ce îmi caută faţa pentru a ghicii ce simt în legătură cu toate astea.

"Nu... Îmi doresc să fi ştiut ce s-a întâmplat cu Natalie.. dar, nu am alte întrebări."

"Nu mai sunt acea persoană, ştii asta, nu-i aşa?" Deja i-am spus asta, dar ştiu că are nevoie să o audă din nou.

"Ştiu. Chiar ştiu, iubire." Ochii săi se avântă spre ai mei la folosirea cuvântului ăsta.

"Iubire?" Îşi arcuieşte sprânceana.

"Nu ştiu de ce am spus asta.." Mă înroşesc.

Nu i-am mai spus niciodată altcumva decât Harry, nu sunt sigură de ce am făcut-o acum. Îmi place când îmi spune aşa, dar mă îndoiesc că lui îi place la fel de mult.

"Nu.. Îmi place." Zâmbeşte.

"Mi-a lipsit zâmbetul tău." I-am spus.

Degetele sale nu se mai mişcă.

"Şi mie mi-a lipsit al tău. Nu te fac să zâmbeşti prea des." Se încruntă.

Vreau să spun ceva ca să îndepărtez încruntătura de pe faţa sa, dar nu vreau să îl mint. Nu mă face să zâmbesc prea des şi trebuie să ştie asta.

"Da.... Trebuie să lucrăm la asta." Am spus.

"Nu ştiu de ce mă iubeşti."

"Nu contează de ce te iubesc, ceea ce contează e că o fac."

"Scrisoarea a fost prostească, aşa-i?"

"Nu! Nu te mai detesta pe tine însuţi. A fost minunată. Am citit-o de trei ori. Chiar m-am bucurat să citesc lucrurile pe care le credeai despre mine.... noi."

"Ştiai că te iubesc."

"Da... dar, a fost drăguţ să ştiu lucrurile mărunte, felul în care ţi-ai amintit ce purtam. Genul ăsta de lucruri. Nu mi-ai spus niciodată chestiile astea."

"Oh." Pare jenat.

Încă e puţin descurajator să fie Harry cel vulnerabil în relaţia asta. Rolul ăsta a fost mereu al meu.

"Nu fii ruşinat." Am spus.

Îşi înfăşoară braţele în jurul taliei mele şi mă trage în poala sa.

"Nu sunt ruşinat..." Minte.

Mi-am pus una din mâini în părul său, alta punându-mi-o pe umărul său. Nu a trecut mult de când sunt în braţele sale, dar aşa pare.

After 2Where stories live. Discover now