Dimineața următoare, sunetul sfâșietor al alarmei m-a distras din somn.
Am bombănit o serie de înjurături, ducându-mi pătura peste cap, și doar când am auzit un râs ușor care venea din partea dreaptă, am deschis ochii, mutând pătura de pe chipul meu și privindu-mă în jur.
-Bună dimineața- m-a salutat Arian în picioare, în timp ce se îmbrăca cu un hanorac, ca apoi să-și treacă o mană prin părul său umed, aproape sigur din cauză că-și făcuse duș, iar n-am putut să nu mă întreb cum reușea să fie așa de vioi deja de dimineață.
-Din anumite puncte de vedere nu văd ora să se termine școala- am bombănit iritată, făcând o mutră de dezaprobare, în timp ce mă ridicam cu greu din pat, ignorând privirea băiatului asupra corpului meu, și am îmbrăcat repede hainele de ieri seară, legându-mi părul într-un coc dezordonat.
-De-acord- a răspuns Arian, oftând, în timp ce eu îmi treceam o mână pe față, căscând și m-am târât spre baia camerei, cu ochii întredeschiși, spălându-mă pe față cu apă înghețată, încă pe jumătate adormită. Am luat periuța, spălându-mă pe dinți, și am ieșit din baie hotărând că mi-aș fi făcut un duș rapid când aș fi ajuns la internat.
-Ai dormit bine?- a întrebat Arian, zâmbind dulce, iar eu m-am oprit să-i privesc expresia, mult mai relaxată decât în seara precedentă. Am fost bucuroasă să constat și că, cu toate că a dormit puțin, cearcănele lui Arian dispăruseră aproape de tot, iar aerul său obosit îl abandonase, lăsând loc unei expresii ușurate și odihnite.
-Da... Tu?- am răspuns zâmbind dulce, în timp ce mă apropiam, ajutându-l să facă patul.
-Niciodată n-am dormit mai bine- a răspuns aranjând așternuturile, iar eu, la răspunsul său, am zâmbit ușor.
Terminat de aranjat patul, aranjând pernele, iar Arian s-a apropiat de ușa camerei, făcându-mi semn să ies.
-Îți amintesc că nimeni nu știe că eu sunt aici- i-am atras atenția, iar el a rânjit, sprijinindu-se de tocul ușii, iar eu am ridicat o sprânceană, curioasă.
-Nu cred că mama nu știe... Cu siguranță țipetele tale de aseară au trezit-o- a comentat el chicotind, iar eu am strâns din buze, adresându-i o căutătură urâtă.
-Mi se pare că și țipetele tale au contribuit s-o trezească pe mama ta- am replicat, iar el a tăcut, în timp ce un zâmbet a apărut pe buzele mele.
-Urăsc când reușești să mă faci să tac- s-a plâns el, iar eu am râs ușor.
-Iar eu o ador- am replicat.
-Haide, să mergem... Mama a trebuit să se ducă la internat. Pregătirile pentru balul de sfârșit de an îi ocupă mult timp, și mătușa s-a dus cu ea, așa o ajută. Acasă e doar Keily- a spus Arian punându-se drept și întorcându-se.
-Nu știam că s-ar fi ținut un bal de sfârșit de an- am comentat, urmându-l pe scări în jos și intrând în bucătărie, unde Keily era așezată la masă și mânca un cupcake.
-Dacă te-ai fi dus la ședințele pe care mama le organizează, la ora asta ai știi- a replicat Arian atrăgând atenția fetiței care, cum m-a văzut, a sărit jos de pe scaun, fugind să mă îmbrățișeze.
-Nu e vina mea dacă marea majoritate a ședințelor sunt plictisitoare- i-am spus lui Arian, ca apoi să mă aplec și s-o iau în brațe pe Keily, ignorând băiatul care a oftat, dându-și ochii peste cap, jucăuș.
-Bună, micuțo- am salutat-o, pupând-o ușor pe obraz.
-Bună... Ai dormit aici?- a întrebat repede ea, în timp ce mă așezam la masă lângă Arian, punând-o pe picioarele mele.
-Da, dar asta trebuie să rămână un secret- i-am spus, iar ea a încuviințat, bătând din mâini.
-Bine- a răspuns, iar eu am zâmbit, punând în fața mea o farfurie de pancakes și începând să mănânc împreună cu Keily.
-Ai dormit cu Arian?- a întrebat Keily cu un zâmbet inocent, studiindu-și fratele, apoi pe mine.
-N-aș spune doar că am dormit- a replicat Arian, rânjind, iar eu l-am împins ușor în umăr, adresându-i o căutătură amenințătoare care-i sugera să tacă.
-Atunci va-ți jucat?- a întrebat Keily, încruntându-se, curioasă.
-Exact- a răspuns Arian chicotind, iar eu am continuat să mănânc în liniște, ușor stânjenită, în timp ce încercam să ignor răspunsurile lui.
-Și eu voiam să mă joc- a replicat ea făcând bot, iar la auzul acelor cuvinte, Arian a început să tușească din cauza înghițiturii care o luase pe beregata cealaltă.
M-am grăbit să-i dau un pahar cu suc de portocale care se afla pe masă, râzând ca o isterică din pricina reacției sale, iar el a băut sucul repede, apoi și-a ațintit privirea asupra surorii sale.
-Ești încă prea mică pentru a face acel joc- a spus Arian privind-o pe Keily cu puțină gelozie, toate astea acompaniate de râsul meu.
-Trebuie să mai aștepți câțiva ani, bine? Iar când vei găsi un băiat care te iubește, vei putea face acel joc- a spus Arian, iar sora lui, drept răspuns, a încuviințat, zâmbind, ca apoi să se întoarcă să mănânce liniștită.
-Nu cred că-i vorbești surorii tale despre chestiile astea- am comentat, râzând, iar el și-a ridicat privirea spre mine, uitându-se urât.
Mi-am mușcat buza ca să încerc să mă abțin, dar a fost inutil, având în vedere faptul că am pufnit din nou în râs.
-Mersi pentru ajutor- a spus Arian sarcastic, iar eu după câteva minute m-am blocat, ștergându-mi lacrimile care îmi apăruseră la colțurile ochilor, dar păstrându-mi zâmbetul.
-Arian, e doar o fetiță de șapte ani... E clar că încă nu înțelege sensul ascuns pe care-l folosești în propoziții- am replicat, în timp ce el a oftat, dându-și ochii peste cap.
-Nici măcar nu știa despre ce vorbeam cu adevărat, și-ți amintesc că dacă tu n-ai fi comentat, n-am fi aici să discutăm pe tema asta- i-am spus, în timp ce Keily își plimba privirea de la mine la fratele său, studiindu-ne cu atenție.
-Nu e asta ideea. Ideea e că sora mea nu poate avea un iubit până când n-o să împlinească 18 ani- a spus el, iar la acele cuvinte aproape am pufnit în râs.
-Asta înseamnă că nici eu nu pot să am un iubit. Am doar 16 ani și ar trebui să aștept până la 18... Ce păcat- l-am tachinat, iar el a părut că-și dă seama de ceea ce a zis, pentru că mi-a aruncat o privire amenințătoare.
-Nu. Regula asta se aplică doar în cazul lui Keily- a spus sec, iar eu am chicotit.
-Nu mi se pare corect. Cred că o să-i țin de urât sau poate o să găsesc un băiat care acceptă o relație cu o fată de 16 ani- am spus în fine, iar el a încremenit, mutându-și brusc privirea asupra mea. Ochii mei i-au întâlnit pe ai săi, serioși și puțin enervați.
-Tu ești a mea și doar a mea. Nu contează câți ani ai. Eu te iubesc oricum, iar asta nu se schimbă- a spus la urmă, cu un ton serios, apropiindu-și chipul de al meu.
-Și eu te iubesc- am spus zâmbind și am făcut ca buzele noastre să se întâlnească, în timp ce Keily a început să bată din palme.
Am chicotit, desprinzându-mă de buzele lui Arian, și i-am adresat un zâmbet fetiței, pupând-o pe nas.
-Haide, să terminăm de mâncat că trebuie să vă duc la școală- a spus Arian, iar eu și Keily am răbufnit în același timp, făcându-l pe Arian să râdă, apoi am terminat micul dejun.
-Să mergem- a spus Arian, jucându-se cu cheile mașinii, iar eu am încuviințat ridicându-mă și ieșind împreună cu Keily, care țopăia.
-Frățioare, Isabella poate să vină să mă ia când ies de la școală?- a întrebat Keily, în timp ce o ajutam să se urce pe locurile din spate din mașină.
-Nu știu, dragă, întreab-o pe ea- a răspuns Arian, poziționându-se pe locul din stânga, aruncându-mi o privire prin oglinda retrovizoare.
-Sigur că pot- am răspuns imediat, fără să ezit, iar fetița mi-a zâmbit lăsându-mi o îmbrățișare drăguța la care am răspuns, înainte să închid ușa.
Am zâmbit ușor, în timp ce mă așezam pe locul din dreapta, punându-mi centura de siguranță, iar imediat dupaia, Arian a pornit îndreptându-se spre internat.
-Tu ce faci de dimineață?- l-am întrebat pe Arian, rupând liniștea care se crease în jurul nostru, iar el mi-a aruncat o privire scurtă, înainte să-și întoarcă privirea asupra străzii.
-O să rămân în camera mea să învăț, apoi vin la internat să te iau, așa putem merge s-o luăm pe Keily de la școală- a răspuns Arian, iar eu am încuviințând distrasă, observându-i mâinile înfășurate în jurul volanului într-o strânsoare puternică. Mi-am îndreptat privirea spregeam, observând străzile Londrei. Cine ieșise ca să alerge de dimineață, câțiva copii se duceau la școală cu prietenii, alții mergeau cu căștile în urechi, în timp ce alții așteptau în stația de autobuz. N-am putut face altceva decât să mă gândesc că și eu eram ca ei, dar în acel moment mă simțeam diferită, iar un junghi la stomac m-a făcut să mă înfiorez.
Mi-am scuturat capul, înlăturând acele gânduri sttupide și m-am întors să observ lumea, ignorând complet conversația pe care Arian o avea cu sora lui.
Când am văzut gardul internatului, am oftat contrariată.
-Cât urăsc clădirea asta- am comentat observând barele care înconjurau suprafața internatului.
-Nu e rău- a replicat Arian, dar eu m-am limitat să dau din umeri.
-In afara faptului că de majoritatea dăților în care vreau să ies, trebuie să evadez ca și cum aș fi o criminală care evadează din închisoare, vrei să-ți enumerez toate celelalte defecte a acestui loc?- am replicat, iar Arian a chicotit, scuturându-și capul.
-Ok. Poate are niște reguli stricte, dar nu e urât- a răspuns el puțin după.
-Exact... Să spui că-i frumos e un compliment- am spus oftând, iar Arian a răbufnit, apropiindu-se pentru a-mi lăsa un sărut pe buze.
-Să ai o zi bună- a spus el, iar eu am zâmbit, făcând ca buzele noastre să se întâlnească o ultimă dată, înainte se deschid ușa și să ies.
-Și tu. Pa Keily, ne vedem mai târziu- i-am spus înainte lui Arian, apoi adresându-mă lui Keily.
-Pa- a răspuns fetița, iar eu am zâmbit, închizând ușa mașinii în spatele meu, îndreptându-mă spre interiorul institutului.
Am mers pe holuri, ajungând în fața camerei mele, și am deschis ușa, blocându-mă când i-am observat pe Denise și Thomas îmbrățișați în patul lui Thomas.
Două cartoane de pizza erau împrăștiate pe jos, împreună cu două sticluțe de apă.
Am intrat pe vârful degetelor, închizând ușa în spatele meu, făcând cât mai puțină gălăgie, dar când m-am întors, Denise se întindea și cum l-a văzut pe Thomas, un zâmbet i-a apărut pe chip.
Mi-am dres vocea, atrăgându-i atenția și imediat capul i-a zburat în direcția mea.
-Ai ceva să-mi spui?- am întrebat zâmbind ușor, iar ea a încuviințat, deschizând gura, dar s-a blocat când Thomas s-a mișcat pe pat, întinzându-se, încă cu ochii închiși.
-Vorbim dupaia- i-am mimat, înainte să iau hainele repede și să dispar în baie.
-Bună dimineața, Isabella- a urlat Thomas, iar eu am chicotit.
-'Neața, Thommy- am răspuns urlând și m-am dezbrăcat, intrând în duș.
***
-V-ați sărutat?- i-am repetat lui Denise, zâmbind, în timp ce îmi aranjam machiajul, așteptând ca Arian să vină să mă ia, ca să mergem la Keily.
Eram în camera mea. De dimineață nu reușisem să vorbesc cu prietena mea, așa că, atunci când Thomas ieșise ca să se ducă la Caleb, Denise venise în camera mea, povestindu-mi detaliile serii sale cu Thomas.
-Da și a fost minunat- a spus prietena mea, care era întinsă pe jos, privind tavanul cu aer visător.
-Deci, fă-mă să înțeleg... Acum Thomas e iubitul tău?- am întrebat cum am terminat să mă machiez, întorcându-mă în direcția sa.
-Ehm... Nu știu. Nu am vorbit despre asta, dar cred că da- a spus Denise care acumprivea tavanul cu o expresie dubioasă.
-Deci, doar v-ați sărutat... N-ați făcut nimic altceva?- mi-am continuat interogatoriul, iar ea imediat mi-a adresat o căutătură urâtă.
-Doar ne-am sărutat. Apropo: viața ta sexuală cum mai e?- de data asta ea a fost cea care a întrebat, iar eu am zâmbit nervoasă, jucându-mă cu unghiile mele.
-Așa e... Nu ți-am povestit- am spus și imediat ea a sărit în șezut, observându-mă.
-Stai așa. Te-ai futut cu vărul meu și nici măcar nu te-ai deranjat să-mi spui?- aproape a urlat ea, nervii citindu-i-se pe chip.
-Am uitat... Îmi pare rău. Și ca să ști, noi nu ne futem. Noi facem dragoste- am replicat.
-Cum ai putut să nu-mi spui? Șo oricum, care e diferența? A se futte, a face dragoste... E același lucru- a spus ea.
-E o mare diferență. Când fuți, te gândești doar la plăcere, te gândești doar la tine însuți. Nu simți nimic când cealaltă persoană te sărută sau te atinge. Nu simți nimic înafară de propria-ți plăcere. Când faci dragoste, simți corpul persoanei pe care o iubești devenind unul cu al tău, simți fiori când te atinge, fluturi în stomac și bătăile inimii accelerând. Înafară de tine însuți, te gândești și la celălalt, la cum se simte. Vrei să-l ai tot mai aproape, iar săruturile sale nu-ți ajung niciodată. Vei fi mereu drogată de parfumul său și de atingerea sa- am răspuns, iar ea și-a întredeschis buzele ca și surprinsă de cuvintele mele, iar eu am răbufnit, începând să-mi pieptăn părul lung și blond.
-Nu știam că ai început să faci pe poeta- a comentat la urmă prietena mea, iar eu am oftat, chicotind.
-Oricum, îmi pare rău că nu ți-am spus... Uitasem complet. Gândește-te că nici Rachelle nu știe- am spus, oftând, în timp ce hotăram că în acea seară aș fi făcut o videoconferință cu prietena mea cea mai bună la Miami și i-aș fi povestit ultimele noutăți din viața mea, sperând ca ea să nu fie supărată pe mine.
-Ești iertată dacă îmi povestești toate detaliile- a replicat ea, iar eu am chicotit, încuviințând, începând să povesteac în timp ce mă ridicam ca să mă schimb, îmbrăcând un hanorac crem care ajungea puțin mai jos de buric și o pereche de blugi negru cu talie înaltă.
Am continuat să-i povestesc pentru următoarea jumătate de oră, ignorându-i comentariile execrabile și râsetele sale, iar când am terminat, ea s-a lăsat din nou să cadă pe jos.
-Știi... Chiar mă bucur că vărul meu a găsit o fată ca tine- a spus Denise, iar eu i-am zâmbit, intorcându-mă să-mi aranjez părul și impletindu-l pe o parte.
-Apropo... Ai mai vorbit cu Jennifer?- am întrebat-o pe prietena mea, care s-a limitat să-și scuture capul, făcând o mutră de dezaprobare.
-Din fericire nici nu s-a apropiat de mine. Tu ai mai vorbit cu ea?- a spus imediat dupaia ea, iar eu am oftat, povestindu-i de întâlnirea mea cu Jennifer din vestiar, deja acum câteva săptămâni.
-O urăsc pe vipera aia... E cu adevărat insuportabilă. Cum își permite? Mi-aș dori să-i smulg părul, fir după fir- a mârâit ea, strângând pumnii cu o expresie plină de nervi pe chip, iar eu am oftat, de-acord.
Am rămas să vorbesc cu Denise și m-am simțit bine, fiindcă de mult nu mai vorbisem cu ea.
Când au bătut la ușă, m-am ridicat de jos, deschizând-o, observându-l pe Arian.
-Iubire, ești gata? Suntem puțin în întârziere- a chicotit el, iar eu am oftat, lăsându-i un sărut pe buze.
-Bună, văruțule. Ce minunăție să te văd- a spus Denise ironică în spatele meu, iar Arian i-a zâmbit, apropiindu-se pentru a-i da o îmbrățișare.
-Denise, acum trebuie să mergem să o luăm pe Keily de la școală. Ne vedem în seara asta acasă- a spus Arian, desprinzându-se, iar fata a ieșit, pupându-mă pe obraz, ca să se întoarcă în camera ei.
-Haide, să mergem- i-am spus lui Arian, în timp ce luam cheile, închizând ușa în spatele meu și punându-mă lângă el, începând să mergem.
-De cât suntem în întârziere?- l-am întrebat pe Arian, în timp ce ne urcam în mașină, iar el a băgat în contact, pornind repede.
-Suntem în întârziere de cinci minute- a răspuns, iar eu am oftat, aruncându-i o privire mustratoare.
-Unde dracu aveai capul?- am răbufnit la urmă.
-Învățam și nu mi-am dat seama de timpul care trecea- a răspuns, iar eu nu am reușit să-mi reprim o mutră de dezaprobare.
-O să-ți epuizezi creierul cu tot învățatul ăsta- am comentat, iar el a chicotit, scuturându-și capul.
-Nu cred- a replicat, iar eu am chicotit.
Am continuat să vorbim până când ajuns în fața școlii lui Keily, unde ea era așezată pe trepte, cu capul plecat, în timp ce-și ștergea lacrimile.
-La dracu- a înjurat Arian, aruncându-se afară din mașină, iar eu l-am urmat, fugind spre fetiță.
-Keily- a chemat-o Arian, iar ea a ridicat privirea, adresându-i o căutătură urâtă.
-Ai uitat să vi să mă iei. Ești rău- a urlat ea și s-a aruncat în brațele mele.
Eu am strâns-o la pieptul meu, în timp ce pe chipul lui Arian apărea o expresie îndurerată.
-Mă ocup eu- i-am mimat, iar el mi-a adresat un zâmbet de mulțumire, încuviințând, ca apoi să dispară în mașină, lăsând-o pe Keily în brațele mele.
-Pitico, e totul în ordine?- am întrebat-o după puțin, mângâindu-i părul, iar ea, drept răspuns, a suspinat.
-Mi-a fost foarte frică. Credeam că nu mă mai iubește și că mă abandonase pentru totdeauna- a răspuns ea printre un suspins și altul, iar eu am rămas complet șocată de răspunsul său.
Cum era posibil ca un copil de vârsta ei să gândească anumite lucruri?
-Keily, ascultă... Arian te iubește și mereu o va face. Tu ești importantă pentru el. Tu ești surioara lui și nu te-ar abandona niciodată. Am ajuns puțin mai târziu, pentru că fratele tău trebuia să învețe, iar când și-a dat seama că era târziu, a vrut să vină să mă ia, așa tu ai fi fost fericită să mă vezi. Dar el n-a uitat de tine... N-ar face-o niciodată- i-am spus dulce, în timp ce luam un șervețel din buzunarul hanoracului, ștergându-i lacrimile.
-Deci Arian mă iubește? N-o să mă abandoneze niciodată?- a întrebat ea, zâmbind, iar eu mi-am scuturat capul, chicotind.
-Nu, Keily. Arian nu te-ar lăsa niciodată. Acum ce zici, mergi să-l îmbrățișezi? Știi, e foarte trist pentru ceea ce i-ai zis- am spus, iar a încuviințat imediat, ridicându-se de pe genunchii mei și alergând spre Arian, care a luat-o imediat în brațe, îmbrățișând-o.
-Îmi pare rău, Keily. Promit că nu se va repeta- a spus el, iar ea și-a înfășurat brațele în jurul gâtului său, pupându-l pe obraz.
-Tu nu ești rău. Ești dulce și frumos. Scuze- a spus Keily, iar Arian a zâmbit, strângând-o la pieptul său.
-Ai auzit, Isabella? Eu sunt frumos- a spus după puțin băiatul, adresându-mi-se mie, iar eu am chicotit, ridicându-mă de pe trepte.
-Idiot- am comentat, înainte să ajung la mașină și să mă urc în ea.