Ora de muzică a trecut repede, chiar dacă foarte plictisitoare. Profesoara nu făcea altceva decât să vorbească despre muzică antică, fară demonstrații practice și nu pierdea nici un moment pentru a mă mustra.
Când în sfârșit a sosit ora prânzului m-am ridicat luând ghiozdanul și ieșind din clasă împreună cu Thomas, Alex și Denise.
-Mor de foame- am spus răbufnind.
-Mie îmi spui?- a spus Denise mărind pasul, iar eu am urmat-o fără să mă uit unde merg.
Dint-o dată am dat în cineva și pentru puțin n-am căzut, dar Alexandra s-a pus repede în spatele meu prinzându-mă.
M-am ridicat mulțumindu-i și eram gata să urlu oricui a dat dat în mine, dar cum am văzut Arian că râdea cu un braț în jurul umerilor lui Jennifer, m-am blocat.
-Uită-te pe unde mergi tâmpito, sau data viitoare vei sfârși rău- a spus Jennifer punându-se în fața mea și lăsându-l în spate pe Arian că mă omora din priviri.
-Ești sigură? După mine cea care va sfârși rău ești tu- am replicat privind-o rece.
-Ascultă bine, nenoricito. Încă de când ai intrat în institul ăsta n-ai făcut altceva decât să creezi probleme. Nimeni nu te suportă, nici profesorii și să nu mai vorbim despre doamna directoare, căreia îi faci doar probleme. Ar trebui să pleci. Ești doar o curvă nenorocită, fără un tată, iar dacă nu stai în banca ta, prietenii tăi vor descoperi de povestea ta, așa nu vei mai putea fi tipica fată perfectă și bogată, dar doar o orfană nenorocită- a mârâit Jennifer încet ca ceilalți să nu o audă.
Drept răspuns am apucat-o de gulerul de la uniformă și am trântit-o de dulăpioare. -Lasă-mă în pace! Arian ajută-mă!- a urlat Jennifer încercând să se elibereze, dar forța pe care o aveam în corp era mai mare decât a sa.
-Ascultă bine, parașuto, pentru că nu voi repeta de două ori. Veziți de ale tale și încearcă să-l mai pronunți odată pe tatăk meu și jur că nu vei ajunge bine- am mârâit șoptind, iar ea a zâmbit amuzată în timp ce Arian încerca să mă tragă de acolo.
-Tatăl tău e doar un ratat care a avut noroc, în plus a și murit! E inutil ca tu să-l protejezi- a spus Jennifer în timp ce vocea sa era acoperită de diferitele voci pe hol.
Eu am luat-o de păr și am trântit-o cu capul de dulăpior de mai multe ori.
-Las-o în pace- a urlat Arian punându-se în mijloc și blocându-mi mâinile, plin de nervi și ură pentru mine.
-Lasă-mă imediat. Acum o omor. Jur că o omor- am urlat lungindu-mă spre Jennifer care s-a îndepărtat repede prefăcându-se că suspină.
-Isabella, ce faci?- a urlat Jake fugind spre mine și liniștindu-l pe Arian care a plecat la prietena lui îmbrățișând-o și consolând-o și nu știu de ce mi-am dorit să fiu eu în locul ei.
-Ce ai făcut? Nu ai făcut-o doar ca să te exmatriculeze, nu-i așa?- a întrebat Jake privindu-mă îngrijorat și verificând să n-am nimic grav.
-Nu, am făcut-o pentru dreptate- am răspuns și mi-am aranjat ghiozdanul pe umeri plecând în camera mea după ce am aruncat o privire amenințătoare care s-a strâns mai mult în brațele lui Arian cu un rânjet enervant. Mi-a venit chef să îi mai trag un pumn, dar am lăsat-o baltă și m-am dus în camera mea, trântind ușa în urma mea și aruncându-mă pe pat, încercând să descarc nervii.
***
După ce m-am calmat, chiar dacă nu complet, m-am ridicat din pat și am hotărât să ies să dau o tură prin școală. Thomas nu se întorsese și nimeni nu venise să mă deranjeze, conștienți că ar fi făcut mai bine să mă lase singură pentru câteva minute.
Pe holuri nu era nimeni, dar am ignirat asta și am continuat să merg fără o destinație.
Când am ajuns în curte am observat câțiva elevi înșirați care vorbeau. I-am ignirat mergând direct în spatele insitutului și plimbându-mă puțin pierdută în gândurile mele.
-Hey... Tu, așteaptă- a urlat cineva în spatele meu și de pe vice părea și foarte supărat. M-am întors repede observându-l pe Arian și m-am liniștit puțin.
-Spune-mi- am răspuns indiferentă.
El s-a oprit în fața mea cu fața la puțini centimetri de a mea și mii de fiori mi-au străbătut coloana vertebrală din cauza respirului său cald pe buzele mele.
-Nu trebuie să îndrăznești să o atingi pe Jennifer, ai înțeles? Și nici s-o critici, că e mai bună decât tine- a mârâit el, iar eu am făcut un pas în spate privindu-l fără emoții.
-Sincer? Nu-mi pasă nimic din ceea ce îmi spune lumea, mai ales o persoană fără inimă ca tine. Du-te să stai cu panarama ta personală, dar nu mai îndrăzni să te apropii de mine. Facu rău multor persoana și nici nu-ți dai seama. Nu meriți iertarea nimănui- am mârâit cu dispreț și l-am văzut încremenind ca mai apoi să se apropie amenințător. Nu-l mai văzusem niciodată așa de supărat și poate aș fi preferat să nu-l văd. A strâns pumnii când a ajuns în fața mea.
-Să nu îndrăznești să mă judeci pe mine și viața mea. Tu nu știi nimic despre mine- a spus printre dinți.
-Atunci n-o face nici tu. Nici tu nu ști nimic despre mine, așa că taci și pleacă- am urlat împingându-l departe de mine și încercând să respir cu calm.
-Oricum toți știu cine ești- a șoptit el zâmbind amuzat și scuturând din cap, în timp ce ochii săi nu se dezlipeau din ai mei.
-Serios? Atunci spune-mi cine sunt- l-am provocat încrucișând brațele la piept așteptând un răspuns.
-Tu ești doar o fetiță răsfățată, bogată și egoistă. Părinții tăi ți-au dat tot ceea ce avea nevoie, dar nu toți au un tată bogat care își răsfață fetița și a mamă care face la fel. Nu toți au un tată sau o mamă, știi? Sau nu au un frate sau atât de mulți prieteni. Tu însă îi ai, dar nu-ți dai seama de persoanele care suferă pentru că nu îi au. Te gândești doar la tine și la binele tău. Ești o fată cu inima de gheață. Uite cine ești- a urlat el atrăgând atenția câtirva elevi care s-a apropiat curios.
-Da, dar aduți aminte că și gheața se topește și nu, acea fată pe care ai descris-o tu nu sunt eu, chismar dacă uneori aș prefera să fiu- am replicat ca mai apoi să mă întorc și să plec, lăsându-l acolo în timp ce mă gândeam la cuvintele mele.
Am intrat înapoi în școală repede în timp ce lacrimile siruiau pe obrajii mei și am alergat cât mai repede posibil, dar am dat peste cineva.
-Hey, ce ai?- a întrebat cineva.
Am ridicat privirea și l-am văzut pe David.
Fără să mă gândesc de două ori m-am urcat în brațele sale plângând, iar dacã aș fi fost în alte condiții aș fi râs pentru că atunci când aveam nevoie de cineva, David era mereu acolo.
-Haide, micuțo, să mergem așa îmi povestești ce s-a întâmplat- a șoptit el târându-mă spre camera lui și zâmbindu-mi dulce.
Capitolul de marți!
Vă pupăm😘