După ce m-am prezentat profesorului Clark care părea să fie singurul normal din acest institut, am ieșit în curtea împrejmuită de gardul de fier, și în mod ciudat a venit și Arian.
-Bine, copii. Zece ture a curții pentru fete și doisprezece pentru băieți. Oricine se va opri va fi pedepsit. Mișcați-vă- a urlat profesorul.
Thomas, Arian și Caleb au început să alerge în timp ce eu am început să alerg împreună cu Alexandra.
-Deci, cum de o fată bogată a fost închisă într-un internat?- a întrebat Alex alergând încet în timp ce eu alergam lângă ea.
-Să spunem că am provocat câteva probleme, după părerea mea inocente, dar pentru altă lume foarte grave, așa că am fost trimisă în rahatul ăsta. Tu?- am răspuns îndreptându-mi atenția asupra sa.
-Eu sunt aici de când aveam 11 ani. Mama mea și tatăl meu au murit într-un accident stradal, călcați de un camion. Șoferul camionului era beat așa că la mijloc au intrat ei. Eu am crescut aici, nu-mi imaginez cum este viața de adolescentă în afara acestei curți și acestor patru pereți, nici măcar nu știu dacă aș reuși să supraviețuiesc. Părinții mei m-ar fi învățat, chiar dacă nu erau foarte prezenți acasă, dar acele puține ori când erau, ne distram o grămadă. Nu am dat niciodată vina pe ei... Știam că făceau asta pentru mine, pentru a merge înainte și pentru a-mi garanta un viitor, dar s-au dus și e ca și cum efortul lor ar fi fost inutil. Orfelinatul în care stăteam la vârsta de 11 ani a fost închis și nu știau unde să trimită mulți dintre copii care stăteau acolo și cu siguranță nu puteau să ne lase pe stradă, chiar dacă mulți din acei copii au ajuns oricum acolo. Internatul, atunci, m-a primit alături de alte fetițe și alți băieței- a povestit ea cu tristețe pe chip.
Pentru câteva secunde am rămas în liniște să mă gândesc la povesta sa, care era mai rea decât a mea. Și eu aș fi fost obligată să merg la un orfelinat dacă nu acceptam să merg la mama, dar din fericire nu ajunsesem acolo.
-Haideți domnișoară Brown, mișcați-vă picioarele alea- m-a incitat profesorul răbufnind. Eu m-am blocat în mijlocul pistei întorcându-mă în direcția sa.
-De ce nu le faceți dumneavostră aceste ture alergând, în loc să veniți să mă enervați pe mine?- am întrebat eu, iritată fiind puțin spus.
Uram acei profesori cărora nu le convenea niciodată niciun efort de-al tău și după cinci ture de alergătură a acestei curți menținusem aceeași viteză de la plecare.
-Poftim? Dacă nu vă aveți chef să alergați, rămâneți pe bancă, dar asta vă va comporta o notă mică în materia mea, iar doamna directoare va fi anunțată de comportamentul dumneavoastră- a răspuns liniștit profesorul.
-Bine- am replicat mergând spre bancă și așezându-mă, în timp ce Alexandra îmi arunca o privire neîncrezătoare, dar în același timp amuzată.
Mi-am îndreptat privirea spre Thomas care scutura din cap și el amuzat, Caleb însă rămăsese fără cuvinte, iar expresia lui Arian era imposibil de decifrat.
Nu-l suportam deloc pe acel băiat, era enervant și iritant și știa să mă pună într-o dispoziție proastă într-o secundă. Dar în același timp mă intriga, nu știam de ce, avea acel ceva pe care nu știam să mi-l explic.
Mi-am ațintit privirea prea mult timp asupra lui și când am observat rânjetul său amuzat m-am grăbit să distrag atenția de la corpul său care se mișca ăn sincronie alergând și l-am îndreptat din nou asupra Alexandrei, care mmi-a zâmbit obosită, dar continuând să alerge.
***
După ce toți au terminat turele de alergătură, mie mi se făcuse foarte multă foame și profesorul a dat jumătate de oră de pauză, așa că eu, Alexandra, Thomas, Caleb și Arian ne-am îndreptat spre vestiare pentru a lua banii pentru a merge la aparate.
Când am ajuns la aparate toți și-au luat doar o sticluță de apă, în timp ce eu m-am pus să iau foarte multă mâncare și bautură la nimereală.
-Isabella, cred că ai luat deja destulă mâncare- m-a oprit Thomas și într-adevăr era așa.
-Haideți. Mi-e foame și trebuie să mănânc- am spus în timp ce prietenii mei mă ajutau să duc mâncarea și băutura, în afară de Arian, desigur, și când am ajuns la bănci, ne-am așezat și am început să mâncăm în timp ce beam RedBull și râdeam.
La un moment dat m-am simțit observată așa vă m-am întors capul la dreapta observând că Arian mă privea insistent. Când mi-a încrucișat privirea, mi-am întors repede ochii încrucișând-o pe cei a lui Jennifer de data asta, care mă privea foarte urât. I-am făcut un semn de salut rânjind amuzată și am luat o gură din băutura mea.
-Ce faceți și unde ați luat toată această mâncare?- a tunat porfesorul punându-se în fața noastră.
-Facem o pauză cum ați spus dumneavoastră și această mâncare am cumpărat-o la aparatul internatului- am răspuns continuând să mănânc liniștită.
-Domnișoară Brown, după orele de educație fizică și puteți să și poftiți în biroul doamnei directoare- a replicat el cu un zâmbet fals pe chip.
-Bine, acum dați-vă. Îmi faceți umbră, iar eu ador soarele, la urma urmei vin de la Miami și vă amintesc că acolo e aproape mereu soare, opusul acestuo oraș- am spus liniștită în timp ce profesorul s-a îndepărtat, enervat fiind puțin spus.
Să vedem ce pedeapsă frumoasă îți va da mama astăzi. Cred că mă voi distra- a comentat Arian.
-Dar ce simpatic! Mama ta îmi va da o pedeapsă pe care n-am nicio intenție s-o fac- am replicat enervată.
-Asta e de văzut- a spus el rânjind.
-Ok, încetați voi doi- s-a băgat Thomas trimițând o privire urâtă lui Arian.
-Dar a început ea!- s-a plâns Arian.
-Încetează, nu suntem la grădiniță- am replicat răbufnind.
-Scuze, dragă, dar tu ești cea nouă. Eu sunt aici dinantea ta și nu ești bine-venită- a ridicat vocea Arian.
-Iau deranjul, atunci- am spus ridicându-mă și plecând.
-Isabella, așteaptă!- a urlat Alexandra, dar eu am accelerat pasul.
-Domnișoară Brown, unde credeți că mergeți? Nu puteți pleca așa de la oră- a urlat profesorul depășind o fată cu care vorbea și venind spre mine.
-Duceți-vă dracului- am replicat și intrând în vestiar. Am luat geamantanul băgând în el toate lucrurile mele și mi l-am pus pe umăr. Am luat și ghiozdanul și m-am întors repede în camera mea.
Am trântit ușa în spatele meu și am lăsat lucrurile pe jos ca mai apoi să mă arunc pe pat. Am reținut un strigăt de nervi și am răbufnit. Locul ăsta era de rahat, iar eu trebuia să plec cât mai drevreme posibil.
Cineva a deschis ușa intrând și întorcând privirea am observat că era doar Thomas.
-Cum ești?- a întrebat venind spre mine.
-Trebuie îneaparat să plec din locul ăsta. Cât mai repede posibil- am replicat punându-mă în șezut să mă gândesc la un plan decent care m-ar fi exmatriculat.
-Isabella, nu-l asculta pe Arian. Noi îți vrem binele oricum, chiar dacă tocmai ai ajuns- a spus Thommy așezându-se lângă mine.
-Mersi, dar prefer să iau deranjul- am spus ridicându-mă și ieșind din cameră trântind ușa și plimbându-mă prin culoare. După câteva minute am observat un laborator de informatică. M-am privit în jur pentru a vedea dacă era cineva și m-am furișat. Trebuia îneaparat să fac o video conferință pe Skype cu prietenii mei . Aveam nevoie să vorbesc cu ei, dar mai ales aveam nevoie de niște sfaturi utile, iar ei puteau să mi le dea.
'Capitolul surpriză' de sâmbăta duminica trecută.
Vă pupăm😘