Eu și Thomas am luat loc în spate începând să organizăm un plan pentru a încerca să fiu exmatriculată. Nu ar fi fost un lucru imediat, dar aș fi reușit.
După puține minute a intrat Jennifer, urmată de cele două sclave ale sale care îi duceau ghiozdanul plin de cărți și de tot ceea ce îi era 'necesar'.
Jennifer nu era tipică parașută pe care o puteai găsi la Miami. Ea era parașuta cu uniforma mereu spălată și călcată, fără nici măcar o pată de murdărie, cu încălțăminte neagră cu puțin toc mereu foarte lucitoare, era fata care urma mereu toate regulile și căreia îi plăcea să aibă tot controlul situației, era cea mai inteligentă din clasă, dar care în afara internatului nu ar fi reușit să supraviețuiască și ea era acea fată cu părul mereu în ordine, fără nici măcar o șuviță revelă. În plus, ea nu avea niciodată umbră de machiaj pe fața, dar nu era fata cea mai frumoasă de pe această lume, atât de caracter cât de aspect exterior. Jennifer era mereu urmată de două fete, întocmai scalvele sale, care făceau totul în locul ei. În plus, Thommy îmi spusese că ea era îndrăgostită lulea de fiul directoarei, Arian dacă nu greșeam, dar el nu-i împărtășea sentimentele. Doar o folosise, cum făcuse cu toate fetele din internat... Sau aproape toate.
-Dar uite cine se vede!- a spus ea în ton sarcastic punându-se în fața băncii mele cu un zâmbet fals pe față.
-Cine știe de ce, dar nu-mi face deloc plăcere să te revăd- am răspuns la salut făcând o mutră de dezgust.
-Ha ha ha, foarte amuzantă- a replicat ea, tot cu același ton scarcastic în voce.
-Mersi de compliment- am spus luând din ghiozdan un caiet cu inele și penarul pixurilor și punându-le pe bancă.
Ea a ordonat "prietenelor" sale, cum le definea ea, să pună în ordine lucrurile sale pe banca din fața mea ca mai apoi să se întoarcă și să-și îndrepte atenția din nou asupra mea.
-Știi tu... Cum te numești? Isabella, dacă nu greșesc- a spus continuând să zâmbească fals.
-Da, chiar așa. Sunt Isabella, acea fată care este de o mie de ori mai bună decât tine- am spus aruncându-i o privire care ar fi putut s-o omoare.
-Da, tocmai tu... Noi toți așteptăm niște scuze de la tine- a replicat ea.
-După mine, curul tău ar trebui să fie gelos de câcaturile pe care le arunci cu gura, pentru că eu nu mă voi scuza cu nimeni aici- am spus începând să râd și făcându-l să râdă și pe Thomas.
-Asta va fi de văzut- a concluzionat Jennifer mergând să se așeze la locul ei, tocmai cand intra profesoara.
-Bună ziua copii- a salutat ea zâmbind și mișcându-se în mod ciudat, ca și cum ar dansa.
-Ce dracu face?- i-am șoptit lui Thommy încercând să nu râd.
-Ea este profesoara de engleză, profesoara McQueen. Să zicem că e puțin cam dusă. E mereu bine dispusă, râde mult și nu reușește să stea nemișcată nici măcar o secundă. Predă și istorie, geografie și educație fizică. Se spune că ar avea o relație cu profesorul de spaniolă, dar după mine nu e adevărat, chiar dacă o anumită atracție între ei se poate observa- a răspuns Thommy tot șoptind.
-Oh... Uite, uite nou-venita despre care s-a auzit vorbind atât de mult, Isabella Brown. Ce fată frumoasă ești- a spus profesoara apropiindu-se și trăgându-mă de obraz.
-Da, da, dar acum îndepărtați-vă și începeți să predați, că sunteți aici pentru asta- am replicat împingând-o ușor și răbufnind.
-Uh... Ai dreptate- a spus ea întorcându-se în fața catedrei mișcându-se în mod ciudat.
-Va fi o zi lungă- am spus acoperindu-mi fața cu mâinile.
***
După orele de engleză și engleză, am început să facem ora de spaniolă. Nu reușisem să mă s-o fac să mă trimită la directoare pentru că orice ziceam eu, profesoara McQueen o lua ca pe o glumă.
În principal profesorul de spaniolă era destul de normal, în afară de nenumăratele sale tic-uri nervoase și pentru râsul său prostesc, dar în rest era destul de normal.
Clasa de spaniolă era o clasă cu băncile separate de secțiuni numerotate. Pentru a face ora trebuia să purtăm niște căști și să repetăm niște propoziții pe care profesorul Jones le salvase pe anumite cd-uri pe care le ținea în primul sertar al catedrei.
Eu nu mă deranjam nici să vorbesc. Era plictisitor și inutil după părerea mea, iar profesorului Jones nu părea să-l deranjeze.. Stăteam să mâzgălesc pe caiet imaginea unei fete în alb și negru și la urmă a ieșit fain.
Îmi aduc încă aminte atunci când luam ora de desen. Eu și profesoara Mason, așa se numea femeia care îmi dădea lecții, mergeam de-acord, iar eu mă distram o grămadă, atât încât nu mai voiam să mă dezlipesc de ea și să mă întorc acasă cu tata.
Am zâmbit la acele gânduri fericite, iar Thomas mi-a dat un cot trezindu-mă din dulcile mele amintiri.
-Ce e?- am șoptit dându-mi jos căștile.
-Ești foarte bună la desen- a răspuns el zâmbind.
-Mersi- am răspuns la zâmbet întorcându-mă să perfecționez detaliile desenului meu.
Când au trecut orele mi-am strând lucrurile și m-am îndreptat în cantină împreună cu Thomas.
Ne-am așezat și am începat să mâncăm. Am observat că nu era nici directoarea nici fiul ei, ci doar câțiva profesori care vorbeau de voie. Deși elevii nu își permiteau să vorbească, se auzeau doar șușotelile mele și ale lui Thomas care vorbeam despre ore.
Cum am terminat ne-am ridicat întorcându-ne în cameră. Eu mi-am aranjat machiajul și părul apoi am luat geanta și am ieșit împreună cu Thomas pentru a merge la locul meu de "muncă".
-Nu este foarte greu. Înainte de toate, te lasă să te îmbraci cum vrei, dar trebuie să porți un ecuson care arată că lucrezi în acel loc. Pentru rest trebuie doar să iei comenzile și să servești mesele. Te voi ajuta să te integrezi- mi-a explicat Thommy în timp ce așteptam la stația de autobuz.
-Ok, dar nu te asigur că mă voi comporta bine- l-am anunțat zâmbind.
-Asta era clar- a replicat el dându-și ochii peste cap.
După puține minute petrecute vorbind am văzut autobuzul în depărtare și imediat o mutră de dezgust s-a pictat pe fața mea.
-Nu-mi spune că nu te-ai urcat niciodată pe un autobuz- a spus Thomas observând fața mea dezgustată.
-Nu. Aveam mașina cu șoferul și nu vedeam motivul de a mă urca pe o vechitură de genul cu toate persoanele alea urât mirosătoare, transpirate și ratate- am replicat ridicând mâinile la cer.
-Ok, stai liniștită. La ora asta autobuzul nu este așa de plin și vor fi locuri pentru a sta jos. Vor fi ratați, urât mirositori și transpirați, dar vor sta departe de noi, sau măcar sperăm- m-a asigurat Thomas luându-mă de mână și târându-mă în interiorul acelui autobuz.
Am plătit biletul și ne-am așezat în primul rând, iar eu nici nu m-am deranjat să mă întorc să privesc acea lume în față, altfel aș fi putut fugi din vechitura aia cât mă țineau picioarele.
Capitolul de sâmbăta trecută!
Vă pupăm😘