Rareori se intampla ca un horror, in care evident la un moment dat o sa se mearga pe clasicul boo, sa mai produca alt sentiment afara de nevoia de a mai lua o gura din paharul cu cola. Apare bau-bau-ul, vezi ca e urat, se stramba la tine, se scalambaie, isi arata coltii, personajele din film fug ingrozite si tu continui sa iti savurezi sucul. Un iubitor de horror e de obicei prea calit cu sperieturi ieftine si fantome taratoare ca ceva sa il mai ingrozeasca in ziua de azi.
Sinister (2012), in regia lui Scott Derrickson (care a regizat si oarecum faimosul The Exorcism of Emily Rose), isi propuna sa fie genul de film care tinteste putin mai sus de boo-ul ieftin de care va vorbeam mai sus. E adevarat ca putine filme reusesc sa iti induca sentimentul ala grav de apasare si neliniste si sa il combine cu putin piper de sperietura clasica. Si mai adevarat e ca foarte putine filme horror te fac sa simti cu adevarat ceva si sa iti produca o oarecare stare de apasare in momentul cand ai stins lumina si ai pus capul pe perna. Sinister nu atinge niciun apogeu, dar pe mine m-a lasat cu starea aia de rau psihic si neliniste. Acesta e motivul simplu pentru care il consider unul din cele mai reusite filme horror din 2012 si de asemenea unul din cele mai atmosferice filme din gen din ultimul deceniu.
Povestea e relativ simplista si cliseistica. Un scriitor – Ellison (Ethan Hawke) se muta impreuna cu sotia si cei doi copii intr-o casa in care avusese loc un masacru in anii 70. Bineinteles ca e genul de poveste in care personajul si-o cauta cu lumanarea, dar mutarea e absolut necesara pentru ca numai asa Ellison isi poate crea capodopera vietii. Si fiind genul de scriitor suficient de masochist, iubitor de gore sau pur si simplu un naiv cautator al adevarului, Ellison incepe sa scormoneasca istoria crimelor, sa isi ia notite si sa faca legaturi. Culmea e ca soarta ... ii surade. Asa ca gaseste in pod o cutie cu filme snuff, in care familii intregi, inclusiv cea care locuise in casa in care s-a mutat, sunt ucise. 4 copii atarna de copacul din spatele casei (imagine cu puternic impact vizual, devenita laitmotiv al intregului film), alti oameni sunt inecati, altii pur si simplu macelariti sau mutilati cu masina de tuns iarba.
Fiecare masacru celebru are un element in comun. Toti membrii familiei sunt ucisi afara de un copil care pur si simplu a disparut. Ellison decide sa nu instiinteze politia despre filmele snuff ci in schimb, porneste ancheta de unul singur. Creatia cere sacrificii nu?
Trecand peste substratul macabru, Sinister are meritul de a inventa un villain care ramane intr-un con de umbra si mister pana la sfarsit. Demonul Bughuul apare initial ca o silueta enigmatica in toate filmele snuff, dar incet incet incepe sa prinda viata si sa bantuie mintea lui Ellison.
Nu o sa dezvalui in ce mod e de fapt corelat Bughuul cu masacrele din filmele snuff si nici daca in cele din urma Ellison o sa il intalneasca. Va asigur ca,Bughuul si-ar dori ca voi sa priviti filmul, nu ca cineva sa va povesteasca mai mult. Dar shhh, deja am spus prea mult!
Pro si cons? Actingul e bun, atmosfera suficient de apasatoare ca sa lase si dupa credite o senzatie de neliniste, si nu se exagereaza cu scenele de violenta gratuita sau gore. Ce nu mi-a placut la Sinister e ca este oarecum un film lent iar finalul prea rapid si scurt, scoate oarecum din ritm intreaga pelicula. Sprintul de la maraton nu e chiar finishul de la suta, nu? Poate se spun prea putine, poate ca asa s-a dorit, sau poate ca nu le-a iesit atat de bine.
Sinister merita atentia iubitorilor de horror si a fanilor lui Ethan Hawke. Chiar daca nu o sa iti intre pe sub piele ca alte clasice atmosferice, cum ar fi de exemplu The Others, garantez ca a doua zi o sa cauti pe net cine sau ce este Bughuul!