Dracula intre adevar si legenda

407 14 0
                                    

Dracula – asa cum este perceput astazi – constituie rezultatul interferentei unor fapte istorice reale, intrate in legenda, legate de domnia lui Vlad Tepes – Dracula, al consemnarilor unor cronicari ai vremii, cu intentia de a-l pune pe marele voievod intr-o lumina nefavorabila, amplificate in secolele urmatoare prin asocierea cu personajul romanului de fictiune „Dracula", aparut in Anglia, in 1897, avandu-l ca autor pe scriitorul irlandez Bram Stoker.
Adevarul despre domnitorul Tarii Romanesti Vlad Tepes (1456-1462; 1476) este cunoscut din numeroase lucrari apartinand istoricilor romani si straini. Convins ca numai o domnie puternica in interior putea sa asigure ordinea in tara si sa organizeze cu succes apararea ei de primejdiile externe Vlad Tepes recurge la o domnie autoritara, impune supusilor sai cinstea si harnicia ca virtuti; necinstea (hotia) lenevia si viclenia erau pedepsite cu asprime prin tragerea in teapa, o pedeapsa cruda, dar care poate fi inteleasa doar in raport cu epoca in care a trait, o epoca de mare cruzime, care a cunoscut si alte pedepse, la fel de aspre, cum ar fi arderea pe rug, spanzuratoarea etc..
Ca urmare a masurilor sale drastice, Vlad Tepes a reusit sa instaureze ordinea in tara: „strain de mila si de indurare – spune istoricul A.D.Xenopol – el puse cumplita lui fire in slujba tarii sale si dupa ce o curata de rele launtrice, el puse piept injosirii in care cazuse tara".


Faptele sale au atras insa ura multora dintre contemporanii sai. Acestia l-au defaimat si acuzat de intelegeri cu turcii contrare intereselor tarii; a fost inchis de catre regele Matei Corvin si mai tarziu chipul sau de om crud, dar care a pus „cumplita lui fire in slujba tarii sale", a fost asociat cu vampirul Dracula, personajul principal din celebrul roman de fictiune „Dracula" al scriitorului irlandez Bram Stoker aparut la Londra in 1897 si considerat de catre Oscar Wilde „poate cel mai frumos roman din toate timpurile".


Legatura care se face intre personajul din romanul lui Bram Stoker si domnitorul Vlad Tepes-Dracula este sugerata chiar de catre autor, care consemneaza: "... a fost intr-adevar acel voievod Dracula care si-a dobandit numele impotrivindu-se turcilor peste marele fluviu chiar de la frontiera cu Turcia". Bram Stoker crede ca acesta nu a fost un om obisnuit „caci de-a lungul secolelor s-a vorbit de el ca de cel mai iscusit, cel mai viclean dar si cel mai viteaz dintre fiii tarii de dincolo de padure, spiritul lui ager si vointa lui de fier au intrat cu el in mormant si lupta si acum". Aici autorul face legatura cu credinta legata de strigoi, a caror existenta, imaginata de credintele populare, nu se sfarseste odata cu generatia din care provine: „Ne-mortii (adica strigoii, vampirii) sufera de blestemul nemuririi, spune Bram Stoker, trec dintr-o epoca in alta inmultindu-si victimele, sporind relele lumii ...".


Personajele din romanul „Dracula" sunt rezultatul fanteziei autorului, dar faptele contelui Dracula si sfarsitul acestuia au la baza credintele populare legate de existenta unor forte ale raului: vampiri sau strigoi. In credintele mai multor popoare vampiri sunt oamenii morti care in virtutea unei pedepse sau a unui blestem din timpul vietii, isi parasesc noaptea mormantul si ratacesc printre oamenii vii care dorm si le sug sangele – singura lor hrana. Tot vampir este considerat si liliacul, un animal care ziua traieste in pestera iar noaptea iese si le suge sangele oamenilor.* In America centrala si in America de Sud vampirii sunt o specie de lilieci mari care se hranesc cu sangele pasarilor si mamiferelor surprinse in somn. In celebra sa lucrare Odisseea, poetul antic Homer, identifica liliacul cu sufletele mortilor.


In credintele populare din spatiul carpato-danubiano-pontic corespondentul vampirului in acceptiunea de oameni morti care isi parasesc noaptea mormantul si ratacesc printre oamenii vii pe care-i surprind in somn si le fac o multime de neplaceri si daune, le sug sangele si iau laptele de la vite, este strigoiul. Poate fi strigoi viu, acela care – dupa cum consemneaza folcloristul I. Aurel Candrea - „toata ziua isi vede de treburi ca ceilalti oameni, dar noaptea indata ce a adormit ii iese sufletul care se duce sa se intalneasca cu alti strigoi, iar trupul ramane ca mort pe pat. Sufletele acestor strigoi ... ucid copii si le sug sangele, iau mana de la vaci si de la semanaturi". Acelasi autor spune ca „atunci, cand moare una dintre aceste fiinte despre care se crede ca a fost strigoi se vara prin inima o frigare inrosita in foc sau un par pentru ca sufletul ei sa nu mai poata iesi din mormant si sa nu mai chinuiasca oamenii noaptea".

Legende Horror de peste totUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum