— Nu ma sperie durerea fizica. Reusesc sa ii spun increzatoare, iar apoi imi musc limba cat pot de tare nerealizand ce tocmai am scos pe gura.
Nerealizand unde ma poate duce propozitia asta, ce poate provoca, cat de mult il poate enerva. Nu respir, incetez din a o face, dar chiar daca nu o fac inca pot simti cum pieptul imi urca si coboara sub bluza mulata cu care am fost imbracata, si ii aud pasii.
Vine in fata mea, iar mana lui acoperita de manusa imi ridica barbia.
— Shh! Imi sopteste acoperindu-mi buzele cu un deget.
Un deget. Pe buzele mele. Pe ranile de pe ele. Ustura.
Ustura. Ador asta.
— Stiu. Ne-am asigurat de asta acum mult timp in urma.
Cu cealalta mana prinde celalalt pistol de pe birou, si nu pot decat sa ma gandesc la ce a spus. Ne-am asigurat de asta acum mult timp in urma. Ce inseamna asta? S-a asigurat de ce? Acum vreau si mai mult sa stiu cine e, ce e, de unde provine, ce vrea sa zica, ce are de gand. Click.
Un click se aude.
Barbati dau năvala in biroul lui, si stau aliniati in spatele meu. Le simt prezenta. Le simt armele indreptate spre mine.
— Inchideti-o la vipera. Nu o scoateti de acolo pana nu e moarta una dintre ele doua! Le spune, tipand ultima propozitie, apoi ceva ma pisca de gat, si ma sufoca.
Nu stiu ce e. E amar, e dulce, e durere.