Destin forjat de Stele.

Capitolul 26.

         Cearceafurile visini, si pernele care miros a trandafiri imi infunda capul, ma ineaca intr-un miros placut si hipnotizant facandu-ma sa uit de tot ce m-a pus astazi Wars sa experimentez. Si nu doar Wars, inca pot simti cum Grady mi-a electrocutat tot corpul pana am lesinat de durere, si cum tipa la mine cuvinte in italiana pe care spera sa nu le inteleg, dar rau pentru el, le-am inteles. Razboiul asta nu e decat o modalitate de a incerca sa sperie oameni, cum adica? Sa ii sece de puteri, sa ii faca sa piara astfel incat 'lumea sa evolueze', ce inseamna asta? Acel baiat... Leon... era fiul lui... de ce era atat de bland cu mine? Fata lui... pistrui rosii din obraji lui... parul lui roscat... era superb.

         Usa dormitorului meu se deschide usor, scartaind pe parchet. Parul imens, afro, al Monicai intra primul pe usa, apoi tenul ei inchis la culoarea, si tava plina de injectii si diferite pastile. Ochii ei caprui ma tintuiesc, fata ei e extenuata, privirea ei e distrusa si obosita si aproape ca imi doresc sa stiu prin ce trece...
         Incepe sa vorbeasca, iar glasul ei ragusit ma face sa ma ridic si sa imi sprjin trupul secat de puteri pe spatarul visniu de catifea al patului.
— Domnul Wars m-a trimis sa iti aduc tratamentul, zice apropiindu-se de pat. Nu te impotrivi, vei inrautati situatia.

         Cand e suficient de aproape aseaza tava pe noptiera de langa pat, apucand una dintre injectii. Maneca halutului ei se ridica usor, scotand la iveala o vanataie imensa. Ce s-a intamplat? De cand e acolo? Aseara cand a venit sa imi injecteze marijuana sau somniferele nu o avea, pot sa jur asta. Dar nu deschid subiectul, si imi imping mana spre ea.
         Lichidul curge usor in venele mele si simt cum pleoapele mi se inchid imediat cum scoate acul, dar apoi... e galagie. Tipete. Arme declansate. Ce se intampla pe hol?
         Tresar iar Monica imi mangaie usor bratul.
— Nu te speria, nimeni nu iti va face rau tocmai tie. Imi zice accentuand ultimul cuvant parca putin iritata.
— Ce vrei sa spui? O intreb, si unghiile ei imi strang usor pielea, dar nu apuc sa aud ce spune decat cateva cuvinte pentru ca pulsul incepe sa imi zvacneasca, si inchid ochii.

— Spun ca.... nu si-ar.... marea....dragos...te.

***

         Mirosul de omleta, sunca, castravetii si trandafiri ma fac sa ma trezesc imediat si sa privesc in jur. Lumina rece de afara lumineaza camera, iar mirosul tavii cu mancare de langa patul meu a invadat intregul aerul. Pe o farfurie alba cu margini aurii se afla mancare dupa care am tanjit timp de 4 ani de zile in azil, iar langa se afla un buchet de trandafiri rosii cu un bilet atasat.

"Mananca. Esti prea slaba. "

         Ma uit din nou la farfuria cu mancare si fara sa mai stau pe ganduri i-au furculita de pe tava si ma infruct infometata din omleta care se simte ca praful de stele pe papilele mele gustative. In astea 5 zile e prima data cand sunt hranita, si e prima data in toti acesti ani in care primesc flori... chiar daca Wars le-a trimis probabil doar ca sa imi transmita faptul ca sunt prea slaba printr-un bilet atasat. Si brusc ma gandesc la toate lucrurile prin care am trecut ieri... am promit-o pe Whiskey, am spart un geam cu o singura atingere, am fost electrocutata pana la lesin, apoi... apoi eu si Wars ne-am antrenat? Au fost cele mai... intime atingeri pe care le-am avut vreodata cu cineva, dar totodata si cele mai blande. In ultimi 4 ani nimeni nu m-a atins atat de bland precum a facut-o el iar ceva din asta m-a facut sa il urasc. Sa il urasc pentru ca nu pot sa il urasc... sa il urasc pentru ca nu ma uraste.

Mainile lui pe soldurile mele incercand sa ma invete sa dau cu pumnul.
Ochii lui pe pieptul meu gol.
Degetele lui- inca rosesc la gandul asta fara sa vreau.
         Il urasc atat de mult...