Nu am crezut niciodata in basme, sau in zane. Singurul lucru la care m-am rezumat a fost realitatea pura.
"Crede doar ce vezi, Ava."
E ceva ce mama obisnuia sa imi repete zilnic cand eram mica. Nici ea nu credea in zane, basme, zmeii, sau magie. Asta probabil pentru ca era nebuna, pentru ca nu gandea limpede si era atat de toxica incat oriunde calca parca lua foc.
Sau poate eram eu nebuna pentru ca inca ii auzeam vocea chiar daca ea era moarta. A murit cand eu aveam 10 ani, intr-un accident de masina, dar chiar daca tata ma ducea zilnic la mormantul ei ca sa imi dovedeasca ca e moarta eu continuam sa vorbesc cu ea seara, si sa ii ascult povestile despre taramul de dincolo. Erau povesti oribile, dure, si mi le spunea fara sa ii pese ca eram prea mica ca sa inteleg ce imi spunea, insa cu trecerea aniilor am inteles.
Mama era in iad.
Am inceput sa o ignor cand am implinit 14 ani, sa nu ii mai ascult povestile fara scrupule inainte sa dorm, si sa ma meretizez intr-o cu totul alta persoana, dar asta nu a oprit-o pe ea din a imi manca fiecare secunda a vietii. Am inceput sa cred ca persoana care tot apare langa mine si imi soptea la fiecare 5 minute lucruri fara sens cum ar fi "nu-i lasa sa vada cine esti, Avaline" nu e de fapt mama mea, ci doar un demon oribil din povestile ei care apare in gandurile mele sa ma derute de la realitate. Dar...
Dar totul s-a schimbat intr-o zi ploioasa cand mi-am omorat din greseala tatal. Aveam 15 ani si dea bea ma certasem cu el din vina unui baiat de care eram obsedata. Eram foarte nervoasa, iar ca sa ma calmez am iesit in curtea din spate si m-am asezat pe jos, in iarba. I-am spus sa nu vina dupa mine dar a venit totusi, si, cumva am simtit ca nervi mi-au fost inlocuiti de o putere pe care nu o puteam controla iar privirea mea plina de nervi s-a transformat in traznet.
In ziua aceea mi-am omorat tatal doar cu privirea.
Mama avea dreptate. Nu trebuia sa ii las sa vada cine sunt. Eram un monstru, si am avut timp sa inteleg asta cat timp oamenii de stiinta au facut zeci, sute, mii de teste pe trupul meu. Au ajuns la concluzia ca sunt blestemata, si au vrut la inceput sa ma inchida intr-o inchisoare, apoi intr-un spital de boli mine, apoi intr-o scoala de corectie, dar intr-un final, dupa atatea teste care m-au distrus psihic si fizic au decis sa ma inchida intr-un azil de nebuni, si sa ma lase sa mor acolo pentru ca eram considerata un pericol meteorologic. O fata nebuna de 17 care isi lua puterea din vreme, din natura, si care putea omorî tot ce misca.