ֆɛɖʊƈțɨɛ lå ʀɨֆƈ îռǟʟ†
Privindu-i câteva secunde buzele, Zaida îl lăsă să se apropie doar pentru a fura startul jocului, doar pentru a-i lăsa o falsă punte de avans în riscul unei seducții interzise. Doar că ea nu se angaja în niciun joc dacă nu se putea regăsi în poziția dominantă de conducere. Își ridică ochii spre ai lui, depărtându-se subit de el la o fracțiune de secundă înainte de a o atinge. Un zâmbet discret și ironic îi relaxă chipul, sprijinindu-și umărul de sticla hubloului. În liniștea avionului, în înaltul cerului, în muțenia nopții, femeia părea o ființă ruptă de lumea reală. Avea ceva straniu, ceva bizar, numai al ei, numai de ea știut, în fiecare mișcare și în fiecare privire.
- Apropierile fizice au la bază încrederea reciprocă, domnule nepolițist. Parcă nu voiai încrederea mea, așa mi-ai spus acum câteva secunde. Acum ce crezi că faci? Parcă stabilisem că nu avem încredere unul în celălalt.
- Încercam un armistițiu al neîncrederii reciproce, frumoaso, zâmbi amuzat de afirmația ei bruscă, depărtându-se la rândul său. Un refuz cam târzior, își menținu amuzamentul.
- Încrederea se câștigă greu și se pierde imediat. Ce ai făcut tu pentru încrederea mea?
- Pentru încredere nimic, dar n-am făcut nimic nici pentru lipsa ei, își ridică o sprânceană.
- Vezi lumea greșit, iubitule.
- Cred că tu o vezi întoarsă, iubito.
- Depinde de perspectivă.
- Până îți găsești tu bărbatul potrivit, ce zici de un zbor liniștit cu cel greșit?
- E un mod de a-mi spune să mențin acest zbor liniștit? Pentru că imediat mă plictisesc și simt nevoia de acțiune, o zise, paradoxal, ca pe o invitație și ca pe o amenințare în același timp.
- Tot în baie? întrebă încă amuzat. S-a dovedit a fi teritoriu minat.
- Sau aș putea sparge hubloul ăsta, îl indică.
- Ai muri de la presiunea ridicată a aerului, zise, știind că era posibil ca ea chiar să nu glumească.
- Da, și asta e adevărat, aprobă, dar v-aș lua pe toți după mine. Nu sună distractiv?
- Oamenii normali se mai înlocuiesc. O criminală atroce ca tine, mai rar, din fericire.
- Nu mă provoca. Ți-am spus că nu mă întorc la închisoare.
- Și eu am spus că nu mai plec de la Jaula del Norte, dar ce să vezi? Lucrurile se mai și schimbă, se referi la închisoarea din care tocmai solicitase să plece.
- I-auzi ce interesant, râse dezinteresată, lăsându-și capul pe spate, sprijinindu-și mâinile încătușate de scaunul din față.
Bandajele i se înroșiseră, iar cătușele metalice erau pătate de vișiniu. Urmele apărării arătau întotdeauna îngrozitor, niște amprente oribile ale unor momente de slăbiciune. Și le privi disprețuitoare câteva secunde.
- Și ce ai pățit? Te-au dat afară? își continuă firul gândului.
- Sunt supraveghetor și escortator prin rotație. Doi ani în câte o închisoare, doi ani în alta, se ridică dintr-o dată de pe scaun.
- Ai ocazia de a culege nefericirea din fiecare penitenciar, ce noroc pe tine, îl urmări puțin derutată cu privirea.
- Nu mă deranjează, nu sunt chiar atât de empatic, începu să caute concentrat sub scaunul lateral, luând trusa de prim ajutor și revenind la locul său.
O deschise cu grijă, lăsând-o pe culoarul îngust dintre locurile goale, apucând obiectele necesare unei noi pansări. Zaida începu să râdă.
- Ești asistentă medicală între ture?
- Nu, sunt doar om. Iar un om printre oameni e o raritate, întinse mâna către ale ei pentru a i le apuca. Ai putea încerca și tu din când în când.
- Nu zău, rămase nemișcată. Nu-mi zdruncina convingerile despre specia umană acum.
- Te voi anunța când mă vor interesa acestea, momentan nu doresc să le știu, decupă cu răbdare bandajul uneia dintre mâini, tamponând cu vată îmbibată în substanță sterilă zona vătămată.
Înfășură mâna curățată cu tifon și repetă procedura și pentru cealaltă mână, având atenția focusată pe acțiune, chipul lui, mai devreme amuzat, fiind acum foarte concentrat și serios.
Strânse ustensilele tăcut, punând trusa la locul ei, apucând bandajele murdare de pe jos.
- Le păstrezi ca amintire de zbor sau le arunc?
- Ești foarte grijuliu. De ce nu-mi scoți și cătușele dacă tot ești atât de atent? Nu e ca și cum pot face mare lucru cu mâinile acum.
- Nu întinde coarda, păru că o ceartă, chipul lui relaxându-se gradual. Eu vreau doar un zbor liniștit. Atât. Plus că s-ar putea să nu ne mai întâlnim niciodată, așa că nu strica ce a mai rămas dintr-o primă impresie.
- Și ce a mai rămas din această primă impresie?
- Mă pui să dezvolt un subiect care cel mai probabil te-ar plictisi și la finalul căruia ai râde.
- Nu mă deranjează să râd. O fac foarte rar.
- Oamenii nu se nasc răi, zise, punând bandajele în buzunarul scaunului din față. Oamenii devin răi în urma experiențelor care creează traume, care modifică atitudini și comportamente. Omul nu e rău. Omul decide să fie astfel ca ultimă măsură de protecție. Nu a zis nimeni că viața e ușoară sau corectă. Nu îmi pasă de ce ai fost acuzată. E treaba ta, vina ta, pedeapsa ta și nu mă afectează personal. Dar în spatele a tot ce ai făcut, ești încă un om. Iar oamenii nu sunt răi. Aleg să fie răi. Motiv pentru care hai să avem un zbor comod și când ajungem în Madrid faci ce vrei tu, dar în compania colegilor mei, nu în a mea.
Ascultându-l tăcută, își înălță ușor sprâncenele. Îl studie de jos în sus și de sus în jos, aprobând ulterior din cap. Îi dădea dreptate, dar n-avea să recunoască. Îi dădea dreptate, dar asta nu îi ajuta la mare lucru.
- Ai avut dreptate, oftă, luându-și privirea de la el. A fost extrem de plictisitor, nepolițistule, își strânse genunchii la piept, așteptând trecerea orelor printre nori.
- Mă gândeam eu, o zise dezinteresat, lipindu-și spatele de scaun. Oricum e posibil să nu ne mai întâlnim, deci nu ar avea de ce să mă intereseze dacă ai priceput ceva sau nu.
Zaida îi mai aruncă o scurtă privire, dar nu i-a mai spus nimic. Privi spre întinderea întunecată de nori, urmărind o mică furtună în depărtare, câteva fulgere spintecând bezna.
Lipsa reacției îl îndemnă să nu mai continue dialogul. Părea un final propice de discuție. Cât ea era cuminte, el își putea vedea pe mai departe de gânduri. Se gândi la evoluția lui de-a lungul anilor. Norte era o închisoare de bărbați, Sur una de femei, iar când era redirecționat spre Jaula del Sur, lucrurile păreau mult mai simplu de gestionat, mai simplu de înțeles, mai simplu de asimilat. Mai avea două luni de stat la Norte, două luni de hlizeli și paradoxuri care îl oboseau și îl epuizau și îl enervau și îl secau de toată energia și tot cheful de viață. Închise ochii, cufundat în gânduri, însă nu adormi, fiind în permanență pe poziții.
Aproape de finalul zborului, Zaida se simțea în mod paradoxal epuizată, dar și foarte trează, foarte atentă, foarte pregătită. Între ea și Navarro mai existaseră câteva schimburi de replici, o scurtă vizită a lui Castillio, un jandarm care îi lăsase niște mâncare într-o caserolă pe care nu o deschise, deși murea de foame.
Umezindu-și scurt buzele, își întoarse privirea către Navarro, mai exact înspre zona armelor sale. Electroșocul și pistolul cu muniție. Bărbatul avea ochii închiși, dar ea știa că nu doarme.
- Mai avem mult?
- De ce? Te-ai plictisit? vorbi menținându-și poziția.
- Da, îi răspunse foarte calmă. Tu nu te-ai plictisit?
- Zborurile sunt obositoare. Mai ales cele de șaisprezece ore. Eu doar îmi conserv energia.
- Ce vei face când vei coborî din avion? Va fi noapte în Madrid. La cine te duci? Ai familie?
- Îmi pui întrebări mult prea personale. Eu am venit doar ca însoțitor de zbor. În funcție dacă mi se aprobă o cerere de transfer sau nu, văd dacă mă cazez la un hotel sau zbor către Norte.
- Ai spus că e posibil să nu ne mai vedem niciodată. Eu nu am familie. Familia mea era formată din două persoane, una m-a trădat, cealaltă și-a crăpat capul de ciment. Mă așteaptă o celulă pustie și neprimitoare.
- Ți-am propus să devii mai prietenoasă la începutul zborului eșuat. Dacă încerci, celula nu ți se va mai părea atât de rece. Chiar dacă Sur merge în stil armată, e o închisoare de siguranță în regim semi-deschis, așa că vei putea să îți și inviți viitoarele prietene la tine în cameră, să discutați între voi ce vă doare. Iar dacă te interesează atât de mult să știi despre familia mea, eu am crescut fără tată, iar mama mea s-a dus acum nu foarte mult timp.
- Allah s-o aibă în paza Lui. Și eu am crescut fără tată, nu l-am cunoscut niciodată. Mama mi-a făcut viața un calvar, deci... ah, cred că e încă în viață, din păcate. Dar să nu ne indispunem. Mai avem puțin timp de petrecut împreună, mai bine l-am face mai plăcut.
- Ți s-a părut deranjant până acum?
- Știu ce mă așteaptă, deci, ridică din umeri, nu pot fi încântată. Dar mă bucur că ești alături de mine, altfel, aș fi sângerat șaisprezece ore, își ridică mâinile.
- Trebuiau să fie femei în locul meu. Am fost racolat doar pentru că nimeni nu a vrut să te ridice pe sus. Faptul că te deplasezi cu mine mă face să îți încalc dreptul legal la intimitate, așa că nu îmi mulțumi.
Zulema zâmbi, aplecându-se puțin spre el.
- Și n-ai vrea să îmi încalci până la capăt dreptul legal la intimitate?
- Mă ispitești?
- Exact asta fac. Pot fi mult mai plăcută decât am fost cu colegul tău.
- Serios? îi mângâie obrazul cu vârful degetelor. Și cum te gândești să faci asta? Nu îmi tai gâtul și mă înjughii doar sugestiv în piept?
- Lasă-mă să-ți arăt, își menținu zâmbetul.
- Cum? o provocă.
- Nu aici, se depărtă puțin, ridicându-se.
- Amuzant. Ne cam blochează cerul pentru un alt spațiu.
Ieșind din locul său îngust de pe scaun, trecu pe lângă el, atingându-i fugitiv pieptul, prinzându-l apoi de mână pentru a-l face s-o urmeze.
- Ce e cu tine? Așa? Dintr-o dată? o privi suspicios, strângând o idee mai tare mâna ei.
- Conștientizarea, răspunse liniștită, trăgându-l ușor spre ea. Conștientizarea că momentele astea sunt ultimele care mi-au mai rămas înainte de o viață îngrozitoare.
- Bine. Nu sunt duhul din lampă, dar îți voi îndeplini dorința, merseră împreună până la baia avionului, Navarro sperând doar să nu se repete tiparul jandarmului. Nu. El avea să fie atent.
Trăgându-l de tricou spre ea, Zaida își lipi spatele de peretele lateral ușii și fu prima care îl sărută pe buze, așteptând nicio secundă înainte ca ușa să se încuie automat în urma lor.
Nu putea spune că nu se așteptase la asta, însă Navarro avusese o scurtă perioadă de șoc în urma îndrăznelii femeii, însă se reglă, adâncindu-se în sărut, trăgându-o mai aproape de el.
- Ceva te blochează, zise cu buzele peste ale ei, scoțând cheița cătușelor de la spate. Reveni în sărut, deschizând bucățile de metal, lipind-o și mai mult de zid.
Odată ce își simți mâinile eliberate, își luă un avans mai puternic, realizând că făcuse o alegere excelentă. Navarro fusese o alegere excelentă. Cătușele au căzut cu un clinchet pe podea, iar mâinile femeii îi cuprinseră gâtul, alunecându-i apoi pe umeri și pe spate.
- Bună mișcare, se referi la cătușe, continuând sărutul.
Cuprins în marja gestului, nici nu putu să fie foarte atent la ceea ce îi spusese, începând să o dezbrace întâi lent, ridicându-i tricoul în sus, apoi scoțându-l peste cap. Cu un braț îi cuprinse talia, buzele lui alunecând în zona gâtului aproape de lobul urechii, coborând până în zona claviculelor.
Lăsându-și puțin capul într-o parte pentru a-i face loc, se săltă dintr-o mișcare pe marginea chiuvetei, înconjurându-i corpul cu picioarele, ridicându-i tricoul de asemenea. În traseul spre a-i dezbrăca tricoul, îi mângâie pielea cu vârfurile unghiilor lungi, atingându-și încheietura de mânerul armei de foc. Dar o ignoră. Nu încă.
Navarro își simțea inima bătând cu o forță feroce. Un act din pasiune cu cea pe care probabil avea să nu o mai vadă vreodată, însă nu se gândea la asta în acel moment. Era captivat de catifeaua buzelor ei, de parfumul vag de sâmburi de vișin, de impactul mișcărilor pe care le avea asupra lui. Mâna de pe talie îi alunecă spre fesieri, strângând-o ușor, cealaltă mână urcând în zona gâtului pentru a îi menține chipul imobilizat, pentru a o putea admira, pentru a se pierde în abisul ochilor de jad.
Dar gestul lui de imobilizare nu fusese unul binevenit pentru ea. Deși cu o secundă în urmă era extrem de deschisă și dezinhibată, în acea secundă simți un glonț al trecutului spulberându-i capul, odată cu degetele lui strângându-i gâtul. Având un moment de retragere bruscă, își lipi spatele de oglindă, fără a scăpa încă de atingerea mâinii lui. Respirația i-a rămas în piept, blocată.
- Dă-mi drumul.
- O să stai oricum închisă mult timp, o zise dezinteresat, năpustindu-se asupra buzelor ei.
- Dă-mi drumul, repetă mai tare, împingându-l de lângă ea.
Dezorientat, chipul i se întunecă de umbra incertitudinii.
- Asta ai vrut! Trebuie să te învăț să accepți ceea ce vrei? veni spre ea, de această dată într-un mod mai agresiv.
- Gata, gata, își puse brațul ca o barieră. Nu face asta, gata. Dă-mi un moment.
Pufnind iritat, Navarro se aplecă din bazin spre picioarele ei, culegându-și tricoul.
- Ne întoarcem înapoi la locurile noastre, trase de tricou care, cumva, se prinse de dulapul ce susținea chiuveta.
- Nu trebuie să fii atât de agresiv, îl privi de sus. Dar dacă așa îți place, o putem face așa, continuă, atentă la el.
- Agresiv? Eu? o ținti cu privirea reușind să îmbrace tricoul. Ție ți-a ars de aventuri aeriene și tot eu sunt ăla brutal. Să-ți aduc aminte că ai omorât un jandarm?
- A fost acum aproape șaisprezece ore, îl trase din nou de tricou spre ea. Uită trecutul. Cum spuneam, își strecură mâna pe sub tricoul lui, putem fi și agresivi dacă vrei, șopti, senzualitatea mâinii ei prefăcându-se rapid într-o duritate fermă, prinzând aparatul de electroșocuri, declanșându-l îndelung în pielea șoldului lui.
Gestul femeii fusese unul și mai spontan decât precedentul, neavând timpul suficient de a reacționa înainte ca trupul să îi fie străbătut de unde electrice prin toate oasele, prin toți mușchii și prin toate celulele. Părea o agonie interminabilă, longitudinea șocului rupându-i din gât un urlet ce își pierdu rapid intensitatea, ce se pierdu cu dezechilibrul bărbatului într-o profundă căzătură a inconștientului, dând cu fruntea de bara de susținere a prosopului.
- Idiotul dracului, mormăi Zaida, așezându-și aparatul la propria betelie, sărind în picioare pe podea, recuperându-și tricoul. Se îmbrăcă rapid, aplecându-se spre el, luându-i pistolul și încărcându-l. I-l lipi de tâmplă, având degetul pe trăgaci. A stat așa un moment, vrând să-l omoare, dar apoi își revăzu mâinile pe care el i le bandajase.
- Hai că ai noroc azi, nepolițistule, zise înainte de a-i depărta pistolul de cap și a-i lega cătușele de suportul metalic. Sări de pe vine, aranjându-și părul în oglindă.
În difuzoarele stereo ale avionului, pilotul anunță aterizarea, alături de comanda de protocol pentru toți pasagerii în vederea stabilizării corporale cu centura de siguranță.
Pe pistă, o echipă de jandarmi formată din șase oameni ținti cu privirea avionul îndată ce acesta atinse suprafața pistei de cenușă. În decursul zborului nu se anunțaseră incidente, astfel că armele le atârnau în jurul corpului, toți având mâinile în cădere liberă pe lângă corp.
Desigur, dacă nu se anunțaseră probleme, asta nu însemna și că nu existaseră.