- Ghici ce?
- Ce sa ghicesc?
- Am inchiriat un apartament.
- Chiar asa? Din prima zi? Ce repede te misti! Vezi sa nu iti placa prea mult orasul ala si sa ma lasi aici!
- Nu, iubire! Stai linistita... nu scapi de mine! Dar poate ca te aduc aici, dupa cei doi ani! Ce zici? Ti-ar surade ideea?
- Oriunde, numai sa fiu cu tine, raspunse ea repede.
- Oh! Dragostea mea! Esti o dulce, ca intotdeauna!
- Atat de dulce, ca m-ai lasat aici! Riposte ea. Ups! Era in toane foarte rele.
- Nu vrei sa stii amanunte despre apartament?
- Haide, spune! Te simt foarte nerabdator sa imi spui despre el. Se invoi ea, ceva mai blanda.
- E un penthouse, in mijlocul orasului.
- Ce vorbesti? Nu esti cam pretentios?! La ce iti trebuie un penthouse, daca vrei sa stai acolo doar doi ani?
- Carmen, draga mea! Te rog nu te descarca pe mine, daca te-ai certat cu ai tai... Serios, acum!
Atitudinea asta a ei m-a agitat si m-a suparat.
- Pai, daca imi vii cu ce apartament ai inchiriat tu acolo...
- Nu e oricare apartament, Carmen! E tocmai apartamentul tatalui meu!
- Poftim? Tipa ea in telefon. – Edmond! Ce naiba faci acolo?!
- Poti sa te calmezi putin? Pot sa vorbesc cu tine, asa cum o facusem mereu? Nu am nevoie de vocea ta de acum, Carmen! Stiu ca poti mai mult!
- Nu imi veni cu de astea! Edmond! Vreau sa stiu ce ai facut de ai ajuns sa inchiriezi tocmai acel apartament.
- Iubire... Nu am facut nimic altceva decat sa caut o chirie. Nu pot sa stau la hotel doi ani, nu? Si tot cautand, am vazut postarea cu apartamentul asta. Am recunoscut mobila... si structura... din pozele pe care le aveam cu el... si mai e si locatia... Apoi am vazut numele lui... E scris numele lui pe contractul semnat de imputernicit. Atata tot.
- Edmond! Iubire! Ai grija ce faci! Nu te grabi! Te rog nu te grabi... Oh! Vocea ei era din nou cea pe care eu o cunosteam atat de bine.
- Draga mea! Ti-am promis ca voi avea grija de mine si asa voi face. Stai linistita! Tatal meu nu vrea sa vada apartamentul, tocmai de acum sapte ani... Ceva s-a intamplat atunci... Ceva grav... Sunt sigur ca nu gresesc... Deci nu sunt in pericol... Inca nu m-am mutat... Dureaza cateva zile pana se muta fostii chiriasi... Dar l-am vazut azi... E o bijuterie, Carmen... E superb... Ai o panorama uluitoare a orasului...
- Edmond, nu vreau sa iti placa! Nu vreau sa te lege de orasul ala nimic altceva decat raspunsurile pe care le cauti sau razbunarea pe tatal tau. Eu nu voi rezista fara tine, niciun minut in plus... fata de acea zi in care vei fi fata in fata cu el! Nu vreau sa ma uiti.
- Iubire, ce e cu tine?! Pe langa faptul ca te-ai certat cu ai tai?
- E faza a doua intr-o despartire. Dupa jalea de ieri, vine furia...
- Oh! Doamne! Serios? Tu chiar vrei sa ma necajesti? Chiar ti-ai pus in cap asta? Azi noapte, erai mult mai bine. Ti-am spus ca nu e o despartire! Nu o lua ca o despartire! Nu asa stau lucrurile intre noi...
- Nu? Dar cum stau lucrurile, Edmond? Tu imi povestesti mie ce frumos e orasul ala? Chiar asa? Apoi o sa imi spui cat de frumoase sunte fetele acolo?
- Carmen! Inceteaza! Vocea mea a tunat acum. - Altfel nu iti mai spun nimic! Absolut nimic in doi ani de zile despre ceea ce fac eu aici! De ce nu te poti bucura pentru mine? Cate sanse as fi putut avea sa gasesc chiar apartamentul tatalui meu?! Nici nu am stiut ca e dat in chirie! De unde sa fi stiut!? Asta a fost sansa mea si nu am scapat-o! Atata tot. Inseamna ca totul va fi bine! E un semn! Eu asa il iau! Imi pare rau ca te-a deranjat exaltarea mea. Nu asta am vrut sa fac! Tot asa cum faptul ca am venit aici nu inseamna o despartire intre noi! Nu e o despartire, Carmen! Multe cupluri au perioade in care nu se vad din varii motive. Dar nu se despart!
- Da! Dar noi am avut cei patru ani de distanta! Ar fi fost suficient, nu crezi?! Si tu te-ai dus acolo sa te pui in pericol!
- Am venit aici sa aflu adevarul! In pericol as fi putut fi si in Bucuresti! La orice pas am fost in pericol. De cand m-am urcat in masina am fost in pericol sa mor... sa dea unul peste mine... Am fost in pericol sa fiu prins... Am fost in pericol sa fac parnaie... Am fost in pericol sa mor... Asa ca nu locatia e importanta! Cate zile mi-s scrise, atatea am, Carmen!
- Nu e acelasi lucru! Si tu stii bine, ca nu e! Acum cauti scuze!
- Bine, iubire, fie cum spui tu... S-o lasam asa... Nu am chef sa mai vin cu argumente... Ti le-am spus ieri! Imi pare rau ca nu ai inteles. Hai sa inchidem... si vorbim cand iti trece faza asta a doua... Nu vreau sa ma cert cu tine! Ultimul meu gand e sa ma cert cu tine! Uita ca ti-am spus de apartament. Am crezut ca te vei bucura. Am crezut ca iti spun ceva pozitiv, dar m-am inselat. Te las acum. Ai grija de tine si incearca sa te impaci cu ai tai! Nu asta am vrut sa fie rezultatul mutarii tale la apartament... Si sincer, nu asta as fi vrut sa iti fie tonul azi... Nu am vrut sa mai plangi, dar nici sa ai atitudinea asta... Carmen! Vorbim mai tarziu. Ai sarutul meu pe frunte. Gandeste-te la el...
Am inchis. E prima data cand am inchis eu primul. Tot cheful mi s-a stins. Toata buna dispozitie mi s-a dus. Am hotarat sa ma intorc la hotel. Asta a fost in prima zi in Oradea. M-am intins in pat si am adormit, nu inainte de a-mi pune pe silentios telefonul.
Am visat-o pe Carmen... insa nu am visat ceva frumos cu ea. Carmen a mea se indeparta de mine... fugea de mine... privindu-ma furioasa... Cu ura... Asa cum m-am asteptat s-o faca dupa acea zi de acum sapte ani cand am avut-o in fata mea, doar in chiloti, acoperita de mizeria celor patru tigani. Iar eu plangeam in visul meu... plangeam in urma ei... cu sufletul sfasiat de durere. Asta s-ar fi intamplat atunci, daca ea nu ar fi trecut de ura... si furie...
M-am trezit tarziu in noapte... imediat dupa acest cosmar... si jalea m-a cuprins instantaneu... Oare o voi pierde pe Carmen? Oare asta sa fie finalul? Oare asta ma asteapta dupa astia doi ani de zile? O pierd pe Carmen, in schimbul razbunarii mele? Oare departarea ne va indeparta in cele din urma?
Mi-am ridicat telefonul si i-am privit ecranul... Oh! O multime de apeluri ratate! Oh! Carmen incercase sa ma resune... Apoi o multime de mesaje de la ea.
"Edmond, iubire, raspunde!"
"Hei! De ce nu raspunzi?"
"Edmond, ce s-a intamplat?"
"Edmond, unde esti?"
"Dar raspunde odata, Edmond!"
"Iubire, nu imi face asta. Nu ma pedepsi!!!"
"Iubire, iarta-ma"
"Dragostea mea, mi-e tare dor de noi"
"Edmond, raspunde, te rog"
"Haide, Edmond, nu ma chinui"
"Da-mi un semn, ca esti bine. Doar atat iti cer, iubire"
Hm! Sarmana mea Carmen! Era ora patru dimineata. Cum am putut dormi atat de adanc incat sa nu aud vibratiile telefonului? Ultimul mesaj era de acum o ora si ceva. Cine stie ce a facut ea, daca a vazut ca nu ii raspund. Ce sa fac? S-o sun sau sa ii dau un mesaj? Poate a reusit sa adoarma.
Am decis sa ii trimit un mesaj. Doar ca sa afle ca nu s-a intamplat nimic rau cu mine.
"Iubire scumpa, scuze. Am adormit si abia acum am vazut ce am facut! Mi-am oprit si notificarile pentru mesaje. Sunt bine, dragostea mea, nu iti face griji!"
Imediat ce s-a trimis mesajul, a sunat telefonul. Of! Am trezit-o. Poate e mult prea nervoasa acum pe mine si ajungem sa ne certam din nou.
- Alo?
- Edmond, oh! Doamne, Edmond! Esti bine?
- Da, draga mea. Sunt bine. Imi pare rau ca ti-am facut asta!
- Iubire! Sigur esti bine?
- Da, sunt bine. Nu mi-am mai continuat plimbarea prin oras, dupa ce am inchis. M-am intors la hotel si m-am culcat.
- Imi pare rau, iubirea mea! Imi pare atat de rau pentru acel apel!
- Draga mea, nu sunt suparat pe tine. Sunt doar trist... ca s-a intamplat asta... Ca te-am auzit vorbind asa... Te iubesc atat de mult... Carmen, nu vreau sa se intample ceva intre noi in astia doi ani! Nu vreau sa te pierd! Nu in astia doi ani! Iubire, astia doi ani sunt jumatate din cei patru. Avem deja experienta in relatie la distanta... Putem sa trecem prin asta! Amandoi! Stiu ca putem!
- Da, iubire, putem! Si promit sa te astept! Si eu te iubesc! Nu renunt la tine! Nu te las alteia! Tu esti al meu, Edmond! Si al meu vei ramane!
- Unde e Carmen din seara trecuta? Am intrebat eu brusc inveselit.
- A plecat... si nu se mai intoarce! Promit! S-a speriat mult prea tare ca nu i-ai raspuns.
- Iubire, chiar imi pare rau. Sa nu crezi ca am facut-o intentionat!
- Linisteste-te, dragul meu! Sunt bine acum ca te aud... Serios...
- Esti singura acum?
- Da... iubire... Sunt singura... Dar sunt bine... Nu mai am nevoie de supraveghere permanenta... Mi-am revenit...
- Asta e Carmen a mea! Oh! Ma simt atat de bine acum ca te aud... Ma ajuti atat de mult...
- Iarta-ma! Iubire! Iarta-ma pentru ce ti-am facut ieri si alaltaieri... Te rog uita asta! Te rog...
- Draga mea, nu vreau sa uit nimic din ce tine de tine! Nimic! Mai ales ca eu te-am impins la asta!
- Dar ar fi trebuit sa ma abtin. Nu sa te las sa pleci asa cum ai plecat, fara sa mai ai curajul sa privesti spre fereastra noastra... Si ce am spus la telefon? O porcarie! Ai dreptate... poate fi un semn! Poate fi ceva pozitiv in faptul ca ai dat tocmai peste acest apartament...
- Iubire... serios... Lasa asta, draga mea. Acum ca te aud ca esti mai bine, sunt si eu bine.
- Haide, iubire. Spune-mi acum despre apartament. E chiar atat de frumos precum mi-ai spus?
- Da. E chiar frumos. As vrea sa il vezi... As vrea sa fii cu mine... As vrea sa vezi ce mobilier este acolo! E uimitor cat de frumos e. Nu stiu de ce nu locuieste el acolo. Nu stiu de ce vrea sa stea intr-un sat amarat... Nu imi pot explica asta! Chiar nu pot... Cum sa renunti la luxul ala!? Voi face poze, cand ma voi muta acolo. Trebuie sa vezi ca sa ma crezi! Ce naiba are el in casa din satul ala, daca renunta la bijuteria de aici?
- Lasa, iubire, vei afla totul la momentul potrivit. Tu ai grija, pana atunci, sa te pregatesti minutios. Fa-ti aliati... Asigura-ti spatele! Fa tot ceea e trebuie sa faci ca sa te intorci la mine.
- Promit, iubire! Ma voi pregati asa cum trebuie.
- Deci, suntem bine? Sigur?
- Da, scumpa mea... Suntem bine! Ce-mi face finutul?
- Oh! E un dulce! E foarte jucaus... Azi vor veni pe la mine... Vine si sotul ei...
- Uau! Ce frumos! Iubire! Ma bucur.
- Deci nu iti face griji pentru mine... Eu voi fi bine... Promit... Acum pot sa iti promit ca voi fi bine, daca tu vei avea grija. Si daca imi promiti ca nu ma schimbi cu alta...
- Carmen, iubire! Cum sa te schimb cu alta fata?! Doar tu existi pentru mine! Doar tu! Si doar tu vei exista pentru mine... Nu te teme... iubire... Nu te indoi de mine... Eu voi ramane doar al tau...
- Mmmm! Mai spune-mi... murmura ea... Oh! Am inchis ochii sa simt trairea ce-mi strabatea corpul... Avea aceeasi voce ca si atunci cand o strangeam in brate si faceam dragoste cu ea... Adoram tonul asta al ei... Imi incalzea trupul...
- Iubire... doar pe tine te doresc... si acum ca stiu ce imi poti tu da, dorinta e cu atat mai mare...