- Edmond, iubirea mea... sopti ea in timp ce bratele ei m-au inconjurat... dragastos. – Ai dreptate... in tot ceea ce ai spus... Da... avem astia trei ani... Avem ce sa ne sustina in continuare... Nu regreta... te rog nu regreta ca ai ales sa ii avem... Te rog... sa nu iti para rau ca ai cedat atunci... Ai facut bine... Imi amintesc ca te-am acuzat atunci ca nu ai tinut cont de promisiunile facute mie... si m-ai convins acum ca eu am fost in mintea ta atunci... Te cred... si pot sa iti jur acum tot ceea ce mi-ai cerut... Pot! Crede-ma! Dar te rog... sa nu ma uiti...
- Iubire, cum crezi ca te-as putea uita? Tu te auzi ce spui? Carmen!? Cum sa te uit, cand tu esti viata mea! Draga mea!
- Promite-mi dragul meu, ca vei avea cea mai mare grija de tine... ca si cum ai avut de mine! Promite-mi ca vei avea grija de sufletul meu... E la tine... Ai grija de el... Jur ca nu ma voi omori daca, Doamne fereste, se va intampla ceva rau, dar sa stii ca daca tu nu mai esti, nici sufletul meu nu mai este... El va pleca cu tine... Raman in viata, daca imi ceri asta, dar nu voi mai avea suflet... Si promit sa ne intalnim in viitor asa cum mi-ai cerut... Ai inteles asta? Ai inteles ceea ce ti-am spus acum?!
Am gemut abia auzit... Am inteles foarte bine ceea ce a spus ea... Ea nu va mai avea viata, daca eu nu supravietuiesc... Ea va trece ca o umbra prin viata asta, asteptand cu nerabdare sa ajunga la mine din nou...
- Promit, iubire! Voi avea grija de noi. Cea mai mare grija. Iubire, pozele tale raman aici... Tot ce e in dormitorul nostru ramane asa cum e acum. Doar o poza voi lua cu mine. Poza noastra... Ai si tu una... deci nu se pierde de tot... In rest... vreau sa ramana aici... Nu vreau ca, in cazul in care ceva nu merge, sa le pierd pe veci... M-au ajutat enorm in cei patru ani... vreau sa ramana la tine... Oricum ne vom vedea pe internet... Promit ca ne vom vedea... Promit ca iti voi cere sfaturi, daca simt ca nu fac bine ceva... Promit... Jur! Jur ca nu te uit... Cum te-ai si putut gandi ca as putea sa te uit? Te am in inima de unsprezece ani de zile... si acolo vei ramane. Acum, ca te-ai linistit, pot sa il chem pe Alex, sa imi pot lua "la revedere" si de la el?
- Da, iubire... murmura ea, incruntandu-se din nou.
Mi-am luat telefonul si l-am sunat pe Alex. Ramaseseram intelesi ca il chem cand totul e ok. Se asteptase ca iubirea mea sa isi piarda controlul si nu a vrut sa fie de fata.
Ne-am asezat din nou pe canapea, mult mai calmi... Ea in bratele mele... I-am mangaiat chipul plans... si trist, apoi mi-am coborat degetele pana pe medalionul primit de la mine. Mi-am trecut degetele peste stralucirea lui de un verde deosebit, apoi l-am intors, sa mai pot vedea o data inscriptia de pe spatele lui si in cele din urma i l-am asezat din nou pe pielea ei fina, mangaiata si sarutata de mine de atatea si atatea ori...
O tineam inca in brate, cand Alex a batut la usa. Am asezat-o bland pe Carmen pe canapea, apoi m-am ridicat sa deschid usa.
- Edmond, frate, esti bine? Sunteti bine?
- Suntem bine, atat cat putem fi in situatia asta, draga frate. A sosit timpul. Nu uita ce ti-am cerut... te rog... Ai grija de Carmen a mea... Vreau sa mi-o regasesc aici pe cand ma intorc! Alexandra?
- Nu a vrut sa vina, frate! E mult prea suparata, ca sa vina...
- Mai, oameni buni! Am izbucnit eu! - Ce naiba!? Nu ma duc la taiere! Nu ma duc la parnaie! Nu mai sunt atat de orbit de ura, incat sa fac greseli... Nu mai suntem pe vremea scrisorilor... Avem acum retele de socializare! Ce Dumnezeu!? Ne putem vedea in fiecare zi... Putem vorbi in fiecare zi... Ma voi sfatui cu voi... mereu... Nu voi face niciun pas, pana nu vorbesc cu voi! Mai multe minti gandesc mai bine decat una singura! Voi avea ajutor acolo. Sunt sigur ca voi gasi cine sa ma ajute! Singura zi fierbinte e ziua in care il voi cunoaste pe tatal meu... Cand il voi vedea, de fapt, pe tatal meu. Si asta va fi peste doi ani de zile! Pricepeti odata, ca nu e sef de clan... Nu face parte din nicio organizatie... Nu are o armata acum... Nu s-a mai auzit nimic rau despre el, de sapte ani... Isi plateste pana si taxele regulamentar. Are un profit declarat, fabulos si asta inseamna ca are un impozit imens... deci plateste la stat in mod cinstit... Are o familie... Are aproape cincizeci de ani! Chiar asa!? Nu aveti incredere in mine ca pot sa il dobor, daca va fi cazul sa ne confruntam? Amandoi m-ati vazut! Si tu Alex si tu Carmen! Sunt chiar atat de slab, incat sa nu fiu in stare sa pun la pamant un om de patru-s-cinci, cincizeci de ani? Va promit ca va fi bine! Doar prin absurd as putea pati ceva! Chiar asa de greu sa-mi fie sa ma apropii de o pustoaica de saispe-saptespe ani, cati va avea cand va fi lasata de tatal meu sa umble prin cluburi sau localuri? Cat poate fi de greu sa ii castig increderea? Carmen, iubire! Aveam paispe ani cand am avut banchetul. Am ajuns la tine cu toate piedicile pe care stiam ca le voi avea. Am ajuns la tine! M-am facut iubit de tine, draga mea! Cat de greu imi va putea fi, Alex, frate? Mereu ai fost uimit de mine, iti mai amintesti?! Vrei sa iti reamintesc nume? Vrei sa iti dau exemple?! Nu uita, ca eram la pamant atunci... distrus psihic... si totusi am fost in stare sa imi dau examenul! Si l-am luat cu brio, dupa spusese tale! Ce dovezi mai vreti ca sa intelegeti ca nu ma duc cu gandul clar ca ma duc la moarte! Nu vor fi arme de foc... De un amarat de cutit, daca ar fi unul prin preajma, ma pot apara! Doar stiti amandoi asta! De ce imi faceti asta?! Nu am si eu dreptul sa stiu cine sunt? De ce am avut aceasta viata? Nu am si eu dreptul sa aflu adevarul despre parintii mei?!
- Frate, hai linistete-te! Gata... gata... Vom fi bine! Toti! Si peste doi ani, vom petrece la nunta ta! Eu, frate, voi avea grija de Carmen, tu vei avea grija de tine! Si totul va fi bine! Ne vom bucura de noi, pe cand vei avea raspunsurile... Hai sa te ajut cu bagajele. Ti le duc eu la masina. Du-te linistit. Vom fi bine! Promit ca nu o las singura pe Carmen. Voi avea grija de ea. E de-a noastra, asa cum i-am spus si Narcisei. Va avea protectia noastra. Va avea sprijinul nostru, ca isi doreste asta sau nu!
L-am privit lung. Astea au fost cuvintele pe care le asteptam de la el. Alex a ramas fratele meu. L-am imbratisat strans si i-am multumit. Apoi m-am intors spre Carmen a mea. Ea statea tot pe canapea, cu fata in palme. M-am apropiat incet de ea si m-am ghemuit in fata ei, luandu-i palmele de la ochi. Imi doream sa ii vad chipul... pana in ultima clipa. I-am tinut palmele intre ale mele... si am inceput sa vorbesc din nou, in timp ce Alex imi cara bagajele la masina:
- Iubirea mea, ti-ai revenit cat de cat? Pot sa plec linistit, asa cum a spus Alex?
- Edmond... murmura ea, muscandu-si puternic buza. – Edmond, iubire, sa nu mori! Gemu ea acum. - Te astept...
- Scumpa mea... roaga-te pentru mine. Iti multumesc ca mi-ai aratat "cum ar fi fost... daca n-ar fi fost?" in astia trei ani. Ma duc plin de ei... Ma duc cu gandul la fiecare clipa de-a noastra. Si fiecare clipa de-a noastra ma va apropia de tine. Ai grija de tine, pentru mine!
- Si tu sa ai grija de tine, pentru mine, Edmond!
- Promit, iubire. Am avut puterea sa-i zambesc. Am avut puterea asta, cu toate ca ma simteam trist si amarat. Am ridicat-o bland si tandru si cu rabdare si am sarutat-o asa cum ne sarutaseram de fiecare data. Apoi i-am dat sarutul meu pe frunte si in cele din urma i-am dus degetele la buzele mele...
- Carmen, sa nu uiti cat te iubesc! Si tine minte un lucru: Nu e un nou "ramas bun". E un "la revedere"!
Sarmana mea iubita nu mai avu putere sa-mi raspunda. Isi strangea buzele cu disperare pentru a opri un nou hohot de plans. Fruntea ii era incretita de durere... mainile ii tremurau, doar ma privea... si ma privea, asa cum ma privise in masina in prima noastra noapte de dragoste...
Am mai strans-o o data in brate, lipindu-i trupul de al meu, apoi i-am dat drumul... Trebuia sa plec. Nu mai aveam voie sa ii prelungesc agonia... Am mai facut cativa pasi cu spatele si am iesit, trantind usa dupa mine. Insa nu am coborat imediat... Am ramas langa usa, ascultand... gandindu-ma pentru prima, data daca sa fac ceea ce trebuie sa fac... Am auzit-o plangand din nou in hohote rostindu-mi numele destul de tare cat sa se auda dincolo de usa...
Mi-am adunat toate puterile ca sa ma pot dezlipi de usa si sa cobor treptele. M-am apropiat in graba de masina. Voiam sa pun distanta cat mai repede, sa nu o vad cumva alergand dupa mine...
- Edmond, frate! Ai grija de tine si anunta-ne cand ajungi in Oradea. Vezi ce faci acolo. Te vrem inapoi!
- Bine, Alex. Du-te sus la ea. Du-te acum. Plange singura acolo... Am auzit-o... Du-te si linisteste-o asa cum ai facut mereu cu mine! Spune-i Alexandrei ca mi-as fi dorit sa o mai vad odata, dar ca nu sunt suparat pe ea... Sa aiba grija de finutul meu. Sa ii povesteasca despre mine... Si, Alex, frate, iertati-ma pentru ce va fac acum! Nu m-am gandit niciodata ca va fi atat de greu sa plec. Haide, du-te la ea. Are nevoie de tine! Daca poti, cheam-o pe Alexandra. Ea va sti cum sa o linisteasca pe Carmen. Nu o lasati singura zilele astea. Sugerati-i sa ramana de pe acum la apartament. As fi mai linistit s-o stiu aici, aproape de voi. Nu mi-o lasati singura, frate!
Ne-am imbratisat strans si am urcat la volan fara sa privesc spre ferestrele apartamentului nostru. Nu mai aveam puterea s-o vad plansa... Plansese mult prea mult... din cauza mea.
Am demarat si m-am indepartat de bloc, privind din cand in cand in retrovizoare pana ce nu l-am mai vazut nici pe Alex... Am inspirat adanc si mi-am pornit muzica preferata, dar am oprit-o repede. Era si muzica ei... Nu ma simteam in stare s-o ascult acum... Nu cand stiam ca ea, in acel moment, plange in hohote din cauza mea...
Am ajuns pe autobanda, deja... si inca nu imi puteam reveni... Ochii ma usturau dar nu puteam plange... Nu ma puteam descatusa. Simteam o apasare dureroasa in piept ce nu ma lasa sa respir... Mi-am coborat toate cele patru geamuri de la masina... sa simt ca am aer suficient...
Pe cand am ajuns pe Valea Oltului am simtit ca trebuie sa ma opresc... Trebuie sa fac putina miscare, sa imi pot reveni. Sa pot gandi. Asa ca am oprit in prima parcare intalnita in cale si am coborat din masina. M-am rezemat de portiera soferului, am strans ochii puternic si am inspirat adanc... Trebuia sa imi revin. Nu vedeam altceva decat chipul ei chinuit... si pe ea stand in genunchi in fata mea, cu bratele in jurul picioarelor mele, implorand, exact la fel cum o facuse in acea zi, in care eu am fost cel sadic... Aceeasi durere... Aceeasi jale... Aceeasi disperare... Atunci ma rugase sa o am eu, si nu tiganii... Ma implorase sa nu o las lor, iar acum, ma implorase sa raman cu ea... "Oh! Doamne! Fa sa nu regret ca am plecat. Da-mi macar raspunsurile... Arata-mi adevarul! Fa sa nu fie in van toata agonia prin care am trecut acum amandoi... Nu mi-o lua pe Carmen... Te rog, lasa-ne impreuna! Te rog, Doamne! Ajuta-ma! Da-mi puterea sa imi duc la bun sfarsit planul, indiferent ce imi rezervi. Dar lasa-ma sa ma intorc la ea, dupa aceea... Lasa-mi-o mie... Nu o da altuia... sau nu o da mortii... Carmen, e a mea! Si a mea vreau sa ramana!"
Aici eram cu gandurile cand mi-am auzit notificarea de la mesageria telefonului. L-am scos repede si am privit ecranul. Telefoanele noastre erau acum performante. Cu camere de luat vederi, cu atingere pe ecran, nu mai erau telefoanele cu butoane... Eram in 2011... Tehnologia era la nivel inalt acum in cea ce priveste telefoanele mobile. Aveam internet pe ele. Nu mai aveam nevoie de computere... Comunicarea era mult mai simpla acum... Insa tot mai draga mi-a ramas scrisoarea ei, decat mesajele de pe telefon. Dar in situatia data, le eram recunoscator celor care au inventat aceste telefoane. Aveam nevoie sa stiu ca pot sa iau urgent legatura cu ei in orice moment si pot sa le vad chipul oricand. Asa si acum. Am privit ecranul. Era un mesaj de la Alex. M-am grabit sa il deschid, ingrijorat si temator.
"Carmen s-a linistit, intr-un final... E aici la apartament. E Alexandra cu finutul tau la ea si vor ramane peste noapte. Frate, ai grija de tine!"
Am privit ecranul mult timp... Carmen nu mai plange... Carmen a mea s-a linistit... socul trecuse...
"Multumesc de mesaj, frate! Si multumesc ca aveti grija de ea. Are mare nevoie de voi, chiar daca nu va recunoaste asta niciodata."
Mi-am continuat drumul si candva in noapte am ajuns in Oradea... De cum am ajuns, am simtit un miros ciudat... neobisnuit. Era liniste pe strazi... Nici tipenie de om... pustiu... Am decis sa raman in masina pana dimineata... Nu avea rost sa imi caut cazare in miez de noapte. De maine ma voi organiza. Cu toate ca era in toiul noptii, i-am scris lui Carmen si lui Alex ca am ajuns in Oradea.
Abia apucasem sa trimit mesajele, ca telefonul mi-a notificat un nou mesaj:
"Iubire scumpa, esti bine?"
"Da, draga mea. Sunt bine. Scuze ca ti-am stricat somnul. Dar v-am promis ca va anunt cand ajung"
"Nu mi-ai stricat somnul. Inca nu dorm. Nu pot sa dorm."
"Iubire, te rog! Ai grija de tine. Incearca sa dormi. Am ajuns. Voi dormi acum in masina si maine imi caut o camera la hotel, pana imi voi gasi o chirie convenabila."
"Mai stai cu mine pe mesaje. Imi faci un bine"
"Bine, iubire. Raman cu tine, pe mesaje, daca imi promiti ca dupa aceea te odihnesti si nu mai plangi"
"De unde stii ca plang???"
"Te vad, iubire. Te vad cu sufletul. Sufletele noastre sunt impreuna, ai uitat???"
"E atat de gol patul, fara tine... E atat de pustiu aici, fara tine"
"Stiu, cunosc senzatia, dar, te rog, iubire, te rog, sa incerci sa ma intelegi"
"Te inteleg, dragostea mea... Dar tot as fi vrut sa nu pleci"
"Va fi bine... Vei vedea"
"Chiar pot sa ma mut aici? Chiar e ok, daca ma mut de azi aici?"
"Da! Chiar te rog s-o faci! Imi doresc asta"
"Multumesc, iubire! Cred ca imi va fi mai bine, daca voi locui aici. Te simt mai aproape..."
"Asa te vreau! Esti fata mea cuminte"
"Azi imi aduc lucrurile aici. E sambata. Nu am altceva de facut. Poate ca ma ajuta Alex. Pot sa il rog sa ma ajute cu masina?"
"Da. Sunt sigur ca te va ajuta. Poti sa ai incredere in el. Cere-i orice."
"Nu voi abuza de el. Promit!"
"Stiu, iubire. Te cunosc. Draga mea, vezi ca in sifonier este un seif... Ti-am lasat niste bani. Sunt ai tai! Foloseste-i cu incredere. Daca mai ai nevoie, da-mi de veste!"
"Esti nebun? Cum sa iau din banii aia?"
"Asa bine. Formezi cifrul si intinzi mana. E simplu"
"Serios, acum! Edmond! Nu pot sa ii iau"
"Ba da poti! Si o vei face! Pentru linistea mea, o vei face, iubire!"
"Mai vedem! Dar nu stiu cum sa ii spun tatei de apartament."
"Spune-i ca daca are nelamuriri, sa ma sune pe mine. Ii arati contractul de pe masuta si nu dai nicio explicatie."
"De ce ai facut asta, iubire?"
"Pentru ca pot. Pentru ca asa am vrut eu. Sa ma asigur ca nu vei sta prin cine stie ce chirie. Stiu ca iti place apartamentul. Si stiu ca imi vei pazi pozele. Asta e singurul lucru ce ti-l cer."
"Dar e prea mult! E anormal ceea ce ai facut tu!"
"E foarte normal, draga mea! Altfel nu as fi putut legaliza actul."
"Ok. Voi avea grija de apartament. Il vei gasi asa cum l-ai lasat."
"Vezi ca se poate! Asta e gandirea pe care vreau s-o ai. Acum incep sa ma simt mai bine"
"Alexandra mi-a fost de mare folos. Acum doarme cu micutul in camera vecina."
"Am stiut eu ca te va ajuta asa cum a facut-o mereu cu mine! Alexandra e o comoara la casa omului."
"Asta a fost norocul tau, iubire. Sa ajungi in familia asta!"
"Da... Stiu. A fost un noroc, chiar daca la inceput l-am vazut un dezastru! O catastrofa! Un pericol imens pentru tine!"
"Stii ca stiu totul acum, nu?"
"Ma gandesc ca stii tot. Cu Alex si cu Alexandra in preajma, nu ai cum sa nu stii tot, la ora asta"
"Si te deranjeaza, iubire?"
"Nu. Tu ai dreptul sa stii tot. Asa e normal. Ai dreptul sa stii cine sunt"
"Dar nu a schimbat nimic. Te iubesc la fel de mult"
"Stiu, iubire. Dar acum ar trebui sa te odihnesti. Ai avut o zi grea."
"Bine, iubirea mea scumpa. Ma pun la somn! Ai grija ce faci acolo. Te vreau inapoi"
"Voi avea grija. Stai linistita. Tu doar sa fii invatatoare, pe cand ma intorc. Si nu uita ce ti-am spus in scrisoare. Ai grija de copiii mai necajiti din clasa ta. Ei au cea mai mare nevoie de tine. Sa nu faci ceea ce a facut invatatoarea noastra"
"As strange-o de gat pe invatatoarea noastra"
"Las-o. Nu merita"
"Daca o voi intalni, va avea ce auzi"
"Hai, pune-te la somn, dragostea mea"
"Bine. Somn usor, dragul meu Edmond."
Oh! Cat imi lipsea deja. Si aveam de asteptat atat amar de timp, pana o voi avea din nou in bratele mele! In acea noapte am hotarat ca nu ma duc in Bucuresti pana nu termin aici. Nu o voi mai trece inca odata prin ziua de ieri. Ea trebuie sa se linisteasca.