Apoi m-am ridicat si am descuiat usa de la intrare.
- Salut, frate! Esti bine?
- Da, Alex. Buna Alexandra, de ce nu l-ai adus si pe sotul tau? Sper ca nu ti-am facut probleme.
- Nu. Nu iti face griji. Nu se supara cand vin la tine. Si oricum, nu as fi putut sa nu vin, cand mi-a spus Alex ca ai ceva pentru mine. Spune! Repede! Inveseleste-ma! Am nevoie de asta.
- Veniti in living. Am musafir.
- Poftim? Alex m-a privit intrebator cu ochii lui ciudati. Si se grabi spre living unde s-a oprit brusc. – Carmen? Tu aici? Apoi s-a intors spre mine, uimit de prezenta lui Carmen in apartamentul meu.
- Da! Ea aici! Am raspuns eu, iar zambetul meu a fost mai larg ca niciodata.
Alexandra s-a grabit si ea, sa vada cu ochii ei minunea. Cand a vazut-o pe Carmen s-a repezit spre ea cu un tipat de satisfactie, tipic feminin. Carmen s-a ridicat si a imbratisat-o pe Alexandra, apoi s-a intors spre Alex si l-a privit lung... Apoi a intins mana spre el. Alex s-a grabit sa i-o stranga foarte fericit.
- Eu sunt amicul lui, rosti el, vesel.
- Eu sunt Carmen, dar tu stii deja asta, Alex.
- Doamne! Tu aici!? Ce naiba am pierdut?
- Ai pierdut o cafteala azi noapte, am raspuns eu in locul lui Carmen, in timp ce m-am asezat pe un taburet intr-un drept cu ei.
- Ce? Adica? Ce cafteala?
- Carmen a avut ieri balul de absolvire iar gasca din zona a pus ochii pe ea si pe inca o colega de-a ei. Noroc ca am fost in zona.
- Ce? Care gasca? Ce zona?! Cati au fost?
- L-am recunoscut pe unul dintre ei. A mai fost prin cluburile frecventate de noi... Ma stie dupa nume.
- Cati au fost, bre?
- Sapte... am raspuns eu scurt.
- Sapte? Repeta el, uitandu-se la Carmen. Apoi isi reintoarse privirea spre mine.
- Da! Sapte!
- Ia sa te vad! Esti intreg? Nu ai nicio vanataie?
- Nu... Stai linistit...
- Mama, mama! Ce-am ratat, bre!
- Alexandra, am inceput eu... - Am inteles ca Alex nu ti-a spus ceva foarte important.
- Ce sa imi mai spuna in afara de surpriza asta frumoasa?
- Mai trebuie sa ma suporti inca trei ani de zile...
- Poftim!? Cum adica? Ce vrei sa spui?
- Nu plec in iulie... mai raman inca trei ani.
- Uau! Serios? Asta da veste mare! Alexandra m-a imbratisat zambind cu zambetul ei dulce... Apoi a privit-o din nou pe Carmen...
Atunci a fost momentul cand a intervenit iubirea mea. I s-a adresat Alexandrei:
- Pana relateaza Edmond ce s-a intamplat azi noapte, hai sa iti arat ceva! Apoi s-a ridicat de pe canapea si a intins mana spre sora lui Alex, a asteptat pana ce aceasta s-a ridicat si a dirijat-o inspre dormitorul meu. Oh! Voia sa ii arate unde au ajuns pozele facute de Alexandra. Ce dragut din partea ei. A fost un gest foarte frumos... care m-a uns la suflet.
Alex le-a privit pana ce au intrat in camera apoi s-a intors spre mine.
- Frate! Ce surpriza ne-ai facut! Cand am vazut mesajul am crezut ca e ceva grav... Ca ti s-a intamplat ceva grav...
- E aici, Alex! E aici! Iti dai seama? Ramane pana maine! O am aici cu mine! Ea a insitat sa vina. Nu am chemat-o eu... Nu am insistat eu... Ea a vrut asta, stiind totul... I-am spus tot...
- Oh! Doamne! Nu m-am gandit sa te vad vreodata in starea asta! In sfarsit, te vad fericit... As fi vrut sa te vada si tata.
- Si eu as fi vrut asta... am soptit eu... - Stii ca as fi vrut... Dar sunt sigur ca mi-a pus o vorba buna acolo sus... Simt asta... In sfarsit simt ca Cel de sus si-a amintit si de mine. Carmen e a mea.
- Edmond, da' ce-mi place de fata asta. Nu s-a jenat deloc. Acum ne-am vazut fata in fata, prima data. Alta s-ar fi fastacit, mai ales ca poarta tricoul tau... zambi el cu subinteles... - Ea se comporta de parca aici s-ar fi nascut. Imi place la nebunie. Dar, ia, spune-mi! Cum a fost azi noapte cu gasca aia? Oare ii putem gasi sa le bagam mintile in cap?
- Stai linistit! Le-am bagat eu mintile in cap azi noapte. Iti dai seama ca nu am avut nici pic de mila. Doar unu a scapat. Cel care ma cunostea. Ala a fugit mancand pamantul cand si-a dat seama cine e in mijlocul lor. Dar ma ingrozeste gandul ca as fi putut sa nu fiu acolo. Iti dai seama?! Sapte pe ele! Sapte pe doua fete... Oh! Nici nu vreau sa ma gandesc. Dar hai sa iti dau o bere.
- Nu! Mai bine un suc, ca sunt cu masina. Auzi? Maine, sunt Rusaliile! Facem gratare... fara muzica... Iti dai seama de ce... Dar ne adunam in memoria lui. Vino cu ea, daca vrea sa vina... Daca vrea sa fie vazuta printre tigani... adauga el.
- Nu promit... si nu pentru ca nu ar vrea sa fie vazuta... Nu cred asta... dar ea nu are haine aici... A venit direct de la bal. Are doar rochia in care a fost imbracata la bal...
- Pai, cat dureaza sa mergem pana in Moll!? Ii cumparam ceva dragut. Ce zici? Haide, bre! Facem o iesire in moll. O rasfatam putin... Merita fata asta! Merita totul.
- O intreb. Nu vreau sa se supere.
- Ok! Faci cum crezi tu. Edmond, frate, am ceva pentru tine.
- Serios? Ce ai pentru mine? Nu e de ajuns ca sunteti aici si va bucurati pentru mine?
- Uite! Am gasit asta in biroul tatei. E al tau.
Mi-a intins un plic... Din nou un plic alb cu numele meu pe el. L-am luat din mana fratelui meu cu privirea incruntata, intrebandu-ma ce ar putea fi in acel plic. L-am privit pe Alex, insa din gesturile lui, nici el nu stia ce era acolo.
M-am asezat si am desfacut plicul... Erau niste hartii. Cand m-am uitat cu atentie am vazut ca erau niste acte notariale... Am citit prima pagina. Mi-am vazut numele printre randuri... apoi am vazut adresa acestui apartament. Oh! Doamne! Tiberiu imi facuse cadou acest apartament... Era al meu in acte... L-am privit pe Alex... apoi am privit din nou actul din mana mea. Mainile imi tremurau de emotie.
- Ce e acolo? Intreba Alex, nerabdator sa afle si el ce tineam in maini.
- Tatal tau mi-a lasat apartamentul asta, am murmurat eu, privind inca acea foaie de hartie.
- Serios?! Ia sa vad si eu!
I-am intins foile, inca sub puterea emotiei.
- Uau! Tata! Ce frumos! Murmura el, in timp ce citea documentul.
- Nu il pot primi, Alex! Apartamentul asta e al vostru! Nu e dreptul meu la acest apartament.
- Edmond! Ce vorbesti tu acolo, bre? Cum sa nu il vrei?! Nesocotesti dorinta tatalui meu?!
- Nu e ca nu il vreau! Dar nu am niciun drept la acest apartament!
- Ba da! E dreptul tau! L-ai castigat! Il meriti! Nimeni nu are dreptul sa il conteste! Absolut nimeni! Bre! Ma bucur pentru ceea ce a facut tatal meu! Am stiut ca nu iti va ramane dator. Acum inteleg de ce m-a intrebat la un moment dat ce iti doresti tu.
- Poftim? A intrebat el asta, iar tu i-ai spus ca imi doresc un apartament?
- Nu! Nu i-am spus nimic de apartament. Nici nu am stiut ca ti-ai dori un apartament. Ai fi putut sa il ceri atunci la masa si l-ai fi avut. I-am spus doar ce am vorbit cu tine in ziua in care ai fost ranit... Cand mi-ai spus ca nu ai absolut nimic... Asta i-am spus... Atat! Dar vad ca a fost indeajuns pentru el. A stiut cum sa isi plateasca datoria fata de tine. Tata nu a ramas niciodata dator.
Am inspirat adanc sa imi revin din emotie. Asadar eram proprietar de apartament. Uau! Apartamentul asta e al meu de acum. Va trebui sa ma obisnuiesc cu gandul asta.
Apoi m-am intrebat ce fac fetele atata vreme in dormitorul meu. Nu am vrut sa le chem... Asa ca m-am pus la povesti cu Alex pana le-am vazut iesind din camera, zambitoare si vesele. Oh! Imaginea aceasta m-a induiosat.
- Carmen, am inceput eu. – Vrei sa iesim pana in Moll?
- As vrea, dar stii ca nu am decat rochia de bal...
- Atunci, facem altfel, se baga Alex in vorba. – Tragem noi o fuga pana la moll iar voi, fetelor, ramaneti sa mai povestiti. Nu te teme. Nu ti-l fur pe Edmond. Ti-l aduc inapoi intreg si nevatamat.
- E bine asa. Raspunse ea, zambitoare. - Alex, ochii si iubitul meu! Adauga ea.
- Promit! Haide, frate!
Am ajuns in Moll si am inceput sa caut haine pentru Carmen. Daca tot am avut ocazia asta, mi-am dorit sa ii cumpar o adevarata garderoba. Asa ca am cautat in magazinele pentru haine... din incinta Mollului. Alex s-a distrat copios cu aceasta indeletnicire. A venit cu sfaturi... si ne-am intors acasa cu mainile pline cu sacose.
- Uau! Dar voi ati cumparat tot Mollul!
- Ei! Nu chiar! Chicoti Alex. Era acum alt om. A trecut de socul mortii tatalui sau si a fost din nou el. Alex pe care eu l-am cunoscut. – Astea sunt pentru tine, Carmen. Si sa nu indraznesti sa ne refuzi! Iti suntem datori.
- Voi mie? Intreba ea, surazand dulce.
- Da! Noi tie! Daca tu nu ai fi existat, nu l-am fi avut pe Edmond! Daca nu ai fi fost tu, eu nu as fi avut un frate ca si el. Iar Alexandra ar fi fost sotia unui nemernic!
- Cum asa? Edmond, nu mi-ai spus nimic despre asta! Carmen ma privea acum intrebator.
- O sa iti povestesc cand ne intoarcem. Acum te rog sa mergi sa te schimbi. Apoi iesim sa mancam ceva toti patru.
- Bai! Voi sunteti nebuni?
- Nu! Doar flamanzi! Am replicat eu, zambind. Minteam. Nu imi era foame deloc, dar am vrut sa iesim.
- Bine! Dar doar cu imprumut iau aceste haine!
- Ce vorbesti, bre!? Ce imprumut? Sunt ale tale! Esti obligata sa le primesti! Altfel ne suparam pe tine! Si nu vrei sa ne vezi suparati. Stam imbufnati toata ziua. Haideti, fetelor. Du-te si tu Alexandra. Ajut-o sa isi aleaga ceva din sacosele astea.
Pe cand au revenit in living Carmen a mea era imbracata intr-o pereche de blugi negri, mulati pe trupul ei atat de atragator, si un tricou alb.
- Uau! Asa da! Sunteti gata? Putem pleaca?
Am iesit toti patru. Era prima mea iesire in public cu fata mea, dupa patru ani, si eram mandru de asta. Asa ca am ales un restaurant scump si bine cotat in capitala.
Au fost cateva ore de relaxare, apoi ne-am despartit de Alex si de Alexandra iar noi ne-am intors acasa. Da! Acasa! Acum aveam locuinta mea! Apartamentul care ii placea atat de mult lui Camen era de acum al meu. Am intrat si ne-am oprit in mijlocul holului. Mi-a fost dor de un sarut... Asa ca am oprit-o si am apropiat-o de mine. Apoi am sarutat-o... savurand gustul ei unic... Savurand aroma ei dulce...
- Iubirea mea draga! Am soptit eu, in parul ei cand ne-am desprins buzele. – Ne asteapta trei ani de iubire... de iesiri... de viata frumoasa! A rasarit soarele si pe strada noastra!
- Tu stiai ca vor veni?
- Da! Eu i-am chemat. Am recunoscut eu.
- Si de ce nu mi-ai spus si mie?
- Ar fi schimbat ceva, daca ti-as fi spus? Am intors eu intrebarea.
- Nu! Dar macar mi-as fi imbracat rochia.
- Haide, acum! Doar nu ti-a fost rusine de Alex?
- Ba da! Mi-a fost rusine.
- Nu s-a vazut. Dar nu ar fi trebuit sa iti fie rusine. Alex e cel mai dezinvolt om pe care il cunosc. Sa stii ca el a savurat tricoul meu pe trupul tau. Sa fii sigura. El a asteptat asta de patru ani de zile. El a vrut sa fim impreuna... El a fost alaturi de mine de la inceput... El stie absolut tot... Poate stie mai multe despre mine, decat stiu eu. El cunoaste oamenii foarte bine. El stie cat am suferit dupa tine... El m-a vazut la pamant. El a fost aici cand am vazut poza! Nu ai de ce sa te feresti de el. El si-a dorit sa fii a mea... El a fost cel care a insistat sa te sune pentru album...