DRAGUL MEU EDMOND
Daca ai in maini scrisoarea asta, inseamna ca ai deja vesti de la mine. Inseamna ca deja ai trecut pe acasa si mama ta ti-a dat pachetul. Iarta-ma pentru ce ti-am facut! Te rog sa imi ierti indrazneala asta. Iarta-ma pentru tot... Iarta-ma pentru ceea ce te-am impins sa faci. Stiu ca ne-am spus deja asta... dar simt ca trebuie sa o repet la nesfarsit... si stiu ca nu ma voi opri niciodata din a-ti cere iertare pentru tot... Daca eu nu as fi existat, Edmond, dragul meu iubit, pentru ca eu asa ma voi gandi la tine... ca la primul meu iubit, indiferent cum am ajuns sa te iubesc, asadar... daca eu nu as fi existat, tu nu ai fi in pericol in fiecare secunda... Tu nu ai fi ajuns intre ei... Sunt sigura... Chiar daca mi-ai spus de tatal tau... Daca eu nu as fi facut ceea ce ti-am facut, tu nu ai fi simtit atat de tare durerea faptului ca esti cine esti... Ai fi luat-o mai lejer... Eu sunt raul din viata ta... Nu tatal tau... Eu te-am facut sa faci pasul asta...
Stiu ca parerile mele de rau nu sunt suficiente... si nu vor fi suficiente niciodata... Stiu... Dar ma doare sufletul... ma doare inima... pentru ce ti-am facut... pana unde te-am impins... Si doare rau de tot... Si ma rog sa nu imi treaca niciodata aceasta durere... Nu vreau sa nu ma mai doara! Asta va fi penitenta mea... Asta va fi de fapt, pedeapsa mea... Nu ceea ce ai fost tu impins sa faci in ultima noastra zi impreuna... As fi meritat sa ma omorati cu pietre... As fi meritat sa ma violeze... As fi meritat sa ma scuipi tu... si nici atunci nu am fi chit. Ceea ce mi-ai facut tu, e doar un moment... meritat, peste care iti promit ca voi trece... Jur ca voi trece... si nu vei auzi niciodata vreun repros de la mine... M-am gandit mult la acele momente... Am revazut in minte totul de nenumarate ori... si am vazut ca nu aveai niciun pic de rautate in tine in acele momente... Stiu... sunt sigura ca ai fost impins sa faci asta... si oricum mi-ai spus si tu asta... Ceea ce mi-ai facut tu... e doar un moment... dar ceea ce ti-am facut eu tie... e pentru o viata... Te va urmari peste tot... sunt sigura... chiar si dupa ce te intalnesti cu tatal tau... si sper din suflet sa il intalnesti. Sper... cu toate ca dorinta ta de a te intalni cu el, te tine departe de mine... Tu nu iti vei gasi linistea pana atunci... daca ai putut sa imi faci mie ceea ce ai pus la cale, chiar daca nu ti-ai mai dorit... Stiu! Sunt sigura ca nu ti-ai mai dorit asta... nu am uitat niciun cuvant din cele ce s-au spus in acea zi si pana la sfarsit... asadar daca ai avut puterea sa faci asta, razbunarea pe tatal tau va fi mult mai usoara. As da timpul inapoi... cu drag l-as da... daca as putea... dar nu pot...
Nu-mi ramane altceva de facut decat sa sper... Sa sper ca vei fi bine... Sa sper ca nu voi vedea la stiri ca te-am omorat... Sa sper si sa ma rog sa te revad candva... Nu-mi ramane decat sa urmaresc fiecare grup de tigani, sperand ca te voi vedea pe tine... in viata...
Nu te condamn pentru ce ai ales sa faci intr-un moment de ratacire... Nu te condamn ca ai ales sa te alaturi lor... Nu... Si nu mi-e scarba... si nu ma vei mai auzi niciodata spunand acel cuvant... Nu il voi mai rosti niciodata. Pentru ca simt ca m-ar omori!
Iti promit ca voi fi bine. Atat cat voi putea eu sa fiu bine cu durerea din inima mea... Voi fi bine si voi avea grija de mine. Dar nu iti promit ca nu voi incerca sa dau de tine... Sa aflu macar o veste de la tine... Stai linistit, nu ma voi pune in pericol... Nu pentru ca nu as vrea... ci pentru ca nu vreau sa suferi tu... Poate ca inca ma vei iubi... Poate ca inca vei tine la mine macar... cat de cat... si nu vreau sa te trec prin asta. Tu nu vei mai suferi din cauza mea! Nu iti voi ingreuna situatia... Si mai ales nu te voi pune eu pe tine in pericol. Poate ca nu ai voie sa incerci sa ma cauti... Poate ei iti vor interzice asta... Poate Narcisa asta ti-ar face rau daca ai incerca sa ma vezi si ar afla...
Nu ma intereseaza ca voi suferi din nou daca te vad... Nu ma intereseaza ca imi vor reveni in minte toate momentele noastre de la banchet incepand... Nu ma intereseaza... asta... Asta merit! Asta merit pentru ceea ce ti-am facut. Insa sper sa nu suferi tu... Poate asta ma va tine la distanta de tine... Poate gandul ca tu ai trece din nou prin acel moment al despartirii noastre si ca ai putea sa suferi asa cum stiu ca voi suferi eu, va reusi sa nu ma impinga in bratele tale... sa nu ma faca sa imi doresc sa ma mai saruti pe frunte, asa cum ai facut-o de la banchet incepand... Poate...
Nu stiu ce o sa fac in continuare... nu stiu ce viata voi avea de acum inainte... dar sunt sigura ca te voi astepta sa imi dai acel sarut pe frunte... si sa imi spui ca ma iubesti... si ma voi ruga in fiecare seara, inainte de culcare, sa vina ziua aceea, sperand ca te voi visa...
Cu drag si dor, Carmen...
PS. Iarta-ma, daca poti! Nu imi doresc nimic mai mult decat iertarea ta.
PPS. Trifoiul cu patru foi sa iti poarte noroc. E singurul pe care l-am gasit eu vreodata.
PPPS. Nu imi pare rau ca te-am sarutat eu prima. Asa am aflat ce as fi simtit eu in bratele tale, daca acea zi de toamna nu ar fi existat si daca eu as fi intredeschis macar, ochii. Voi ramane cu aceste doua sarutari... si cu dorul de ele... si de tot ceea ce ar fi putut fi, daca acea zi nu ar fi existat...
Am lasat scrisoarea din mana. De fapt a cazut dintre degetele mele... pentru ca eu nu am mai avut nicio putere... Absolut nicio putere... Lacrimile curgeau intr-una... Abia putusem sa citesc cuvintele insiruite pe foaia alba de hartie, printre lacrimi... Oh! Doamne! Carmen, ce mi-ai facut? Cum sa traiesc eu cu asta? Abia ma linistisem si am luat-o de la capat. Aceeasi durere insuportabila... care imi sfasia pieptul. Aceeasi stare de agonie ca in prima seara aici... Oh! Doamne! Carmen ce mi-ai facut tu mie? Ce-am facut eu!? Oh! Doamne! Carmen! De ce nu ma urasti? Asa ar fi trebuit sa se termine! Cu ura ta pe veci! Asa ar fi fost mai bine! Pentru tine! Nu asa! Nu asa! Nu tu suferind dupa mine! Nu tu sfasiata de dorul asta! Nu! Nu tu franta de durere.
Nu m-am mai putut opri din plans. Exact ca in prima seara aici. Aceeasi durere sfasietoare din piept... aceeasi agonie crunta...
Am adormit tarziu in noapte cu suvita ei de par pe perna... Acolo va ramane ea... Pe perna mea.
M-am trezit cand am auzit batai in usa de la intrare. M-am dezmeticit cu greu si m-am grabit sa deschid. In usa era Alexandra. Singura. Cu chipul intunecat si foarte speriat.
- Alexandra... intra... intra... am soptit eu, retragandu-ma doi-trei pasi in spate, coborand privirea pentru a incerca sa-mi ascund ochii plansi ore in sir... pe care mi-i simteam umflati si care ma usturau acum. – Haide. Nu iti fie frica sa fii doar cu mine.
Fata a pasit in apartament si s-a indreptat spre living.
- Edmond, cum te simti? Te mai doare rana?
- Doare inca... dar sunt bine.
- Nu se vede ca esti bine, sopti ea, privindu-ma cu atentie. – Ce s-a intamlat, din nou?
- Nimic... Nimic... am soptit eu, dureros de incet...
- Haide, mie poti sa imi spui. Am spus eu ca sunt o paracioasa, dar stiu sa pastrez un secret. Haide, aseaza-te si spune-mi ce e cu tine. Alex a spus ca esti bine. Ca te-a lasat in stare buna aici. Iar acum te vad in halul asta!
- Ai tu gandurile tale acum... am murmurat eu tot cu barbia in piept. – Te servesc cu ceva?
- Nu! Te servesc eu pe tine. Iti fac micul dejun. Trebuie sa mananci. Ai slabit mult in zilele astea. Si stiu foarte bine cum ai aratat tu! Am vazut afisul cu ochii mei... nu din pozele facute. Asa ca tu fa ce ai de facut, pana iti termin eu micul dejun si mancam impreuna.
Spunand aceste cuvinte se si apuca de treaba. Eu, ca sa reusesc sa ma reculeg m-am apucat sa imi asez toate lucrurile si sa imi asez dormitorul. Asa cum hotarasem, voi pastra un dormitor doar pentru mine. Acolo va fi cuibul meu. Asa ca mi-am asezat in acel dulap toate hainele si putinele lucruri pe care le aveam. Printre bagaje am dat peste coronita mea de mister. Coroana mea de rege al banchetului. Am ramas o clipa lunga cu ea in mana... privind-o... apoi am asezat-o frumos pe masa dintr-un colt al dormitorului unde va fi altarul iubirii mele. Acolo am asezat pozele si albumul si DVDul... si am lipit afisul... apoi mi-am amintit de primul set de poze din sertarul din bucatarie. M-am grabit sa le aduc aici. Aici le era locul... printre celelalte poze... indiferent cum au ajuns ele aici. Indiferent ce s-a intamplat in acea prima seara aici. Ele imi vor aminti ca as fi facut orice pentru ea. Orice pentru siguranta ei... ca sa aflu acum ca ea s-ar pune oricand in pericol pentru mine daca nu s-ar gandi ca ea ar fi un pericol pentru mine. Of! Va trebui sa-mi inchid in fundul sufletului amaraciunea asta... si sa am grija de ea. Alex nu va mai trebui sa ma citeasca... nu il voi mai supara cu amaraciunea mea. Imi voi da toata silinta sa nu mai vada in sufletul meu. El chiar nu merita sa mai auda bocetele mele. Acum, asta este! Voi gasi o cale sa indeplinesc dorinta lui Carmen. Nu stiu! O sa vad eu, cum! Care va fi calea. Dar voi face ce trebuie pentru ca ea sa nu se puna in pericol.
Dupa ce am asezat toate pozele pe acea masa, cu gandul ca le voi inrama si le voi atarna pe perete, acolo in dormitor, si voi avea senzatia ca ea e cu mine... e prezenta acolo... si dupa ce am mai tinut o clipa in mana singurul trifoi cu patru foi gasit de ea... si daruit mie... am iesit si am incuiat usa. Scotand cheia din broasca.
- Edmond, gata micul dejun. Vino! Mor de foame!
Am intrat in bucataria spatioasa cu balcon si m-am asezat la masa. In timpul in care am asezat lucrurile, reusisem sa imi revin si sa ma calmez. Am inspirat si am simtit mirosul de mancare proaspat gatita si pofta mi s-a declansat instantaneu.
- Mmm! Ce bine miroase! Am exclamat eu, incercand sa zambesc.
- Serios? Iti place?
- Miroase excelent. Si sunt sigur ca si gustul e pe masura. Ia sa vedem! Am luat o inghititura si am ramas surprins de ce gust bun avea mancarea. – Mama, mama! Ce bun e! Alexandra! La ce nu te pricepi tu oare?
- Eh! Mai am multe de invatat, chicoti ea dulce. Am privit-o mai atent. Era o fata frumoasa... foarte frumoasa... Avea o finete... in miscari si in gesturi care te ducea cu mintea la printesele din povesti. Insa acele printese timide si sfioase... Stiam ca in tagma tiganilor, femeile sunt in urma barbatilor, mereu... Ele aveau o gramada de reguli... pentru ele existau o gramada de interziceri, mai ales daca era dintr-o familie ce era cap de clan. Narcisa nu se incadra aici! Ea nu ar fi putut ajunge niciodata la nivelul acestei fete. Rautatea ei urla din ea. Acum puteam sa fac diferenta dintre cele doua fete care erau aproape de-o varsta. Narcisa incerca din raspunteri sa invinga regulile si traditiile lor, iesind mereu din tipar, incercand sa fie la un nivel cu Tudor, insa Alexandra isi cunostea foarte bine locul si nu incerca sa se ridice. Stia ca printre ai ei, nu va reusi niciodata sa razbeasca si sa ajunga la nivelul lui Alex. Alex era croit pentru a fi un lider! Nu un sef! Un lider pe care sa il urmeze toti. Pacat ca faceau parte dintr-un clan. Pacat...