Intr-un tarziu am reusit sa deschid ochii si am privit in jur... Ma simteam mai bine... corpul nu imi mai ardea... durerea era mult mai vaga... iar inima nu o mai simteam bubuind in piept...
- Buna, baiete! Nu te speria. Sunt doctor. Nu iti fac nimic rau... ma duc dupa Tiberiu.
Barbatul m-a lasat singur... Simteam o somnolenta reconfortanta... Ma simteam doar obosit... Atat, acum... Nu mai simtisem niciodata o asemenea stare de oboseala...
In curand, usa s-a deschis si barbatul de la vila a intrat singur in camera unde eram intins. S-a oprit in mijlocul camerei si m-a privit atent, foarte incruntat. Apoi isi trase un scaun langa pat si se aseza comod.
- Poti vorbi? Ma intreba el direct.
- Am voie? Am intrebat eu cu voce stinsa.
- Ai dreptul! Specifica el, tot mai incruntat. – Deci, daca te simti in stare sa vorbesti, as vrea sa stiu de la tine tot ce s-a intamplat ieri. Tot!
- Am voie sa refuz sa iti povestesc?
- Edmond! Nu ai voie sa refuzi asta. Eu trebuie sa stiu toate variantele ca sa pot lua masurile corecte.
- Sunt sigur ca stii ce s-a intamplat ieri. Nu mai are rost sa iti spun si eu. Doar atat. Alex nu merita sa fie pedepsit. Nu ai de ce! Tot ce s-a intamplat a fost din cauza mea. Pedepseste-ma pe mine! Poti sa imi faci orice. Iti apartin patru ani de zile. De ce mai avem discutia asta? Despre ce vorbim?! Am ratat sansa pe care mi-ai dat-o. Asa ca fa ce vrei cu mine, dat lasa-l pe Alex in pace! El nu are nicio vina! E doar vina mea!
Barbatul s-a uitat la mine uimit, exact la fel cum s-a uitat Alex cand a vorbit la telefon cu fratele lui despre mine.
- De ce il aperi? De ce nu i-ai spus nici lui Tudor adevarul? De ce nu i-ai spus lui ce s-a intamplat? De ce nu i-ai spus nimic de Alex? De ce naiba, il aperi?
- E stapanul meu, nu? E normal sa il apar! Si asta e adevarul acum! Si asta e ceea ce conteaza. El nu are nicio vina in asta! Nu as putea sa il incriminez pe el doar ca sa scap eu de consecinte. Nu sunt un las! Nu voi da niciodata vina pe altcineva daca e greseala mea.
- Ok! Daca nu merge cu frumosul cu tine atunci iti ordon sa vorbesti! Nu ai voie sa ascunzi nimic! Eu sunt stapanul tau! In primul rand! Alex e seful tau direct dar mie imi dai socoteala. Asadar, vorbeste.
- Nu!
Am vazut cum barbatul se ridica si isi strange buzele. Face cativa pasi prin camera, apoi se intoarce din nou spre mine, se holbeaza la mine, apoi incepe din nou sa vorbeasca.
- De ce crezi ca e vina ta?
- Pentru ca Alex a considerat ca am nevoie de aer, in loc sa mergem impreuna la sala de forta. Asta in primul rand. Asta a avut el de gand sa facem. Dar prin comportamentul si vorbele mele, l-am convins ca am nevoie de o iesire.
- Tu i-ai cerut?
- Nu! El a hotarat ca asta mi-ar prinde bine. Dar daca nu m-as fi plans intr-una, el nu ar fi luat decizia. E doar vina mea! De aceea iti spun! Nu il pedepsi! Te-am auzit vorbind cu Tudor. Ai spus ca Alex va suporta consecintele. Nu el trebuie sa suporte consecintele. Eu trebuie sa le suport pentru ca din cauza mea s-a pus in pericol. Asa ca nu are rost sa o lungim. Fa ce vrei cu mine! Am ratat sansa... Du-ma in subsoluri... Nu imi mai pasa de nimic...
- Edmond! Esti nebun?
- Nu, dar sunt corect!
- Copile! Nu vrei sa imi spui despre ziua de ieri. Ok! Nu imi spui! Dar macar spune-mi daca ai vrut sa te sinucizi sau nu? Asta inca nu e clar.
- A cata oara sa spun asta? Ce naiba v-au apucat? Nu! Nu am vrut sa ma sinucid. Daca as fi vrut sa scap, as fi putut sa scap altfel si tu stii foarte bine ca as fi putut. Dar nici nu mi-a trecut prin cap sa fac asa ceva! Nu as fi putut sa fac asta! Crezi ca as vrea sa va am dusmani? Poate ca as fi putut sa iti fortez mana, asa cum spune Alex, poate ca as fi putut sa ies de aici, dar nu as fi fost liber. Si nici fata nu ar fi fost libera. As fi trait o viata cu frica! Sa imi pazesc spatele! Sa ma gandesc ca fata ar putea totusi pati ceva din cauza mea!
- Dar ti-as fi jurat ca nu patiti nimic! Cum crezi ca ti-as mai fi facut ceva, tie sau fetei, dupa ce te-as fi lasat sa pleci?!
- Domnule, nu te cunosc deloc! Stiu doar ca esti tatal lui Alex, al baiatului care m-a dus la vila si al Alexandrei. Stiu doar ca am vazut subsolurile tale! As fi fost o amenintare pentru voi! Nu m-ai fi lasat nesupravegheat pe strazi, ca sa merg la primul post de politie si sa va dau in primire. Sunt un copil, dar nu sunt un prost. Dar in primul rand nici nu m-am gandit ieri la asta. Insa nici nu m-am gandit sa scap prin moarte. Stiu ca am spus ca mai bine mor decat sa va fac jocurile... e adevarat... Asa am spus! Dar nu voi face asta. Nu pentru mine. Nu ma tem. Dar este acolo, afara cineva care mi-a cerut sa fac tot ce pot sa supravietuiesc... iar Alex mi-a explicat foarte bine ce am de facut.
- Ai promis ca o sa supravietuiesti si tu te arunci in fata cutitului?! Astea doua nu se leaga.
- Asa cum i-am spus si lui Alex, nu m-am gandit ca nu apuc sa ma feresc in acel moment. Dar nu am vrut sa mor! Nu! Intelegeti odata. Alex chiar s-a purtat frumos cu mine, dupa prima seara! Nu mai aveam ganduri de sinucidere.
- Nu o spui asta doar pentru ca stii ca daca te sinucizi, fata va ajunge in subsoluri?
- NU!
Barbatul ma privi lung incercand sa isi dea seama daca sa ma creda sau nu. Lasa o pauza mai lunga apoi isi incrucisa bratele pe piept si incepu sa vorbeasca:
- Copile, esti liber sa pleci. Esti liber de acum inainte. Nu imi mai apartii. Poti sa te intorci la Tudor sau poti sa faci ce vrei tu! Datoria ti-e platita. Nu imi mai apartii. Stiu ca nu vei merge la politie! Nu e nevoie sa te supraveghez. Iar fata nu va pati nimic. Absolut nimic! Ramai doar pana te poti tine pe picioare si poti sa pleci.
A fost randul meu sa il privesc lung... nevenindu-mi sa cred ceea ce tocmai am auzit. LIBER! Sunt liber! Sunt liber sa plec, iar Carmen nu mai e pericol de acum inainte.
- Da, baiete! Esti liber! Stiu ca nu ma crezi. Stiu ca ti s-a spus ca eu niciodata nu ma razgandesc. Dar voi face azi singura exceptie din viata mea. Te las sa pleci.
- Ma gonesti? Am intrebat eu, inca socat de cele auzite.
- Nu! Ce dracu! Nu te alung. Dar nu te mai tin cu forta aici.
Am coboarat privirea. Inca nu puteam sa asimilez cuvinte, insa am inceput sa ma gandesc ce as putea face cu libertatea mea? Unde as putea sa ma duc? La Tudor nu mai voiam sa ma intorc. Ei m-au tradat. Stiu ca au fost fortati sa ma tradeze. Dar nu-mi garanteaza ca nu ma vinde din nou celui care da mai mult. Acasa sa ma duc? Si ce sa fac? Sa rabd foame? Sa ma duc la liceu si sa nu am bani nici macar de un suc cu colegii? Aveam eu economii, dar nu-mi ajungeau la nesfarsit... Sa ma apuc de furat din buzunare... Sa risc sa ma vada Carmen decazand din nou? Singurul lucru ce ma atragea spre libertate era faptul ca as putea s-o vad pe Carmen... Dar nu sunt demn de ea... Sa risc sa fiu cu ea si sa rabde rusinea ca umbla cu un hot de buzunare? Carmen imi era interzisa oricum... Nu ar avea un viitor cu mine... Nu as putea sa ii dau un nume de care sa fie mandra. Si oricum peste patru ani eu ma duc in Oradea. Deci tot ar trebui sa ma despart de ea... Ar mai trece o data prin durerea unei despartiri... Nu aveam unde merge. In schimb, daca raman, voi reusi sa supravietuiesc... pana ma duc in Oradea. In patru ani, as avea sustinerea lor daca ar fi cazul. Ei sunt puternici! Ei sunt organizati... Nu! Nu voi accepta oferta. Nu sunt un las sa fug. Si nu voiam sa ajung pe strazi! Alex mi-a aratat intr-o alta lumina ceea ce aveam de facut. Nu era chiar atat de grav. Fetele chiar vor avea de ales. Voi avea grija sa nu aleg fete care ar putea avea un viitor frumos... Voi alege fete care nu mai au ce pierde...
- Vorbeste, Edmond! Ai voie! Esti liber sa vorbesti. Esti liber de acum inainte. Atat mai ai de stat aici, cat te pui pe picioare! Trebuie sa ma asigur ca te faci bine!
- Ce s-ar intampla cu mine, daca ti-as spune ca vreau sa raman la voi?
- Ce? Ce vrei sa spui?
- Daca vreau sa raman, ma trimiti in subsoluri?
- Esti nebun? Tu te auzi ce vorbesti? Esti intreg la minte?
- Raspunde-mi la intrebare? Acolo, as ajunge daca m-as decide sa raman?
- Edmond! Tu ai febra inca? Tu nu ai auzit ce am zis? Esti liber sa pleci unde vrei tu!
- Ma lasi langa Alex daca aleg sa raman?
- Da. Normal ca da! Raspunse el repede, socat de cuvintele mele.- Normal ca te las langa el! Nici nu incape in discutie! Cum sa nu te las, baiete?! Mi-ai salvat fiul de la moarte! De bata si de cutit in doar cateva secunde! Cum crezi ca te-as arunca in subsoluri? Nici daca nu am fi avut discutia asta, nu te-as fi aruncat acolo! Copile! Tu mi-ai salat mostenitorul de drept. L-ai salvat pe viitorul sef la clanului. Cum te-ai putut gandi ca as putea sa te trimit la subsoluri?
- Si ar ramane condtiile cu care m-am inteles cu Alex in privinta a ceea ce as avea de facut? Adica sa nu particip la a lua fete cu japca de pe strazi ca sa ajunga la subsoluri?
- Tot ce te-ai inteles cu el, ar ramane valabil. Absolut tot.
- Atunci aleg sa raman! Am decis eu, privindu-l in ochi. – Patru ani de zile raman cu voi. Apoi ne despartim prieteni si eu imi vad de drumul meu.
- Sigur? Vrei sa ramai? Te-ai putea intoarce la Tudor.
- Nu! El m-a vandut, domnule! Nu ma mai intorc acolo. Voi tine legatura cu el, dar nu ma mai intorc la el. Nu pot sa mai traiesc cu gandul ca m-ar vinde cui da mai mult. Am doar o rugaminte, la tine.
- Spune, baiete! Spune!
- Lasa-l pe Alex sa ma duca, cat mai curand posibil pana la fosta mea scoala. Am de luat ceva de acolo. Atat imi doresc in plus si raman de buna voie si voi face treaba pentru care m-ai cumparat.
- Sigur, ca il las. Asta e nimic.
- E nimic pentru tine, dar pentru mine va fi totul.
- Copile, voi fi tatal tau de-acum! Jur! Nu iti va parea rau ca ai ales asta! Jur!
Oh! Tatal meu! Dintr-o data, aveam un tata. Si inca unul atat de puternic ca si omul asta! Am inspirat adanc. Am un tata. Adoptiv, cum o fi el, dar asa a spus: va fi tatal meu! Sper sa nu fi facut o noua greseala. Asta era de-acum speranta mea. Sa nu imi para rau ca am decis sa raman. Insa altfel ma simteam acum. Nu mai eram un sclav. Oh! Carmen! Nu mi-am incalcat promisiunea pana la urma. Nu sunt sclavul lor! Mi-am castigat libertatea cu sange! Sunt liber! Liber sa iau decizii, liber sa plec oricand, daca nu as mai vrea sa raman. Altfel suna acum totul.