DAVE + AMBER = LOVE
Dave P.O.V
Mă plimb printr-un parc pustiu şi trec pe lângă tot felul de oameni. De la tineri îndrăgostiţi care se ţin de mână, copii care se joacă şi aleargă, până la bătrânei cu nepoţeii lor. Când văd acei tineri îndrăgostiţi, simt un gol imens în suflet. Mi-aş dori şi eu să găsesc la un moment dat acea fată specială, sufletul meu pereche, dar deocamdată n-a fost să fie. Tot mergând şi fiind cu capul în nori, mă ciocnesc de un corp firav. Este o fată. Din păcate, aceasta cade şi se juleşte la cot. Doamne, ce tont sunt!
— Auch!
— Te rog, iartă-mă! N-am văzut pe unde merg. Sunt un împiedicat... îi spun, simţindu-mă extrem de jenat şi-o ajut să se ridice de jos.
Când i-am cuprins mâna într-a mea, mă simt ca electrocutat şi un fior puternic îmi trece prin tot corpul.
— Nu-i nimic. spune şi îşi analizează cotul.
Se pare că o ustură julitura şi strâmbă din nas. Fir-ar!
— Îmi cer mii de scuze! Chiar nu am vrut.
— Nu-i mare lucru. Este doar o zgârietură. Îmi va trece. îmi spune şi îşi ridică privirea spre mine, acum putând s-o analizez mai bine.
Dumnezeule, şi încă ce privire! Are nişte ochi suberbi, verzi ca de jad, un corp firav dar foarte atrăgător, părul castaniu până mai în jos de umeri şi nişte buze pline şi rozalii care te fac să înnebuneşti. Este îmbrăcată foarte simplu, într-o pereche de blugi albaştri, un tricou alb şi în picioare poartă nişte teneşi. Este superbă.
— Măcar lasă-mă să-ţi bandajez rana, te rog. Îţi curge puţin sânge şi probabil o să ţi se infecteze mai târziu.
— O-Ok... îmi spune timidă.
— Mă poţi aştepta aici până aduc trusa de prim-ajutor din maşină?
— Da.
Auzind răspunsul ei, alerg cât ai clipi spre maşină. Noroc că am parcat-o aproape de parc. Îmi iau tot ce-mi trebuie pentru a-i îngriji rana şi mă întorc spre locul unde am lăsat-o. O văd aşezată pe o bancă, exact unde ne-am întâlnit acum câteva minute şi zâmbesc când îmi dau seama că n-a plecat. Încep să-i dezinfectez rana şi îi lipesc un plasture pe locul afectat.
— Mulţumesc.
— N-ai pentru ce. îi spun şi niciunul dintre noi nu mai zice nimic.
— Ce maniere mai am şi eu... Nici nu m-am prezentat. Numele meu este Dave. Tu cum te numeşti?
— Amber. îmi spune, având un zâmbet micuţ în colţul gurii.
— Ce nume frumos. Ca şi tine. îi spun zâmbind ca un prost şi îmi vine să-mi dau palme când realizez ce i-am spus ultima dată.
Nu că n-ar fi adevărat, doar că mi-a scăpat şi nu vreau să mă creadă vreun obsedat sau ceva.
— M-Mulţumesc. spune bâlbâindu-se şi se înroşeşte toată.
Ce drăgălaşă este!
— Spune-mi câteva lucruri despre tine. Dacă eşti de acord, bineînţeles.
— Păi... Mă numesc Amber, după cum ai aflat. Am douăzeci şi unu de ani, locuiesc cu părinţii mei, deocamdată,
aici în Verona. Nu mai am niciun frate sau soră, deci sunt singură la părinţi. Studiez la facultatea de arte şi... Altceva nu ştiu ce să-ţi mai zic despre mine. îmi spune chicotind şi mi se pare cel mai frumos sunet din lume.
— Drăguţ.
— Acum este rândul tău.
— Eu m-am mutat de câteva luni cu mama şi sora mea tot aici în Verona. Tatăl meu a murit într-un accident de maşină acum patru ani, iar mama s-a recăsătorit recent şi locuim împreună cu toţii. După cum ţi-am spus mai înainte, am o soră mai mică pe care o cheamă Lucy şi este de-o vârstă cu tine. Eu am douăzeci şi trei de ani şi studiez la facultatea de medicină.
— Interesant. Și îmi pare foarte rău pentru tatăl tău. Dacă ştiam nu...
— Este în regulă.
— Eu... Ăăm... Ar cam trebui să plec. o aud spunând repede şi vrea să se ridice de pe bancă.
— Dar... Lasă-mă să te conduc, te rog. Măcar atât pot face şi eu.
— Ok. îmi spune şi aș ţopăi de fericire, dar mă abţin.
Ajungem la maşina mea şi îi deschid uşa pentru a intra, după care o conduc acasă urmând indicațiile sale. După un drum de câteva minute, am ajuns în faţa unei case bej şi cu două etaje, foarte cochetă.
— Aici stau eu. îmi spune şi se întoarce cu privirea spre mine.
Doamne, cum arată în lumina soarelui care apune! Îi sclipesc ochii ca două smaralde.
— Frumoasă casă. mă trezesc eu vorbind.
— Mulţumesc. Ăăm... Și pentru că m-ai condus.
— Oricând. Sper să ne mai vedem. îi spun şi aştept cu nerăbdare răspunsul ei.
— Poate. Trebuie să plec.
— Aş mai vrea să te întreb ceva.
— Sigur, spune.
— Eu mă întrebam... Ai vrea să ieşim cândva? Dacă eşti de acord, bineînțeles.
— Sigur. Când? îmi spune şi nu-mi vine să cred ce aud.
Ea tocmai a acceptat să ieşim?! Se pare că norocul este de partea mea astăzi.
— Păi, ce ai zice de...duminica aceasta?
— Da, este perfect. Şi unde ne vom vedea?
— Eu m-am gândit la cafeneaua din centru, cea de lângă cinema. La ora 17:00. Ce zici? o întreb şi sper să fie de acord.
— Pentru mine este bine. Păi, atunci ne mai vedem. spune şi deschide portiera maşinii, ieşind afară.
— Mă bucur că te-am cunoscut. îi spun repede, iar ea văd că îmi zâmbeşte.
— Şi eu. Pa, pa! spune şi îmi face cu mâna, după ce închide portiera.
O văd intrând în casă şi doar atunci plec. Ajung acasă şi spre surprinderea mea, Amber stă chiar aproape de noi, iar acest lucru mă bucură foarte mult. Poate o să ne întâlnim şi mai des.
Chiar nu înțeleg ce naiba se întâmplă cu mine. De când am văzut-o în parc, numai la ea îmi zboară gândul, iar în prezența sa, simt cum mă trec toţi fiorii posibili şi inima începe să-mi bată cu putere în piept. Nu am mai simţit aşa ceva pentru nici o altă fată. Oare aşa se simte când te îndrăgosteşti? Dar ce ştiu sigur, este că o plac foarte mult.
Amber P.O.V
Intru în casă şi îi găsesc pe părinţii mei uitându-se la televizor.
— Bună! îi salut şi mă descalţ.
— Hei, scumpo!
— Eu urc în camera mea. le spun şi urc o parte din scări, dar mă opresc când îi aud vocea mamei.
— Stai puţin, domnişoară!
— Da...?
— Cine a fost tipul de afară? mă întreabă tata, fiind foarte serios.
Doamne, cred că m-am înroşit ca şi un rac când a pomenit de Dave!
— Ăăm... mormăi eu, negăsindu-mi cuvintele.
Acum ce să le spun? Îmi muşc buza, devenind stresată şi o văd pe mama privindu-mă cu zâmbetul până la urechi.
— Aww, fetiţa mea s-a îndrăgostit! îmi spune mama şi mă ciupeşte de obraji.
Doamne, ce stânjenitor!
— Oh, mamă! Te rog, nu mai face asta! Am douăzeci şi unu de ani. Când o să încetezi să faci asta? Şi nu m-am îndrăgostit.
— Nu te mai ruşina, scumpo. Poți avea și cincizeci de ani, dar tot fetiţa noastră rămâi.
— Cum îl cheamă? mă întreabă tata, având din nou acea mimă serioasă.
— Dave.
— Sper c-o să ne faci cunoştinţă. îmi spune şi pot răsufla uşurată.
— Da, scumpo. Trebuie să ne faci neapărat cunoştinţă cu el. Şi unde v-aţi întâlnit? De când vă cunoaşteţi? îmi spune mama, asaltându-mă cu întrebări.
— Argh! mormăi exasperată şi urc în camera mea.
Doamne, se comportă cu mine de parcă aş fi încă o adolescentă de şaisprezece ani!
*
Intru în cada cu apă fierbinte şi spumă, relaxându-mi tot corpul și îmi las capul pe spate, închizându-mi ochii. Îmi zboară imediat gândul la tipul din parc, Dave. De când l-am văzut, doar la el îmi stă gândul. La acei ochi pătrunzători, la buzele sale cărnoase şi rozalii, iar părul acela castaniu în care-ţi poţi înfige degetele... Argh! Arată demenţial, dar pentru mine nu asta contează cel mai mult. Am observat că nu este la fel ca unii băieţi mitocani sau grosolani pe care i-am întâlnit până acum și apreciez asta foarte mult la el. Of... Cred că îl cam plac. Da, îl plac chiar foarte mult. Oare m-am îndrăgostit de el? Dar cel mai important...el mă place? Încerc să-mi elimin aceste gânduri prosteşti din minte şi îmi termin baia relaxantă.
Duminică
Dave P.O.V
Doamne, ce greu au trecut aceste zile! În sfârşit este duminică şi o voi putea vedea din nou pe Amber. Am aşteptat cu nerăbdare ziua aceasta. Chiar o plac foarte mult, cu toate că ne-am cunoscut doar acum câteva zile. Aş vrea să-i spun şi acum ceea ce simt pentru ea, dar nu pot face asta. Trebuie să mai treacă puţin timp şi să ne cunoaştem mai bine. Până îi voi spune trebuie să mă pregătesc pentru întâlnirea de azi. Deja s-a făcut după-amiază, iar eu trebuie să fiu gata până la ora 17:00.
Mă îndrept spre baie şi îmi fac un duş, apoi mă poziţionez în faţa oglinzii pentru a-mi aranja părul. Încep să îl aranjez cât de cât, ca să nu-mi stea în toate părţile şi îmi aleg nişte haine casual. Nu aş vrea să mă îmbrac prea elegant pentru că, până la urmă ieşim la o cafenea şi nu la vreun restaurant de lux.
Când sunt gata, cobor jos şi nu văd pe nimeni în living. Şi mai bine, pentru că nu am chef să dau nimănui explicaţii unde merg sau cu cine mă întâlnesc. Ajung la cafeneaua unde am stabilit să ne întâlnim şi mă aşez la o masă de lângă fereastră, așteptând-o. Mă uit la ceas din cinci în cinci minute şi nu pentru că ar întârzia ea, ci pentru că sunt foarte entuziasmat s-o văd. Mai sunt vreo zece minute până ar trebui să ajungă şi sper s-o facă. Tot aşteptând şi privind la peisajul de afară, dintr-o dată aud clopoţelul de la uşă cum sună şi îmi îndrept privirea spre intrarea în cafenea, parcă înghițindu-mi cuvinte la vederea sa. Îi fac semn cu mâna şi o văd pe Amber venind spre mine, zâmbind. Este îmbrăcată într-o ţinută lejeră la fel ca şi mine, arătând minunat ca de obicei.
— Bună! îi aud vocea cristalină când ajunge lângă mine.
— Hei! Mă bucur că ai ajuns. îi spun şi mă ridic de la masă, trăgându-i scaunul pentru a se aşeza.
— Sper că n-am întârziat.
— Nu, stai liniştită. Ai ajuns la timp. Şi eu am venit puţin mai devreme. îmi spune şi văd venind spre noi un chelner care ne ia comanda.
Începem să discutăm şi să ne cunoaştem mai bine, eu rămânând plăcut surprins când am aflat că avem şi mai multe lucruri în comun şi ne plac cam aceleaşi chestii. Am vorbit şi am râs împreună câteva ore bune, până când văd că deja s-a făcut ora opt. Nici nu-i de mirare, deoarece când sunt în prezenţa sa, am observat că timpul trece foarte repede şi fără să-mi dau seama.
— Ăăm.. Mai ai chef să mergem undeva? mă trezesc vorbind şi sper să nu mă creadă vreun manicac.
— Unde?
— La cinema. Vrei să mergem şi la un film? Este chiar lângă noi.
— Sigur. Chiar nu am mai fost la un film de mult timp.
Cer nota de plată şi vreau să plătesc, dar Amber se opune numaidecât.
— Nu, te rog. Îmi plătesc eu comanda.
— Ba nu. Fac eu cinste.
— Dar nu este nevoie.
— Nici un 'dar', Amber! Plătesc eu. Trebuie să mă revanşez cumva pentru ce ai păţit din cauza mea. spun şi achit nota de plată, auzind-o pe Amber oftând învinsă.
Nu am lăsat niciodată vreo fată să plătească la o întâlnire şi nici n-o să încep de acum. Ajungem la cinema şi aşteptăm la rând pentru a viziona filmul.
— Apropo, cum mai îţi este rana? Te mai doare? o întreb devenind îngrijorat şi îi analizez cotul, văzând acum doar o mică zgârietură.
— Am şi uitat de ea. Nu mă mai doare deloc datorită dumneavoastră, domnule doctor. îmi spune şi începem să râdem când îi aud remarca de la final.
Doamne, aş sta o viaţă s-o privesc cum râde şi s-o analizez cât este de frumoasă! Sunt scos din gândurile mele când văd o mână fluturată în faţa ochilor mei și este Amber.
— Dave, haide! Trebuie să intrăm. Filmul începe în zece minute.
— Du-te tu înainte, eu vin îmediat. Mă duc să iau câte ceva de ronţăit.
— Ok. îmi spune şi o văd intrând în sală.
Cumpăr câteva gustări pentru amândoi, popcorn şi suc, după care intru şi eu căutând-o cu privirea. O zăresc undeva prin mijlocul sălii, aşezată pe un scaun şi mă duc lângă ea.
— Mulţumesc. îmi spune şi îi întind ce am luat pentru ea.
— Cu plăcere.
Filmul începe şi păstrăm între noi o linişte apăsătoare toată durata acestuia. Acum s-a făcut destul de târziu şi când ieşim afară, deja este întuneric. Urcăm în maşina mea şi pornesc spre casa ei.
— Filmul a fost genial. Mulţumesc mult pentru ziua de astăzi. o aud spunându-mi şi îmi zâmbeşte cald.
— Da, chiar a fost senzaţional. Şi nu trebuie să-mi mulţumeşti. Nu am făcut mare lucru. spun şi continui să conduc.
— Ba da, ai făcut. A fost o seară chiar reuşită. N-am mai râs demult așa. Chiar m-am distrat.
— Şi eu. îi spun şi deja văd că am ajuns în faţa casei sale.
— Mulţumesc că m-ai adus. îmi spune şi vrea să iasă din maşină, dar o opresc în ultimul moment şi îmi aşez mâna pe încheietura sa, ea întorcându-şi privirea spre mine.
— Când o să te mai văd?
— Ăăm... Nu ştiu. îmi spune şi din nou se înroşeşte toată la faţă.
Este atât de adorabilă!
— Măcar putem păstra legătura? o întreb şi sper să-mi răspundă afirmativ.
— D-Da. spune bâlbâindu-se şi iarăşi începe să se ruşineze.
Facem schimb de numere de telefon şi ne spunem 'Noapte bună!', după care coboară din maşină şi o văd intrând în casă. Pornesc înapoi spre casă în timp ce mă gândesc la fiinţa gingaşă ce mi-a sucit minţile. Doamne, sper s-o văd cât mai curând posibil! Deja îi simt lipsa, chiar dacă au trecut câteva minute de când nu mai este lângă mine.
Peste o săptămână
Cobor jos în bucătărie şi îi văd pe ceilalţi servind micul dejun.
— Neaţa lume! îi salut cu zâmbetul pe buze şi mă aşez la masă.
— Neaţa, fiule! Ce-ai păţit? mă întreabă mama, râzând probabil de zâmbetul tâmp pe care îl am acum pe buze.
— Nimic interesant.
— Hmm, frăţioare... Te cunosc destul de bine, încât să ştiu că este vorba despre o fată. îmi spune Lucy, având un zâmbet ştrengar în colţul gurii.
Fir-ar! Şi-a dat imediat seama.
— Bine, m-aţi prins! O cheamă Amber şi ne-am întâlnit acum o săptămână şi ceva întâmplător în parc.
— Aww! îi aud pe toţi strigând la unison, pentru a mă tachina.
— Serios acum?! Eu tot mă gândesc cum s-o invit la o întâlnire şi vouă vă arde de chestii copilăreşti. le spun indignat.
— Gata, copii! Acum spune-ne, cu ce te-am putea ajuta noi? ne spune mama, liniştind spiritele.
— M-aţi putea ajuta cu nişte idei interesante pentru o întâlnire.
— Hmm...la cinema. îmi sugerează Luciano.
— La un picnic. îmi sugerează şi Lucy, urmată de ceilalţi, dar tot cu idei banale.
— Măi, dar chiar că sunteţi niște romantici.
— Hei! Noi chiar ne-am străduit îmi spune Lucy, indignată.
— Staţi! Gata, ştiu! ţip şi fug în cameră pentru a mă pregăti.
Doamne, sunt numai cu capul în nori! Doar la ea îmi stă gândul. Mi-e atât de dor de Amber. AMBER! Vai, cât de idiot pot fi! Nici măcar nu am întrebat-o dacă vrea să iasă la o întâlnire cu mine. Una adevărată. Caut în agenda telefonului numărul ei şi o apelez numaidecât. După trei tonuri de apel, îi aud vocea suavă de care mi-a fost atât de dor.
— Da?
— Ăăm... Bună, Amber! Sunt eu, Dave.
— Oh... Bună, Dave!
O linişte apăsătoare se lasă câteva secunde între noi. Şi cum s-o întreb acum? Decid să sparg eu tăcerea, până nu va fi prea târziu.
— Amber... Mă întrebam dacă... Ai vrea să ne vedem?
— Da.
— Dacă nu vrei, este în regulă. Stai puţin! Tu...tocmai ai spus 'da'?!
— Da.
Doamne, îmi vine să sar în sus de bucurie! A spus 'da'!
— Dave? Mai eşti acolo?
— D-Da. Scuze. Este în regulă dacă te iau diseară pe la opt?
— Sigur. Te aştept. Pa!
— Pa!
Închid telefonul şi încep să ţopăi de fericire prin cameră ca un adolescent la pubertate. Cred că încep s-o i-au razna!
Amber P.O.V
Mi s-a făcut atât de dor de Dave! Nu l-am mai văzut de o săptămână, de când am fost la cafeneaua aceea şi la film, dar nici el nu a dat vreun semn sau să mă sune. Poate nici nu mă va suna. Ce vise îmi mai fac şi eu. Poate nici nu mai are numărul meu sau a uitat de existenţa mea, iar eu nu am curajul să-l sun. Şi dacă aş avea curaj, ce aş putea să-i spun până la urmă? Cel mai probabil, m-aş bâlbâi ca o fraieră şi nu aş ştii ce să-i zic. La cum arată, cu siguranţă mii de fete roiesc în jurul său şi eu aş fi ultima la care s-ar putea gândi. În aceste momente, simt un gol imens în suflet doar când mă gândesc.
Dintr-o dată, aud soneria telefonului meu şi tresar speriată, căzând din pat. Fir-ar! Unde naiba am pus telefonul acela? Îmi găsesc telefonul sub pernă și nu mai stau pe gânduri, răspunzându-i numaidecât când văd că este chiar el.
— Da?
— Ăăm... Bună, Amber! Sunt eu, Dave.
— Oh... Bună, Dave!
— Amber... Mă întrebam dacă... Ai vrea să ne vedem?
— Da.
— Dacă nu vrei, este în regulă. Stai puţin! Tu...tocmai ai spus 'da'?!
— Da.
Doamne, nu-mi vine să cred! Dave m-a invitat la o întâlnire. Oare este real sau doar visez? După ce termin de vorbit cu el, mă trântesc în pat şi ţip în pernă de fericire. Sesiunea mea de ţipat este întreruptă de mama care intră în camera mea fără să bată, bineînțeles.
— Scumpo, ai păţit ceva? Am auzit de jos o bufnitură şi am crezut că ai căzut. Ăăm... Ce este cu zâmbetul acesta imens de pe faţa ta? mă întreabă, chicotind la final.
— Dave m-a invitat la o întâlnire! ţip şi îi sar în braţe.
— Mă bucur pentru tine, scumpo. îmi spune mama, îmbrăţişându-mă la rândul său.
Îmi arunc ochii la ceasul de la telefon şi mai să-mi iasă ochii din orbite, când văd că deja este ora șase. Mai am doar două ore ca să mă pregătesc pentru întâlnire.
— Mamă, trebuie să mă pregătesc. Dave vine la opt.
— Oh, te las atunci. îmi spune şi mă sărută pe frunte, după care vrea să iasă din camera mea, dar se opreşte din drum când îmi aude vocea.
— Mamă, stai! Te rog, mă ajuţi să mă pregătesc? Nu ştiu cu ce să mă îmbrac, nu ştiu cum să-mi fac părul... În acest moment nu mai ştiu nici cum mă cheamă. Ajută-mă, te rog! îi spun totul dintr-o suflare şi simt cum respiraţia mi se precipită.
— Linişteşte-te, Amber! Sigur c-o să te ajut. Doar calmează-te puţin. Totul va fi în regulă. îmi spune, liniştindu-mă.
— Acum, du-te să-ţi faci un duş repede! Până când eşti gata, eu îţi voi căuta ceva de îmbrăcat. Bine? îmi spune şi mă împinge spre baie, în timp ce dau afirmativ din cap.
Îmi fac un duş rapid şi-mi înfăşor corpul într-un prosop, iar cu un altul părul. Ies din baie şi o găsesc pe mama, scoţându-mi din şifonier o rochie neagră şi largă, dar cu un decolteu adânc pe spate. O mai văd scoţând o pereche de sandale bej cu toc şi un plic asortat cu sandalele şi rochia în acelaşi timp.
— Mamă, este superbă ţinuta! Îmi place la nebunie. îi spun sincer şi-o cuprind în braţe.
— Mă bucur că îţi place. Haide şi îmbracă-te repejor! spune şi îmi întinde rochia şi sandalele.
Mă analizez în oglinda imensă din baie şi îmi place ceea ce văd. Pot spune cu mâna pe inimă, că n-am mai arătat aşa de bine niciodată.
Îmi usuc repede părul şi mă întorc la mama. Mă aşteaptă zâmbind şi văd că are într-o mână un ondulator, iar în cealaltă peria de păr. Mă aşez la măsuţa de toaletă şi mă las pe mâinile mamei. Începe să-mi aranjeze părul, făcându-l bucle lejere şi după ce termină, începe să mă şi machieze. Când deschid ochii, nici nu-mi vine să cred că sunt eu. Nu este o schimbare atât de drastică, dar îmi place foarte mult cum a ieşit.
— Mamă, îţi mulţumesc foarte mult! Ai făcut o treabă minunată.
— Nu trebuie să-mi mulţumeşti, scumpa mea. Tu arăţi minunat. Şi cu siguranţă îl vei da pe spate. îmi spune chicotind.
— Mamă, dar sunt atât de emoţionată! Dacă voi spune ceva prostesc la întâlnire şi mă voi face de râs în faţa lui?
— Stai liniştită, scumpo. Nu te vei face de râs deloc. Doar spune şi fă ce îţi dictează inima.
— Aşa voi face. îi spun şi ne îmbrăţişăm din nou strâns.
Mă uit la ceas şi observ că s-a făcut deja aproape opt.
— Mulţumesc încă o dată, mamă. Dave trebuie să a-... nu mai apuc să continui, fiindcă se aude soneria de la uşă.
Doamne, a venit! Îmi iau plicul şi cobor grăbită scările, dar am grijă să nu îmi rup cumva gâtul. Ajung la uşă şi trag puternic aer în piept pentru a mă linişti. O deschid şi-l văd pe Dave îmbrăcat impecabil, arătând senzaţional ca de obicei şi în mâini are un buchet foarte frumos de trandafiri roşii.
Ce drăguţ din partea lui.
Dave P.O.V
Ajung în faţa casei sale, fiind emoţionat din cap până-n picioare. Cobor din maşină şi iau de pe scaunul din dreapta buchetul de trandafiri pentru Amber. Sper din suflet să-i placă. Bat la uşă şi o văd pe Amber cum îmi deschide, în toată splendoarea sa. Poartă o rochie negră în care arată extrem de sexy, chiar dacă nu este mulată. Îi scoate picioarele foarte bine în evidenţă şi observ cu neruşinare că nu poartă sutien. Dumnezeule, cred că deja îmi pierd minţile! Sunt scos din gândurile mele chiar de Amber care îmi flutură mâna prin faţa ochiilor.
— Dave? Eşti bine?
— Hm? Oh, da! Bună, Amber! Floriile acestea sunt pentru tine. Sper să-ţi placă şi arăţi minunat.
— Mulţumesc mult. Sunt superbi trandafirii, îi ador. Şi tu arăţi bine. îmi spune şi decid s-o îmbrăţişez.
Spre bucuria mea, nu mă respinge şi rămânem aşa câteva secunde.
— Eşti gata? o întreb când ne desprindem din îmbrăţişare.
— Da.
— Atunci după tine. îi spun şi o conduc spre maşină, deschizându-i portiera.
Amber P.O.V
După câteva minute, Dave a oprit maşina habar n-am unde şi se întoarce spre mine.
— Am ajuns? De ce ai oprit? îl întreb, devenind confuză.
— Încă n-am ajuns, dar aş vrea să-ţi pui asta la ochi. Te rog! spune şi-mi întinde o eşarfă neagră.
— Ok, dar de ce?
— Pentru că este o surpriză. Haide, te rog! Ai încredere în mine.
— Bine, fie. cedez până la urmă şi îmi leg eşarfa la ochi.
Hmm, mă întreb despre ce surpriză vorbeşte... Puţin mai târziu, Dave opreşte din nou maşina şi cred că am ajuns de data aceasta. Vine să îmi deschidă portiera din nou şi mă ajută să ies, eu mulţumindu-i. Nu văd absolut nimic. Oare unde suntem? Mă ia de mână şi simt mii de fluturaşi în stomac când mă atinge. Mai mers puţin şi ne oprim din mers.
— Am ajuns. Acum să-ţi dau asta jos de la ochi... Sper din suflet să-ţi placă unde te-am adus. îmi spune şi-l simt cum îmi dă eşarfa jos şi clipesc de câteva ori până îmi clarific vederea.
Clipesc din nou şi nu-mi vine să cred ceea ce văd. Suntem pe malul unui lac, mai precis pe un ponton unde este frumos amenajată o masă cu două scaune, iar câteva luminiţe şi felinare sunt amplasate peste tot în jurul nostru. Puţin mai încolo pe lac, se află o barcă cu multe lumânări şi petale de trandafiri aşezate pe ea. Doamne, cât de frumos şi romantic este aici!
— Amber, ce s-a întâmplat?! De ce plângi? Nu-ţi place aici? îmi spune, privindu-mă confuz.
Nici n-am băgat de seamă că plângeam.
— Doamne, nu! Bineînţeles că îmi place aici. Arată minunat totul. Plâng de fericire pentru că n-a mai făcut nimeni, niciodată aşa ceva pentru mine. îi spun sincer.
— Pffiu... Mi-a stat inima-n loc! Mă bucur că îţi place. îmi spune chicotind şi îmi şterge cu grijă lacrimile de pe obraji.
Ne aşezăm la masă şi servim o cină absolut delicioasă. Chiar nu ştiu când a aranjat toate acestea. Pentru mine, totul pare ca un vis incredibil de frumos. Pe tot parcursul mesei, am mai discutat şi ne-am amuzat împreună despre diferite lucruri. Chiar mă simt foarte bine în prezenţa sa.
— Ai vrea să ieşim pe lac? îl aud întrebându-mă dintr-o dată şi simt cum îmi tresaltă inima de bucurie.
— Sigur. Întotdeauna mi-am dorit să mă plimb cu barca. îi spun şi ne ridicăm amândoi de la masă, apropiindu-ne de malul lacului.
El se duce primul şi mă apucă de talie, aşezându-mă în barcă. Începe să vâslească şi ne îndepărtăm încet de mal. În acelaşi timp îmi mai aruncă câte o privire, zâmbindu-mi cald. Doamne, nici n-am cuvinte să explic ceea ce simt în acest moment! Am mii şi mii de fluturaşi care îmi zburdă prin stomac. Ce să mai zic de peisaj... Este o atmosferă foarte romantică. Păcat că nu suntem un cuplu şi nici nu ştiu ce sentimente are el pentru mine... Habar n-am ce suntem noi acum. Ajungem în mijlocul lacului, iar el se opreşte din vâslit și mă priveşte intens, iar eu îl privesc nedumerită.
— Scuză-mă, dar am ceva pe faţă? De ce mă priveşti aşa? îl întreb, devenind puţin amuzată.
— Oh, n-ai nimic pe faţă! Doar că...eşti foarte frumoasă. îmi spune, iar eu îmi simt obrajii înroşindu-se.
Doamne, cred că m-am făcut mai roşie ca un rac în acest moment!
— M-Mulţumesc! îi spun şi aşa continuăm să ne privim minute bune, până când Dave sparge tăcerea.
— Amber... Trebuie să-ţi mărturisesc ceva, dar nu ştiu cum să-ţi spun.
— Ce anume, Dave?
— Eu... Doamne, ce greu este! Amber, eu... Cred că te plac! De fapt, sunt sigur că te plac. îmi spune şi rămân încremenită când realizez ce tocmai a spus.
Tot ce se întâmplă acum chiar este real? Doamnne, sper să nu visez... Dave chiar mă place?! Nu-mi vine să cred.
— Dave, eu... îi spun neputând să mai vorbesc şi încerc din răsputeri să-mi găsesc cuvintele.
— Amber, dacă tu nu simţi la fel... Este în regulă. Serios. Voi încerca să trec peste. Va fi greu, dar... începe să-mi spună şi îi pot vedea dezamăgirea din privire.
Ce Dumnezeu tot bolboroseşte el acolo?! Cum adică să nu-l plac? Doamne, trebuie să mă adun şi să-i spun că îl plac și eu pe el.
— Nu este vorba despre asta, Dave! Eu... Și eu te plac! Chiar foarte mult! îi spun şi-i sar în braţe, balansându-se puţin barca cu noi.
El mă priveşte uimit şi zâmbind în acelaşi timp.
— Tu... Tu vorbeşti serios?! Chiar mă placi? mă întreabă şi îi pot vedea acea sclipire în ochişorii săi frumoşi.
— Da! îi spun țipând de fericire şi în acel moment, mă îmbrăţişează strâns, iar eu mă cuibăresc la pieptul său.
Îmi ridic privirea spre el, acesta făcând la fel şi acum feţele noastre sunt la doar câţiva centimetrii distanţă. Oare urmează ceea ce cred eu?! Se apropie din ce în ce mai mult de mine şi îşi presează uşor buzele de ale mele. Doamne, acum chiar s-au dezlănţuit fluturaşii în stomacul meu şi mii de fiori îmi traversează întreg corpul! Îi răspund numaidecât şi îmi duc mâinile după ceafa lui, adâncind sărutul. Şi eu sunt surprinsă de gestul meu, dar recunosc cu mâna pe inimă, că acesta este cel mai intens şi mai frumos sărut din viaţa mea. Continuăm să ne sărutăm până rămânem fără aer şi ne privim în ochi, având frunţile lipite.
— Amber, mă întrebam dacă... Ai vrea să fim împreună?
— Da. Mai întrebi? îi spun fericită şi îl sărut eu de data aceasta.
— M-ai făcut cel mai fericit om din lume. îmi şopteşte la ureche şi îmi depune un sărut pe umăr, eu începând să chicotesc.
În acest moment, mă simt cea mai fericită şi norocoasă fată din lume! Am lângă mine băiatul de care m-am îndrăgostit şi simt că-l iubesc din tot sufletul meu, chiar dacă nu i-am spus asta încă.
***
→ Sper să vă placă! Lectură plăcută! Vă mulțumesc din suflet pentru cei 2,94 K de cititori si pentru voturi!!! Sunte-ți cei mai tari!
P.S Îmi pare rău pentru eventualele greșeli.