𝓦𝓱𝓸 𝓪𝓶 𝓘 𝓸𝓻 𝔀𝓱𝓸 𝔀𝓪𝓼 𝓘? ro ver

I

-Emily! Vino jos și fa ordine imediat!
    Cum mă așteptam. Încă o zi, încă cateva zeci de certuri cu mama mea. Păi în ultimii noua ani a devenit deja o rutina.
-Emi!
-Să nu îndrăznești să-mi mai spui așa!
-Poftim?
-Singurul care are...sau cel puțin avea voie sa imi spuna așa, era tata. Care, lasa-ma sa îți amintesc, ne-a părăsit din cauza ta! 
-A mea? Dobitocul ăla a plecat pentru ca avea pe altcineva!
-Nu! A plecat din cauza ca nu te mai suporta pe tine!
    Îmi iau rucsacul și deschid ușa, incercand să-mi stăpânesc lacrimile pentru a mia oară.
-Unde crezi ca pleci?
    Refuz sa îi răspund și mă îndrept spre stația de autobuz după ce trântesc ușa. Încerc sa mă prefac ca e ceva normal ca în fiecare familie  diminetile să înceapă cu o  ceartă, dar pe cine păcălesc? 
Autobuzul școlar ajunge în stație și urc în el, îndrepându-mă spre locul meu obișnuit, „locul rataților”, adică locul celor diferiți. 
De ce sunt eu o ratata? Pentru ca în lumea asta cele mai rele si infricosatoare chestii, sunt oamenii, iar ei exista doar pentru a critică persoanele diferite de ei, fără sa se gandeasca. Doar pentru că mă îmbrac  în negru și am un tatuaj, viața mea de licean a ajuns un coșmar.
Întru în liceu și îmi deschid dulapul de unde cad zeci de foi, pe fiecare bilețel fiind tipărit ceva:
„Ciudato”, „tocilaro”, „ratato”, cuvinte care nu mai au niciun efect asupra mea, dar totuși un bilet care nu lipsește de la nici una din glumele lor, un bilet care mă pune de fiecare data pe gânduri: „ar trebui sa mori”. Chiar ar trebui?
-Ti-a placut surpriza? spune râzând.
    Stiam ca sunt ei. Așa numita „tabara”. Șase copii de bani gata. Cel mai rau dinte ei e Roy Wilson urmat de Christian Johnson, Taylor Brown, Erika Martin, Hannah Smith și cel care nu afișează niciodată niciun zâmbet, băiatul care sta mereu in spatele celorlalți, Harry Evans.
Dacă nu ar fi unul dintre ei, aș putea spune ca e drăguț.
-Da...foarte amuzant...
   Hotărăsc să le ignor restul replicilor dureroase si să mă îndrept spre sala de clasa.
Mă așez lângă Hideo Tanaka , colegul meu de banca, singurul meu prieten și totodată una dintre țintele tuturor glumelor proaste.
-Hey, Hideo!
-Buna, Em! Arăți bine azi.
-Awww. spun râzând.
-Ce moment drăguț intre fata emo si băiatul care mănâncă câini. spune Roy.
- Care e problema ta?
- Oh! Am uitat ca de abia vezi cu ochii aia mici. Lasă-mă să vă informez. Problema mea sunteti voi si faptul ca stati pe locurile alea.
-Sunt locurile noastre, asa ca pleacă. spun fara sa imi dau seama.
     În momentul următor, Roy imi ia rucsacul si imi arunca toate lucrurile pe jos, inclusiv jurnalul meu.
-Ia te uită ce avem aici.
-Să nu îndrăznești!
-Sau ce? O sa ma blestemi cu puterile de vrăjitoare. Uf! Imi e frica! spune râzând si fluturând jurnalul în fata tuturor.
-Te rog...
-Ăsta o sa ramana la mine. Cred ca o sa gasesc multe chestii interesante.
-Ce e ăla? spune Harry intrând în clasa.
- Nu contează.
-E al tau? spune privindu-ma peste numarul lui Roy.
Nu spun nimic si imi aplec privirea pentru ca lacrimile sa nu imi fie zarite.
-Roy! Dă-i jurnalul acum! spune Hideo.
-Și daca nu vreau? rănjeste privind micul caietele care imi cuprinde toate gândurile din ultimii cinci ani.
-Da-i caietul.
-Poftim? se uita mirat spre Harry.
-M-ai auzit.
    Roy pufnește si iese din clasa cu jurnalul meu, Harry mergând dupa el.
Hotărăsc să renunț si sa astept sa înceapă ora.
Profesoara intra in clasa, iar dupa treizeci de minute cei doi isi fac apariția în clasa.
-Wilson, Evans. De ce ați întârziat?
-Am...am avut o problemă.
-Luati loc. Trebuie să alegem partenerii pentru proiectul de săptămâna viitoare.
Vom extrage cate doua bilete din aceasta cutie si vom vedea care sunt perechile.
-Pot sa extrag eu? spune o voce din spatele clasei.
     Profesoara da din cap aprobator, iar colegul nostru extrage două cate doua biletele. După ceva timp imi aud numele.
-Emily Parker și....
    Spune, te rog, ca nu o sa fie...
-Harry Evans.
O nu! Nu! Nu se poate! Cu ce am gresit?
-Putem sa schimbam echipele? intreb repede.
-Domnisoara Parker? Aveti neînțelegeri cu domnul Evans?
- Eu...
- Nu, nu avem. răspunde in locul meu.
-Bine atunci.
   Imi pun capul pe banca in timp ce Hideo ma priveste socat.
Nu putea fi mai rau de atat.
                               ***
    Ora se termina, iar eu si Hideo iesim pe hol.
- Nu pot sa cred. Tu si unul din ,,tabăra"?
- Deja cred ca nu o sa pot scapa de ei niciodata.
-Buna, partenere! se aude vocea lui Harry.
    Întorc capul pentru o secundă, apoi incerc sa plec, dar el ma prinde de mână.
-Se vrei? Sa imi spui ca sunt o idioata care ar trebui să moară? Sa imi spui cat o sa ma chinui in timpul acestui proiect? O! Vrei sa imi spui câteva din farsele pe care trebuie sa le mai indur?
- Nu, eu..
-Tu ce?
-Voiam să iti spun ca...Nu contează. Pa.
     Incerc sa par in  continuare puternică și ii ofer un zâmbet fals lui Hideo care se uita îngrijorat la mine.
-Uite...daca vrei sa vorbesti cu cineva, eu sunt..
-E in regula. Sunt bine.
    Chiar sunt? De ce mă arde atât de rau interiorul corpului meu firav. De ce încet, încet turnul clădit înjurul emoțiilor mele se distruge?
- Eu o sa merg acasă.
- Dar mai avem trei cursuri.
- Nu imi pasa. Pa
-Pa, cred.