𝓦𝓱𝓸 𝓪𝓶 𝓘 𝓸𝓻 𝔀𝓱𝓸 𝔀𝓪𝓼 𝓘? ro ver

III

După putin timp mă trezeste atingerea calda a unei mâini.
Deschid ochii încet și recunosc imediat chipul neutru al lui Harry.
-Parker. Ce faci aici?
-Eu...Sa zicem ca sunt niste probleme de  familie.
-Esti bine?
-Dorm pe o bancă, am douăzeci de dolari, mama m-a dat afară din casă, singurul meu prieten nu imi mai răspunde la telefon, nu am un loc in care sa stau, dar da. Sunt bine.
- Nu prea cred. Te pot ajuta cu ceva? spune dupa o pauza scurtă.
- Nu cred. Doar sa nu le spui prietenilor tai.
-Ti-am mai spus că nu sunt genul ala de om.
-Pot sa iti împrumut telefonul? Al meu e mort.
Întinde telefonul si formez numarul lui Hideo, însă ezit să îl sun?
-Pe cine vrei sa suni?
-Hideo, dar nu stiu daca ar trebui. Sunt o prietena atât de jalnica. E prietenul meu cel mai bun, iar eu l-am lăsat balta chiar la aniversarea prieteniei noastre.
-Totusi ar trebui sa il suni. Se vede ca tine la tine. Sigur o sa te ajute.

   Într-un sfârșit decid sa il sun, dar intra căsuța vocală.
-Hideo? Sunt Em. spun in timp ce incep sa plâng. Mama m-a dat afară si eu. Eu chiar nu stiu ce sa fac. Nu am unde sa merg, nu am baterie la telefon, nu am bani, nu am nimic. Acum sunt lângă cinematograful unde obișnuim sa venim. Stiu ca sunt o prietena groaznică, dar imi pare rau. Tu esti singurul meu sprijin, singurul om cu adevărat important pentru mine. Imi pare atât de rau. Te rog ajuta-ma...

Ii înapoieze telefonul lui Harry încercând să schițez un mic zâmbet.

                        ~~HARRY~~
-Ai vrea sa vi la mine?
Regret imediat ce am spus. Stiu ca mica mea locuință plina de certuri si strigăte, nu e locul potrivit.
- Imi pare rau, dar nu cred ca e o idee bună. spune tinand privirea in pământ.
-Daca asa vrei tu.
-Dar. Ce faci aici? La ora asta?
-Eu...
Am fugit din nenorocita aia de casa, ca să scap de zgomotul lucrurilor care se lovesc cu putere de pereti, ca să nu îi mai aud pe părinții mei cum se cearta constant din cauza unor motive neplauzible. Ar trebui sa spun asta? Ar trebui sa spun adevarul?
- Imi place sa ma plimb.
-Pare un motiv bun. spune încercând să zâmbească.
-Pot sa? Pot să mai raman cu tine?
-Esti sigur? Cineva ar putea sa ne vada si sa iti strice reputația.
-Cui ii pasa?
-Pot sa te mai întreb ceva?
-De ce "tabăra" e asa cum e?
-Le ce te referi?
-De ce își irosesc viata, făcând-o pe a altor un calvar? 
-Poate pentru ca vor sa atragă atenția tuturor. Se iau de persoanele diferite, mai slabe, pentru a se simti ei înșiși in siguranta.
- In siguranta?
-Viata e un război constant. Dacă nu lupți pentru a fi deasupra altora, poti fi călcat la rândul tău in picioare.
-Și ce faci daca nu mai ai putere sa lupți? spune stergandu-si lacrimile.
-Mereu va vi o cale de a supraviețui.
Mereu am vrut să te întreb ceva. Ce inseamna acel tatuajul de pe gâtul tau?
- Tradus, ar fi: “In the middle of the road, in the moment you want to give up, shout out even louder: “So what?”. Niște cuvinte care ma ajuta sa continui sa merg in față.
- Oh. Imi place.
-Multumesc, cred.

Timpul a trecut fara sa ne dam seama si cand ma uit la ceas e deja cinci dimineata.
-Vi la scoala, nu?
- Nu cred. Nu am putere sa îndur glumele si râsetele celorlalți.
-Și dacă a-și sta cu tine?

                       ~~ EMILY ~~
Pentru prima data în viața, am simțit cum o caldura imensă îmi năpustește inima. Am rămas socata de întrebarea lui Harry și pentru câteva momente tot ce am putut face a fost doar sa ma uit la el. Se pare ca pana și cei mai duri oameni pot avea o latura sensibilă.
-Scuze, nu am vrut sa spun asta.
-E ok. spun încercând sa îmi ascund sentimentele ce tocmai m-au acaparat. Ar trebuii totuși sa stai cu tabăra,dacă te-ar vedea cu mine e posibil sa creadă altceva și nu îmi doresc asta.
-Oh, bine. Dar dacă ai nevoie de mine,nu ezita sa cauți.
-Ok. Cred ca ar trebuii sa plec acum. Ne vedem mai tarziu!
-Pe mai târziu,Parker! spune schițând un mic zâmbet
-Pa Harry! spun răspunzându-i la zâmbet.
  In drum spre liceu m-am gândit doar la faptul ca Harry ar fi vrut sa stea cu mine azi, dar mai mult ca sigur a spus-o încercând sa ma facă sa ma simt mai bine. Sau poate.... . O mie de ganduri îmi treceau și nu ma puteam concentra pe niciunul dintre ele in profunzime. Ma gandeam la ce s-a întâmplat aseara cu mama, conversatia mea cu Harry, cearta cu Hideo. Cu toate ca ma simt foarte prost sa mai vorbesc cu Hideo, trebuie sa vorbim, cel puțin sa încercam. Ajunsă la liceu, eram pregătită pentru un nou val de biletele cu tot felul de mesaje îngrozitoare.Cu inima in dinti, am format cifrul dulapului și in momentul in care l-am deschis, era doar o foaie. Ma asteptam sa fie totuși o alta insulta la adresa mea, dar se pare ca era o scrisoare de la Hideo.
,, Draga Emily,
Îmi pare rau pentru felul in care m-am comportat, am acționat mult prea impulsiv și acum regret acest lucru. Am citit mesajul pe care mi l-ai lăsat dar era mult prea tarziu pentru a te ajuta, deoarece l-am ascultat abia pe la 5 dimineata. Îmi pare rau ca am fost un prieten atat de rău. Nu stiu dacă vei venii azi la liceu,dar dacă totuși îl vezi, voi fi in fiecare pauza la locul nostru. Dacă totuși mai vrei sa vorbești cu mine și poți sa ma ierti, ne vedem acolo sa discutam.
Cu drag,
Hideo''
      Îmi venea sa plang.Își cerea scuze pentru faptul ca a reacționat atat de impulsiv pentru o greseala foarte gravă făcută de mine. Am alergat pe holurile liceului pana am ajuns la locul nostru, un spațiu mai linistit unde sunt amblasati pe ici colo copăcei. Unul dintre acei copăcei era locul unde ne luam prânzul, citeam și unde vorbeam despre problemele noastre. Așa cum scria și in bilet, Hideo era acolo citind. In secunda in care l-am văzut i-am sărit in brațe fără sa ii mai spun nimic.
-Doamne Em, m-ai speriat! spune el îngrozit.
-Hideo îmi pare atat de rau ca am fost o prietena atat de îngrozitoare! Crezi ca ma poți ierta? spun încercând din răsputeri sa nu plang dar lacrimile deja îmi acaparaseră fata.
-Heii, nu plange! Uite cum facem. Eu te iert ca ai fost o "prietena îngrozitoare", iar tu ma ierti pentru ca m-am comportat urat cu tine. Ok?
-Eu nu am de ce sa te iert. Nu mi-ai gresit cu nimi-.
-Shh. spune el și îmi pune mâna la gura. Totul o sa fie bine.
-Dacă spui tu.
-Da, spun și chiar sunt sigur de asta. Ai mancat ceva azi?
-Nu.
-Atunci se pare ca intuiția mea nu a jucat feste.
     In acel moment a scos din rucsacul lui câteva dintre mâncărurile mele preferate.
-Doamne! Ai adus de toate! Te urăsc atat de mult când faci lucruri de genul Hideo. spun oferindu-i un pumn amical peste umăr și o îmbrățișare.
-Și eu te iubesc Em.
Am mancat totul cu pofta. Mi-am dat seama ca doamna Tanaka, mama lui Hideo, a pregătit tot deoarece stiu mai bine decât oricine faptul ca Hideo este praf la capitolul bucatarie. Oricum i-am mulțumit de încă o mie de ori pentru acest mic gest pe care îl apreciez enorm, iar toată pauza ne-am petrecut-o manacand pe saturate și vorbind despre ce carti noi au mai apărut la editurile noastre preferate. Aparent prietenul meu deja a făcut o precomandă pentru amandoi de ediția limitată a seriei noastre preferate "Warcross".
-Doamne! Ești un geniu, Hideo!
-Em, chiar trebuia sa fac asta. Acum serios. La un pret atat de bun tu ai fi ratat ocazia?
-Bineînțeles ca nu! Mai ales ca a-și da toți bani pentru o carte scrisă de Marie L-. nu apuc sa termin numele autoarei căci fix in acel moment a sunat clopoțelul care ne anunța faptul ca trebuie sa mergem la ore.
-Super! Nu am dispoziție necesară pentru ore.
-Sincer Em, nici eu nu prea am.
-Nu pot sa cred. Tipul "Iubesc Scoala’" nu are chef de scoala!?
-Domnul cum ai spus? spune el ridicându-se și începe sa ma alerge
-Domnul distracție! Rectific! Domnul distractie!
    Evident ca Hideo nu s-a oprit din a ma fugarii așa ca am fost nevoită sa spun eu STOP JOC.
-Gata Hideo! Retrag ce am spus. Acum putem te rog sa mergem la ora?
-Wow..și ziceai de mine ca sunt domnul "Iubesc Școala".
-1-0 pentru tine, n-am ce zice.
    Ora a trecut fulgerător de repede. Nu stiu sigur dacă nu am fost eu atenta la ea sau pur si simplu timpul a trecut prea repede. Ma îndreptat spre ieșire când Hideo sparge tăcerea.
-Em, stiu ca e prea din scurt dar voiam sa te întreb ceva.
-Sigur.
-Ai vrea sa sărbătorim weekendul asta cei 6 ani de prietenie? Am pregătit filme, seriale. Putem face și comanda de-.
-Ești sigur?Adica..nu vreau sa deranjez.
-Sunt foarte sigur! De fapt, daca vrei putem merge chiar acum la mine! spune atat de tare încât toată lumea din jurul nostru se uita foarte ciudat la noi
-Ok,ok. Hai sa mergem pana nu facem situația și mai ciudată decât este acum.
-Da. Ha-hai sa mergem.
   Dragul meu prieten chiar se gândise la toate.
A fost un weekend minunat alături de Hideo, singurul după multă vreme când m-am simțit fericita. Dar ceva a fost incomplet. Ma asteptam măcar la un apel sau un mesaj din partea lui Harry, dar se pare ca m-am înșelat. Nu stiu dacă ar trebuii sa îl sun sau sa las situația așa cum este.Nu stiu dacă îmi pasa mai mult de proiect sau faptul ca nu ma căutat absolut deloc. Se pare ca eu, un iceberg in persoana, încep sa ma topesc din cauza unei surse de caldura. Cu toate cu nu mi-aș dorii, o sa ma las măcar o data in viața dusa de val și o sa las sentimentele sa ma învăluie. O sa merg la Harry acasă și o sa vorbesc fata in fata cu el.
-Hideo! Sa sti ca eu o sa plec! spun destul de tare încât sa ma audă, el fiind in sufragerie .
-Ok, ne vedem luni la scoala?
-Nu mai scapi de mine prea curand!
-Așa sa fie!
    Mi-am luat toate lucrurile și am trecut pe la mama lui Hideo sa îmi i-au la revedere de la ea, fără să mă gândesc unde o sa dorm la noapte. Poate ar trebui sa incerc sa ma întorc acasă.
-La revedere, doamna Tanaka. Va multumesc încă o data ca m-ați primit in casa dumneavoastră și îmi cer scuze de deranj.
-Nu este niciun deranj, Emily. Chiar mi-a făcut placere sa te avem la noi in casa. Când mai doresti poți sta cât doresti.
-Ok, promit ca o sa mai trec pe la dumneavoastră. spun schițând un zâmbet
-Pa Emily. spune și doamna Tanaka oferindu-mi un zâmbet.