𝓦𝓱𝓸 𝓪𝓶 𝓘 𝓸𝓻 𝔀𝓱𝓸 𝔀𝓪𝓼 𝓘? ro ver

IV

   Am ieșit grăbită din casă și am început să merg pe aleea îngusta din fata casei familiei Tanaka, când mi-am dat seama că am uitat cel mai important detaliu. Am uitat că nu știu adresa lui Harry și trebuie neapărat să o aflu.
    După puțin timp de gândire mi-a venit o idee cât se poate de proastă, însă era songura mea șansă.
    Am început să mă îndrept spre liceu. Deși e duminică știu sigur că profesorul Edwin e acolo pregătind lecțiile pentru mâine, iar el e singura mea șansă de acces în liceu.
Ajung la liceu și intru. E liniște deplină, însă în spre cancelarie se aude sunetul unui radio. Mă îndrept cu pași mici iar, când mă uit pe geamul ușii îl observ pe profesorul Edwin dormind pe scaun având zeci de foi împrăștiate în jurul lui. Mă decid să îmi asum riscul și sa intru încet în încăpere, încercând să fac cât mai puțin zgomot.
   Încep să caut catalogul și într-un sfârșit, iata-l așezat pe raftul de sus al dulapului.
Perfect! Ce să mai zic?! Ofată de 165 încercând să ajungă deasupra unui dulap de două ori mai inalt decât ea. Caut un scaun și îl așez ușor în fața dulapului. Ma urc pe el încercând să îmi păstrez echilibrul, însă fiind un dezastru in corpul unei fete, ajung pe podea răsturnând toate cartile de pe raft. Domnul Edwin sare de pe scaun uitându-se în jur speriat. Din fericire a reușit să mă ascund sub catedră, dar puteam fi prinsă în orice moment. Acesta iasa grăbit pe hol. In acel moment iau catalogul și fac o poză paginii unde se afla numele lui Harry, urmând să fug pe geamul deschis al cancelariei. Pot să zic că e cel mai prostesc lucru pe care l-am făcut în viața mea, însă măcar am făcut rost de ceea ce aveam nevoie.
    După ce m-am asigurat mă m-am îndepărtat în de-ajuns de mult de liceu, mă uit pe poza făcută și caut adresa lui Harry. Din nefericire e destul de departe, iar situația mea actuală nu îmi permite să ia un taxi, așa că cel mai probabil o să ajung doar peste câteva ore acolo.
 
                              ***
    Incep să merg cu pași grăbiți, iar după aproximativ trei ore ajung în fața unei case modeste.
Wow! Mereu mi-am imaginat că Harry Evans sta într-o vilă cu piscină la fel ca prietenii lui. Totuși dacă stau să mă gândesc, poate acesta e motivul pentru care nu am auzit niciodată prin liceu că Evans da vreo petrecere sau ceva.
   După încă câteva minute de gândire, îmi iau inima în dinți și bat la ușă. Nu îmi răspunde nimeni și tot ce pot auzi sunt niște strigăte. Aleg să mai bat o dată, dar nu răspunde nimeni nici de această dată.
Mă îndepărtezi de ușă până cand cineva o deschide.
-Cine mai e și tu? Si ce vrei?
-Eu sunt colega lui Harry. Avem un proiect de făcut. spun balbaindu-ma -Cred că ar fi mai bine să pleci! spune reamintindu-mi ușa în față.
   Rămân blocată în fața ușii pentru încă câteva minute auzind fără să vreau certurile părinților lui Henry. În acest moment îmi aduc aminte de părinții mei înainte ca tata să plece. Îmi aduc aminte cum stăteam ascunsă sub masa din bucătărie tinându-mi ursulețul în brațe, rugându-ma ca părinții mei să nu se mai certe în fiecare zi și sperând că nici unul din ei va păți ceva.
Involuntar lacrimile își fac apariția pe fața mea, când aceeași mână caldă mă trezește din transă.
- Ce crezi că faci aici?!
-Eu..
-Tu ce? Nu ai ce căuta aici! Si cum ai aflat adresa mea?! Pleacă imediat!
-Henry, eu...
   În momentul următor sa auzit un zgomot puternic din interiorul casei, iar eu tresar.
-Ar trebui să pleci!
-Scuze eu nu am vrut să...
-Nu ai vrut să ce? Dacă mai spui cumva cuiva ce ai auzit si ce ai văzut o să te distrug! Ai inteles? Dispari!

Nu mai spune nimic si o iau pur si simplu la fugă, privirea fiindu-mi intetosata din cauza lacrimilor care ii inundă.
Nu ma asteptam ca Harry sa reacționeze asa. Credeam ca e diferit! Dar se pare ca m-am înșelat. E la fel ca prietenii lui afurisiti. Stiu ca poate a făcut asta cu un motiv, dar m-a facut sa cred ca putem fi, nu stiu, prieteni, iar acum uite! Trebuia să stiu ca toti cei din "tabara" sunt la fel. Credeam ca in sfarsit am mai gasit pe cineva care sa ma înțeleagă. Am crezut ca poate vom putea fi prieteni.
Pentru un moment incerc sa las subiectul "Harry" deoparte, realizând că deja s-a întunecat, iar eu nu avem un loc in care sa dorm. Nu imi pot permite să îl mai deranjez pe Hideo, desi stiu ca m-ar ajuta.
După câteva ezitări, aleg sa merg la asa zisa mea casa. Deschid usa, dar nu e nimeni. Sincer, ma bucur. Nu voiam să o văd pe mama acum.
Aleg sa merg direct in camera mea, încercând să îmi fac ordine în gânduri, știind că în orice moment, mama poate sa vina si sa faca iar scandal.
Ma gandesc la posibilitatea de a ma putea întoarce cu adevărat acasă. Nu mai rezist sa stau cu frica de a rămâne sa dorm pe străzi in seri reci ca aceea. Mai ales că acum nu o sa mai am cu vine vorbi la fel ca atunci. Nu o sa mai am in fata cui sa imi deschid sufletul si nu voi mai avea a cui poveste sa o ascult. Oare am gresit? Trebuia să încerc să îi aud frica din voce? Frica de a deveni din nou un ratat din cauza mediului in care locuieste.