𝓦𝓱𝓸 𝓪𝓶 𝓘 𝓸𝓻 𝔀𝓱𝓸 𝔀𝓪𝓼 𝓘? ro ver

V

Somnul adânc îmi este întrerupt de alarma telefonului.
Mă ridic din pat și realizez că sunt încă singură în casă. Mă întreb ce face mama. Oare ii este dor de mine? Oare este bine?
De ce sunt îngrijorată pentru o persoană care nu ține la mine? Aleg pun sfârșit gândurilor și să merg în bucătărie pentru a mânca ceva înainte de a pleca la liceu. Îmi pregătesc o cafea, când aud ușa de la intrare. Aud  un oftat puternic și îmi dau seama imediat că este mama. Nu știu ce ar trebui să fac. Să mă ascund? Să apar pur și simplu în fața ei? Nu am timp să iau o decizie căci mama nntră în bucătărie și se uită cu ochii larg deschiși la mine.
- Emily! O, Doamne! Em! Am fost atât de îngrijorată. spune fugind și luându-mă în brațe. Unde ai fost atâtea zile? Te-am căutat peste tot! Eram pregătită să sun la poliție!
- De ce ai fi tu îngrijorată pentru mine? -Pentru că ești fiica mea. Ești singura mea comoară și știu că am greșit. Imi pare rău. Nu trebuia să fac ceea ce am făcut. Aveam doar un moment mai prost. Doar ce fusesem concediată, David m-a părăsit, iar tu erai singura persoană pe care puteam să îmi descarc nervii. Îmi pare atât de rău!
- Singura ta comoară? In ultimii ani, de când tata a plecat, nu mă simt o comoară. Mă simt o tinichea veche care e gata să fie aruncată în orice moment. In ultimii ani nu am simțit nicio picătură de iubire din partea ta. Cum aș putea fi considerată comoara ta?
- Em. Crezi că ai fi dispusă să mă asculți? Am putea vorbi despre tot?
-Si ai vrea să vorbim mai exact?
-Vreau să îmi cer scuze cum se cuvine. Știu că am greșit și trebuie să să știi prin ce am trecut și eu.
- Prin ce ai trecut tu? Tu nu ai făcut nimic decât să bei si să pleci de acasă! Tu nu ai fost o mamă și nici nu vei putea fi! Tu, persoana care mi-a dat viață! Ar fi trebuit să fii cea care mă ocroteste zilnic, care îmi oferă iubire, încredere și siguranță, însă tu nu ai făcut nimic decât să îmi aduci teamă și un sentiment profund de singurătate! Te-ai gândit măcar o dată la mine? Te-ai gândit la cum m-am simțit eu când tata a plecat? Nu! Tot ce ai făcut a fost să te victimizezi! Ti-a placut să crezi că tu ești singura care suferă, dar nu e așa!
- Ai dreptate. Sunt o mamă îngrozitoare. spune incepând să plângă. Recunosc că am greșit. Eu trebuia să fiu cea care te sprijină în fiecare zi. M-am  gândit că mă urăști după ce tatăl tău a plecat.  Am încercat să fiu distantă de tine încât să nu te rănesc din nou, știind ca el a  plecat din cauza mea. Nu a existat nici o zi în care să nu mă gândesc la cum aș putea să te fac fericită, însă mi-a fost prea frică să încerc. Mi-a fost teamă că am să te pierd de tot, așa că am ales să fiu indiferentă. Am ales să te las să trăiești așa cum vrei și să nu fiu mereu pe capul tău ca orice mamă cicălitoare. -Mama! Indiferenta doare cel mai tare! Tot ce mi-am dorit în ultimii ani a fost să vorbim așa cum o fac o mamă și o fiică. Mi-am dorit să îți pot împărtăși secrete, să îmi spui ce ai pe inimă, să te pot ajuta, iar tu să mă ajuți la rândul tău! Am vrut să comunicăm normal, nu doar să ne certăm din cauza unor motive neplauzibile! Asta e  tot ce am vrut! Asi fi vrut chiar ai sa ma cicalesti din motive stupide așa cum o fac mamele obișnuite, dar tot ce ai făcut a fost să mă faci să mă simt ca un obiect care nu își găsește locul în această casă. Trebuie să plec. O să întârzii la școală. spun îndreptându-ma spre ușă pentru a evita să îmi arăți și mai mult slăbiciunile în fața ei.
- Promit că o să mă schimb! Promit că o să fiu o mamă mai bună, asa cum iti doresti tu! Si te rog! Intoarce-te acasă! aud În momentul în care închid ușa. Aleg să  ignor acele cuvinte și să mă îndrept spre stația de autobuz ca în diminețile obișnuite.
                          
                               ***
    După ce ajung la liceu mă duc direct în locul meu și a lui Hideo, unde îl găsesc pe acesta citind una din seriile noastre preferate de cărți.
-Hei, Em! Ce faci?
-Se putea și mai bine. spun schitand un zâmbet fals.
-De ce? Ce s-a întâmplat?
-Păi...e o povestea lângă. Pe lângă faptul că Harry s-a purtat ca un nemernic cu mine, mama se preface o mamă îngrijorată și sensibilă căreia îi pasă cu adevărat de copilul ei și partea mai rea e că pentru un moment chiar am crezut-o și o parte din mine inca o crede. Nu știu de ce dar cred că se poate schimba, cred că poate fi așa cum îmi doresc eu, dar nu vreau să mă dezamăgesc singură.
-Poate chiar se va schimba. Poate și-a dat seama că a greșit până acum și poate vrea să se revanșeze cumva.
-Da, hai să schimbăm subiectul. Vreau să ies din toată chestia asta.
-Cum rămâne cu Henry?
-Poveste lungă. Am crezut că e bine să mă duc la el ca să discutăm, dar s-a întâmplat ceva neașteptat. În fine.
-Da. Si? Ai terminat proiectul?
-O, nu!
    Doar ce realizez ca am uitat complet de proiect. Cum am putut face asta? Da, bine, s-au întâmplă multe, dar totuși niciodată nu  s-a întâmplat să uit de ceva atât de important! Ce ar trebui să fac acum?
-"O, nu", ce?
-Am uitat să termin proiectul! Ce ar trebui să fac acum? Mai ales că trebuie predat la prima oră!
-Nu te ingrijora! Totul va fi bine. Pun pariu că profesoara a uitat complet și oricum nu o să ajungă să vadă toate proiectele din clasă. Ar trebui să fie în regulă. Nu te îngrijora. Apropo, în câteva momente va suna clopoțelul și cred că ar trebui să ne îndreptăm spre clasă. Hai, totul va fi bine!
     Eu di Hideo mergem in clasa si ne  așezăm în locurile noastre obișnuite. Încă nu îl văd pe Harry în clasă, dar ar trebui să apară în fiecare moment și nu știu ce ar trebui să fac. Ar trebui să îi spun despre proiect sau ar trebui să îl ignor? Nu reușesc să îmi pun capăt gândurilor atunci când Herry intră în clasă urmat de profesoară.
-OK, copii! Începem direct cu proiectele pentru a reuși să auzim fiecare grupă în parte!
     Îmi pun capul pe bancă, așteptând să vină rândul nostru și așteptând să îmi primesc pedeapsa.
       După aproximativ patruzeci  minute a venit și rândul nostru.
- Henry Evans și Emily Parker! Voi urmați!
-Doamna Kim, îmi pare foarte rău, dar nu am reușit să terminăm proiectul. -Cum adică nu ați reușit să terminați proiectul? Ați avut timp îndeajuns. Toți colegiii voștri au făcut o treabă minunată! Pe voi ce va împiedicat?
-Știți ceva nu dau doi bani pe proiectul dumneavoastră! Pur și simplu nu am vrut să îl fac, Ok?! Am alte lucruri mult mai bune de făcut! spune Henry aruncând banca din fața lui.
-Henry Evans în biroul directorului iUrmeazăimediata-l și tu domnișoară Parker!
     Perfect tot ce aveam nevoie sa ajung la director! Ce a fost în capul lui?!