Sultana lumii

Prolog

Sultanul deschide geamul şi priveşte spre palat , a trecut o oră de soţia lui trebuia să nască . Inima lui îi spune că ceva nu e bine , de e atîta tăcere în jur , însă mintea lui refuză să se gîndească la ceva ce ar putea aduce răul peste palat . Cade în genunchi şi îşi ridică braţele spre cer , şopteşte o rugă la Allah .

- Sutană e , fată . spune cu teamă moaşa .

- Blestemată să fi ! simte o furie ce nu o mai poate controla .

Acum simte doar ură şi dispreţ pentru nora ei . Regretă că la sfătuit pe Mustafa so ia de nevastă . Oftează că faptul e consumat . Copila începe să plîngă cu putere . Sultana mamă ia copila în braţele ei , iar copila ce o priveşte cu ochi ei mari de verzi ca de smarald , se liniştite din plîns . Cu mînuţile încă pline de sînge le ridică caută iubire iar Sultana îi zîmbeşte cu dragoste . Copila seamănă bine cu Mustafa , cum îi va putea da vestea lui Mustafa ? Cum va da Mustafa ochi cu poporul lui cu o fată în braţe , ca să conducă mai departe imperiul Otoman . Din zîmbetul de pe faţă se transformă în dispreţ , se apropie de balcon , îi vine în minte un gînd criminal . Cum so arunce pe copila ce nu are nici-o vină pe lume . Singura vinovată e soţia lui Mustafa , doar ea . Cu cît se apropie de terasă cum aerul rece de noapte îi atinge fără milă obraji rozi a micuţe prinţese . Copila începe să plîngă cu putere , lacrimi îi curge , se zbate în braţele Sultanei fără a putea să scape din braţele ce sunt gata so arunce în mare . Sultana mamă crede că aşa îşi va putea apara fiul să nu fie judecat de poporul său . O mai priveşte încă o dată şi decide ca . . .

Sultanul singur ce încă în genunchi se roagă în tăcere , parcă aude plîns de copil , fericit aleargă la geam şi vede cum mama lui intră în palat , e încă camera lui Fatima . Uşa se deschide cu putere , iar un vînt puternic stinge toate lumînările din moschee . Simte că ceva s-a întîmplat , e un semn rău . Aleargă la palat călare pe un cal sur . De cum intră în palat Sultana mamă plînge , care ia dat vestea că fiul lui s-a născut mort .

- Nu . . . urlă printre lacrimi Sultanul .

Aleargă pe scări până ce ajunge la camera lui Fatima , dă so deschidă dar e strigat din spate de către mama lui .

- Da . îi răspunde supărat .

- Îmi pare rău , fiule ! Dar te rog laso să doarmă că nu se simte prea bine şi încă nu ştie de . . . ar vrea să spună pînă la capăt , dar de cum îl vede cît suferă fiul ei drag , se opreşte şi îl cuprinde în braţe . Simte cum braţele lui o strînge cu putere şi plînge de vestea ce a primito . Sultana mamă priveşte pe geam cum în curte Paşa

Hasan urcă în trăsură cu copila în braţele lui .

- Allah , iartă-mă ! spune în şoaptă şi nu regretă decizia luată să ascundă adevărul faţă de Fatima şi fiul ei drag .