Sultana lumii

Capitolul - 2 - capăt de tunel

Fatima e înconjurată de întuneric , strigă dar nimeni nu o aude şi nu îi răspunde deloc . Ar face cîţi va paşi dar nu poate de teamă că nu ştie unde va ajunge ea . O lumină slabă apare fără să ştie sursa de unde răsare . Tot ce vede acum ea este cum cîmp plin cu iarbă şi flori pitice , cu multe culori . În acest loc se simte în siguranţă , deşi nu poate recunoaşte locul . Cît vezi cu ochi e numai cîmpie şi o lumină de culoare albă . Cerul lipsit de nouri , aşa se vede stelele ce sunt atît de aproape de ea . O ceaţă apare de nicăieri ce o cuprinde , simte cum ceată rece o împinge să meargă fără să ştie unde va ajunge . Se opreşte din mers iar din ceaţă se aude o voce de copil , ce prinde de picior , îi zîmbeşte şi iar aleargă de se pierde în ceaţa deasă . Fatima îşi dă seama că copilu e chiar ea . Încă se aude cum rîde , o strigă fără să primească răspuns . Lasă teamă deoparte şi intră în ceaţă so caute pe copilă . La o distanţă de nici 5 metri ceaţa acolo nu e . Aşa poate vedea cum mama ei pe cînd era tînără se joacă cu fica ei în iarba deasă . Ele se joacă de-a va-ţea scunselea , iar copila se ascunde după un copac şi se lasă jos în iarba mare şi deasă . Din copac coboară un şarpe . Atunci Fatima îşi dă seama că retrăieşte momente din trecutul ei îndepărtat . Şarpele intră în iarbă , iar copila nu e atentă că de copac pe apropie mama ei ce o caută . Fatima ar vrea să-i spună ceva , dar ceva nu lasă să se arate din ceaţă . Stă ascunsă în ceaţă şi vede cum şarpele o muşcă pe copilă de piciorul stîng , chiar în talpă . Strigă Fatima la mama ei , dar nu o aude . Încearcă să iasă din ceaţă însă o lumină puternică o orbeşte , de cum lumina dispare cîmpul e gol . În loc de iarba verde şi deasă plină de flori , acum e totul pustiu . Iarba arsă şi urme adînci de copite de cai . E uimită ce lasă în urmă o luptă purtată de Imperiul Otoman . Din îndreptate e un soldat turc rănit , ea aleargă la el să-l ajute pe rănit . Picioarele ei goale simte pămîntul rece şi plin de sînge vărsat pe cîmpul de luptă . Se aruncă în genunchi şi îi ia capul în poala ei , îi dă armura ce îi apară chipul chinuit de suferinţă . Ea cu grijă ia dat armura şi îl recunoaşte e . . .
- Soră . . . sînge cei curge din gură de un roşu aprins .
El îi zîmbeşte şi închide ochi . Cu o ultimă suflare , el îşi dă sufletul în faţa surori sale . Trupul său se transformă în apă . Apă ce intră în pămînt . Din pămînt răsare iarba cu multe lalele de culoare roşie ce înfloresc odată . Fatima încă e în genunchi şi plînge , că mereu ea a crezut că fratele ei trăia departe de imperiu alături de familia lui nouă . De cum îl vede în ce chinurile el a murit , blesteamă momentul cînd a decis să se mărie cu un - Călău . Se retrage în ceaţă cu lacrimi ce nu contenesc să se oprească . Nu ştie de ce trebuie să retrăiască totul încă o dată - viaţa ei .
Ceaţa o împinge mai departe pe firul vieţi sale . Mergînd fără să ştie cît a parcurs , mai îşi aude voce ei din îndepărtare , fără să ştie şi ce anume spune ea . Trupul ei simte o căldură emanată de ceaţă , mai simte cum inima îi bate de bucurie . Îşi aduce aminte că sentimente ce le simte acum a simţit atunci cînd la cunoscut pe Mustafa . Un bărbat înalt cu părul negru lucios . Ochi lui mici şi verzi ca culoarea ierbii de primăvară . Cu faţa ovală şi o bărbie puternică . Ceaţa dispare iar în faţa ei apare două cărări şi o tînără cu părul blond şi prins în coc . Îmbrăcată în veşminte cu fir de aur ca fică de paşă . Se recunoaşte , e ea atunci cînd avea 17 ani , mergea la bunica ei în vizită unde locuia în celălalt sat . Ea trebuia trebuia so ia în partea stînga , însă azi ia venit în minte să meargă so viziteze pe verişoara ei mai mare cu 4 ani decît ea . Fatima încercă în zadar so oprească pe ea să se abată din drum . O strigă , nu o aude . O prinde de braţ , tînăra nu simte nimic şi îi continuă drumul . În mînă are un coşuleţ făcut din lemn de soc , în el are merinde pentru bunica ei date de mama ei . De 4 ani de cînd nu se mai ştie nimic de Emil , fratele ei plecat în război . De cum ajunge în micul sat a verişoarei sale , străbate două străzi ce par pusti . Casele mici date cu văr alb , iar copaci de cireş în floare . Un soldat o strigă pe tînără ce-i spune să stea . De cum tînărul soldat tătar iar spus să plece din sat că toţi locuitori au fost alungaţi din cauza boli de tifos . O boală adusă din occident de soldaţi turci . O boală ce a ucis mii de suflete . Lui Fatima îi cade coşul jos şi o ia la fugă , să alege din sat . Speriată ajunge acasă unde le povesteşte la părinţi vestea că nu o vor mai vede pe bunică niciodată . Cu toţi o plînge dar cum viaţa e făcută din bine şi rău , ei trec mai departe . Ceaţa o învăluie iar , e tot mai densă şi în jurul ei se face întuneric şi tot mai rece . Nu poate vede , doar aude :
- Ce e ? întreabă Sultana mamă pe moaşă .
- Sutană , e fată . o spune cu teamă în voce . - Blestemată să fi !
Fatima îşi ascunde chipul în mîinile ei şi plînge de furie că a fost minţită de toţi . Că copila ce a născuto defapt trăieşte . Nu-şi poate explica de ce Mustafa a minţito pe ea , şi ce a făcut cu fica ei dragă . Ceaţa dispare în zare , iar în faţa ei îi apare o scară ce duce departe în cer . Pune mîna pe balustradă cu încredere şi face primul pas pe prima treaptă . Din urma ei se aude un plîns de nou născut , îi recunoaşte vocea ficei sale . Se întoarce cu privirea , însă nu poate vedea dincolo de ceaţă şi se întoarce şi se trezeşte din comă după două zile .

- Sultana mea . o strînge uşor de mînă e fericit că ea e bine .

- Mustafa , dragul meu . îi zîmbeşte , dar îşi aduce aminte de cum undeva departe plînge fica ei .

Îşi retrage mâna ei din mîna lui cu dispreţ . Sultanul Mustafa o priveşte şi îşi dă seama că îl urăşte pe bărbatul de lîngă ea .

- Eu nu m-am întors pentru tine ! privirea ei e încruntată şi vocea apăsată .

- Fatima ? o uimit de reacţia ei , faţă de el . - Am venit pentru fica mea !

- Fatima , tu ai născut un băiat , ce a . . .

- Nu mă mai minte . Eu ştiu care e adevărul . O vreau pe fica mea . Acum ! urlă după care începe să plîngă .

El îi pune mîna pe umărul ei , iar ea îi respinge atingerea lui .

- Pleacă ,vreau să rămîn singură . Te rog !

Iar Sultanul Mustafa se ridică de pe scaun şi pleacă din camera lor .