Regatul viselor

Capitolul XXIV

- Când se va termina totul, o să văd unde pot găsi războaie de ţesut noi şi gherghefuri, aşa cum le-am spuse femeilor din sat. Dacă îşi bagă banii câştigaţi acum în gherghefurile acelea, atunci profitul din acele gherghefuri vă va aduce alte profituri. Gândeşte-te, de vreme ce competiţiile astea se ţin anual, cu toţii trebuie să vă plănuiţi să aveţi mai multe animale şi toate celelalte produse, pe care să le vindeţi la anul. O să discut lucrul acesta cu ducele şi cu vechilii noştri şi dacă vreţi, o să vă ajut pe toţi să vă faceţi un plan cum trebuie.

Agnes se uita la ea cu ochii umezi.

- Mylady, aţi fost o binecuvântare trimisă de Dumnezeu aici. Cu toţii ne gândim la asta şi ne pare atât de rău pentru primirea pe care v-am făcut-o la sosirea voastră aici. Toată lumea ştie că sunt servitoarea voastră personală şi mă roagă în fiecare zi să vă spun cât vă suntem de recunoscători.

- Mulţumesc, spuse Jenny simplu. Cu un zâmbet ştrengăresc, adăugă:

- Este cinstit din partea mea, totuşi, să vă spun că ideile mele legate de profiturile pe care le puteţi scoate din aceste competiţii şi gherghefuri şi toate celelalte sunt cele ale unui scoţian - ştii, noi scoţienii suntem foarte cumpătaţi.

- Acum sunteţi englezoaică, dacă-mi permiteţi să vorbesc aşa. V-aţi măritat cu un englez, ceea ce vă face să fiţi de-a noastră.

- Sunt scoţiană, spuse Jenny încet. Nimic nu poate schimba asta şi nici nu vreau.

- Da, dar mâine, la concurs, spuse Agnes cu nervoasă determinare, noi toţi, din sat şi din Claymore, sperăm să staţi de partea noastră.

Jenny le permisese tuturor şerbilor din castel să asiste la competiţia de a doua zi, care era cea mai importantă, dar si la cea din ziua următoare şi atmosfera din castel era însufleţită de surescitarea tuturor celor care trăiau sau munceau aici.

Jenny fu scutită de nevoia de a răspunde întrebării mascate a lui Agnes referitoare la locul unde intenţiona să stea în. timpul competiţiei, de sosirea unui grup de călăreţi care erau gata să o escorteze afară din curtea castelului.Î spusese lui Royce că vroia să viziteze pavilionul Merrick, care se afla în partea de vest a văii şi el fusese de acord pentru că nu avea altă variantă, Jenny ştia asta - dar numai cu condiţia să fie escortată de oamenii lui. Jenny văzu în curte „escorta" pe care o considerase Royce obligatorie: toţi cei cincisprezece cavaleri din garda lui personală, inclusiv Arik, Ştefan, Godfrey, Eustace şi Lionel erau deja călări şi înarmaţi.

Văzută de aproape, valea plină cu corturi viu colorate şi cu pavilioane în dungi era şi mai plină de viaţă decât i se păruse lui Jenny de sus de pe zid. Oriunde era puţin spaţiu, bărbaţii se antrenau şi în faţa fiecărui cort se afla postat câte un cavaler, cu lancea purtând stindardul respectiv, înfiptă în pământ. Şi peste tot era culoare: corturi cu dungi late, roşii şi galbene şi albastre; flamuri şi scuturi, blazoane cu şoimi roşii, lei aurii şi bare verzi - unele erau aproape complet acoperite cu atâtea simboluri, încât nu se putu abţine să nu zâmbească, privindu-le.

Prin deschiderile corturilor mai mari, întrezări tapiserii minunate şi feţe de masă albe ca neaua, întinse peste mesele unde cavalerii sau chiar întreaga familie se serveau din tăvi de argint şi beau din cupe încrustate cu pietre preţioase. Unele familii stăteau pe perne umflate, îmbrăcate în mătăsuri; alţii stăteau pe scaune la fel de elegante ca cele din marea sală de la Claymore.

Din când în când unul sau altul dintre cavalerii lui Royce era salutat de prieteni dar, deşi escorta ei nu se oprise deloc, le trebuiră aproape o oră ca să străbată valea, în sus spre panta vestică.